Sursa: Facebook

Neînțelegerile din cuplul Diana Iovanovici Șoșoacă și Silvestru Șoșoacă au căpătat noi valențe.

Cei doi nu se „împung” doar politic vorbind, ci s-a ajuns până acolo încât Diana Șoșoacă a solicitat și obținut un ordin de restricție provizoriu.

Cu toate acestea, ieri, Silvestru Șoșoacă a afirmat la Antena 3 că el este cel care a „trăit rău”, senatoarea fiind de fapt cea care a comis abuzuri. Nu fizice, ci psihice.

Eu nu sunt de acord cu violența în familie, deși eu am trăit rău cu ea. Ea e o femeie care abuzează. Emoțional de sute de ori, sunt martori cu zecile, dar fizic nici dintr-o parte nici din cealaltă nu. Dacă eu aș fi fost femeie și ea bărbat probabil ar fi făcut lucrul ăsta. Tot ce spune sunt minciuni”, a explicat Silvestru Șoșoacă, arătând însă că situația a esacaladat inițial „doar strict politic”.

Scandalul dintre cei doi a demarat în urmă cu două luni, când Silvestru a fost suspendat din partid. De atunci, au fost amenințări, vorbe grele, capul familiei introducând chiar acțiune de divorț și, potrivit propriilor declarații, în acest moment „nu mai există nici o șansă de împăcare”.

Ea știe foarte, foarte bine, că eu dacă ajung să candidez într-un alt partid politic indiferent care ar fi, eu voi lua o parte însemnată din electoratul SOS cu mine, partea care e sătulă de țipete, de decibeli, de crize, de isterie.

Am un astfel de plan. Ea știe. Se aștepta la asta. Eu am încercat să îmi fac un alt partid. M-a blocat joia trecută. Nu știu dacă mai am timp de un alt partid acum, însă până în toamnă lucrurile se vor rezolva în favoarea mea. Pe femeia asta cineva trebuie să o bată, electoral vorbind”, a mai spus Silvestru Șoșoacă pentru sursa citată.

Articolul precedentO nouă zi „Z” pentru DIICOT și polițiști
Articolul următorPremieră la 174 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române: „Jandarmul de onoare al anului” este o femeie