Depozit ilegal de gunoi
Depozit ilegal de gunoi. Sursa foto: g4media.ro

Mircea Fechet, ministrul Mediului, admite că România încă se confruntă cu probleme în ceea ce privește situația gunoiului, mai precis cu gropile de gunoi neecologizate.

Și la acest moment, țara noastră riscă amenzi de zeci de milioane de euro din cauza depozitelor de deşeuri neecologizate, a avertizat Fechet, cu precizarea că situația totuși este puțin mai „curată” față de anii anteriori.

Și, din ce a lăsat să se înțeleagă ministrul, în România lucrurile sunt greu de remediat total, în condițiile în care „startul” a fost unul greu și „statul român a moştenit de la perioada comunistă o serie de probleme de mediu”.

Parte din aceste probleme care fac obiectul acestei cauze foarte celebră de altfel, este cauza C301 din 2018, unde statul român a fost deja condamnat, Curtea Europeană de Justiţie a considerat că nu ne-am îndeplinit acea obligaţie de mediu de a ecologiza acele depozite de deşeuri. Discutăm acolo de depozite municipale vechi, de depozite industriale şi de depozite de deşeuri periculoase”, a afirmat Mircea Fechet, citat de B1 TV.

Detaliind, Fechet a precizat că iniţial au fost 101 astfel de depozite, din care astăzi mai există doar 33 din 101. Însă inclusiv pentru acestea au fost aplicate sancțiuni și, în continuare există „șanse” mari să fim sancționați cu „zeci de milioane de euro”.

Din nefericire însă, discutăm despre unele depozite foarte mari ca volum şi ca suprafaţă, la fel cum discutăm despre multe depozite deţinute de societăţi comerciale care astăzi se află ori în faliment, ori în insolvenţă, ori în alte situaţii care nu asigură surse de finanţare pentru ecologizarea acestora”, a mai explicat ministrul Mediului.

Deputat de Bacău, Fechet ar avea ceva experiență în probleme de mediu. Potrivit CV-ului, a mai deținut acest portofoliu timp de o lună, în 2020, anterior, timp de aproape un an, fiind secretar de stat în acest minister, unde coordona Administraţia Fondului pentru Mediu, Garda Naţională de Mediu, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, Direcţia Generală Deşeuri, Situri Contaminate şi Substanţe Periculoase și Direcţia Generală Evaluare Impact şi Controlul Poluării.

Totodată, între februarie și noiembrie 2020 a fost reprezentant al României la Agenția Europeană de Mediu din Danemarca, iar între martie 2014 – februarie 2019 a fost director executiv adjunct la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate Bacău, funcție pe care o mai deținuse și în perioada mai 2010 – mai 2012.

Articolul precedentVa fi oprită apa în mai multe zone din Cernavodă
Articolul următorCîțu, nemulțumit de guvernanți: „În loc să facă lucruri bune pentru România şi pentru români, încearcă să-şi păstreze posturi şi locuri”