Foto: Profimedia Images / preluare Digi24

Comisia Europeană a decis limitarea la nouă luni a valabilității certificatului Covid pentru călătoriile în interiorul blocului comunitar după imunizarea cu schema completă. Acestă măsură a fost luată pentru a încuraja vaccinarea cu doza booster, relatează Digi24.

Potrivit Reuters, măsura va fi aplicată din 1 februarie 2022 și este obligatorie pentru toate statele membre ale Uniunii Europene.

Valabilitatea certificatului Covid în UE

Reamintim că reglementările privind certificatul Covid se aplică doar călătoriilor în blocul comunitar. Totodată, Comisia Europeană recomandă aplicarea acestei reguli în restul statelor, pentru a determina cetățenii să opteze pentru a treia doză de vaccin.

Această măsură a fost propusă de Comisia Europeană după ce reprezentanții Centrului European pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (ECDC) au recomandat doza booster odată cu trecerea a șase luni de la încheierea schemei complete de vaccinare. Specialiștii au precizat că eficacitatea vaccinului scade în acel interval.

Mai multe state din UE au impus noi restricții

Didier Reynders, comisarul european pentru justiție, a precizat că această măsură este benefică atât pentru cetățeni, cât și pentru companii. Durata de valabilitate „va da cetăţenilor şi companiilor certitudinea de care au nevoie pentru a-şi planifica deplasările în deplină încredere”, a declarat comisarul european.

Mai mult, limitarea valabilității certificatului fără doza booster survine după ce noua variantă a coronavirusului a fost descoperită în tot mai multe state membre UE. De asemenea, țări precum Portugalia, Irlanda, Grecia și Austria au introdus noi restricții și solicită cetățenilor europeni, inclusiv celor care au schema completă de vaccinare, să prezinte un test negativ Covid la intrarea în țară.

De asemenea, Christian Wigand, purtătorul de cuvânt al Comisie Europene, a anunțat că statele au dreptul să introducă noi măsuri inclusiv pentru cei vaccinați, dacă situația sanitară din țara respectivă este critică. Cu toate acestea, solicitarea Bruxellesului este ca aceste măsuri să fie proporționale și să dureze „cât mai puțin timp posibil.”

Reamintim că astăzi, 21 decembrie, a fost confirmat cel de-al 16-lea caz cu varianta Omicron în țara noastră. Este vorba despre o femeie din județul Bihor ce a călătorit în Republica Democrată Congo. Persoana este izolată la domiciliu, iar starea ei de sănătate este bună. Femeia este vaccinată cu schema completă.

Nicolae Ciucă, despre valul cinci al pandemiei: „Trebuie să fim pregătiți”

Articolul precedentNicolae Ciucă, despre valul cinci al pandemiei: „Trebuie să fim pregătiți”
Articolul următorLudovic Orban, despre legea bugetului: „Este dovada bătăii de joc și abuzului”
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.