Sursa: FSANP

Se anunță proteste ample astăzi, Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) luând decizia de a picheta Ministerul Finanțelor împreună cu cei din Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC).

Potrivit unui comunicat al FSANP, nemulțumirile sunt legate de cuantumul salariilor – care sunt la nivelul anului 2009, si pensiilor, solicitând totodată și actualizarea normei de hrană și de echipare la nivelul anului 2022.

Din ce a anunțat deja SNPPC, protestele vor avea loc doar la Ministerul Finanţelor, în zilele de luni şi marţi ale aceste săptămâni, între orele 10.00 – 12.00.

Revendicările poliţiştilor şi personalului contractual au legătură cu neaplicarea începând cu 1 ianuarie 2022 în integralitate a Legii nr. 153/2017, diminuarea unor pensii de serviciu ale poliţiştilor, neaplicarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 20% tuturor beneficiarilor, neactualizarea normei lunare de hrană, în raport cu indicii preţurilor de consum stabiliţi de INS, neîncadrarea unitară a personalului contractual în grupe de muncă și neactualizarea calculului indemnizaţiei lunare de chirie.

Luni, Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) se alătură protestului polițiștilor reprezentați de Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC). Poliția și Penitenciarele cer deblocarea salariilor si pensiilor, actualizarea normei de hrană și de echipare la nivelul anului 2022.

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor consideră că, prin lipsa de interes a guvernanților față de structurile din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională, clasa politică urmărește deprofesionalizarea și slăbirea autorității oamenilor legii în fața infractorilor.

Combaterea criminalității, ordinea, liniștea publică și protecția cetățeanului nu se pot realiza cu un polițist lipsit de dotări tehnice, fără acces la pregătire profesională eficientă, epuizat de sute de ore suplimentare și fără sprijin real din partea factorilor de conducere.

În concluzie, Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor este de părere că, în România, nu se poate vorbi de stat de drept, atâta timp cât angajații din poliție și din penitenciare nu sunt plătiți în mod corespunzător și nu sunt instruiți să aplice legi eficiente în combaterea criminalității.

Pe termen mediu și lung, cetățeanul va deconta aceste lipsuri, iar infractorii vor profita din ce și ce mai mult”, arată reprezentanții angajaților din penitenciare.

Articolul precedentCodrin Ștefănescu, mesaj de încurajare pentru George Simion: „Nu te lăsa intimidat!”
Articolul următorGabriela Firea anunță că PSD va prezenta soluțiile pentru ieșirea din criza facturilor la energie