Ministerul Sportului, condus de Eduard Novak, nu sfidează doar presa, prin refuzul de a răspunde la solicitări în baza legii care permite accesul liber la informații(Legea 544/2001), ci și hotărârile definitive ale instanței. Deși instituția a fost executată silit(foto), oficialii de la Sport au contestat decizia de executare silită. În fapt, nu vor să achite suma de 900 de lei, cheltuielile de judecată efectuate de Silvana Peng, mama fostei gimnaste Asiana Peng. Ziarul de Investigații a mai relatat despre acest proces care, iată, a ajuns în faza de „contestație la executarea silită”.
Concret, Tribunalul București a a admis comunicarea Ordinului nr. 1638/23 decembrie 2013, emis de Ministerul Tineretului și Sportului, prin care se prevede alocarea unor sume de bani mai multor reprezentanți ai lotului olimpic de gimnastică, în frunte cu Octavian Bellu și Mariana Bitang, fără să aibă activitate. Este vorba despre suma de 7200 de de lei lunar, fără ca aceștia să renunțe la indemnizațiile primite deja de la Ministerul Sportului. Inclusiv noi, ca reprezentanți mass-media, am cerut în baza legii menționate mai sus să ni se emită o copie după acest act administrativ, însă, ministrul Novak a tăcut mâlc. Precizăm că instanța a hotărât deja că este o informație de interes public, însă, Eduard Novak(UDMR) râde, probabil, de judecători la fel cum a procedat și când a venit vorba despre intonarea imnului național.
Această atitudine poate atrage un nou proces și chiar daune morale, întrucât se încalcă un drept constituțional: cel la informare.
„900 de lei e greu de luat de la Ministerul Sportului, dar să mă plimbe(n.r . în instanță) au avut”, a menționat Silvana Peng.
De ce se judecă mama fostei gimnaste Asiana Peng cu Ministerul Sportului
Silvana Peng a început procesul cu Ministerul Sportului în momentul în care a sesizat mai multe nereguli la Federația de Gimnastică. A fost chemată în instanță pentru „defăimare”, însă, magistrații au decis definitiv că nu este vorba despre o asemenea faptă. Mai mult decât atât, au hotărât să-i pună la dispoziție ordinul prin care se alocă sume importante de bani unor persoane-cheie din gimnastica românească, chiar și când nu sunt în activitate.
Silvana Peng ne-a mărturisit că încrâncenarea Federației Române de Gimnastică este, în fapt, bazată pe discriminare, Asiana fiind un mix româno-chinez.
„Cu toate că Asiana era aptă din toate punctele pentru Rio(n.r Jocurile Olimpice), au trimis-o în lot de junioare”,
Toată încrâncenarea Federației Române de Gimnastică ar fi pornit de la o urare în limba chineză:„Au venit cei de la PRO TV și au filmat de Ziua României. La final, au pus-o pe Asiana să spună La mulți ani, România, în limba chineză. Aia a fost”, a declarat, pentru zin.ro, Silvana Peng.
Sindicatul Național Tineret și Sport(SNST) a apelat, de asemenea, la instanță, din același motiv: Eduard Novak nu vrea să spună public toate sursele de finanțare.
În 2014, Asiana Peng a făcut parte din lotul României la Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Sofia. În prezent, este antrenor.