Foto: Asociația Wild Caraş-Severin
Foto: Asociația Wild Caraş-Severin

Primarul Gheorghe Românu, edil al localităţii Anina din judeţul Caraş-Severin, are în vedere prinderea cailor sălbatici care trăiesc în zonă.

După capturare, animalele urmează să fie vândute la licitație.

Edilul şi-a explicat măsura, precizând că aceasta vine din cauza înmulțirii necontrolate a cailor. Mai mult, animalele ar provoca pagube în culturile și gospodăriile oamenilor.

Primarul din Anina a declarat că prinderea cailor ar putea începe chiar din această primăvară

Sunt niște cai proveniți din cai domestici, lăsați în libertate, care, în timp s-au înmulțit și s-au sălbăticit. Sunt vreo două herghelii, dar însumate, sunt vreo 150-200 de cai. Noi am făcut un padoc, în cartierul Brădet, unde acești cai deranjau crescătorii de vite de acolo. Vrem să mai prindem din ei și să-i scoatem la licitație. Padocul e făcut, dar nu am prins nimic, pentru că a venit iarna și nu am putut face nimic”, a declarat Gheorghe Românu.

Foto: Asociația Wild Caraş-Severin

Măsura a dus la nemulțumirea unor localnici, iubitori de animale, cât și a turiștilor: herghelia de cai a devenit, în timp, o atracție turistică

Caii pot fi admirați, pe marginea șoselelor sau din tren, pe lângă celebra linie de cale ferată turistică “Semeringul bănățean”, arată publicaţia Gândul.ro.

Medicul veterinar Ovidiu Roșu, de la Asociaţia pentru Protecţia Animalelor Vier Pfoten, lucrează de mai bine de zece ani cu caii din pădurea Letea.

Acesta a declarat că practica controlării efectivelor de cai prin prinderea lor este una destul de des folosită. Cu toate acestea, există şi soluţii care pot proteja caii.

Medic veterinar: “Mulţi cai sunt capturaţi și comercializaţi, iar unii ajung în abatoare”

Medicul a explicat faptul că în Anglia sau în Spania există cabaline sălbăticite, care trăiesc fără intervenția umană. Acolo sunt capturate și comercializate, iar unele chiar ajung în abatoare.

Noi, cu caii din Letea avem un alt protocol, un pic mai uman. Folosim un contraceptiv pentru ca femelele să nu se mai înmulțească, să nu se mai fertilizeze. În acest fel populația scade și nu mai sunt atât de aglomerați. Pentru că da, caii se înmulțesc necontrolat și fiind ierbivori mari provoacă și pagube, pentru că au nevoie de hrană multă”, spune medicul veterinar Ovidiu Roșu.

Conform medicului, contraceptivele reprezintă cea mai bună soluţie care ar stopa înmulţirea cabalinelor.

Totuşi, achiziţionarea contraceptivelor înseamnă costuri suplimentare.

Un singur contraceptiv costă în jur de 30 de dolari și trebuie făcut cinci ani, la rând. La acest tarif se mai adaugă și cheltuielile cu personalul și utilajele necesare prinderii, transportului și vaccinării cailor”, a explicat medicul veterinar.

Credit foto

Articolul precedentLudovic Orban, despre Forța Dreptei: „Practică un liberalism care continuă tradiţia PNL”
Articolul următorUn europarlamentar bulgar a făcut salutul nazist în Parlamentul European
Jurnalist full-time / Pesimist part-time