Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

În ciuda preţului de la gaze sau al iernii blânde, românii continuă să aibă cele mai calde locuințe din Europa.

Deşi ar putea reduce semnificativ factura la gaze, puţini acceptă cu un grad mai puțin în casă.

Conform calculului realizat de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, în cazul unui apartament cu două camere, economia lunară poate fi de peste o sută de lei, cu condiţia reducerii temperaturii cu doar 1 grad Celsius.

Majoritatea europenilor preferă să economisească banii pe care românii îi dau pe căldură, alegând temperaturi mult mai scăzute în apartamente

Un alt studiu, făcut în opt țări de pe continent, demonstrează faptul că românii au printre cele mai calde locuințe, temperatura medie din dormitoare fiind de 22,2 grade Celsius.

La polul opus, cehii, italienii și suedezii preferă temperaturi de 19 grade.

Cele mai reci sunt casele germanilor și ale englezilor. Aici, termometrele indică puțin peste 18 grade Celsius.

Forțați de facturile tot mai mari la gaze, unii români reduc din gradele din dormitor: de la 24, la 21

Conform unui sondaj, multe persoane au ales 24 de grade în casă pe timpul iernii în 2020. Cu toate acestea, în 2021, românii au avut 21 sau mai puțin, în așa fel încât consumul să fie redus și factura cât mai mică.

Mi-am dat seama că e mai eficient să o țin pe 20. Pot să pun un hanorac pe mine sau ceva. Când plec de acasă, de obicei, o las pe 18 grade și atunci când ajung de la serviciu sau de unde sunt plecat o dau înapoi pe 20 de grade”, a spus un bărbat din Cluj, pentru Ştirile Pro TV.

Constantin Cilibiu este profesor la Facultatea de Inginerie a Instațiilor din cadrul Univerității Tehnice din Cluj-Napoca. Susține că orice grad in minus înseamă o scădere cu 6 la sută a facturii la încălzire, mai arată sursa citată.

Avem de la 23 la 22, deci practiv reducem de la 177.19 kWh la 167.84, ceea ce înseamnă 9.35kWh MP la suprafața de 45 de MP avem 420 kWh pe care îi înmulțim cu prețul și avem undeva aproape 110 lei pe un singur grad”, a explicat profesorul UTCN.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătații, temperatura optimă pentru o persoană bine îmbrăcată este de 18 grade Celsius

Specialiştii OMS au precizat că, în anotimpul rece, temperatura din apartament trebuie să fie repartizată astfel:

  • în sufragerie, acolo unde stăm îmbrăcați în haine de casă, este bine să avem între 19 și 22 de grade;
  • în dormitor, este recomandat să fie mai răcoare, cel mult 20 de grade;
  • în baie, temperatura trebuie să fie cu câteva grade mai ridicată, dar să nu depășească 23 de grade Celsius.
Articolul precedentAsociații ale elevilor, nemulțumite de „tăierile” lui Cîmpeanu
Articolul următorMasca de protecţie redevine obligatorie în spațiile publice deschise
Jurnalist full-time / Pesimist part-time