Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Franța a decis să ia măsuri drastice după ce țară a fost afectată de valuri de căldură fără precedent. Astfel, oficialitățile au restricționat furnizarea apei, după o primăvară secetoasă. Măsura este aplicată pentru o treime din Franța, guvernul francez alocând 500 de milioane de euro pentru amenajarea de noi spații verzi care să contribuie la scăderea temperaturii din orașe, potrivit observatornews.ro.

În Franţa, canicula începe să se instaleze, extrem de devreme, anul acesta. De miercuri, temperaturile vor atinge în sudul ţării 40°C iar noaptea, temperaturile nu vor scădea sub 20°C. La Paris temperaturile vor urca până la 37°C, la sfârşitul săptămânii. Specialişti de la Météo-France remarcă faptul că pragul de 40°C, cu excepţia insulei Corsica, nu a fost niciodată atins înainte de 18 iunie.

Canicula se va extinde începând de azi în partea sudică a Franței, după ce un val de caniculă a afectat țările din vestul Europei.

Un astfel de caz este cel al Spaniei, unde temperatura a depăşit, în anumite regiuni, 40 şi chiar 42 de grade, la Madrid, mercurul urcând la 38 de grade Celsius. Canicula și lipsa apei afectează și o altă țară din lume, Chile, autoritățile fiind obligate să ia o măsură fără precedent, și anume raționalizarea consumului de apă. Seceta a afectat mineritul în Chile, cel mai mare producător de cupru din lume, lipsa apei provocând discuții aprinse legate de utilizarea apei pentru producția de litiu și pentru agricultură.

„Ne rugăm la Dumnezeu pentru apă”, le-a declarat jurnaliștilor Amanda Carrasco, în vârstă de 54 de ani. Cercetătorii de la Universitatea din Chile estimează că țara va avea cu 30% mai puțină apă în următorii 30 de ani, analiza fiind realizată pe baza modelelor matematice și a datelor istorice.

Oamenii de știință au descoperit că problema a apărut din cauza schimbării modelelor climatice care acutizează ciclurile meteorologice naturale, schimbarea fiind la nivel global.

Incălzirea naturală a mării de pe coasta Chile, care oprește furtunile, a fost intensificată de creșterea temperaturilor globale ale apei mării. Diminuarea stratului de ozon și gazele cu efect de seră din Antarctica, atrag furtunile departe de Chile, potrivit unui studiu asupra variabilelor care afectează vremea din Antarctica.

Festivalul VegFest 2022 are loc între 17 și 19 iunie, în București

Articolul precedentElevii dintr-o școală din Dolj au susținut examenul de două ori, după ce le-au fost date subiectele greșite
Articolul următorA fost confirmat al treilea caz de variola maimuței. Rafila: ”Nu este recomandată vaccinarea populației”