foto cu caracter ilustrativ-arhivă zin.ro

Deși „gestionarea deșeurilor” este o obligație legală a administrațiilor locale, în România aceasta începe să fie privită mai mult ca o „afacere”. Ziarul de Investigații a relatat, în repetate rânduri, cum gunoiul produce bani și cum păgubește statul român, pe de altă parte.

În județul Hunedoara, „alarma” s-a dat când operatorul de salubritate BRAI-CATA SRL a ridicat gunoiul oamenilor, la începutul luni decembrie 2021, doar prin resurse proprii, după ce Consiliul Județean(CJ) Hunedoara a blocat conturile acestei societăți, invocând neplata redevenței.

Mai exact, este vorba despre obligația de plată a operatorilor de salubritate pentru exploatarea resurselor necesare colectării gunoiului. Pentru că nu există drepturi fără obligații, primăriile au, de asemenea, obligații de aplicare a unor tarife, prevăzute de lege, care să reflecte cu adevărat cantitatea de deșeuri produsă și colectată de la oameni. Aplicarea acestor tarife conduce în mod natural la respectarea plăților de către operatorii de salubritate.

Cum au transformat autoritățile din Hunedoara „gestionarea deșeurilor” în „favorizarea” a operatorilor de salubritate. Cifre oficiale

Ziarul de Investigații a dorit să afle de ce oamenii riscă să rămână cu gunoiul neridicat și cu o mare cantitate de deșeuri nereciclate. Astfel, am solicitat mai multe date de la administrațiile locale. În ceea ce privește plata redevenței, cifrele oficiale arată că aceasta a fost plătită constant de operatorul de salubritate BRAI CATA SRL, iar restanțele acesteia fluctuează în funcție de zone. Concret, în funcție de respectarea obligațiilor primăriilor. Județul Hunedoara este împărțit în patru zone pentru colectarea gunoiului: zona 1 Brad, zona 2 Hațeg, zona 3 Centru, zona 4 Petroșani.

Deși am solicitat Consiliului Județean Hunedoara să ne pună la dispoziție date cu plata redevenței pentru toate zonele menționate mai sus, oficialii instituției ne-au transmis doar pentru trei dintre cele patru.

Citește și: Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara, „rupe” logica și matematica. Vrea plata totală a redevenței cu cheltuieli parțiale de funcționare

Iată cum a fluctuat plata redevenței în zona 1 Brad(foto)

Plata redevenței în zona 1Brad Hunedoara

Așa cum reiese din fotografia postată de noi, la rubrica „rest de încasat” se poate observa că valoarea acesteia a crescut progresiv.

Pentru perioada 2015-2020, aceasta a fost de 53 lei/tonă, iar începând cu anul 2021 ar fi trebuit să scadă la 41 de lei/tonă.

Președintele Consiliului Județean, Laurențiu Nistor, consideră că nu ar trebui să existe întârzieri la plata redevenței și susține că ar trebui plătită în funcție de încasările operatorului de salubritate. Mai exact, oficialul Hunedoarei vrea plata totală a redevenței cu cheltuieli de funcționare parțiale. În zona 1 BRAD nu se aplică tarifarea distinctă și taxa specială pentru colectarea gunoiului.

Plata redevenței în Zona 2 Hațeg

Plată redevență zona 2 Hațeg

Așa cum reiese din anexa postată de noi, în zona 2 Hațeg, situația plăților pare mai echilibrată.

În anul 2020, în municipiul Hațeg s-au reciclat doar 22.27 de tone de deșeuri din 1783,71 depozitate. Potrivit datelor transmise de oficialii Primăriei Hațeg, colectarea gunoiului se face pe patru fracții, iar informarea cetățenilor se realizează prin pliante și campanii derulate în colaborare cu operatorul de salubritate. Primăria Hațeg a implementat instrumentul economic „plătești cât arunci” și principiul „poluatorul plătește”, au transmis oficialii instituției, la cererea noastră.

Plata redevenței în Zona 3 „Centru

Plata redeventei în Zona 3 Centru, județul Hunedoara

O simplă privire a celor trei situații privind plata redevenței, comunicate de CJ Hunedoara, arată că în zona 3 se înregistrează întârzieri mai mari.

Spre exemplu, în această zonă, Primăria Hunedoara a început să aplice tarife diferențiate pentru colectarea gunoiului abia din luna noiembrie 2021, însă la capitolul reciclare stă catastrofal: în perioada 2016-2020 s-ar fi reciclat deșeuri în proporție de doar 5%. Spunem „s-ar fi reciclat” și nu „s-a reciclat”, deoarece nu am primit răspuns la cantitatea totală de deșeuri colectată.

Totodată, Primăria Orăștie recunoaște că nu aplică tarife diferențiate și taxa specială pentru colectarea gunoiului.

De asemenea, în municipiul Orăștie nu se aplică instrumentul economic „plătești cât arunci” și nici principiul „poluatorul plătește”.

„Fără perdea”. Primarul Bobouțanu are un „favorit” la licitația publică

Sper ca la viitoarea licitaţie pentru desemnarea unui operator zonal să poată participa şi Salub Prest, societate care ar putea asigura fără probleme servicii de salubritate de o calitate mult mai bună atât pe raza municipiului nostru, cât şi în comunele din Ţinutul Pădurenilor”, a fost declarația stupefiantă a primarului Dan Bobouţanu.

Pentru zona 4, CJ Hunedoara nu a comunicat nicio informație. De asemenea, CJ Hunedoara a evitat să spună care a fost fundamentul studiului de oportunitate pentru un nou contract de delegare, inițiat la data de 25.06.2021, când județul Hunedoara figura deja cu un contract în derulare. Oficialii CJ Hunedoara au „pasat” responsabilitatea la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară, care, până în prezent, nu ne-a răspuns la această întrebare.

Cu toate acestea, Consiliul Județean Hunedoara este prima autoritate responsabilă pentru gestionarea deșeurilor, nu se poate prevala că nu „cunoaște” modul în care se colectează gunoiul.

Autoritățile locale au aceleași responsabilități privind gestionarea deșeurilor, prevăzute de lege, chiar dacă operatorii de salubritate se schimbă.

Neaplicarea legii de către primarii din Hunedoara, au generat datorii la operatorul de salubritate BRAI-CATA în valoare de 13.986.645,27 lei.

Citiți aici care sunt responsabilitățile primarilor la stabilirea tarifelor pentru colectarea gunoiului

După ce a otrăvit apa din România, Supercom SA are mari datorii la stat

Articolul precedentMilitarii ruși urmează să se retragă din Kazahstan
Articolul următorDezastru ecologic ireversibil: groapă de gunoi, construită în inima Bucovinei
Georgiana DRAGOMIR
Pasionată de cuvinte, inspirată de oameni liberi în gândire. Pun întrebări incomode și detest ideile „împrumutate”