Alin Simota, cunoscut în județul Hunedoara pentru modul în care a știut să combine afacerile de partid cu cele personale, a cerut eliberarea condiționată. Norocul lui Simota a fost reprezentat de contopirea pedepselor inițiale, din această contopire rezultând o condamnare de 4 ani și 6 luni de închisoare cu executare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
Citește și: Hunedoara: „Omul de afaceri”, Alin Simota, condamnat la 10 ani de închisoare
„În baza art.59 Vechiul Cod penal rap. la art.5 Noul Cod penal, dispune: Liberarea condiţionată a condamnatului, condamnat la 4 ani şi 9 luni închisoare prin sentinţa penală nr.66/2021 a Tribunalului Hunedoara, aflat în Penitenciarul Deva în baza mandatului de executare nr.87/2021 al Tribunalului Hunedoara”, se arată în minuta Judecătoriei Deva.
Alin Simota, cunoscut pentru afacerile sale din Valea Jiului, a fost încarcerat în urma unei condamnări, după investigațiile întreprinse de DNA. Procurorii au motivat, la vremea respectivă, că Alin Simota ar fi cerut, în 2010, 500.000 de lei de la un alt afacerist, căruia i-a promis că, în schimbul acestei sume, îl va ajuta să transporte cărbune către un CET.
Potrivit Mesagerul de Hunedoara, S.C. CET S.A. Bacău și S.C. Electrocentrale Oradea S.A. ar fi urmat să încheie contracte de transport pentru cărbunele achiziționat de la Societatea Națională a Cărbunelui Oltenia, contracte pe care alți doi inculpați, Gabriela Mazilu și Ovidiu Mazilu, dar și un om de afaceri (martor în cauză), au încercat să și le adjudece prin intermediul unei societăți controlate de acesta din urmă.
Cum Alin Simota era, în acea perioadă, consilier județean, a fost contactat de omul de afaceri, cerându-i-se ajutorul. Așadar, Simota i-a pretins acestuia suma de 500.000 de lei, bani de care s-a bucurat inclusiv partidul. Mazilu a acceptat condițiile impuse de Simota și i-a dat acestuia un avans.
Citește și: CJ Hunedoara trebuie să rezolve problema celor 82.000 de tone de deșeuri, depozitate ilegal