12.2 C
București
miercuri, 22 aprilie 2026
Acasă Blog Pagina 88

Ne pregătim din nou de prezidențiale. Judecătorii din BEC, desemnați în câteva zile

Intrăm, cum s-ar spune „în linie dreaptă” în ceea ce privește alegerile prezidențiale.

Din nou, după un prim tur eșuat la finele anului trecut, românii sunt așteptați la urne în luna mai, pentru a vota candidatul preferat care să ocupe fotoliul de la Cotroceni pentru următorii 5 ani.

Pregătirile pentru noile alegeri prezidențiale au început de ceva vreme, iar joi, Înalta Curte de Casație și Justiție îi va desemna, prin tragere la sorți, pe cei cinci judecători care vor face parte din Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale.

În exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 12 septembrie 2011, cu modificările și completările ulterioare, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție aduce la cunoștință următoarele.

În data de 20 februarie 2025, ora 14.30, va avea loc ședința publică pentru desemnarea, prin tragere la sorți, a celor 5 judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție care vor face parte din Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025”, a anunțat Instanța Supremă.

Conform calendarului aprobat de Guvern, pe 20 februari, sunt desemnați, prin tragere la sorți, cei 5 judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție care vor face parte din BEC. În termen de 24 de ore de la învestirea acestora, cel mai târziu la data de 21 februarie, se vor alege președintele BEC și locțiitorul acestuia, prin vot secret, dintre magistrații desemnați în BEC.

Pe 22 februarie, BEC va fi completat cu președintele și vicepreședinții Autorității Electorale Permanente și cu câte un reprezentant al fiecărui partid politic parlamentar. Aceasta în condițiile în care primul tur al alegerilor prezidențiale este programat pe 4 mai, iar al doilea – pe 18 mai.

Semnal din USR, către Elena Lasconi: „A venit vremea să-l susții pe Nicușor Dan”

Sursa foto: ProTV

Lidera USR, Elena Lasconi, nu e tocmai candidatul ideal la prezidențiale nici pentru membrii formațiunii.

Sau cel puțin nu pentru toți, astăzi deputatul USR Emanuel Ungureanu postând pe Facebook un îndemn, în favoarea lui Nicușor Dan.

Nicușor Dan, „părintele” USR, este decis să candideze independent. Susținut momentan doar de Forța Dreptei și de PMP, edilul general al Capitalei se cam „bate” pe același electorat cu Elena Lasconi, așa că sunt discuții privind retragerea unuia sau a altuia.

Iar deputatul USR Emanuel Ungureanu consideră că este timpul ca șefa sa pe linie de partid să fie… bărbată! Mai precis, să fie un „om de stat”, având un sfat pentru aceasta:

Dragă Elena, a venit vremea să-l susții pe Nicușor Dan pentru prezidențialele din luna mai. Este timpul ca partidul nostru, USR, să-l sprijine pe Nicușor Dan”.

Nicușor Dan este fondatorul USR și omul care a câștigat două mandate de primar al Capitalei cu sprijinul USR. Toate sondajele de opinie, inclusiv cele comandate de partidul nostru, îl cotează pe Nicușor Dan la 20-21% din intențiile de vot și pe tine la 9-10%, deci, la jumătate.

În mod evident, după rezultatul tău excepțional din decembrie, nimeni din USR nu are dreptul să îți ceară să te retragi din cursa pentru prezidențiale și eu nu voi face asta. Într-o țară normală, ar fi trebuit să fii președinta României și ar fi fost extraordinar, ai un suflet bun și ești harnică, meritam un președinte ca tine după decepția numită Iohannis.
Din cauza Securistanului infiltrat în CCR, acest moment astral ne-a fost distrus.

Sunt convins că este incredibil de frustrant pentru tine că ți-a fost furată victoria, o meritai și o meritam, USR te-a susținut fantastic. Convingerea mea este că l-ai fi învins în turul 2 anulat ilegal, pe Călin, omul Kremlinului, un produs 100% al părții întunecate a serviciilor secrete românești.

Acum, dragă Elena, momentul astral este al lui Nicușor Dan, este convingerea mea după ce am vorbit cu foarte mulți alegători USR. Deși Nicușor se autodeclară independent, electoratul nostru userist îl vede tot ca pe un userist și îl preferă.

Este timpul să fim oameni de stat și să facem alegerea corectă pentru România, dincolo de simpatiile sau antipatiile personale.
Este un lucru cunoscut Elena în USR, faptul că, nu am o simpatie deosebită pentru Nicușor Dan, am fost foarte critic cu el și în primul mandat de primar și în al doilea, cu argumente, nu dezvolt acum motivele, sunt publice.

Mai mult decât atât, în anul 2017, l-am contracandidat pe Nicușor Dan la președinția USR, atunci el considera că i-ar merge mai bine USR-ului fără Clotilde Armand și Cristian Ghinea, deci pare că v-ați fi înțeles bine atunci… Mesajul meu din congres a fost unul de unitate, eu consider că USR și România are și a avut nevoie întotdeauna de o luptătoare ca doamna Armand și de un ministru competent și vizionar, ca domnul Ghinea.

USR este singurul partid reformator din România și avem nevoie de toți cei care pot contribui la transformările profunde de care are este dependentă țara noastră, suntem încă prea puțini. Am amintit de Clotilde, nu mi-a plăcut deloc atacul tău public împotriva ei, într-un moment în care a fost pusă în genunchi de același sistem ticălos care te-a scos ilegal din cursa la președinție. Cred că vei fi capabilă să recunoști că nu e corect să lovești într-o colegă care a căzut între tâlhari… Și cred că știi, nu mă regăsesc printre fanii lui Clotilde din USR.

Elena, îți spun acum public ce am declarat la congresul USR din 2017: „toți suntem niște viitori foști…”. România este într-un moment mai greu ca cel din decembrie. În mod nemeritat, deși nu ai pierdut alegerile, electoratul nostru nu te mai preferă ca alternativă numărul 1 la dacopatul- psihopat sau la Crin- somnorosul leneș, care a trăit pe spinarea nevestei în ultimii 10 ani, după ce 20 de ani a fost campionul chiulangiilor în Parlamentul României.

Bazinul electoral USR și nu numai, trebuie să aleagă între tine și Nicușor, ai fost jurnalistă, știi ce înseamnă percepție versus adevăr. M-aș fi bucurat ca electoratul nostru să te prefere, îl preferă însă pe Nicușor. Ca oameni de stat trebuie să ascultăm de glasul poporului. Poporul USR, nu organizația, îl vrea pe Nicușor. Trebuie să ascultăm împreună de glasul poporului, așa fac oamenii de stat.

În final, îți mulțumesc frumos Elena pentru ce ai făcut până acum pentru USR , pentru mine și colegii noștri, cu ajutorul tău am trecut mai bine peste momentul dificil de la europarlamentare. Te rog să nu vezi acest mesaj public Elena ca o cerere de retragere, ci ca o rugăminte de evaluare lucidă a contextului politic în care ne aflăm. Am încredere că vei lua decizia corectă pentru România.

Nicușor Dan va fi un președinte bun pentru România, are calități extraordinare, e onest, muncitor, inteligent, calculat, detestă corupția, un luptător adevărat, userist pur sânge. Nu este perfect, dar cine este? Elena, repet, avem de ales între Crin puturosul, Călin dilimanul și Nicușor Dan tocilarul.

Alegerea noastră ar trebui să fie limpede. USR trebuie să salveze din nou România, electoratul nostru ne cere asta. Ne ajuți?”, arată în postarea de pe Facebook, „cu respect”, deputatul USR.

Șef al unui post de poliție din Harghita, acuzat de luare de mită, fals, înșelăciune și abuz în serviciu

Sursa: IPJ Harghita

Mai multe capete de acuzare pe numele unui polițist din Harghita, pe când acesta exercita o funcție de conducere.

Șef al Postului de Poliție Lunca de Sus din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Harghita, fostul agent de poliție a fost trimis în judecată pentru luare de mită (două acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată, înșelăciune, dar și abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Faptele de care este acuzat inculpatul în uniformă MAI s-ar fi derulat în urmă cu aproape 3 ani, spun ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție. Aceasta în condițiile în care organele de cercetare penală ale Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Harghita au fost delegate pentru a desfășura activități procedurale în dosarul penal instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita.

Concret, se detaliază într-un comunicat al DGA, „în luna decembrie 2022, având calitatea de agent de poliție, inculpatul ar fi primit suma de 120 de lei pentru întocmirea și eliberarea unui document necesar dovedirii domiciliului unei persoane, precum și pentru înregistrarea și luarea în evidență a unei autorizații necesare în vederea desfășurării unei adunări publice.

Tot în luna decembrie 2022, agentul de poliție ar fi utilizat documente întocmite în fals, pentru a beneficia de decontarea unor servicii turistice, inducând în erorare angajații Inspectoratului de Poliție Județean Harghita și obținând pe nedrept decontarea sumei de 1450 lei.

În luna ianuarie 2023, în timp ce se afla în serviciul de patrulare, ar fi surprins un transport de material lemnos efectuat fără a se deține avizul de însoțire necesar. Polițistul nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu întrucât nu a procedat la constatarea contravenției, aplicarea amenzii și confiscarea materialului lemnos, obținând astfel un folos necuvenit contravenientului, în prejudiciul bugetului de stat”.

POT exclude doi parlamentari, soț și soție

Sursa: Facebook

După demisia a șase aleși ai SOS România din formațiune, și Partidul Oamenilor Tineri (POT) rămâne pe minus.

Președinta POT, Anamaria Gavrilă, a anunțat că a exclus un cuplu din partid, pe motiv că… instigă la violență.

Soț și soție, dar au fost aleși în județe diferite, Monica Ionescu (parlamentar de Neamț) și Radu Mihail Ionescu (parlamentar de Bacău) sunt cei doi membri excluși din POT. Și, potrivit unui comunicat citat de G4Media, motivul ține de comportamentul acestora, soții Ionescu demonstrând „că nu pot face parte dintr-o echipă responsabilă”.

Au adus în POT exact ceea ce respingem: agresivitate, instigare la conflict şi lipsă totală de respect pentru principiile democratice. În POT nu există loc pentru violenţă sau pentru cei care încearcă să o normalizeze.

Suntem aici să construim, nu să distrugem. Toleranţă zero pentru astfel de derapaje.

POT este un partid al celor care vor o Românie decentă, unde politica se face prin idei şi soluţii, nu prin agresivitate. Cine nu înţelege asta, pleacă”, a declarat preşedintele Anamaria Gavrilă, conform sursei citate.

Potrivit paginii sale de Facebook, Radu Mihail Ionescu este „avocat specializat pe cazuri internaționale” și locuiește în Berna-Elveția. De altfel, aceeași profesie, cea de avocat, are și soția sa, Monica Ionescu.

Conform paginii Camerei Deputaților, Grupul parlamentar POT are 24 de membri, soții Ionescu fiind vicelideri. Ca deputat, Monica Ionescu este în vicepreședinte în Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, în timp ce Radu Mihail Ionescu este vicepreședinte al Comisiei pentru constituționalitate.

Laura Vicol, după ce a fost pusă în libertate: „Sunt vie, sănătoasă, cu nişte cearcăne mari la ochi şi cu nişte răni şi mai mari în suflet”

Sursa: Captură TikTok

Completul de divergență format pentru a analiza, definitiv, soarta libertății cuplului Vicol-Ciorbă pentru următoarele luni a decis că fosta președintă a Camerei Deputaților să fie eliberată din arest.

Laura Vicol, arestată preventiv în dosarul Nordis, alături de soțul său și alte persoane, a fost pusă în libertate la Înalta Curte de Casație și Justiție chiar de Ziua Îndrăgostiților.

Și, cum libertatea a însemnat și acces la rețelele de socializare, fosta deputată PSD a publicat pe TikTok un mesaj pentru fani, mulțumindu-le probabil în acest fel celor care au susţinut-o și au aşteptat-o la ieşirea din arest cu un balon roșu, în formă de inimă, pe care era scris „Justiție ICCJ Love” și „Vicol + ICCJ = Love”.

Sunt vie, sănătoasă, cu nişte cearcăne mari la ochi şi cu nişte răni şi mai mari în suflet, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, toate trec. Vă mulţumesc tuturor celor care mi-aţi dat o grămadă de mesaje de susţinere – încă nu am apucat să le citesc pe toate – celor care mi-aţi trimis scrisori acolo unde m-am aflat pentru cele 10 zile. Vă mulţumesc din suflet tuturor! Ne vedem luni seară la Victor Ciutacu. Weekend binecuvântat să aveţi”, a spus Laura Vicol în materialul video de pe TikTok.

După o amânare a pronunțării cauzei la ÎCCJ dat fiind că cei doi judecători nu se puteau pune de acord în privința măsurii instituite grație Curții de Apl București, al treilea judecător a înclinat balanța:

Cu majoritate: Admite contestaţiile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală – Secţia de Combatere a Criminalităţii Organizate şi de inculpaţii. Desființează în totalitate încheierea atacată și rejudecând: Respinge ca nefondată propunerea de luare a măsurii arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală – Secţia de Combatere a Criminalităţii Organizate.

Definitivă. Cu opinia separată a doamnei judecător Elena Barbu, în sensul: Admiterii contestaţiilor formulate de inculpaţii POŞTOACĂ FLORIN ALEXANDRU, POŞTOACĂ NICOLAE CRISTIAN şi VICOL-CIORBĂ LAURA CĂTĂLINA împotriva încheierii/DL din 5.02.2025 pronunţate în dosarul penal nr. 652/2/2025 de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel București, secţia a II-a penală, al desfiinţării acesteia cu privire la admiterea propunerii de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – Structura Centrală – Secţia de Combatere a Criminalităţii Organizate privind pe inculpaţii mai sus menţionaţi şi, în urma rejudecării, al luării măsurii arestului la domiciliu faţă de aceştia; Respingerii contestațiilor formulate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE – DIICOT – STRUCTURA CENTRALĂ – SECŢIA DE COMBATERE A CRIMINALITĂŢII ORGANIZATE şi de inculpaţii POŞTOACĂ GHEORGHE EMANUEL, CIORBĂ VLADIMIR RĂZVAN, RĂILEANU SANDA, OPREA OANA CLAUDIA, ŞAITOŞ BOGDAN ADALBERT ŞI IVAN GEORGE MARIAN”.

Ambasada României în SUA face topul ciorbelor și supelor, pe Facebook

Sursa: Facebook

Activitate importantă a Ambasadei României în Statele Unite ale Americii, pe Facebook.

Precupați până peste poate de diplomație, cei care administrează pagina de pe rețeaua de socializare s-au gândit că, în aceste vremuri, ar fi interesant de publicat o listă-top a celor mai apreciate supe/ ciorbe din lume.

Nu mai există alte preocupări la nivelul Ambasadei României în SUA în afară de publicarea unui top realizat de Taste Atlas – „un ghid online de călătorie experiențial pentru mâncăruri tradiționale”, așa cum explică Wikipedia.

Pe 7 februarie, acest ghid online publica the best-rated chicken soups”. Iar la distanță de o săptămână, dat fiind că s-au rezolvat toate problemele diplomatice de peste granițele unde ne reprezintă, lista a fost preluată pe pagina de Facebook a Ambasadei României în SUA:

#DidYouKnow that one of Romania’s most delicious sour soups, “Ciorbă Rădăuțeană” (“Rădăuți-style soup”) was ranked as the 2nd best rated soup in the world in a top ten list put together by Taste Atlas? Also, “Supa de pui cu tăiței” românească (“Romanian chicken noodle soup”) is ranked 10th in the same top?”.

Adică, în traduceri, pentru cei care nu știați, ciorba rădăuțeană ocupă un fruntaș loc 2, iar supa de pui cu tăieței este pe locul 10.

Postarea ambasadei a adunat peste 590 de reacții, peste 260 de comentarii și 110 share-uri (până la acet moment). Lăsăm mai jos un singur comentariu, primul care apare, de altfel, fără alte comentarii. Al Anei Birchall:

Domnule Andrei Muraru dvs aveți puțină idee ce se întâmplă la Munich de exemplu?! Cu toții iubim mancarea romanească dar poate prioritățile dvs și ale ambasadei sunt puțin altele în aceste zile în care se scrie istorie pentru România… asta în caz că la această oră nu sunteți la vreo petrecere dată în jurul piscinei rezidenței dvs (din banii românilor), deși s-ar cuveni să fiți deja în avion cu demisia deja trimisă în Centrală!
Eu cred totuși că România și românii merită mai multă seriozitare și profesionalism, inclusiv în reprezentarea și imaginea externă!
Trist!
”.

Complet de divergență la ÎCCJ privind arestarea preventivă a cuplului Vicol-Ciorbă

Sursa: Facebook

Când doi se ceartă, al treilea câștigă. Sau este chemat să încline balanța – în speță o decizie în dosarul arestării preventive a cuplului Vicol-Ciorbă, la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Mai precis, contestațiile depuse de inculpații arestați/ plasați sub control judiciar din dosarul Nordis, între care fosta deputată PSD Laura Vicol şi soţul său, Vladimir Ciorbă, nu au avut o finalitate juridică ieri, așa că astăzi vine un al treilea judecător să cântărească acuzațiile.

În dosarul aflat pe rolul ÎCCJ, la termenul de ieri, după ore întregi de dezbatere, în contextul în care cei doi judecători din complet nu au reușit să se pună de acord, s-a format un complet de divergență. Acum, toate depozițiile și concluziile vor fi reluate, pentru ca cel de-al treilea judecător să decidă.

Laura Vicol şi Vladimir Ciorbă au fost arestaţi preventiv luna aceasta, în urma unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti, pe considerentul că fosta șefă a Camerei Deputaților a avut acces la date confidențiale din anchetă și putea compromite investigația.

Totodată, pentru îngreunarea anchetei, Laura Vicol a ascuns de anchetatori telefonul pe care îl folosea în mod curent, ea venind la sediul DIICOT cu un alt mobil.

Acum, la ÎCCJ se judecă contestațiile cuplului, precum și a celorlalți trei arestaţi preventiv din dosar – Gheorghe Emanuel Poştoacă, Cristian Nicolae Poştoacă şi Florin Poştoacă, dar şi a Sandei Răileanu, Oanei Claudia Oprea (contabila grupării), și a lui Bogdan Adalbert Şaitoş – care sunt arestaţi la domiciliu, precum și a lui George Marian Ivan, aflat sub control judiciar.

Pe scurt, acuzaţiile din dosar sunt de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, spălare a banilor, evaziune fiscală, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat, toate în formă continuată.

Bolojan, primele promisiuni: „Vom avea alegeri corecte și transparente!”

Sursa: Administrația Prezidențială

Ilie Bolojan a venit cu o serie de promisiuni în fața românilor, la o zi după ce a preluat interimatul de la Klaus Iohannis.

Așa că, aflat la Palatul Cotroceni, Bolojan a asigurat că își asumă „cu demnitate această funcție, cu toată responsabilitatea față de români și față de viitorul nostru, al tuturor”.

Cunoscut drept un politician serios și pus pe fapte mari, Ilie Bolojan și-a făcut o scurtă prezentare în mesajul de ieri, dând un „spoiler” în ceea ce privește prioritățile și obiectivele mandatului, care, potrivit acestuia, „sunt clare”.

Președintele interimar nu a uitat să sublinieze că țara noastră se află într-un moment „extrem de important”, iar până la a veni cu aceste prime declarații, s-a „familiarizat” „cu problemele și nevoile stringente din domeniile Apărării, Afacerilor Externe și Securității Naționale”, care „necesită soluții adecvate și trebuie abordate cu seriozitate și echilibru”.

De-a lungul întregii mele activități publice, am fost ghidat de convingerea fermă că instituțiile trebuie să lucreze pentru oameni. Chiar dacă mandatul meu este unul limitat și bine definit de Constituție, vă garantez că acest principiu va rămâne valabil. Voi exercita această poziție cu toată demnitatea și responsabilitatea, înțelegând întru totul oportunitățile și limitele pe care le implică funcția de Președinte.

Prioritățile și obiectivele mandatului meu sunt clare:

În primul rând – asigurarea stabilității economice, sociale și politice a țării. Nu avem timp de pierdut, iar riscul de a ne confrunta cu o criză majoră este real. Tocmai de aceea, este nevoie de colaborarea întregii administrații publice centrale și locale, astfel încât să existe o bună guvernare, iar cetățenii să aibă încredere că statul funcționează pentru îndeplinirea așteptărilor legitime pe care le au.

Vreau să îi asigur pe toți românii că avem o țară sigură, stabilă și puternic ancorată pe drumul său european.
Un alt palier major este cel al politicii externe. Țara noastră va fi bine reprezentată pe plan extern, cu demnitate și seriozitate. Ceea ce va prima va fi interesul națiunii noastre, astfel încât fiecare cetățean să simtă că este protejat și apărat.
România a demonstrat permanent aliaților săi externi că este un partener stabil și de încredere și este extrem de important să continuăm în aceeași direcție.

O temă importantă este și scrutinul prezidențial care va urma. Transmit tuturor românilor un mesaj fără echivoc. Vom avea alegeri corecte și transparente!
Votul este fundamentul democrației și asigurarea unor alegeri care să nu fie puse sub semnul întrebării reprezintă un pas major pentru ca românii să-și recapete încrederea în instituții. De aceea, voi face toate demersurile către toți cei responsabili să contribuie cu profesionalism și bună credință la organizarea unor alegeri libere și corecte.

Aici, în fața dumneavoastră, a românilor, vă spun că îmi asum cu toată responsabilitatea poziția de Președinte interimar al României pentru a face tot ce ține de mine pentru ca fiecare cetățean să simtă că poate să aibă încredere în cei care îi reprezintă.

Pentru toți cei care suntem în serviciile publice, indiferent unde ne desfășurăm activitatea, nu există alternativă decât să fim în slujba oamenilor și am așteptarea ca fiecare instituție și fiecare angajat să lucreze pentru cetățeni.

Scopul meu, în calitate de Președinte interimar, este să redau încrederea în instituțiile publice, iar la finalul acestei perioade să vă pot privi în ochi, știind că am lucrat în interesul dumneavoastră și convins de faptul că am acționat cu integritate, demnitate și grijă față de români.

Dumnezeu să aibă în pază țara noastră și pe toți românii, oriunde s-ar afla!”, a fost mesajul lui Ilie Bolojan.

Așteptăm transparența, întrebările și răspunsurile…

Polițistă din Bihor, mită pentru a influența victima unui viol

Sursa: 123rf.com

O polițistă din Bihor este acuzată că a solicitat și primit bani și parfumuri de la doi bărbați, dintre care unul cetățean brazilian, pentru a influența victima unui viol, faptă comisă de acesta din urmă.

Agent șef adjunct de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor – Poliția Municipiului Beiuș – Secția 2 Rurală, polițista a fost plasată sub control judiciar și va fi judecată pentru luare de mită, dar și pentru favorizarea făptuitorului, influentarea declaraţiilor în formă continuată (două acte materiale), plus două infracţiuni de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, toate în concurs real.

Acuzați în dosarul instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor sunt și cetăţeanul român, de 41 de ani, dar și cetăţeanul brazilian, de 63 de ani, ambii pentru dare de mită.

Cercetările coordonate de procurori au fost finalizate de ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție zilele trecute, în anchetă colaborând și Direcţia de Operaţiuni Speciale – Brigada de Operaţiuni Speciale Cluj Napoca. Acum, cei trei vor răspunde acuzațiilor aduse la Tribunalul Bihor:

În cauză s-a reţinut că inculpata agent șef adjunct de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor – Poliția Municipiului Beiuș – Secția 2 Rurală, în perioada 18.10.2023 – 06.12.2023, a pretins sau primit pentru sine de la inculpatul cetățean român (persoană aflată în relaţii apropiate cu inculpatul cetățean brazilian, persoană cercetată în calitate de inculpat într-un dosar penal instrumentat de polițistă, mai multe foloase necuvenite, după cum urmează:

la data de 18.10.2023 a pretins suma de 3500 de euro cu titlu de împrumut, solicitare acceptată parţial de inculpatul cetățean român, care i-a răspuns că îi poate remite doar suma de 2000 de euro;
un parfum primit în cursul lunii noiembrie, respectiv un alt parfum în valoare de aproximativ 1000 de lei primit la data de 06.12.2023;
suma de 250 euro la data de 05.12.2023
mai multe lădiţe de fructe primite în cursul lunii noiembrie.

Foloasele au fost primite sau pretinse în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, şi anume ca, inculpata, în calitatea sa de organ de cercetare penală ce instrumenta un dosarul penal al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş în care se efectuau cercetări (iniţial în stare de arest, ulterior sub control judiciar) faţă de inculpatul cetățean brazilian, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol în formă continuată asupra unui minor, să îşi exercite atribuţiile de serviciu în aşa fel încât să îngreuneze/zădărnicească tragerea la răspundere penală a inculpatului cetățean brazilian în acel dosar. Fapta sa întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită.

La data de 29.11.2023, inculpata a acceptat promisiunea de la inculpatul cetățean brazilian ca acesta să îi organizeze un sejur în Brazilia după finalizarea dosarului (folos necuvenit acceptat în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri în dosarul penal mai sus amintit), fapta sa întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită.

Totodată, din cercetări a rezultat că, pentru a-l ajuta pe inculpatul cetățean brazilian, în scopul împiedicării tragerii la răspundere penală, inculpata l-a determinat, la data de 07 noiembrie, pe minorul persoană vătămată în dosarul de viol, să relateze în mod nereal psihologului, cu ocazia expertizelor psihologice dispuse de procuror, că nu ar fi fost agresat sexual de cetățeanul brazilian (persoană cercetată la acel moment în stare de arest preventiv), ci să expună versiunea avansată de acesta cu ocazia audierii, respectiv că i-ar fi făcut doar masaj faptă care nu atrage răspunderea penală).

Acest lucru a condus la deturnarea concluziilor expertizei psihologice, document invocat de avocaţii inculpatului cetățean brazilian în fundamentarea unei cereri de revocare a măsurii arestului preventiv, cerere admisă în parte, în data de 27.11.2023, de Tribunalul Bihor, care a dispus înlocuirea arestului preventiv cu măsura controlului judiciar. Această faptă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizarea făptuitorului.

În cursul noiembrie 2023, inculpata a încercat să-l determine pe minorul persoană vătămată în dosarul de viol, prin corupere (constând în aceea că a dus la domiciliul minorului două plase cu alimente – ulei, faină, zahăr, ouă, dulciuri) să-şi retragă declaraţiile iniţiale date în calitate de persoană vătămată în dosarul mai sus menţionat, în sensul de a declara că nu a fost abuzat sexual de inculpatul cetățean brazilian, după care, în baza aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale, la data de 12.04.2024, a îndemnat-o pe mama minorului să-l determine pe fiul ei să dea o nouă declaraţie nereală în dosar. Aceste aspecte întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de influențarea declaraţiilor în formă continuată (2 acte materiale).

De asemenea, în cursul noiembrie 2023, a sunat-o pe whatsapp pe avocata apărător ales al inculpatului cetățean brazilian, căreia i-a divulgat conţinutul mai multor mesaje identificate în telefonul acestuia legate de viaţa intimă a acestuia, prin aceasta fiind afectată activitatea Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, unitate de parchet la care era înregistrat dosarul penal. Astfel, fapta sa întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice.

La data de 28.11.2023, inculpata agent de poliție i-a divulgat inculpatului cetățean român conţinutul mai multor mesaje identificate în telefonul inculpatului cetățean brazilian, denigratoare la adresa sa, aspect care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice”, detaliază DGA.

Cetățeanul brazilian fusese arestat pe 4 octombrie 2023 sub acuzația de viol în formă continuată asupra unui băiețel care la acea dată avea 12 ani, anume că, „în timp ce se aflau (…) în autoturismul său personal, prin constrângere psihică şi profitând de imposibilitatea persoanei vătămate de a-şi exprima voinţa, a încercat să întreţină cu persoana vătămată un act sexual anal şi apoi a întreţinut cu minorul un act sexual oral”.

Cu toate promisiunile făcute de polițistă, brazilianul a fost trimis în judecată la Judecătoria Beiuș, cauza aflându-se în acest moment în procedura de cameră preliminară.

Sectorul 1: Istorie, administrație și viitor

George Tuță - Foto Ziarul de Investigații - zin.ro

Sectorul 1 al Bucureștiului a fost dintotdeauna una dintre cele mai importante zone ale capitalei, nu doar datorită poziției sale centrale, ci și din prisma instituțiilor pe care le găzduiește, a obiectivelor turistice și a istoriei bogate. De-a lungul anilor, acest sector a fost martorul unor schimbări semnificative, iar administrația locală a avut un rol crucial în modelarea dezvoltării sale.

O scurtă incursiune în trecut

Zona care corespunde actualului Sector 1 a început să fie populată intens odată cu extinderea Bucureștiului în secolele XVIII-XIX. Inițial formată din moșii și terenuri agricole, această regiune s-a transformat semnificativ, devenind unul dintre cele mai prospere și apreciate sectoare ale capitalei.

Astăzi, Sectorul 1 se întinde pe o suprafață de aproximativ 67,5 km² și avea, conform recensământului din 2002, o populație de 238.217 locuitori, ceea ce rezultă într-o densitate de 3.529 locuitori/km². Este cunoscut pentru cartierele sale exclusiviste, precum Dorobanți, Primăverii și Aviației, unde se află numeroase ambasade, instituții de prestigiu și sedii de companii internaționale.

Obiective turistice și culturale

Sectorul 1 este bogat în atracții turistice și monumente istorice, printre care se numără:

  • Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” – un spațiu unic ce conservă tradițiile rurale românești;
  • Arcul de Triumf – un simbol istoric al victoriei României în Primul Război Mondial;
  • Parcul Regele Mihai I (Herăstrău) – cel mai mare parc din București, un loc ideal pentru relaxare;
  • Ateneul Român – un monument emblematic al culturii și muzicii clasice

Primarii Sectorului 1 după 1989

Administrația locală a avut un impact major asupra evoluției sectorului iar primarii care au condus Sectorul 1 sunt

Schimbarea de administrație: de la Clotilde Armand – USR la George Tuță – PNL

După un mandat marcat de numeroase controverse, Clotilde Armand a pierdut alegerile locale din 2024, cu scandal, exact la fel cum și-a și început mandatul. Deși și-a asumat nenumărate reforme, fosta administrație a fost permanent criticată pentru modul în care a gestionat probleme esențiale ale sectorului, precum salubrizarea, infrastructura și relația cu cetățenii.

De asemenea, lipsa de transparență, pe care în campania electorală o promisese, a devenit una dintre cele mai mari nemulțumiri ale cetățenilor, Primăria Sectorului 1 fiind considerată una dintre cele mai ostile instituții în materie de comunicare.

George Tuță, reprezentantul PNL, a câștigat alegerile din 2024 cu un procent mic, ceea ce a arătat o competiție strânsă și o nevoie crescută de a demonstra eficiența noii administrații. Acesta a propus o administrație mai transparentă și orientată spre rezultate concrete.

Cetățenii Sectorului 1 sunt, după patru ani de minciuni, și impotență administrativă extrem de tensionați și nerăbdători în ceea ce privește aducerea sectorului în secolul XXI, ceea ce crează o presiune uriașă pe umerii noii administrații.

Ce am aflat de la Primăria Sectorului 1?

Pentru ca locuitorii Sectorului 1 să înțeleagă mai bine cum funcționează administrația locală și cum sunt gestionate resursele publice, am solicitat Primăriei răspunsuri clare la o serie de întrebări esențiale. Răspunsurile oferite de administrația locală sunt explicate într-un mod accesibil, astfel încât fiecare cetățean să poată avea o imagine clară asupra modului în care funcționează primăria.

Întrebare – Câți angajați are Primăria Sectorului 1, inclusiv instituțiile subordonate?

Răspuns – Conform datelor oficiale, Primăria Sectorului 1, împreună cu toate instituțiile subordonate, are 2.596 de angajați. Dintre aceștia, 231 sunt polițiști locali. Acest număr reflectă atât personalul administrativ, cât și pe cel care asigură servicii publice esențiale.

Întrebare – Care este bugetul Primăriei pentru anul 2024?

Răspuns – Bugetul alocat pentru anul 2024 a fost de 2.563.200.590 lei. Acesta a fost utilizat pentru funcționare, salarizare și alte cheltuieli administrative necesare pentru buna gestionare a sectorului.

Întrebare – Cât costă salariile angajaților Primăriei Sectorului 1?

Răspuns – Pentru plata salariilor angajaților din Primărie și din instituțiile subordonate, în fiecare lună se cheltuiesc 26.262.995 lei. Această sumă acoperă toate categoriile de personal, de la funcționarii publici până la polițiștii locali.

Întrebare – Care sunt cele mai mari și cele mai mici salarii?

Răspuns – Cel mai mare salariu brut este de 21.735 lei și îi aparține primarului Sectorului 1. Cel mai mic salariu brut este de 4.047 lei, sumă încasată de un asistent personal.

Întrebare – Câte autovehicule deține Primăria Sectorului 1 și ce tipuri de motorizare au acestea?

Răspuns – Primăria Sectorului 1 are în administrare un parc auto format din 17 autoturisme, dintre care două sunt electrice, 13 utilizează motorină, iar două sunt alimentate cu benzină. În plus, alte 11 vehicule sunt utilizate prin contracte de comodat, provenind de la diverse instituții subordonate: opt sunt preluate de la Poliția Locală Sector 1, două aparțin Complexului Multifuncțional Caraiman, iar un autoturism este utilizat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1.

Întrebare – Cât combustibil a consumat Primăria Sectorului 1 în 2024?

Răspuns – Direcția Generală Poliția Locală Sector 1 dispune de un parc auto format din 99 de autovehicule. Dintre acestea, 66 sunt echipate cu motoare termice, iar 33 beneficiază de un sistem de propulsie hibrid, care combină un motor termic alimentat cu benzină și unul electric. În anul 2024, consumul total de combustibil pentru aceste autovehicule a fost de 53.926,44 litri. Este important de menționat că vehiculele hibride din dotare nu necesită încărcare externă, ceea ce înseamnă că nu au generat costuri suplimentare pentru energie electrică.

Întrebare – A contractat Primăria Sectorului 1 împrumuturi în ultimii patru ani?

Răspuns – Conform informațiilor primite, în perioada 2020-2024, Primăria Sectorului 1 nu a contractat niciun împrumut bancar.

Întrebare – Este adevărat că Primăria nu a reușit să cheltuiască bugetele alocate în anii anteriori?

Răspuns – Da, în perioada 2021-2024, cheltuielile efectuate au fost mai mici decât veniturile încasate. Suma rămasă neutilizată se ridică la 945.133.450 lei, fonduri care vor putea fi utilizate pentru proiecte viitoare.

Întrebare – Câte panouri publicitare autorizate sunt amplasate pe domeniul public al Sectorului 1?

Răspuns – Între 2002 și 2017, Primăria a emis 250 de autorizații de construire pentru panouri publicitare pe domeniul public. În prezent, se desfășoară o acțiune de inventariere a acestor panouri pentru a stabili numărul exact și conformitatea acestora.

Întrebare – Câte parcuri sunt administrate de Primăria Sectorului 1 și care este suprafața acestora?

Răspuns – Sectorul 1 are în administrare 24 de parcuri cu o suprafață totală de 539.294 mp, oferind locuitorilor spații verzi generoase pentru relaxare și recreere.

Întrebare – Câte sancțiuni a aplicat Poliția Locală Sector 1 în 2024 și câți angajați are Poliția Locală Sector 1?

Răspuns – În decursul anului 2024, polițiștii locali au aplicat 4.385 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4.254.705 lei (exceptând amenzile pentru parcări neregulamentare). Numărul total de angajați la Poliția Locală Sector 1 este de 231.

Întrebare – Ce proiecte majore urmează să fie finalizate în 2025?

Răspuns – ✅ Finalizarea Centrului Educațional din Cartierul Greenfield
Unul dintre cele mai importante proiecte este construirea unui centru educațional modern în Cartierul Greenfield, care va include o școală, o grădiniță și o sală de sport.

  • Suprafață totală: 7.558 mp, din care 6.756,31 mp vor fi spații utile.
  • Grădinița va avea 15 grupe și va putea primi 150 de preșcolari.
  • Școala va fi formată din două corpuri:
    • Primul corp va include săli de clasă, laboratoare și spații administrative.
    • Al doilea corp va cuprinde o sală de sport, o bibliotecă și ateliere pentru arte și muzică.
    • Vor exista 13 săli de clasă pentru 390 de elevi și 10 cabinete și laboratoare.

Modernizarea Teatrului de Vară din Parcul Bazilescu
Un alt proiect major este revitalizarea Teatrului de Vară din Parcul Bazilescu, care va deveni un spațiu cultural multifuncțional. După finalizarea lucrărilor, teatrul va putea găzdui concerte, festivaluri, spectacole de teatru și proiecții de film, având o capacitate de 1.550 de locuri.

Construirea unei Creșe Moderne în Cartierul Pajura
Sectorul 1 va beneficia de o nouă creșă modernă în Cartierul Pajura, cu o capacitate de 220 de locuri, asigurând condiții optime de îngrijire și educație timpurie pentru copiii de până la 3 ani.

Extinderea Școlii Gimnaziale Ion Heliade Rădulescu
Pentru a răspunde nevoilor educaționale ale comunității, se va construi un nou corp de clădire pentru Școala Gimnazială Ion Heliade Rădulescu, situată pe Bulevardul Ion Mihalache nr. 28.

📌 Detalii despre proiect:

  • Autorizație de construire și demolare obținută în noiembrie 2024 de la Primăria Municipiului București.
  • Durata execuției: 18 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

În bugetul de investiții pentru anul 2025, Primăria Sectorului 1 a alocat fonduri pentru finalizarea acestor proiecte prioritare.

De asemenea, specialiștii instituției lucrează la elaborarea proiectului de buget pentru noi investiții, iar după finalizare, vom comunica obiectivele suplimentare care vor fi finanțate în acest an.

Întrebare – Câte autovehicule sunt înregistrate în Sectorul 1 și câte locuri de parcare există?

Răspuns – În Sectorul 1 sunt înregistrate aproximativ 200.000 de autovehicule, iar numărul locurilor de parcare de reședință este de doar 10.500, ceea ce creează o mare presiune asupra infrastructurii rutiere dar și nemulțumiri în rândul cetățenilor

Întrebare – Cât costă serviciile de salubrizare și ce cantitate de deșeuri s-a colectat în 2024?

Răspuns – Costurile totale aferente serviciilor de salubrizare pentru luna noiembrie 2024 au fost de 13.513.383,62 lei. Este important de menționat că, în Sectorul 1, nu a fost instituită încă o taxă destinată acoperirii acestor servicii, ceea ce înseamnă că utilizatorii casnici beneficiază de salubrizare gratuită, costurile fiind acoperite din bugetul local. În schimb, utilizatorii non-casnici achită un tarif direct operatorului de salubrizare.

În ceea ce privește cantitatea de deșeuri, Primăria Sectorului 1 a raportat:

  • 65.512,90 tone de deșeuri depozitate;
  • 31.168,54 tone valorificate prin alte metode decât reciclarea;
  • 10.089,18 tone reciclate.

Scurt rezumat

  • Numărul de angajați: Primăria Sectorului 1 și instituțiile subordonate au un total de 2.596 de angajați, dintre care 231 sunt polițiști locali.
  • Bugetul pentru anul 2024: 2.563.200.590 lei.
  • Anvelopa salarială lunară: 26.262.995 lei pentru toți angajații.
  • Cel mai mare și cel mai mic salariu brut: Primarul are un salariu brut de 21.735 lei, iar un asistent personal are 4.047 lei.
  • Parcul auto: Primăria Sectorului 1 deține 17 autoturisme, iar Poliția Locală dispune de un parc auto de 99 de vehicule, dintre care 33 sunt hibride.
  • Principalele investiții și proiecte pentru 2025: Finalizarea centrului educațional din Cartierul Greenfield, modernizarea Teatrului de Vară din Parcul Bazilescu, construirea unei creșe în Pajura și extinderea școlii „Ion Heliade Rădulescu”.

Consiliul Local al Sectorului 1

În acest moment, Consiliul Local al Sectorului 1 este format din reprezentanți ai Alianței PSD-PNL și ai Alianței Dreapta Unită (USR+PMP), fiecare având 11 consilieri, ceea ce arată o competiție politică echilibrată. De asemenea, AUR deține 3 mandate, iar REPER este reprezentat de 2 consilieri. Această distribuție arată că deciziile importante vor necesita negocieri și alianțe pentru a fi adoptate, fiecare formațiune având un cuvânt de spus în procesul decizional.

Importanța Consiliului Local într-o primărie este crucială, deoarece acesta aprobă investițiile, reglementările locale și măsurile administrative care influențează direct viața locuitorilor. Fără sprijinul consilierilor, primarul nu poate implementa reforme majore, ceea ce face ca echilibrul de putere dintre administrația executivă și cea deliberativă să fie un factor cheie în guvernarea locală. De aceea, colaborarea dintre primar și consilieri este esențială pentru dezvoltarea armonioasă a Sectorului 1.

În loc de concluzie

Sectorul 1 este un punct de referință pentru București, având un potențial uriaș pentru dezvoltare. După un mandat care a dus la regres, schimbarea de administrație oferă o nouă perspectivă, iar provocările rămân mari. Cetățenii așteaptă soluții concrete și o guvernare locală eficientă, care să pună în centrul atenției nevoile comunității.

Va reuși primarul George Tuță să redea Sectorului 1 prestigiul și funcționalitatea pe care le avea înainte de mandatul Clotildei Armand? Rămâne de văzut.

Cu un început de mandat sub presiunea așteptărilor mari din partea cetățenilor și a problemelor moștenite, Primarul George Tuță trebuie să demonstreze rapid că poate aduce schimbări concrete, altfel, într-un timp foarte scurt ce ar putea să fie de bine poate ieși la suprafață ca un mare eșec. Gestionarea eficientă a bugetului, comunicarea transparentă cu locuitorii și implementarea unor proiecte reale pentru infrastructură, educație și mediu urban vor fi esențiale pentru succesul său. Cetățenii Sectorului 1 nu mai au răbdare pentru promisiuni fără rezultate. Doar acțiunile vor dovedi dacă această administrație poate într-adevăr să repună sectorul pe direcția corectă.

Prima decizie a lui Bolojan ca interimar la Cotroceni: și-a luat un consilier de la PSD

Sursa: Administratia Prezidentiala

„Regele murit, trăiască regele!” – este o vorbă arhicunoscută, care s-ar potrivi situției din fruntea țării.

După un președinte considerat de unii ilegitim – în persoana lui Klaus Iohannis, de ieri avem un președinte interimar, în persoana lui Ilie Bolojan.

Iar Ilie Bolojan, ca orice președinte, își formează propria echipă la Cotroceni. Așa se face că prima decizie semnată cu pixul lui Bolojan are legătură cu numirea unui consilier prezidențial.

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a semnat miercuri, 12 februarie 2025, decretul pentru numirea în funcția de Consilier Prezidențial a doamnei Luminița-Teodora Odobescu, la data de 13 februarie 2025”, suntem anunțați de Administrația Prezidențială.

Decretul a fost publicat ieri și în Monitorul Oficial. Aceasta înseamnă că, potrivit legii, Teodorescu, în calitate de consilier prezidenţial, are rang de ministru.

Luminița-Teodora Odobescu este membru PSD, fiind de altfel ministru de Externe în Guvernul Ciolacu 1. În Guvernul Ciolacu 2 nu și-a mai găsit portofoliu, însă a fost consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului. Funcție din care a demisionat tot ieri, pentru a putea fi numită la umărul lui Bolojan:

Având în vedere Cererea doamnei Luminița-Teodora Odobescu, înregistrată la Cabinetul prim-ministrului cu nr. 5/1.245 din 12 februarie 2025 și la Secretariatul General al Guvernului cu nr. 20/4.348/M.D. din 12 februarie 2025, în temeiul art. 19, art. 22 alin. (5), art. 29 și al art. 31 lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, prim-ministrul emite prezenta decizie.

Articol unic. – Începând cu data de 13 februarie 2025, doamna LuminițaTeodora Odobescu se eliberează, la cerere, din funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului”, se arată în documentul publicat ieri în Monitorul Oficial.

Însă și în acest moment, pe site-ul Administrației Prezidențiale încă este echipa lui Iohannis: Ion Oprișor, Consilier Prezidențial – Departamentul Securităţii Naţionale, Anișoara Ancu, Consilier Prezidențial – Departamentul Constituțional Legislativ, Delia Dinu, Consilier Prezidențial – Departamentul Protocol, George-Vladimir Duhan, Consilier Prezidențial – Secretariatul General al Administrației Prezidențiale, Cătălina Galer, Consilier de Stat – Departamentul Relaţii cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă, Sandra Pralong, Consilier de Stat – Departamentul pentru Relația cu Românii din afara Granițelor, Mihai Şomordolea, Consilier de Stat – Departamentul Securităţii Naţionale – Secretariat CSAT, Gabriel-Cristian Pișcociu, Consilier de Stat – Departamentul Relaţii cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă – Oficiul pentru Relații cu Cetățenii, Constantin Ionescu, Consilier de Stat – Departamentul Securităţii Naţionale – Directorul Oficiului Informaţii Integrate, Lenuța Cobuz, Consilier de Stat – Cancelaria Ordinelor, și Mariana Costea, Consilier de Stat – Secretariatul General al Administrației Prezidențiale.

În vârstă de 55 de ani, Luminița Odobescu este ambasador și diplomat de carieră și a mai deținut anterior funcția de consilier prezidențial pentru afaceri europene (31 noiembrie 2021 – 15 iunie 2023). Totodată a fost Reprezentantul Permanent al României la Uniunea Europeană, din 2015 până în 2021 și a condus Reprezentanța Permanentă în timpul primei Președinții române a Consiliului Uniunii Europene (ianuarie-iunie 2019).

Vicepreședintele CJ Harghita, arestat pentru fapte de corupție

Sursa: Facebook

Acuzații grave aduse de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Târgu Mureș vicepreședintelui Consiliului Județean (CJ) Harghita, într-un dosar în care este pus sub acuzare și șeful administrație adjunct – inspecție fiscală la Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Harghita.

Barti Tihamer, care conduce și UDMR Gheorgheni, a fost reținut inițial pentru 24 de ore, pentru folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, dar și pentru instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în formă continuată (10 acte materiale).

Acum, ambii inculpați sunt arestați preventiv, în urma unei soluții pronunțate la Tribunalul Harghita:

Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Tg. Mureș şi, în consecinţă:

1. Dispune arestarea preventivă, pentru o perioadă de 30 zile, cu începere de la data de 12.02.2025, până la data de 13.03.2025, inclusiv, a inculpatului Barti Tihamer. Dispune emiterea, de îndată, faţă de inculpatul Barti Tihamer a mandatului de arestare preventivă nr.7/UP/12.02.2025 pe o perioadă de 30 zile, cu începere de la data de 12.02.2025, mandatul fiind valabil până la data de 13.03.2025, inclusiv.

2. Înlocuiește măsura controlului judiciar a inculpatului Kurko Andras, măsură preventivă dispusă prin încheierea penală pronunțată de Curtea de Apel Tg. Mureș în dosarul nr. 1879/96/2024, cu măsura arestării preventive, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Executorie pentru inculpatul Barti Tihamer și cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare, atât pentru inculpași, cât și pentru Ministerul Public”.

În ceea ce îl privește pe adjunctul AJFP Harghita, acuzația oficială este de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în formă continuată (10 acte materiale).

Inițial, la finele anului trecut, procurorii anticorupție anunțau însă că Kurko Andras este cercetat pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit; folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații (3 infracțiuni); efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale.

În perioada 02 iulie 2024 – 01 august 2024, inculpatul Barti Tihamer, în calitatea de președinte regional al unei formațiunii politice și vicepreședinte al Consiliului Județean Harghita, și-ar fi exercitat influența asupra unor persoane din conducerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), pentru efectuarea demersurilor necesare în vederea promovării temporare (până la data de 31 decembrie 2024) a inculpatului Kurko Andras, în funcția de șef administrație adjunct AJFP Harghita, astfel încât, în virtutea funcției respective, acesta din urmă să îi ofere informații nedestinate publicității din cadrul ANAF, în scopul creării pentru sine sau pentru altul a unor avantaje reprezentate de interese economice.

În perioada 07 mai 2024 – 12 noiembrie 2024, inculpatul Kurko Andras, în calitatea menționată, la cererea inculpatului Barti Tihamer, ar fi permis accesul acestuia la informații nedestinate publicității, referitoare la activitatea fiscală a 10 societăți comerciale, informații pe care inculpatul Kurko Andras le-ar obținut în virtutea funcției, prin accesarea bazelor de date aflate la dispoziția instituției fiscale în cadrul căreia își desfășura activitatea, în scopul obținerii pentru sine a unui folos nepatrimonial, respectiv a promovării temporare în funcția publică vacantă de șef administrație adjunct AJFP Harghita, concomitent cu obținerea de către inculpatul Barti Tihamer a unor foloase necuvenite rezultate din valorificarea informațiilor obținute”, precizează DNA.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer fragmentat
12.2 ° C
12.3 °
12 °
59 %
3.1kmh
75 %
mie
13 °
J
17 °
vin
18 °
S
19 °
D
22 °

Ultimul articol

Nicușor Dan, discuții cu liderii politici

Astăzi au început primele discuții convocate de președintele Nicușor Dan cu liderii formațiunilor politice. Însă nu toate formațiunile politice au loc la masa discuțiilor de...

Fosta directoare a DSP Brașov, judecată pentru fapte de corupție

Anchetă finalizată la vârful Direcției de Sănătate Publică (DSP) Brașov, într-un dosar în care fosta șefă a instituției a fost plasată sub control judiciar...

Social democrații, deranjați de meme-uri, vor să sesizeze CNCD și procurorii

Odată cu „încolonarea” din weekend a social democraților, când aceștia și-au pus la profilurile de Facebook poze sugestive care lăsau a se înțelege decizia...