Experți din industria apei, atât din țară cât și din străinătate, au luat parte la cea de-a cincea ediție a Forumului WATER LOSS BALKANS, desfășurat în Constanța.

Evenimentul are loc în perioada 31 august – 1 septembrie 2023 la Pavilionul Expozițional și este organizat în colaborare de Asociația Română a Apei (ARA), RAJA SA și Turkish Society for Infrastructure and Trenchless Technologies (TSITT)

Forumul a fost inaugurat de către Ilie Vlaicu, Președintele Asociației Române a Apei, care a transmis un călduros bun venit participanților și a subliniat importanța acestor întâlniri pentru îmbunătățirea performanțelor tehnice și manageriale în domeniul apei, atât în România, cât și în celelalte țări balcanice.

Președintele Asociației Române a Apei: ”RAJA Constanța gestionează cu eficiență și cu profesionalism tot ceea ce înseamnă serviciul de alimentare cu apă”

Această acțiune se desfășoară la Constanța, și nu întâmplător, pentru că aici avem unul dintre operatorii foarte buni și cu siguranță cel mai mare operator de apă din România. RAJA Constanța gestionează cu eficiență și cu profesionalism tot ceea ce înseamnă serviciul de alimentare cu apă și este unul dintre membrii foarte buni ai ARA. Ceea ce se va întâmplă astăzi din punct de vedere teoretic, începând de mâine vom gestiona si din punct de vedere practic. Vom aplica cele mai noi tehnologii, vom aplica partea de digitalizare, pentru că în condițiile de secetă profundă va trebui să fim tot mai eficienți”, a declarat Ilie Vlaicu.

La eveniment a participat Tatsuo KITAGAWA (Adjunctul Misiunii Ambasadei Japoniei)

În deschiderea evenimentului au luat cuvântul și Excelența Sa – Tatsuo KITAGAWA (Adjunctul Misiunii Ambasadei Japoniei), Președintele Autorității Naționale de Reglementare a Serviciilor Comunale – Ionel TESCARU, Președintele Consiliului Județean Constanța – Mihai LUPU, Primarul Municipiului Constanța – Vergil CHIȚAC, Consulul general al Republicii Turcia la Constanța – Emre YURDAKU, Directorul General RAJA SA – Aurel PRESURĂ și Directorul ISKI – Safak BAȘA.

Directorul General al companiei RAJA: ”Gestionarea resurselor de apă, proiectarea și planificarea rețelelor, modelele hidraulice, managementul presiunii, detectarea scurgerilor și gestionarea infrastructurii, sunt subiecte care trebuie să depășească sfera strictă de cunoaștere a specialiștilor în domeniu”

În România, accesul cetățenilor la servicii calitative de apă și de canalizare a cunoscut o îmbunătățire semnificativă. Aceasta se datorează în mare măsură investițiilor importante care au fost realizate în ultimii ani de către operatorii regionali din sector. Împărtășirea experienței și schimbul de opinii între operatorii de utilități de apă si profesioniștii din sector vor spori eficiența în gestionarea serviciilor publice. Gestionarea resurselor de apă, proiectarea și planificarea rețelelor, modelele hidraulice, managementul presiunii, detectarea scurgerilor și gestionarea infrastructurii, sunt subiecte care trebuie să depășească sfera strictă de cunoaștere a specialiștilor în domeniu. Ele trebuie împărtășite și aduse la cunoștință și autorităților locale, naționale și regionale, factorilor de decizie, decidenților guvernamentali și europeni, care trebuie să înțeleagă specificul local, regional și problemele specifice ale unei zone sau alteia”, a punctat directorul General RAJA, Aurel PRESURĂ.

Președintele Consiliului Județean Constanța: ”Consiliul Județean și-a asumat un rol foarte clar de instituție suport a acestei companii, care a demonstrat, și demonstrează în continuare, o capacitate  investițională și managerială foarte bună”

La rândul său, Președintele Consiliului Județean Constanța – Mihai Lupu a ținut să arate susținerea instituției pe care o conduce în calitate de acționar majoritar al RAJA SA.

Consiliul Județean și-a asumat un rol foarte clar de instituție suport a acestei companii, care a demonstrat, și demonstrează în continuare, o capacitate  investițională și managerială foarte bună. Astăzi am discutat, în cadrul celei de-a cincea ediții a Forumului și Expoziției “Water Loss Balkans”, câteva aspecte importante ale activității operatorilor de utilități de apă și modul în care aceștia reușesc să controleze și chiar să reducă pierderile de apă înregistrate în sistemul de alimentare”, a transmis Președintele Consiliului Județean Constanța

Evenimentul a fost găzduit de RAJA, Asociația Română a Apei și AKATED TSITT, în parteneriat cu Consiliul Județean Constanța și Primăria Municipiului Constanța

”Evenimentul reprezintă un real suport în identificarea unor soluții fezabile pentru sporirea eficienței în gestionarea acestor aspecte, care influențează în mod direct inclusiv relaționarea cu consumatorii. În urmă cu puțin timp, în ședința ordinară a CJC, am aprobat noi proiecte de dezvoltare ale acestei companii și sper, ca în viitorul apropiat, pe ordinea de zi să se regăsească și proiecte concepute în urma relaționării din cadrul acestui eveniment”, a adăugat Mihai Lupu.

Forumul internațional și expoziția WATER LOSS BALKANS sunt axate pe prezentarea celor mai recente tehnologii în domeniul apei și canalizării

Acest grup cuprinde experți din industria apei, reprezentanți ai autorităților centrale și locale, consultanți, antreprenori și academicieni.

Toți împărtășesc un interes comun pentru îmbunătățirea eficienței operaționale.

Din cauza creșterii demografice și a schimbărilor climatice la nivel global, problematica accesului la apă a devenit mai importantă ca niciodată. În acest context, este extrem de importantă gestionarea eficientă a resurselor. În Japonia am reușit reducerea pierderilor prin eforturi permanente, prin detectarea și repararea conductelor afectate într-un timp cât mai scurt. Experiența și tehnologia japoneză sunt de asemenea folosite în actualele și viitoarele proiecte de alimentare cu apă din străinătate ” a precizat și Excelenta Sa – Tatsuo KITAGAWA.

În cadrul conferinței vor fi susținute 21 de expuneri de către participanți din Franța, Israel, Portugalia, Republica Cehă, Republica Moldova, Spania, Turcia, Țările De Jos (Olanda), Ungaria și România

Pe parcursul celor două zile de lucrări sunt programate seminare și ateliere de lucru cu dezbateri și studii de caz, fiind abordate diferite teme cu privire la necesitățile și provocările din domeniul apei, performanța în managementul rețelelor, soluții sustenabile, modalități de îmbunătățire a cartografierii și monitorizării infrastructurii de apă, reducerea consumurilor tehnologice și implicit a energiei utilizate, procedee IT relevante și rețele inteligente etc.

Directorul ISKI – Safak BAȘA: “Monitorizăm ciclul apei potabile în Istanbul 24/24 ore și avem un centru de control permanent de verificare a indicatorilor tehnici de la nivelul rețelelor”

Avem o misiune foarte importantă deoarece lucrăm cu apa, o resursă vitală, iar pierderile de apă sunt o problemă majoră la nivel mondial. Atât noi, ca operatori, cât și consumatorii trebuie sa protejăm rezervele de apă, care se află într-o situație critică. De aceea avem nevoie să dezvoltăm proiecte și să fim deschiși la colaborări internaționale. Pentru noi astfel de evenimente sunt foarte importante și avem obligația să dezvoltăm această rețea balcanică, în sensul schimbului de experiență și bune practici în acest sector. Istanbul este un oraș balcanic, la fel ca și Constanța, și suntem deschiși la o relaționare din care putem învăța, dar putem și împărtăși experiența noastră. Din acest punct de vedere conferința va fi de un real succes!”, a adăugat Safak BAȘA.

Eficiența în administrarea stocurilor de apă reprezintă o problemă semnificativă

În întreaga Europă și în alte părți, observăm un interes crescut pentru protejarea sustenabilă a resurselor de apă.

Partajarea experienței și schimbul de perspective între operatorii de utilități de apă din regiunea Balcanilor va contribui la consolidarea capacității de gestionare a serviciilor de furnizare a apei și la reducerea pierderilor.

Directorul General RAJA SA: ”Nu întâmplător compania RAJA Constanta are un proiect în derulare de reducere a pierderilor de apă în valoare de 10 milioane euro din surse proprii. În colaborare cu ARA, suntem preocupați de modul în care o problemă de o asemenea importanță este percepută și gestionată la nivel național și regional”

Ca societate-etalon în domeniu, suntem conștienți de responsabilitatea care ne revine, atât față de abonații noștri, dar și față de ceilalți jucători din piață. Schimbările climatice au consecințe asupra resurselor de apă, prin urmare este nevoie și de o abordare bazată pe riscuri, inclusiv reducerea  pierderilor. Fenomene în creștere, precum deficitul de apă din ce în ce mai mare, secetele, impun măsuri mai drastice pentru limitarea pierderilor de apă. Concluziile acestui forum, soluțiile si tehnologiile propuse pentru reducerea pierderilor de apă, vor fi aduse la cunoștința și în atenția tuturor celor interesați, ce pot contribui la reducerea acestui fenomen”, a spus Directorul General RAJA SA – Aurel PRESURĂ.

Președintele ANRSC: ”Îmi doresc ca planul derulat de RAJA Constanța, referitor la reducerea pierderilor de apă, să se finalizeze cât mai repede și să devină un model  pentru toți operatorii din țară”

Președintele ANRSC – Ionel TESCARU și-a arătat susținerea față de acest proiect derulat de RAJA SA, cu impact major pentru viitorul apei.

ANRSC-ul ca autoritate încurajează toate propunerile pentru gestionarea eficientă a resurselor de apă. Îmi doresc ca planul derulat de RAJA Constanța, referitor la reducerea pierderilor de apă, să se finalizeze cât mai repede și să devină un model  pentru toți operatorii din țară. Sunt sigur că va avea succes, cunoscându-i pe colegii de la RAJA Constanța, și sunt convins că acesta va fi un model pe care autoritatea de reglementare și ARA îl vor extinde și populariza și către alți operatori. Vom fi pregătiți cu tot ce presupune sprijin către RAJA Constanța și partenerii lor”, a transmis Ionel TESCARU.

Expoziția specializată vine în întâmpinarea necesităților operatorilor din sectorul serviciilor de alimentare cu apă și canalizare, furnizând soluții, echipamente și tehnologii esențiale pentru viitorul industriei apei

Evenimentul este deschis publicului vizitator în zilele de 31 august și 1 septembrie 2023, între orele 11:00 și 17:00. Programul manifestării de la Constanța cuprinde, printre altele, vizite la locații cheie ale RAJA SA, inclusiv la Captarea de apă Cișmea I, cea mai vitală sursă de apă potabilă din orașul Constanța.

Aici se găsește și Cișmeaua otomană, ridicată în anul 1864 în timpul domniei sultanului Abdul Aziz, ulterior restaurată și pusă în valoare de către RAJA în 2016.

Companii de marcă din străinătate, prezente la eveniment, au avut oportunitatea să viziteze sediul central al companiei, unde gazdele au oferit informații semnificative despre istoria fascinantă a vechiului oraș Tomis, începând de la primele inițiative romane de aducțiune a apei și continuând până în prezent

Accentul s-a pus pe evoluția dinamică a RAJA SA în timp, axată pe adoptarea soluțiilor durabile și implementarea celor mai avansate tehnologii.

Compania a dezvoltat sisteme automate de monitorizare și control GIS și SCADA, a adoptat un management digitalizat al infrastructurii de apă și apă uzată, a înființat parcuri fotovoltaice pentru un viitor ecologic și pentru a reduce dependența de sursele energetice naționale, a impus măsuri pentru controlul poluării în concordanță cu dezvoltarea durabilă și s-a adaptat la schimbările climatice.

RAJA SA a prezentat oaspeților propriile strategii și obiective în ceea ce privește dezvoltarea serviciilor eficiente, durabile și fiabile, conforme cu cerințele europene

De asemenea, s-a discutat despre accesarea și utilizarea eficientă a fondurilor externe pentru dezvoltarea sectorului de apă și canalizare, pentru a răspunde cerințelor actuale.

În prezent, procesul de colectare a apelor uzate menajere este desfășurat în 38 de localități, iar epurarea acestor ape are loc în cadrul a 21 stații de epurare echipate cu tehnologie de ultimă generație, concepute pentru a îndeplini cele mai riguroase cerințe.

În anul 2023, RAJA rămâne un operator regional de prestigiu, acoperind activități în 170 de localități din șapte județe: Constanța, Ialomița, Călărași, Ilfov, Dâmbovița, Brașov și Bacău

Compania are o abordare constantă de investiții pentru modernizarea și extinderea infrastructurii de apă și apă uzată, în vederea furnizării de servicii conform celor mai înalte standarde de calitate și siguranță.

Pe lângă întindere și performanță, compania de apă este poate cea mai veche în acest domeniu, cu rădăcini puternic înfipte în istorie. În prezent, RAJA SA este cel mai mare operator regional de servicii publice din România în domeniul alimentării cu apă potabilă și epurării apelor uzate. RAJA are în primul rând cei mai mari specialiști, care au transformat compania într-un model de bune practici pe parte de infrastructură apă și canalizare. De la atragerea de fonduri europene, peste 1.2 miliarde euro, până la implementarea celor mai noi tehnologii, tot timpul RAJA SA a fost și este un lider în rândul companiilor de profil”, a spus Primarul Municipiului Constanța – Vergil CHIȚAC.

Articolul precedentProcurorii din Tg Mureș anchetează atacurile de tip mafiot prin care e sabotată salubrizarea orașului. Principalul suspect, patronul Sylevy Salubriserv
Articolul următor15.480 euro, bani obținuți de o femeie din Vâlcea, prin amenințări și șantaj repetat
Jurnalist full-time / Pesimist part-time