Sursa foto: Antena 3
Sursa foto: Antena 3

Adrian Câciu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a profitat de faptul că a fost invitat pe stilcă, la Digi 24, unde a încercat să liniștească parte din grijile românilor.

Una dintre acestea, legată de facturile la utilități pe care cetățenii le vor avea de plătit odată cu sezonul rece.

Potrivit lui Câciu, există deja preocupare pentru acest aspect, promițând că facturile vor fi mai ieftine la iarnă, în comparație cu anul trecut, în timp ce o altă discuție a fost pe marginea subiectului că TVA-ul, care aparent nu va crește și va rămâne de 19% în 2024.

La prețul plafonat ordonanța prevede că prețurile rămân plafonate până în martie 2025. Pe lângă prețul plafonat noi avem o serie de scheme de sprijin pentru consumatorii casnici, aceste vouchere de energie și vom avea o evaluare în martie 2024 – cel mai devreme, împreună cu ministrul Muncii, pentru că contează mult cât a scăzut inflația”, a explicat Câciu, cu mențiunea că facturile vor fi mai ieftine în comparație cu anul trecut, pentru că și prețurile sunt mai mici decât anul trecut.

Cât privește TVA-ul, ministrul a punctat pentru sursa citată că „s-a pus problema creșterii cu un punct sau două procentuale”, ca o comparație cu modelul anului 2010.

Un TVA majorat duce la o inflație mai mare. De-abia reușim să temperăm inflația. Nu facem altceva decât să rezolvăm o problemă creând o altă problemă. Credem că o să avem încasări mai mari la bugetul de stat, dar, practic, majorăm inflația și scădem consumul.

Am dat exemplul din 2010, când TVA-ul s-a majorat de la 19% la 24%. Efectul a fost dublarea inflației. Efectul a fost contracția economică. Nu va crește TVA-ul. Nu este o măsură cară să ne ajute. E adevărat că alte state au un TVA mai mare, dar sunt destule excepții fiscale unde se poate discuta. TVA rămâne de 19% în 2024”, a mai explicat ministrul.

Articolul precedentSute de trenuri blocate în urma grevei ceferiștilor; scuzele CFR
Articolul următorCiolacu, declarații pentru presa austriacă: România va ataca Austria la Curtea de Justiție a UE pe tema Schengen