Sursă foto: Facebook/Agent Green
Sursă foto: Facebook/Agent Green

Organizația Agent Green a anunțat că, după 13 ani de judecată, instanța s-a pronunțat irevocabil în dosarul retrocedării din Parcul Național Retezat către moștenitorii familiei Kendeffy.

Este vorba despre retrocedarea a câteva mii de hectare de teren, Tribunalul Hunedoara considerând că terenurile trebuie să rămână statului român.

Agent Green: ”În anul 2005, două moștenitoare ale familiei Kendeffy au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor suprafețe din Retezat”

Membrii organizației pentru protecția mediului au explicat că, în anul 2006, o comisie constituită în baza unui ordin al Prefectului a emis titlurile de proprietate pentru cele două solicitante.

Prin urmare, a fost stabilit că familia Kendeffy a deținut proprietățile din Retezat, hectare de pășuni, păduri, goluri alpine, terenurile pe care se află lacurile glaciare din Retezat și rezervația științifică Gemenele.

Sentința a fost atacată cu recurs

În 2009, Academia Română a solicitat anularea titlurilor de proprietate. Judecătoria Hațeg a stabilit că moștenitoarele nu puteau solicita și nici nu erau îndreptățite să obțină terenurile respective, deoarece statul român plătise despăgubiri, nu exista un certificat de moștenitor, iar una dintre solicitante nu avea cetățenie română la data solicitării reconstituirii dreptului de proprietate”, se arată în textul publicat pe contul de Facebook.

Cu toate acestea, soluția nu a fost definitivă. Mai mult, un exemplar al sentinţei nu a fost semnat de magistratul care a pronunţat-o, deşi minuta şi exemplarul aflat în mapa de şedinţe au fost semnate, sentința fiind atacată cu recurs.

Articolul precedentȘefa Direcției pentru Cultură Constanța, prinsă cu mită; procurorii i-au interzis să mai fie director
Articolul următorPrefectul Municipiului București, Toni Greblă: ”Am avut întotdeauna stimă pentru jurnaliști”
Jurnalist full-time / Pesimist part-time