RAJA SA desfășoară în prezent 18 contracte de lucrări în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) în municipiul Constanța, cu o valoare totală de peste 626 de milioane de lei. Aceste investiții vizează extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată, incluzând peste 76 de kilometri de rețele noi pe 264 de străzi din oraș.

Unul dintre contractele importante este CL33 – „Reabilitare conducte aducțiune și magistrale, stații de pompare apă uzată SPE20 și refulări aferente, în Municipiul Constanța,” evaluat la 82.38 milioane de lei

Acesta include înlocuirea conductelor DN 560 și DN 1.000 de pe strada Baba Novac, care au peste 50 de ani și sunt plasate pe proprietăți private, dificultând intervenția în caz de avarii.

Pentru realizarea acestor lucrări, traficul rutier în zona Baba Novac va fi blocat pe timpul nopții, în intervalul 24:00 – 05:00, începând din 18 septembrie 2023 până la sfârșitul lunii octombrie 2023. În perioadele 22:00 – 24:00 și 05:00 – 06:30, circulația va fi restricționată la un singur sens, în timp ce între 06:30 și 22:00, traficul se va desfășura normal pe ambele sensuri de mers.

Lucrările vor fi realizate pe porțiuni pe timpul nopții, iar zonele afectate vor fi amenajate pentru a permite circulația în timpul zilei

Termenul de finalizare depinde de obstacolele subterane care pot apărea în timpul săpăturilor pentru înlocuirea conductelor.

Această înlocuire a conductelor vechi va crește siguranța sistemului de alimentare cu apă, reducând pierderile și asigurând un serviciu de calitate fără întreruperi.

Zonele de intervenție vor fi semnalizate și împrejmuite corespunzător, iar Poliția Rutieră a avizat planul de gestionare a circulației rutiere pentru această perioadă.

Articolul precedentCiolacu, declarații pentru presa austriacă: România va ataca Austria la Curtea de Justiție a UE pe tema Schengen
Articolul următorConstanța: apa potabilă va fi sistată în zonele Flămânda și Coiciu