Sursa foto: Adevarul

După intervenția în timpul unei dezbateri asupra statului de drept în Polonia și Ungaria, europarlamentarul bulgar Angel Dzhambazki, de la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni, a făcut, miercuri, salutul nazist în Parlamentul European.

Camerele de filmat au înregistrat momentul când Dzhambazki urcă scările care duc spre ieșirea din sală, se întoarce și își întinde brațul drept pentru câteva secunde, după care își continuă drumul spre ieșire.

„Nu vom permite niciodată să ni se spună ce trebuie să zicem şi ce trebuie să facem. Trăiască Bulgaria, Ungaria, Orban, Fidesz şi Europa Statelor-Naţiuni!”, a declarat de la tribuna Parlamentului, înainte de a face salutul nazist.

Europarlamentarul este membru al Mişcării Naţionale Bulgare

De asemenea, acesta a criticat dur decizia Curții de Justiție a UE, care a validat un mecanism ce permite tăierea fondurilor europene pentru țările unde sunt constatate încălcări ale statului de drept. Europarlamentarul bulgar a calificat această decizie ca fiind o „abominație.”

Pina Picierno, vicepreședinta Parlamentului European, a declarat că va verifica ce s-a întâmplat în sală, dacă a existat un salut nazist.

„Nu vom admite în niciun caz gesturi şi simboluri fasciste. Dacă acest lucru a fost făcut, este extrem de grav şi vor fi aplicate sancţiuni”, a precizat Picierno, potrivit Digi24.

Totodată, Clement Beaune, secretarul de stat pentru afaceri europene al Franţei, care a fost prezent în sală, a scris pe pagina sa de Twitter că gestul europarlamentarului bulgar este „nedemn și scandalos”. Mai mult, delegația franceză din Renew Europe i-a cerut președintei Parlamentului European să îl sancționeze pe europarlamentar.

Potrivit regulamentului Parlamentului European, cei care manifestă un comportament deplasat și nu se abțin de la afirmațiile jignitoare riscă să nu mai participe la activitățile parlamentare și să fie sancționați financiar.

Oficialii europeni au declarat că reînvierea ideologiei extremiste nu își mai are locul în prezentul pe care îl trăim, precizând că e nevoie de măsuri ferme pentru a opri acest fenomen.

Cu toate acestea, după 50 de ani de pace, în care continentul european nu s-a confruntat cu un conflict militar de proporții, partidele extremiste au devenit tot mai sonore în spațiul public, afirmând că e nevoie de o schimbare radicală și rapidă a modului de organizare a politicii internaționale.

Ionel Dancă ar vrea să sesizeze CNCD, după ce un parlamentar al minorităților ar fi fost catalogat drept „nazist” de către un deputat AUR

Articolul precedentPrimarul din Anina vrea să scoată la licitație caii sălbatici pe care îi prinde pe câmp
Articolul următorGhinea și Rafila se luptă-n replici acide, în timp ce banii din PNRR pentru spitale se îndepărtează
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.