Sursă foto: Facebook/Instituția Prefectului Municipiului București
Sursă foto: Facebook/Instituția Prefectului Municipiului București

Prefectul Municipiului București, Toni Greblă, a participat miercuri, 9 noiembrie 2022, la Gala anuală a premiilor Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

Evenimentul, care a avut loc în București, a recompensat cu distincții personalități ale presei din România, jurnaliști care au participat la concursul ”Pandemie și patriotism”, lansat de UZPR, dar și membri ai Uniunii din toată țara și din filialele din Diaspora.

Potrivit anunțului publicat pe contul de Facebook al Instituției Prefectului Capitalei, Toni Greblă a subliniat importanța evenimentului pentru “viața cetății”.

De asemenea, prefectul Capitalei i-a felicitat pe jurnalişti pentru activitatea desfășurată.

Sursă foto: Facebook/Instituția Prefectului Municipiului București

Toni Greblă: ”Răspund la orice întrebare pe care un ziarist de bună-credinţă o pune”

Prefectul Municipiului București a vorbit despre dialog și despre transparența și obiectivitatea de care oamenii din presă trebuie să dea dovadă. În egală măsură, mai mulți jurnaliști au fost răsplătiți cu trofee.

Apreciez profesionalismul în toate domeniile de activitate, iar în activitatea mea publică de peste 30 de ani am avut întotdeauna stimă pentru jurnaliști. Îmi place să dialoghez cu jurnaliștii și să răspund la orice întrebare pe care un ziarist de bună-credinţă o pune, pentru că este interesat să afle o anume opinie şi să o transmită mai departe către public”, a declarat prefectul Toni Greblă.

În cadrul galei, au fost acordate trofee jurnaliștilor care s-au înscris la ediția de anul acesta a evenimentului, ce a avut tema ”Pandemie şi Patriotism”.

Articolul precedentInstanța a decis: Parcul Național Retezat nu va fi retrocedat moștenitorilor familiei Kendeffy
Articolul următorSenatorul Alfred Laurențiu Mihai: ”Vizita mea în Statele Unite a fost anunțată de multiple publicații americane”
Jurnalist full-time / Pesimist part-time