Teatrele, operele și sălile de concerte din Ucraina își reiau treptat activitatea

Acest lucru se va realiza de la 1 aprilie.

Deși războiul din Ucraina nu s-a terminat, viața culturală pare să revină la normalitate în țara invadată de Rusia. Instituțiile culturale și artistice vor începe să își reia treptat activitatea în Ucraina de la 1 aprilie. Teatrele, operele și sălile de concerte vor fi deschise din nou publicului, a anunțat serviciul de presă al Ministerului Culturii și Politicii Informaționale de la Kiev.

Ministrul Alexander Tkachenko: „Artiștii sunt gata să lucreze non-stop pentru a atenua suferința supraviețuitorilor războiului”

Evenimentele din instituțiile culturale și artistice vor avea loc ținând seama de cerințele legii marțiale.

„Artiștii sunt gata să lucreze non-stop pentru a atenua suferința supraviețuitorilor războiului, pentru a oferi emoții pozitive adulților și copiilor, precum și pentru a reînvia speranța și credința într-un viitor mai bun ”, a spus ministrul Alexander Tkachenko.

Fiecare instituție culturală își va elabora un repertoriu și își va desfășura activitatea după propriul program.

O parte din fondurile provenite din biletele cumpărate vor fi folosite pentru sprijinirea apărătorilor ucraineni sau în sprijin umanitar, a subliniat ministrul Alexander Tkachenko.

Evenimentele din instituțiile culturale și artistice se vor desfășura ținând cont de cerințele legii marțiale. Toți spectatorii trebuie să meargă la adăpostul aflat în instituție, în cazul declanșării alarmei aeriene.

Numărul de locuri va fi limitat. La intrarea în unități se poate face o inspecție superficială pentru a verifica dacă vizitatorii au obiecte a căror circulație este interzisă sau restricționată, sau care pun în pericol viața și sănătatea umană.
Ucraina este o țară cu o puternică moștenire culturală, arta ucraineană având rădăcini în tradițiile antice influențate de stiluri artistice europene. Ucrainenii se bucură de cultura lor, mai ales de dansurile tradiționale. Majoritatea acestor dansuri sunt legate de regiuni etno-culturale care includ, de exemplu dansuri cazace, dansuri Hutsul, transcarpatice, bucovinene, Volyn, Polissiene, Lemko, Podilliene, Boiko și dansuri țigănești. Dansul cazac Hopak este numit deseori „dansul național al Ucrainei”. Hopak este vioi, distractiv și necesită bune abilități acrobatice.

Cum va arăta România după 2026. Vîlceanu vine cu precizări

Articolul precedentPlajele de pe litoral, pregătite pentru deschiderea sezonului estival
Articolul următorBraşovul vrea să devină „capitala pistelor de biciclete”