Victor
Ponta greşeşte. Roşia Montană Gold Corporaton ste un proiect care s-a
fâţâit prea mult. După cincisprezece ani de tergiversări, se impune o
soluţie! Atitudinea echivocă a primului ministru este profund
dăunătoare. Semnez, da’ votez împotrivă, respingere urgentă a
proiectului de lege şi în Senat şi în Camera Deputaţilor, garantează
Zgonea, da’ să vedeţi ce prăpăd de bani urmează după… ce-i asta? Un
puseu de orgoliu pueril.
Victor Ponta a simţit, corect, că a ieşit în decor cu declaraţia
care exprima o non-poziţie a sa personală şi a întregului PSD, care a
fost sancţionată, prompt şi dur de Crin Antonescu, cel care i-a forţat
pe liberali să adopte o decizie de respingere a proiectului RMGC trimis
în Parlament de Cabinetul Ponta. De aici încolo a început o sarabandă de
acuzaţii şi ironii din partea social-democraţilor, greu de înţeles.
Ilie Sârbu a spus că preşedintele PNL face pe „fata mare”, vrând să
puncteze faptul că Antonescu ştia de costurile respingerii proiectului
Roşia Montană. Chiar şi aşa, ce legătură are una cu alta? Victor Ponta a
acuzat astăzi în conferinţa de presă „decizia politică” pe care au
luat-o liberalii înaintea unor dezbateri în USL. Carevasăzică pe Ponta
nu-l deranjează în primul rând respingerea proiectului ci faptul că PNL a
luat o decizie de capul său. Astăzi avea o figură foarte serioasă
anunţând că „probabil proiectul nu va trece”, fiind mai degrabă supărat,
şi prezentând nişte date care puneau într-o lumină favorabilă RMGC.
Taxele de mediu, ecologizarea, în cazul respingerii proiectului, ne va
costa 150 de milioane de euro, ne anunţa cu părere de rău
prim-ministrul. Aceeaşi persoană care ne anunţa, ferm, că în calitate de
deputat va vota împotriva RMGC. Să fim bine înţeleşi! Crin Antonescu
trăieşte clipă de clipă doar pentru a ajunge preşedintele României.
Relaţia cu Victor Ponta şi PSD este doar calcul pragmatic. |ntors
dintr-un super concediu a constatat că i-a scăzut cota politică.
Surpriza cea mare abia uma să vină. Confruntat cu o nominalizare la
Ministerul Transporturilor, Crin Antonescu s-a trezit în faţa unui
Victor Ponta cu braţele încrucişate în sân, care, cu superioritate,
zicea ăla da, ăla nu. Când împotriva lui Ovidiu Silaghi s-a demarat
umărirea penală, cu doar câteva zile înainte de nominalizare, Victor
Ponta aştepta tăcut şi răbdător retragerea candiaturii în timp ce Crin
Antonescu vitupera împotriva lui Traian Băsescu, DNA şi ANI. Dar culmea a
fost atinsă atunci când la Nini Săpunaru, propunerea fermă a lui Crin
Antonescu, şi prezentată în detaliile culiselor, Victor Ponta a strâmbat
din nas, i-a transmis preşedintelui PNL un fel de „mai încearcă”, şi
l-a obligat pe acesta să ezite în faţa BPN şi s-o accepte pe Ramona
Mănescu, cea pe care o gratulase cu îngăduinţa sa premierul. Acum, cu
Roşia Montană, a venit timpul răsplăţii. Crin Antonescu l-a pus pe
Victor Ponta într-o postură ridicolă, ezitantă, de genul „aş vrea dar nu
ştiu cum”. Nimic nu-l poate opri pe Victor Ponta să susţină proiectul
pe care l-a semnat. Poate doar declaraţia că el este împotriva RMGC doar
pentru că este susţinută de Traian Băsescu şi atunci cu siguranţă e
ceva rău… Dar dacă s-a răzgândit poate să facă public lucrul acesta.
Or, nu! Victor Ponta vrea consultări, dezbateri. Adică, după
cincinsprezece ani s-o luăm de la capăt, ca-n Caragiale, să se schimbe
dar să nu se modifice nimic. Problema are două cauze. Una este cea a
lobby-ului extrem de susţinut pe care l-a făcut Gabriel Resources. A
cărui patron înţeleg că e în anchete privind multiple infracţiuni
financiare. Cea de a doua cauză, care este şi cea mai mare, este că
Victor Ponta, mânat de un orgoliu exagerat şi de nişte calcule
politicianiste, nu vrea să abandoneze lupta asta pe care deja a
pierdut-o. |n loc să-i lase pe liberali în pace cu votul lor
„împotrivă”, şi să ia o decizie în privinţa partidului pe care-l
conduce, continuă un scandal ca un om care nu se poate adapta liniştii
după ce s-a încheiat o ceartă. Cu ministerul Transporturilor, Crin
Antonescu „şi-a furat-o” în tăcere, mormăind ceva despre ANI, DNA şi
coabitare, dar şi-a dat seama că a contiuna cu văicărelile l-ar pune
într-o postură de om slab, incapabil de a îndura înfrângeri. Victor
Ponta nu ştie să piardă.
Se
pare că, până la urmă, am ajuns la un sfârşit de drum şi cu exploatarea
minieră de la Roşia Montană. De fapt, mai degrabă, se poate spune că
s-a ajuns la o soluţie în „dosarul”, RMGC. S-a rezolvat, nu se poate.
Cauza a fost respinsă. Nu mă pricep. Da’ mie, ca prostului, nu-mi place
când aud despre aur şi cianuri. Mi se pare ceva sinistru, o
combinaţie de două lucruri rele. Zicea unu’, la teve, că de ce să nu
lăsăm şi noi ceva, moştenire, generaţiilor viitoare? Mi-a plăcut. Dar
poate că nu asta este soluţia corectă. Se vorbeşte despre locuri de
muncă, despre bani la bugetul de stat. Mă întreb, proiectul RMGB ar fi
dus la ceşterea nivelului de trai în România? În felul în care fiecare
cetăţean să simtă asta? Mă îndoiesc. Dar şi noi, i-am ţinut 15 ani pe
oamenii ăia cu ochii-n soare…treabă românească! Proiectul ăsta, Roşia
Montană Gold Corporation, are multe cârlige. Nu e deloc un business
clar, de genul îţi dau atâţia bani pe marfa asta. Au abundat interesele
politice, alături de alte interese obscure. Repet, i-am ţinut în
stand-by ca nişte ţărani pe oamenii ăia, da’ ei de ce nu au plecat? De
ce n-au zis, spălaţi-vă pe cap cu aurul vostru, ne ducem la alţii mai
destupaţi la minte! |nseamnă că ceva le-a convenit. Acum o să dea,
probabil, statul român în judecată (o puteau face şi mai devreme), şi
există, cred eu, şanse mari să câştige. Asta e! Dăm bani la FMI, la
RMGC, la taxe şi impozite, colo-colo, oricui ne cere, se pare că avem de
unde. Acum, bine că s-a ajuns la o soluţie, că eram de râsul lumii.
|n cincisprezece ani să nu poţi lua o decizie! |n cincisprezece ani, un
nou născut, ajunge să ia o grămadă de decizii, inclusiv liceul pe care
să-l urmeze!!! O să plătim pentru fariseismul ăsta. |n plus, Cabinetul
Victor Ponta va intra într-un clinci. O să fie nevoit să aplice nişte
măsuri de protecţie socială pentru oamenii din Roşia Montană. Alte
localităţi defavorizate ar putea revendica acelaşi regim. E un scenariu
cu un final imprevizibil. Deocamdată USL, avându-l ca vedetă
incontestabilă pe Crin Antonescu, a demonstrat ceea ce înseamnă voinţă
politică. Primul ministru făcea piruete graţioase pe ponturi sărind de
la calitatea de deputat la cea de şef al Executivului. Proiectul RMGC at
fi avut şanse mari să rămână garat la depou o vreme nedeterminată.
Dezbaterile palamentare ar fi permis un lobby extem de intens. A
intervnit Crin Antonescu, în două etape. Preşedintele PSD anunţase că
lasă la latitudinea fiecărui senator şi deputat felul în care se va
raporta la această lege. (Cred că mulţi pesedişti îşi frecau mâinile cu
ochii sclipindu-le către aurul la care tânjeau cei de la Gabriel
Resources.) A venit Crin Antonescu şi a spus, nu, grupurile parlamentare
PNL vor avea o poziţie clară şi unitară. Imediat după aceea, când încă
se mai pritoceau tot felul de comisii speciale sau ordinare,
preşedintele liberalilor a anunţat că senatorii şi deputaţii pe care îi
reprezintă vor vonta pentru respingerea proiectului RMGC. Jocurile
fuseseră făcute. Victor Ponta a anunţat capitularea: legea respinsă
urgent în Senat, urmând ca acelaşi lucru să se întâmple în Camera
Deputaţilor, garanţie fiind Valeriu Zgonea, în direct. De data asta PNL a
punctat clar în faţa PSD. Nu doar pentru că pesediştii au urmat
directiva liberalilor, dar şi pentru că aceştia din urmă au avut o
poziţie clară, principială, în timp ce social-democraţii aveau de gând
s-o scalde prin balta electorală, în dulcele stil clasic. Cu siguranţă o
să se mai găsească voci stridente care să invoce piţigăiat idealurile
Dreptei şi ale capitalismului, arătând acuzator cu degetul către Crin
Antonescu. Bani, locuri de muncă, economie de piaţă şi alte alea. Dar ei
vor fi incomparabil mai puţin coordonaţi decât cei care au ca principiu
un mod de viaţă sănătos. Crin Antonescu a demonstrat că dacă ai voinţă
politică poţi rezolva în trei zile o problemă care durează de 15 ani.
Toţi ceilalţi au pierdut startul, şi nici nu mi are rost să se angajeze
în cursă.
În urma unui control cu prilejul căruia s-au constatat întârzieri la
plata daunelor şi diminuarea nejustificată a despăgubirilor, Autoritatea
de Supraveghere Financiara (ASF) a sancționat dur societatea de
asigurare Euroins. Acesteia i s-a interzis temporar să practice
asigurări RCA. Consiliul ASF a dispus această măsură lucru în şedinţa
din 28 august. Tot atunci, instituţia de supraveghere şi control a
hotărât sancţionarea lui Mihnea Tobescu, directorul general al companiei
de asigurări, cu amendă de 50.000 de lei şi sancționarea lui Stamov
Bozhidar Stoyanov, conducătorul departamentului de daună din cadrul
societății, cu retragerea aprobării acestuia.
“Interzicerea practicării de către societate a asigurării RCA este în
vigoare până la implementarea de către compania Euroins a unui set de
măsuri stabilit de către Autoritatea de Supraveghere Financiară.
Măsurile se referă, printre altele la revizuirea de către Euroins a
instrucțiunilor, procedurilor sau normelor de constatare și lichidare a
daunelor, stabilirea corespunzătoare a cuantumului despăgubirilor în
conformitate cu reglementările în vigoare, respectarea termenelor de
plată a dosarelor de daună, informarea sau notificarea asiguraților cu
privire la respingerea pretențiilor de despăgubire”, se arată în
comunicatul dat publicităţii de ASF.
Autoritatea a obligat Euroins ca, în termen de 24 de ore de la primirea
deciziei de sancționare, să le comunice intermediarilor de asigurări
interdicția de a mai încheia contracte de asigurare RCA în numele și pe
seama societății.
La sfârșitul semestrului I 2013, Euroins Asigurare-Reasigurare SA avea
un volum de prime brute subscrise pe segmentul RCA de 258,74 milioane de
lei și deținea o cotă de piață pe acest segment de 21%. În primele şase
luni ale anului 2013, indemnizațiile brute plătite de societate, pe
segmentul RCA, au însumat 157,78 milioane de lei.
Noua ASF pare hotărâtă să taie în carne vie în domeniul asigurărilor,
sancţionându-i dur pe cei care încalcă legea. Pe 12 august, ASF a
anunţat aplicarea unor sancţiuni pe piaţa asigurărilor, în urma unor
controale efectuate in perioada mai 2013 – iulie 2013. Consiliul ASF a
decis pe 22 mai 2013 sancţionarea aceluiaşi Stamov Bozhidar Stoyanov
(Euroins) cu 50.000 de lei, a lui Mihail Tecău – președinte directorat
Omniasig VIG, cu 50.000 de lei, a lui Artur Borowinski – vicepreședinte
directorat Omniasig VIG, cu 50.000 de lei şi a Danielei Camelia
Covăcescu – membru directorat Omniasig VIG cu 30.000 de lei.
Controalele au vizat şi Astra Asigurări, societate deţinută de omul de
afaceri Dan Grigore Adamescu. Pe 12 august, ASF a comunicat ca „la Astra
Asigurări controlul este în derulare. După ce va fi finalizat, echipa
de control va informa Consiliul ASF asupra constatărilor, iar acesta va
dispune eventualele măsuri de sancționare „.
Nu
mai înțeleg în ce țară trăiesc. Sunt complet bulversat. Elena Udrea
scrie. Ceea ce mi se pare un exercițiu firesc. Și interesant de studiat.
Am citit un articol de-al său în care, în mod cu totul și cu totul
nesurprinzător, îi ridică osanale lui Traian Băsescu, făcându-l eroul
luptei împotriva USL și corifeu al Dreptei, din România, în special.
Sigur, aș fi tentat să acord atenție stilisticii și să-i atrag atenția
doamnei Udrea în legătură cu un limbaj prea sec și prea direct. Ideile
este bine să fie ambalate într-o notă de reținere și de echivoc atunci
când nu reprezintă o concluzie sau o mărturie de credință. Or, tocmai
asta face doamna Elena Udrea, pe parcursul mai multor mii de semne, un
jurământ de fidelitate față de Traian Băsescu pe care îl proclamă un fel
de „cauza sui”. N-am nimic împotrivă , doar că i-aș atrage atenția
doamnei Elena Udrea asupra faptului că în felul ăsta – a se citi cu
modul ăsta de exprimare – nu-i face un mare serviciu persoanei în
cauză, pe care o transformă într-un fel poster lipit pe peretele din
camera unei adolescente. Dar asta este doar o părere de-a mea care
ține mai degrabă de gustul propriu. Ceea ce merită comentat nu este
stilistica epică a doamnei Elena Udrea ci faptul că articolul există și
că el este scris de un politician care se revendică de la vârful
piramidei Puterii din România. Repet, doamna Elena Udrea îl proclamă pe
Traian Băsescu eroul, vârful de lance al luptei împotriva USL. De aici
mintea mea intră într-o derută cumplită. Vorbim despre Traian Băsescu,
președintele României, și despre Elena Udrea parlamentar? Elena Udrea nu
ține cu Traian Băsescu? Păi, atunci de ce îl face răspunzător de
încălcarea flagrantă a Constituției încă nemodificată???!!! Doamna Elena
Udrea adresându-se electoratului băsisto-pedelist (ceea ce este o
greșeală de strategie pentru că acesta oricum îl glorifică pe Zeus)
afirmă, ca frază de început: „Traian Băsescu a reușit într-o singură
ieșire publică să facă mai mult decât a reușit întreaga opoziție în 16
luni de la instalarea guvernului USL”. După care urmează un articol de
vreo cinci mii de semne într-un stil și cu niște idei ușor de anticipat.
Articolul se numește „Traian Băsescu sau nevoia de opoziție în
România”. Carevasăzică Traian Băsescu reprezintă Opoziția din România.
Eu credeam că reprezintă Președinția din România. Lipsa asta de
echivoc, faptul că deja se afirmă tranșant adevăruri care încalcă legea
(Supremă) a devenit extrem, extrem de periculos. Eu am spus de mai multe
ori că Traian Băsescu nu mă reprezintă. Dar asta nu-l degrevează pe el
de sarcina de a mă reprezenta. Știu că pare greu de înțeles, dar așa e!
Or Traian Băsescu „luptând” cu USL, „luptă” cu 70% dintre cetățenii cu
drept (exercitat) de vot din România. Nu e vorbă, niciun președinte al
țării ăsteia n-a putut, și n-o să poată, să facă abstracție de forțele
politice care l-au sprijinit pentru obținerea funcției și care-l
sprijină în exercitarea mandatului. Dar de aici și până la a te face
purtătorul fățiș al intereselor acestora este o cale lungă, ca de la a
suferi de foame și a muri de foame. Traian Băsescu poate fi
nemulțumit de activitatea guvernului. Dar rolul său ca președinte de
țară nu este să bage populația în panică. Ci să discute cu Executivul și
să incerce să-l influențeze spre bine. Dacă Victor Ponta este atât de
necopt încât să refuze un dialog pe niște teme care să ducă la creșterea
nivelului de trai al cetățenilor, atunci sarcina unui om responsabil
aflat în cea mai înaltă funcție din stat nu este să isterizeze națiunea,
ci să-și folosească toate pârghiile pe care le are la îndemână, de la
consilieri până la serviciile speciale, pentru a comunica, discret,
guvernului, măsurile pe care trebuie să le întreprindă. Traian Băsescu
este vedeta de presă a Opoziției. Precedentul pe care l-a creat este
deosebit de grav. Este foarte greu să-i ceri viitorului președinte al
României să nu se folosească de liberatea deplină pe care și-a permis-o
Traian Băsescu, ostentativă la adresa Constituției, și poate chiar
să-și aroge drepturi suplimentare. Singura soluție în acest sens este
modificarea Legii Supreme cu niște prevederi clare referitoare la
limitarea prerogativelor prezidențiale, inclusiv în privința prezenței
sale publice. Să se spună, de exemplu, că „șeful statului” nu poate avea
întrevederi politice decât în prezența reprezentanților tuturor
partidelor parlamentare. Și că înainte de a critica în presă guvernul,
trebuie să existe o scrisoare de atenționare trimisă în mod oficial
primului ministru, în care să fie descrise temele care vor face obiectul
expunerii publice. Și că în cazul în care premierul răspunde – în
termen de 24 de ore – tot în mod scris și oficial și cere o întrevedere,
președintele nu mai are dreptul să comunice presei nemulțumirile sale
până după ședința cu șeful Executivului, când se organizează o
conferință de presă comună.
Ne-am obişnuit deja ca în Bucureşti municipalitatea să se
apuce de proiecte grandioase a căror finalizare să se tot amâne.
Rândurile care urmează nu se referă însă la investiţiile neduse la bun
sfârşit, ci la acelea care s-au finalizat, însă, din varii cauze, sunt
practic inutile. Străpungerea Doamna Ghica – Chişinău şi linia de
tramvai de pe Calea 13 Septembrie sunt numai două exemple care
ilustrează cum sunt arucaţi pe fereastră banii contribuabililor. Şi aici
vorbim de zeci de milioane de euro.
Odată finalizate, după amânări succesive, investiţii care ar fi
trebuit să ducă la fluidizarea traficului bucureştean se dovedesc pur şi
simplu inutile. Pe linia de tramvai supraînnălţată de pe Calea 13
Septembrie tramvaiele circulă din jumătate în jumătate de oră, iar
Străpungerea Doamna Ghica – Chişinău este sugrumată de maşinile parcate
ilegal. Dar s-o luăm în ordine cronologică. În partea de vest a
Capitalei, traficul este mai aglomerat ca oriunde. Din cauză că în zonă
nu este metrou,
toată lumea circulă pe la suprafaţă. Tocmai de aceea, în încercarea de a
mai descongestiona zona, în perioada 2004-2005 municipalitatea a alocat
Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB) suma de 13,89 milioane de
lei fără TVA (adică aproximativ cinci milioane de euro) pentru
modernizarea liniei de tramvai care leagă Bulevardul Ghencea de Calea 13
Septembrie. Cu banii respectivi s-au înlocuit terasamentul şi şinele şi
au fost refăcute refugiile (staţiile). Mai mult, pentru a sigura un
transport rapid, liniile au fost delimitate de carosabil cu borduri.
Un tramvai numit dorinţă
O soluţie excelentă, am putea spune la prima vedere. Din Ghencea ai
putea ajunge la Piaţa Unirii în timp record. Da, numai că tramvaiele
sunt rara avis pe linia 47. Mai exact, potrivit informaţiilor existente
pe site-ul RATB, intervalul de succedare este de 20 de minute între
orele 6,00-9,00 şi 13,00-21,00, de 31 de minute în intervalul 9,00-13,00
şi, atenţie!, de 60 de minute după ora 21,00. Evident,
din statisticile RATB reiese că nu există cerere de transport pe
această rută. Ceea ce este perfect adevărat, numai că motivul este
tocmai timpul mare de aşteptare în staţie. Decât să aştepţi jumătate de
oră sau chiar o oră întreagă în staţie, preferi să te reorientezi către
alt mijloc de transport – maşină personală sau autobuz, ambele mult mai
poluante decât tramvaiul şi care, evident, aglomerează şi mai mult
traficul În 2008, oficialii RATB anunţau că au în plan, “pentru
urmatorii ani”, repunerea în funcţiune a liniei 48, între Ghencea şi
Gara Basarab, pentru a micşora intervalul de succedare a tramvaielor pe
linia modernizată. Acest lucru nu s-a întâmplat nici până acum, după
cinci ani de zile. Şi aşa s-au dus pe apa Sâmbetei cinci milioane de
euro.
Dincolo era mai ieftin
După ani şi ani, o altă investiţie, care de această dată a “înghiţit”
zeci de milioane de euro, se dovedeşte la fel de inutilă. Este vorba de
Străpungerea Doamna Ghica – Chişinău, din estul Bucureştiului, care ar
fi trebuit să fluidizeze traficul rutier pe inelul median de circulaţie
din această zonă. Lucrările au început în 2006. Pentru suma de 5,6
milioane de euro, constructorul portughez Lena Construccoes se angaja să
refacă şi să modernizeze strada Doamna Ghica, de la intersecţia cu
Şoseaua Colentina şi până la calea ferată care intră în Gara Obor. Peste
şine trebuia construit
un pasaj, şoseaua continuând apoi, tot pe două benzi pe sens, până la
“Circul Foamei” din Piaţa Delfinului, pentru ca apoi traficul să fie
“vărsat” în Bulevardul Chişinău. Artera era proiectată la patru benzi de
circulaţie, câte două pe fiecare sens, o lungime totală de 1,8 km şi o
lăţime cuprinsă între 21 şi 70 m. În 2008, când lucrările erau la
stadiul de 70%, la Primăria Capitalei s-a produs schimbarea – a plecat
Adriean Videanu şi a venit Sorin Oprescu. Carele Sorin Oprescu a oprit
lucrările, pe motiv că sunt prea scumpe. A făcut o nouă licitaţie şi
pentru restul de 30% rămas neexecutat s-au plătit noului constructor,
SCT Bucureşti, 11 milioane de euro.
“Perversa” lui Onţanu
Dar nu sumele exorbitante plătite de municipalitate fac obiectul
acestui articol. Pe 3 decembrie 2012, primarul Sorin Oprescu inaugura,
alături de premierul Victor Ponta, finalizarea lucrărilor la acest
obiectiv. Şoferii care aşteptaseră ani buni o soluţie de trafic mai
rapidă s-au îmbulzit să utilizeze noua arteră. Utilitatea acesteia a
fost însă sabotată de primarul sectorului 2, Neculai Onţanu. De la 1
februarie 2012, cu zece luni înainte de tăierea panglicii, în sectorul 2
nu se mai ridică autoturismele parcate ilegal pe partea carosabilă.
Asta deoarece contractul cu Supercom, firma care ridica maşinile de pe raza acestui sector, expirase la finele lunii ianuarie 2012. Primăria
a organizat, la finele lui 2011, două licitaţii pentru reînnoirea
acestui serviciu, la care nu s-a prezentat nimeni, aşa că Onţanu s-a
resemnat. „Contractul cu firma care ridică maşinile a expirat pe 31
ianuarie 2012. Pentru a continua această activitate, anul trecut am
organizat două licitaţii, la care nu s-a prezentat nimeni, deoarece
tariful era redus cu 40%. Aşa că am decis să nu mai facem nici o
licitaţie. Nu vom mai ridica deloc maşinile parcate neregulamentar”,
declara, la începutul anului trecut, pentru HotNews.ro, Anatol Albu,
purtătorul de cuvânt al Primăriei sectorului 2. Şi această
resemnare/nepăsare a Primăriei se răsfrânge negatit inclusiv asupra
Străpungerii Doamna Ghica – Chişinău. La Piaţa Delfinului trebuie să te
strecori, pe o singură bandă, printre maşinile pieţarilor şi
riveranilor, parcate fiecare cum i-a tunat. Te duci apoi glonţ peste
pasajul ce supratraversează linia de cale ferată şi apoi te opreşti în
coloană, pentru că circulaţia este din nou gâtuită la o singură bandă pe
sens, din cauza maşinilor parcate pe dreapta. Chiar în dreptul
indicatoarelor de “staţionarea interzisă”. Dacă nu-i întreabă nimeni de
sănătate… Aşa că ultima porţiune de câteva sute de metri până la
intersecţia cu Şoseaua Colentina este străbătută, la orele de vârf, în
20-25 de minute. Halal fluidizare!
“Invazia” de la capătul lui 5
Despre investiţiile fără cap şi fără coadă ale municipalităţii
bucureştene se poate scrie o carte. Linia tramvaiului 5 a fost
modernizată doar între Aeroportul Băneasa şi Pasajul Băneasa (sediul
AVAS), chit că pe Bulevardul Barbu Văcărescu, până la intersecţia cu
Şoseaua Ştefan cel Mare, terasamentul este într-o stare jalnică. Pe
aici, tramvaiele abia se târâie, dar circulă. Ceea ce nu se poate spune
despre porţiunea modernizată, pe care nu circulă nimic. Dincolo de
necesitatea unor lucrări suplimentare la pasajul peste calea ferată,
municipalitatea nu a fost în stare să lămurească problema celor câţiva
cetăţeni care au împrejmuit terenul pe care se află bucla de întoarcere
de la aeroport. Pe motiv că e terenul lor. Păi, dacă au dreptate, să-i
exproprieze potrivit legii, dacă nu, să-i evacueze.
Maşini la scară şi benzină pentru salariaţii Oficiului
Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, contracte
artribuite fără licitaţii, firme căpuşă şi aproape o sută de procese pe
rolul instanţelor. Toate acestea se întâmplă la compania constănţeană
Oil Terminal, chiar sub ochii autorităţilor, fără ca reprezentanţii
Ministerului Economiei să mişte un deget. Neregulile companiei
petroliere de stat au intrat şi în vizorul Fondului Monetar
Internaţional.
În plin proces de trecere la management profesionist şi eficientizare
a cheltuielilor în întrepriderile de stat, există încă societăţi unde
se fură ca-n codru. Unul dintre cei mai importanţi operatori de pe piaţa
petrolului, compania Oil Terminal, este o oază unde huzuresc
funcţionarii statului şi directori numiţi politic. Poate nu cea mai
importantă neregulă, dar care exemplifică cel mai bine bătaia de joc
faţă de banul public, este faptul că reprezentanţii Oficiul
Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), structură
care funcţionează sub autoritatea Ministerului Economiei, beneficiază
gratuit de maşinile şi benzina companiei Oil Terminal. Funcţionarii
statului se plimbă de ani buni după bunul plac cu maşinile Oil Terminal,
în condiţiile în care compania a trecut, în numele crizei, prin
disponibilizări colective. „Reprezentanţii OPSPI dispun de maşini şi
bonuri de benzină”, a precizat Dan Bărbulescu, administrator
independent şi avertizor de integritate în cadrul Oil Terminal. Pe lângă
autoturisme, funcţionarii Ministerului Economiei, desemnaţi să
reprezinte statul în adunările acţionarilor, primesc bani ori de câte
ori se deplasează la Constanţa pentru AGA. „Este o situaţie de
discriminare a celorlalţi acţionari”, a precizat avertizorul de
integritate. El a explicat că ceilalţi acţionari nu sunt remuneraţi
pentru activitatea în AGA şi că aceste avantaje sunt cel puţin curioase,
în condiţiile în care OPSPI, care reprezintă statul la Oil Terminal, ar
fi trebui să fie cel care să asigure respectarea legalităţii, şi nu să o
încalce. „Este un alt mod de a da mită”, a precizat Dan Bărbulescu.
Din aceste motive, unul dintre acţionarii companiei, fondul de
investiţii Broadhurst, a solictat în mod oficial stoparea acestor
practici, AGA urmând să adopte, la începutul lui iulie, o poziţie
oficială în acest sens.
Un avertizor acuză
După cum am menţionat mai sus, acestea nu sunt singurele
neregului de la Oil Terminal. Avertizorul de integritate a trimis
sesizări la toate intituţiile statului, fără însă ca cineva să ia
poziţie. „La Oil Terminal a fost inoculată o cultură a fraudei (…)
am semnalat autorităţilor riscurile majore de continuarea a fraudelor
iniţiate de fosta conducere
executivă si constatate de ANAF prin care s-au închiriat active, chiar
depozite petroliere întregi, fără licitiaţie, şi s-au prelungit de către
noua conducere executivă cu aprobarea complice dată de OPSPI în AGA de
la Oil Terminal… Refuzul aplicării guvernării corporatiste de către
MECMA şi OPSPI a generat numirea provizorie de persoane înregimentate
politic dar fără competenţele necesare care au aprobat situaţii
financiare pentru 2012 care nu reflectă realitatea economică a
societăţii, prin subevaluarea unor active de care depinde funcţionarea
societăţii sau care se intenţionează a fi vândute şi supraevaluarea
altora care sunt inchiriate fără licitaţie”, arată avertizorul de
integritate în scrisoarea trimisă Ministrului Economiei. Acesta mai
reclamă faptul că Oil Terminal, cu acordul conducerii, este căpuşată de
mai multe societăţi cu răspundere limitată. „Refuzul actualului CA de a
solicita statutul de antrepozit fiscal produce zilnic pagube Oil
Terminal, deoarece clienţii societăţii preferă serviciile Oil Prod SRL
(din grupul Eco Petroleum) care, deşi a închiriat toate rezervoarele
funcţionale din depozitul Nord al societăţii Oil Terminal, beneficiază
de statutul de antrepozit fiscal din 2009, anul în care l-a pierdut Oil
Terminal (n.r. statutul de antrepozit fiscal) printr-o Hotarâre de
Guvern prejudiciabilă şi care a fost declarată anul trecut ca fiind
incompatibilă cu normele UE”, mai menţionează administratorul
independent. Altfel spus, o firmă c u răspundere limitată face afaceri
în curtea Oil Terminal, pe spatele companiei de stat.
Directorul, amendat cu 5.000 lei
În replică la sesizările administratorului independent,
conducerea Oil Terminal îl acuză pe acesta că face „lobby negativ” şi că
a făcut publice documente care ar fi trebuit păstrate sub tejghea. Mai
mult, în cadrul viitoarei AGA, programată pentru 4 iulie, a fost
introdus pe ordinea de zi un punct suplimentar, respectiv „analizarea
acţiunilor administratorului Bărbulescu Dan în mass media privitoare la
managementul societăţii şi situaţia patrimonială a sa precum şi
implicaţiile acestor acţiuni şi dispunerea celor legale în funcţie de
rezultatul analizei”. Nu se ştie cum se va termina acest diferend, cert
este însă că directorul general al Oil Terminal, Sorin Ciutureanu,
trebuie să plătească o amendă de 5.000 de lei pentru că a depăşit
cheltuielile de exploatare pe anul trecut, iar în urma unui control
efectuat de ANAF s-a dispus rezilierea a patru contracte suspecte.
Afacerile cu petrol, în instanţă
Directorii care s-au perindat la conducerea Oil Terminal au făcut de toate, numai afaceri în folosul companiei nu. Potrivit
unui raport remis de companie către piaţa de capital, la sfârşitul lui
mai, pe rolul instanţelor constănţene figurau nu mai puţin de 90 de dosare
în care este implicată societatea. Acestea totalizează posibile datorii
în valoare de peste şase milioane de lei, bani pe care Oil Terminal va
trebui să îi suporte din surse proprii în cazul în care va pierde
procesele. Mai mult, Oil Terminal a pierdut procesele colective
intentate de către salariaţi pentru neacordarea primelor de Crăciun. Compania
are de plată, în urma deciziei Tribunalului, despăgubiri către 692 de
angajaţi. Despăgubirile includ atât cunatumul primelor propriu-zise, în
valoare de 1.060 de lei pentru fiecare salariat, dar şi cheltuieli de
judecată, stabilite la 3.000 de lei. Adunate, toate acestea au o valoare
de peste 2,8 milioane de lei, respectiv peste 660.000 de euro. În 2011,
compania nu a mai acordat prime angajaţilor în cuantumul stabilit de
către părţi înainte de criză, prin contractul colectiv de muncă. De
asemenea, pentru reducerea cheltuielilor, s-a decis reducerea săptămânii
de lucru, fapt ce a provocat nemulţumiri în rândul salariaţilor
companiei. Directorul general de la acea vreme, Silviu Ioan Wagner, nu
mai conduce în prezent compania, însă Oil Terminal trebuie să le acorde
despăgubiri salariaţilor, în urma deciziilor obţinute de aceştia în
instanţă.
Dosarul, pe masa şefului FMI
Scandalul de la malul mării a căpătat şi conotaţii
internaţionale. Toate neregulile de la Oil Terminal i-au fost semnalate
şefului FMI pentru România, Tonny Lybek. Într-
o scrisoare adresată oficialului FMI, administratorul independent
susţine că Ministerul Economiei a început o acţiune pentru intimidarea
sa. „Ministerul Economiei intenţionează să blocheze accesul la
informațiile de interes public ale acționarilor și membrilor
consiliului, care nu au aprobare pentru a accesa date secrete, chiar
dacă în ultimii 10 ani pe agenda adunărilor acţionarilor sau ale
consiliului de administraţie nu au existat documente clasificate ca
fiind secrete”, arată Dan Bărbulescu.
Iahtul regal „Luceafărul” este încă un bun din Patrimoniul
Naţional prăduit de clasa politică. Deşi era inclus în Categoria
„Tezaur” a Patrimoniului Naţional, iahtul a fost vândut unei firme din
Anglia la preţul de 265.000 de dolari, iar în 1999 a fost trecut peste
graniţă, în baza unui aviz de „export provizoriu”. Acum, e unul din
iahturile de lux ce navigă pe mările lumii, după restaurare fiind
evaluat la 44 milioane de euro. Trebuia readus în ţară în august 2000,
dar niciunul din cei ce au condus Ministerul Culturii în aceşti 13 ani
nu şi-a mai pus problema recuperării navei.
Iahtul Luceafărul a fost construit în 1930 la Şantierul John Brown
& Co Ltd, din Clydebank (Scoţia). Primul proprietar al navei a fost
lady Annie Henriette Youle, o britanică bogată, care nu s-a uitat la
bani, dorind să aibă cel mai luxos iaht din lume. Nava a primit
numele “Nahlin”. A fost lansată la apă în 1930. Are lungimea de 89,3 m,
lăţimea de 10,98 m, pescajul de 4,42 m şi un deplasament de 2.017 tone.
Atingea o viteză de 17,4 noduri, propulsia fiind asigurată de două
motoare cu turbine Brown-Curtis de 2.200 CP fiecare. “Nahlin” avea în
dotare echipamente de control şi menţinere a direcţiei de navigaţie, un
sistem ce indica gradul de înclinare al navei şi mai multe ambarcaţiuni
cu motor.
Amenajări a la Ludovic al XVI-lea
Luxul era subliniat prin decoraţiunile interioare. Din cele două
apartamente ale proprietarului, situate la prova, unul era amenajat în
stilul Ludovic al XVI-lea, iar celălalt în stilul perioadei William şi
Mary. Şase camere pentru oaspeţi, decorate în stil Ludovic al
XVI-lea, se aflau la pupa navei. Sufrageria era decorată în stilul
perioadei William şi Mary. La prova se găseau camerele pentru doamne,
decorate în stil Adam, şi apartamentele căpitanului. Tot la prova se
găseau biblioteca şi fumoarul, lambrisate cu nuc franţuzesc. Nu lipsea
sala de gimnastică, foarte bine echipată. Bompresul din prova era
ornamentat cu reprezentarea unui indian cu coif cu pene, pictat pentru
luptă. Sub numele de “Nahlin”, iahtul a navigat peste 200.000 de mile
pe toate oceanele lumii, în arhipelagul Greciei, în Galapagos, Mexic şi
Indiile de Vest, în Hawaii, Australia şi Noua Zeelandă. În 1934 a
devenit iahtul Casei Regale din Marea Britanie, fiind cumpărat de Regele
Edward al VIII-lea. În 1936, Regele Eduard al VIII-lea şi amanta
acestuia, Wallis Simpson, au efectuat, la bordul lui “Nahlin”, o
croazieră pe Mediterana. Escapada amoroasă a fost dezvaluită de presa
engleză, iar scandalul a produs o criză care a dus la abdicarea lui
Edward al VIII-lea. Pe tron a venit regele George al VI-lea, fratele lui
Eduard al VIII-lea şi tatăl actualei regine Elisabeta a-II-a. Eduard a
plecat în exil, împreună cu iubita sa, care i-a devenit soţie. Acest
episod din istoria Angliei e abordat în filmul “Discursul Regelui”.
Cumpărat de Guvernul român
În 1937, iahtul a fost cumpărat de Guvernul Tătărăscu, cu suma de
120.000 de lire sterline, a fost botezat “Luceafărul” şi a fost dăruit
Casei Regale. A avut loc un episod similar celui ce a dus la
abdicarea lui Eduard al VIII-lea. În august 1939, regele Carol al II-lea
a plecat în croazieră la Istanbul,
la bordul iahtului “Luceafărul”, cu amanta sa, Elena Lupescu. Ca
„paravan”, la bord se mai aflau Livia Auschnitt, soţia industriaşului
Max Auschnitt, şi Irina Malaxa, fiica industriaşului Nicolae Malaxa.
Croaziera erotică la bordul iahtului regal, cumpărat de Guvern, a
crescut nemulţumirile clasei politice faţă de rege. După un an, Carol al
II-lea abdica, pe tron urcând fiul său, Majestatea Sa Regele Mihai. Ca
şi Eduard al VIII-lea, Carol al II-lea a părăsit ţara alaturi de iubita
sa, Elena Lupescu, cu care s-a căsătorit în 1947.
Transformat în restaurant plutitor
Pe 6 ianuarie 1948, nava a fost naţionalizată de comunişti, fiind
botezată “Răsăritul” şi mai târziu “Libertatea”, nume sub care a fost
acostată la cheu, la Galaţi, fiind utilizată ca restaurant şi hotel
plutitor. După 1990, nava a făcut parte din activele fostei reţele
de restaurante SC Regal SA Galaţi. Din 1948 până în anii 90, nava
“Libertatea” devenise simbolul Galaţiului. În 1998, după ce mai multe
companii străine şi-au manifestat intenţia de a cumpăra iahtul pentru
a-l restaura, iar FPS a anunţat intenţia de a vinde nava ce devenise
simbolul Galaţiului, autorităţile locale au încercat să împiedice
vânzarea. În şedinţa de pe 18 mai 1998, Comisia Naţională a Muzeelor şi
Colecţiilor a aprobat clasarea iahtului iar prin Ordinul nr 3041/1998,
ministrul Culturii de la acea vreme, Ion Caramitru, a dispus includerea
navei “Libertatea” în Categoria „Tezaur” a Patrimoniului Naţional. Singurii
oficiali din Galaţi care voiau vânzarea navei „Libertatea” erau
directoarea SC Regal SA Galaţi, Elena Trandafir, şi cei ce conduceau
sucursalele din Galaţi ale FPS şi SIF 2 Moldova, respectiv Horia Axinte
şi Mugurel Trandaf. FPS şi SIF 2 Moldova erau principalii acţionari ai
Regal. În AGA şi CA de la „Regal” fusese deja aprobată vânzarea navei. Directoarea
Elena Trandafir a dat în judecată Ministerul Culturii, cerând anularea
deciziei de includere a navei „Libertatea” în categoria „Tezaur”. În
dosarul 841/44/1998, Curtea de Apel Galaţi a pronunţat sentinţa nr
37/25.02.1999, respingând acţiunea Regal SA. Cu toate că Ministerul
Culturii câştigase procesul, iar sentinţa era definitivă şi irevocabilă,
directoarea a scos la vânzare nava. Licitaţia a fost câştigată de
către Edminston Comp, din Marea Britanie, firma lui Nicholas Edmiston,
un broker recunoscut pe piaţa iahturilor. Preţul la care s-a încheiat
tranzacţia a fost de 265.000 de dolari. Fostul iaht regal a fost vândut
ca fier vechi. Şi noul proprietar, Edminston Comp, a dat în judecată
Ministerul Culturii, cerând anularea ordinului prin care ministrul Ion
Caramitru inclusese nava „Libertatea” în Categoria „Tezaur”. În dosarul
1.404/36/1999, Curtea de Apel Constanţa a respins acţiunea Edminston.
Sentinţa confirma că „Libertatea” face parte din Patrimoniul Cultural
Naţional.
Vânzarea iahtului regal, caz penal
Licitaţia pentru vânzarea iahtului „Libertatea” a avut loc pe 16
decembrie 1998. Potrivit contractul de vânzare-cumpărare nr
4206/30.12.1998, Edminston Comp a plătit pentru iaht 265.000 de dolari,
fără TVA. Sau 330.000, cu TVA. Ministerul Culturii a depus la
Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi plângerea 6.115/28.12.1998,
cerând cercetarea penală a celor vinovaţi de vânzarea navei. Au fost
anchetaţi directoarea Regal SA, Elena Trandafir, directorul FPS Galaţi,
Horia Axinte, şi directorul sucursalei SIF 2 Moldova, Mugurel Trandaf.
Dar s-au pus în mişcare influenţele politice PNŢCD-PSD şi dosarul a fost
muşamalizat. Pe 22.04.1999 cei trei au fost
scoşi de sub urmărire penală. Prin adresa 347/28.06.1999, Ministerul
Culturii a contestat rezoluţia, a cerut reluarea cercetărilor, dar
cererea a fost respinsă. Între timp, se făceau pregătiri intense
pentru scoaterea navei din ţară. Edminston Comp a cerut Comisiei
Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor eliberarea unui aviz de export
temporar, pentru scoaterea navei din ţară în vederea restaurării la
Şantierul Naval Even Port Royal din Marea Britanie. Avizul a fost
eliberat. După ce i-au fost tăiate catargele la Şantierul Naval
Brăila, iahtul a fost dus în Portul Agigea. Pe 25.09.1999, imediat după
obţinerea avizului de export temporar, valabil pentru perioada
septembrie 1999 – august 2000, iahtul „Libertatea” a fost scos din ţară.
Potrivit unor surse din presa britanică, iahtul a fost cumpărat de
britanicul William Collier, pasionat de iahting şi de istoria
navigaţiei, care l-a restaurat. În vara lui 2010, iahtul “Nahlin” a fost
reînmatriculat sub pavilion britanic, cu Glasgow ca port de reşedinţă.
Acum, valoarea sa e estimată la 44 milioane de euro, fiind, şi după 80
de ani, unul dintre cele mai luxoase iahturi.
Amnezia lui Kelemen Hunor
Politicienii noştri, indiferenţi la ceea ce înseamnă Patrimoniul
Naţional, au tratat cu aceeaşi lehamite şi cazul fostului iaht regal.
Nimeni nu a făcut nimic pentru recuperarea navei. A fost un pic de
vânzoleală, după eliberarea avizului de export temporar. Deputatul PSD
de Galaţi Sandu Florentin a cerut garanţii că nava va fi readusă în
ţară. În şedinţa Camerei Deputaţilor din 18.10.1999, aceste garanţii au
fost oferite de cel care era atunci secretar de stat la Ministerul Culturii: Kelemen Hunor. “Acest
aviz este valabil până în 25 august 2000. Până la data aceasta, iahtul
trebuie să se întoarcă în România, restaurat, renovat, aşa cum prevede
contractul încheiat cu această firmă”, spunea Kelemen. După ce a devenit
ministru al Culturii, Kelemen Hunor a uitat de situaţia fostului iaht
regal. Radu Enache, purtătorul de cuvânt al ministerului condus de
Kelemen, ne declara că „da, nava face parte din Patrimoniul Naţional,
trebuie adusă în ţară, dar pentru asta Ministerul Culturii ar trebui să
angajeze o casă de avocatură, care să dea în judecată firma, dar
ministerul nu are bani pentru aşa ceva”.
Atmosfera politică din România a devenit irespirabilă. Vacanţa de vară
nu a ajuns până în centrul Capitalei. Războiul dintre Traian Băsescu şi
Victor Ponta a atins cote alarmante, care pot să pună în discuţie
funcţionarea normală a statului. Până acum, aşa cred că înţeleseserăm cu
toţii, era vorba despre o colaborare instituţională, care stătea
înaintea antipatiei vădite dintre cele două personaje. Rânjetele
protocolare voiau să însemne că interesele noastre legitime pot să
învingă repulsia pe care le-o provoacă strângerea de mână. Ponta a
spus-o pe şleau: „Pot simţi repulsie, lehamite şi dispreţ”, în legătură
cu Traian Băsescu. „Repulsie, lehamite şi dispreţ”. Asta spune că simte
şeful guvernului faţă de şeful statului – cum va fi el numit în
viitoarea Constituţie. Domn’e, staţi aşa. Aici nu mai e de glumă. Una
este să simţi o repulsie, care în cazuri limită poate fi înfrântă, şi
alta este să vorbeşti despre ea. A spune despre un om că-ţi provoacă
repulsie reprezintă una dintre cele mai grave afirmaţii, care nu poate
fi rodul unui imbold de moment. Poate să fie expresia unei reacţii
necontrolate un anumit ton al vocii, un gest sau o mulţime de alte
cuvinte dar nu „repulsie”. Personal, dacă cineva mi-ar spune că-i provoc
„repulsie”, n-aş putea să mai am o relaţie cu omul ăla. Nu atât din
cauza jignirii, cât din cauza groazei care m-ar cuprinde când l-aş vedea
şi m-aş gândi ce senzaţii îi provoacă PERSOANA mea. Cu lehamitatea nu
ştiu ce să zic, dar nu cred că este o stare de spirit potrivită unui
prim-ministru, în general şi în legătură cu orice. Dar cu dispreţul e
clar! Nu se poate…scuze…nu se poate! Cum să spună un prim-ministru
că-l dispreţuieşte pe preşedintele ţării??? Nici ca ziarist nu mi-am
permis o asemenea afirmaţie. Pot să spun răspicat că actualul preşedinte
nu mă reprezintă, că suntem profund incompatibili, că nu sunt de acord
cu aproape nimic din ceea ce face, în fine, eventual că nu-mi place nici
ca prezenţă fizică şi nici ca prestaţie intelectuală. Dar nu pot spune
că-l dispreţuiesc! În primul rând pentru că este un simbol naţional şi
în al doilea rând pentru că este părinte, soţ, om, a iubit, a suferit,
trăieşte, ce-nseamnă aia dispreţ?! Este cel mai înjositor sentiment pe
care-l poate avea cineva care consideră că are nevoie de creier şi în
alt fel decât îi este de folos unei maimuţe. Niciun om, indiferent de
condiţia lui, nu trebuie dispreţuit. Nu ştie asta primul-ministru Victor
Ponta ?! Pentru că dacă îl dispreţuieşte pe preşedintele ţării, poate
că mai dispreţuieşte şi drapelul şi poate şi vreo câteva milioane de
cetăţeni. Acum vine partea lui Băsescu. A devenit halucinant. Mă
uit la el şi nu-mi dau seama ce văd. Ştiu, îmi repet, că este actualul
preşedinte al României dar trebuie să mă cipuesc pentru a fi sigur că nu
visez. După ce a spus aproape pe şleau şi cu o nedisimulată
satisfacţie, sinceritate a cărei origini se poate afla în multe
activităţi curente, că nu-l informează pe premier în legătură cu acţiuni
care ţin de competenţa CSAT şi care vizează terorismul internaţional,
acum a mai dat două dume, da’ d-alea, tot aşa de grele! Una, care n-ar
putea decât să inducă o panică la nivel naţional, este că între 2014 şi
2020 n-avem un plan cumsecade de atragere a fondurilor europene. Oare o
chestiune de genul ăsta n-ar fi trebuit discutată într-un cadru
restrâns, cum îi place preşedintelui României să facă în cazuri
importante, vezi Omar Hayssam, nu mai există consilieri, în situaţia
jenantă în care interesele strategice ale ţării nu sunt capabile să
subordoneze afectele primului slujbaş al naţiunii, smartphone-uri,
alea-alea, net, chat, mail? Ş-acum vine a doua, care e şi mai tare!
Privatizarea CFR Marfă. Zice Traian Băsescu despre faptul că este o
chestiune fundamental importantă pentru România, şi aşa este!, după care
tot liderul vizionar zice că nenea ăla, Gruia Stoica, n-are bani şi că
umblă pe la bănci să se împrumute, drept pentru care n-o să mai aibă de
unde să investească în ce va cumpăra. Ce face preşedintele ţării în atre
condiţii? Îl ţine pe primul ministru interimar la Transporturi, ca să-l
facă de râs. Cică, „să-şi asume responsabilitatea politică”. Asta-i
grija cu care face dragoste primul bărbat al României, nu că România n-o
să mai aibă infrastructură feroviară de transport marfă. Lasă, că dacă o
duce fără flotă maritimă, o s-o ducă şi fără CFR Marfă! În loc să-l
cheme pe Ponta şi să-i spună, nene, uite, eu am informaţiile astea,
verifică şi tu, hai să vedem ce putem face, nu! Traian Băsescu se freacă
pe mâini că poate-poate şi-o ia Ponta şi respectiv USL-ul peste bot şi
are bebeluşul lui de Partid de ce să urle în urechile electoratului. În
paranteză, dacă se ratează privatizarea CFR Marfă, n-o să mai fie el
singurul român acuzat că a neantizat o cale de transport a ţării. Fără
flotă maritimă, fără CFR Marfă, România o să fie în aer, hahahahaha, ce
poantă de prost gust! În condiţiile astea i s-a născut Partidul lui
Băsescu, în aceeaşi zi cu cel mai mediatizat bebeluş al Marii Britanii,
drept pentru care mama Mişcarea, ar putea să-l boteze după moştenitorul
regal. Că tot e asta o competiţie între englezoaice. De exemplu,
Partidul Mişcarea Populară David. Doar există Partidul Poporului Dan
Diaconescu, care a repurtat un succes electoral, nu-i aşa? Anunţul
oficial al naşterii Partidului a fost făcut, fireşte, de doamna Udrea,
pedelistă convinsă. De ce nu pleacă şi „Elena din PDL”, ce urmăreşte
Traian Băsescu de la nou-născutul său Partid? Să-l combine cu
democrat-liberalii după ce o să iasă la pensie Vasile Blaga, adică la
anul. Atunci o sa fie nevoie de Boc, Udrea,Videanu, and co. pentru a
justifica susţinerea unui candidat unic la preşedinţie. Cel mai probabil
Predoiu, iubitul ministru al Justiţiei lui Băsescu. Deci, pa-pact de coabitare, preşedintele României nu părăseşte jocul politic.
Terenul de pe malul lacului Tei a fost dintotdeauna domeniu public al
statului, până în 2003 când a fost preluat, temporar, la Administraţia
Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS). În 2004, după preluarea de
către RAAPPS, fundaţia lui Dinu Pescariu a încheiat un contract de
locaţiune pentru folosirea bazei Cutezătorii, în care se angaja să
folosească terenul şi clădirile, timp de zece ani, contra unei chirii de
9000 de euro lunar.
SPA în loc de tenis
Un an mai târziu, în 2005, Guvernul Tăriceanu a trecut baza „Cutezătorii” la loc la Ministerul Educaţiei şi în domeniul public al statului, la insistenţa ministrului Mircea Miclea: „Până în anul 2003 când această bază a fost transferată în administrarea Regiei Autonome <<Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat>> aceasta a fost frecventată de elevii de la cercurile de tenis de câmp şi fotbal ale Palatului Naţional al Copiilor, care îşi puteau desfăşura activitatea (antrenamente, cursuri de iniţiere, competiţii sportive etc.). Prin transferul acesteia (la RAAPPS – n.r.) învăţământul a fost lipsit de un important patrimoniu, strict necesar pentru desfăşurarea unor activităţi ştiinţifice, culturale, sportive şi artistice de performanţă”. Întoarcerea bazei la Ministerul Educaţiei şi în domeniul public al statului nu a mai însemnat însă revenirea acesteia în folosul elevilor. Dimpotrivă, sub privirea complice a demnitarilor de la Ministerul Educaţiei, tenismenul Dinu Pescariu şi tatăl acestuia, Dinu Mircea Pescariu senior, au început să ridice, una după alta, clădiri ilegale, care găzduiesc astăzi restaurante de lux şi cluburi cu spa, în care au acces numai ce-şi pot permite abonamente anuale chiar şi de 2.100 de euro. Astăzi, nimeni nu vrea să sesizeze că închirierea bazei nu mai respectă scopul stabilit de hotărârea de Guvern promovată de Miclea.
Cabaret pe domeniul public
De fapt, Dinu Pescariu s-a comportat şi se comportă pe domeniul
public taman ca pe moşia proprie, fapt probat şi de destăinurile pe care
le-a făcut
în presă în urmă cu aproape patru ani. „Dacă iniţial am vrut un club
sportiv, mai târziu am realizat că este nevoie şi de alte facilităţi.
Acesta a fost primul astfel de club din Capitală şi cred că va ramâne
astfel vreme îndelungată, deoarece pun foarte mult suflet în acest
business”, spunea fostul tenisman, făcând referire la. terasa La
Provence, Pizzeria Capriciosa, cluburile Fratelli şi Cabaret., dar şi la
clubul spa, terenul acoperit pentru Squash şi barul lounge. Clădirile
sunt ridicate nelegal, ne-au confirmat specialişti în drept. Nu numai
că este ilegal să ridici astfel de clădiri pe domeniul public al
statului, dar un contract de locaţiune nu permite decât folosirea şi
întreţinerea bunurilor existente, nicidecum ocuparea terenului cu alte
construcţii.
Cati Andronescu, la un pas de Parchet
Miniştrii care s-au perindat pe la Educaţie, dar şi funcţionarii de
rang mai înalt din minister i-au făcut toate poftele micuţului tenisman,
devenit prosper om de afaceri. Au primit la schimb tot felul de
avantaje „legale”, precum cardul de membru al clubului, pe baza căruia
au scarificat interesul public pe altarul masajelor şi tratamentelor spa
gratuite. Ecaterina Andronescu a mers cel mai departe cu încălcarea
legii, semnând în 2009, prin secretarul de stat Mihnea Costoiu (in
prezent Ministrul Cercetarii), un act adiţional ilegal, penal chiar, la
contractul de locaţiune cu fundaţia Dinu Pescariu, prin care a prelungit
termenul de expirare a contractului din 2014 până în … 2034,
încălcând flagrant legea proprietăţii publice dar şi Constituţia
României. Aceasta prevede că terenurile şi bunurile proprietate publică
pot fi închiriate numai prin licitaţie. Or, prelungirea termenului
contractului nu putea fi făcută decât după o astfel de licitaţie. Acelaşi
act adiţional mai conţine o serie de clauze „penale” care îi dau voie,
cu totul ilegal, lui Pescariu, să se asocieze în participaţiune cu cine
vrea el pentru exploatarea bazei Cutezătorii. Cecul în alb pe care i l-a
acordat, fostului tenisman, Ecaterina Andronescu, o poate aduce oricând
în faţa procurorilor, deoarece asocierea cu bunuri din proprietatea
publică nu o poate face decât un organ de stat, nicidecum fundaţia lui
Dinu Pescariu, şi numai pentru scopuri de utilitate publică – şcoli,
spitale, grădiniţe etc.
Cluburi la leu
Pe 11 decembrie 2012, aceeaşi Ecaterina Andronescu a contrasemnat HG 1173, prin care a fost actualizată valoarea de inventar a bazei Cutezătorii la 186 milioane de lei. Deşi Hotărârea de Guvern menţionează că aceasta ar fi doar valoarea terenului, „Jurnal de Investigaţii” a intrat în posesia inventarului care atestă că valoarea corespunde terenului şi clădirilor. Numai că, potrivit inventarului, clădirile care găzduiesc clubul, spa-ul, sala de fitness şi barul au valoarea contabilă de 1 (un) leu!!!(facsimil) Ceea ce înseamnă fie că nu au autorizaţie de construcţie, fie că aceasta este falsă! Prin comparaţie, clădirea WC „valorează” 48.458 de lei… Potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor, Fundaţia Dinu Pescariu a avut în 2011, venituri din activităţi economice de peste 10 milioane de lei. Potrivit legii, banii trebuie cheltuiţi în scopul pentru care a fost înfiinţată fundaţia. „Jurnal de Investigaţii” a insistat, în repetate rânduri, să obţină punctul de vedere al lui Dinu Pescariu , dar acesta a refuzat să răspundă întrebărilor noastre.
Un site de zeci de mii de lei, cu informații copiate în
proporție de 100% de pe diverse site-uri sau din cărți, fără a se
preciza sursa, 11.00 de hărți turistice total greșite şi 10 panouri din
scândură cu afişe de calitate îndoielnică. În acest mod promovează
orașul Uricani turismul, pe bani europeni, în cadrul programului de
dezvoltare regională Regio. La televizor, primarul orașului, Dănuț
Buhăescu, vorbește despre nevoia urgentă de promovare a turismului din
zonă, având în vedere că mina din localitate este inclusă în programul
de închidere a exploatărilor miniere din Valea Jiului.
Un proiect de promovare a turismului în zona Uricani din Valea
Jiului a „înghiţit” fix 872.481,40 lei în 21 de luni, banii fiind
cheltuiţi pe hărți, broșuri, flyere și un site cu informații greșite,
neactualizate și copiate de pe internet. ”Obiectivul general al
proiectului îl constituie promovarea produselor turistice specifice din
zona oraşului Uricani, Câmpu lui Neag şi Valea de Brazi: elemente de
artă populară şi folclorice ale momârlanilor, obiceiurile Nedeii,
obiceiuri de Crăciun, resurse naturale, peşteri, pentru a crea o imagine
cu impact pozitiv şi atragerea de turişti într-o zonă insuficient
cunoscută”, precizează șefii administrației publice din Uricani. În
cadrul proiectului au fost realizate o serie de materiale publicitare,
după cum urmează: 11.000 ghiduri turistice,11.000 hărţi turistice,
10.000 flyere în format A4, 1.200 afişe, 15 filme de informare cu o
durată de 10-12 minute fiecare, o fotogalerie cu minim 200 de fotografii
în format digital, un web-site turistic cu o componentă GIS. „Aceste
materiale vor fi distribuite conform planului de marketing agreat de
către Autoritatea de Management, contribuind în mod direct la atingerea
următoarelor obiective specifice: reînvierea tradiţiilor momârlanilor şi
întărirea identităţii lor locale, introducerea în circuitul turistic a
peşterilor Dâlma cu Brazi şi Peştera de Gheaţă, stimularea economică
locală, reducerea sezonialităţii prin stimularea intereselor turiştilor
pentru petrecerea vacanţelor şi miniconcediilor în zonă, sporirea
vizibilităţii obiectivelor turistice prin realizarea unei oferte
turistice atractive”, spun oficialii primăriei. Optimiști din fire,
aceștia mai susțin că ”implementarea proiectului va conduce la atragerea
de turiști și investitori în zonă și dezvoltarea mai multor forme de
turism: ecoturism, de afaceri, agroturism, turism ecumenic și sportiv,
precum promovarea valorilor culturii locale și a elementelor de
unicitate și originalitate pe care turistul le poate descoperi aici”.
Se încurcă în erorile de pe Google
Până aici, toate sună bine. Turismul trebuie promovat, întrucât
Uricaniul este cunoscut drept ”poarta de intrare în Retezat”, masiv
foarte apreciat de străini. Problema apare în momentul în care studiezi
textele de pe site, din broșuri și hărțile. ”Tot proiectul este făcut
fără nici un pic de responsabilitate. Dacă analizezi textele de pe
site, se observă un dezinteres total al oamenilor care au lucrat la el.
Mi se pare doar un motiv de a cheltui bani, inclusiv din bugetul local,
când se putea face cu siguranță altceva”, a declarat Daniel Moraru,
consilier local din partea PRM la Uricani. O primă eroare este legată
de suprafața administrativă a orașului Uricani. Oficialii uricăneni
spun că localitatea este ”orașul cu cea mai mare suprafață
administrativă din România”. Însă, la o simplă căutare pe internet,
descoperim că Uricaniul, cu suprafața de peste 251 km pătrați, se
clasează pe a noua poziție într-un clasament al suprafețelor orașelor
din țară. Analizând doar suprafețele administrative ale localităților
din Valea Jiului, constatăm că orașul Uricani ocupă locul al doilea,
după orașul Petrila, care are o suprafață administrativă de peste 300
kmp. S-ar putea spune că informația de pe internet este incorectă.
Răsfoind ”Strategia de dezvoltare durabilă a microregiunii Valea
Jiului”, apărută în 2007, cu contribuția tuturor primăriilor din zonă,
la pagina 15, tabelul 1, ”Suprafața municipiilor și orașelor din Valea
Jiului, 2005”, putem citi
că orașul Petrila are 308,68 kmp, iar orașul Uricani 251,41 km. „Deci
poți să fii dobitoc și tot îți dai seama că Petrila e mai mare decât
Uricaniul”, spune Moraru.
Oraş cu altitudine fluctuantă
O altă eroare este legată de altitudinea la care se află orașul. Pe
prima pagină a site-ului www.turismuricani.ro se precizează că orașul se
află la o altitudine de 725-750 m deasupra nivelului mării, pe cea de
bun venit se află la o altitudine de 650-700 m, iar la descrierea
localității, aflăm că Uricaniul se află la 650-725 m. A treia eroare
este legată de istoria unei localități componente, Câmpu lui Neag. În
scripte, Câmpu lui Neag sau Nyakmezeu în limba maghiară, este atestat în
1493. Pe site, istoria a fost modificată, satul înfiinţându-se, în
opinia edililor, cu vreo 200 de ani mai târziu. „În ceea ce priveşte
Câmpu lui Neag, se pare ca primii săi locuitori au venit din Oltenia
nordică, tradiţia vorbind de un haiduc, Neagu, care, fugind din calea
turcilor la începutul secolului al XVI-lea, s-a aşezat, mai întâi, la
locul numit Dosul Pribeagului şi apoi în lunca Jiului”, scrie pe site-ul
de prezentare a oraşului. Mai mult, partea de „Cultură şi tradiţii”
cuprinde pasaje întregi din cartea „Mesajul străbunilor”, scrisă de
profesorii Violeta şi Petre Udrea, apărută în anul 2011 la Editura Focus
Petroşani, fără a fi precizată sursa. De asemenea, toate traseele
turistice sunt copiate din seria „Munţii noştri”, apărută la începutul
anilor 70.
De vină e… reticenţa oamenilor
Aceleaşi informaţii greşite din site apar şi pe broşuri,
responsabilul de proiect explicând că a apelat la Google din cauza
„reticenţei oamenilor”. „Da, sunt şi greşeli, le recunosc şi eu, dar
volumul de informaţii a fost foarte mare. Informaţiile au fost greu de
adunat. Practic nu am reuşit să adunăm informaţiile. De exemplu, am
căutat înnebunit cu salvamontiştii două zile peştera Dâlma cu Brazi, că
cei de la speologie n-au vrut să ne spună unde se află. Am căutat pe
Google din cauza reticenţei oamenilor. E foarte greu să faci de la zero
ceva”, mărturiseşte Viorel Mihăilescu,
funcţionarul din Primăria Uricani responsabil cu proiectul, care nu a
ştiut să spună de ce, dacă tot materialul e copiat, se precizează că
drepturile de proprietate intelectuală pe textele respective aparţin
administraţiei locale. Cât despre costul site-ului de promovare a
turismului uricănean, acesta se ridică la 49.500 de lei, fiind realizat
de societatea comercială HoliSun din Baia Mare, firmă abonată la banii
instituţiilor publice. De-a lungul vremii, HoliSun a prestat servicii,
printre alţii, pentru Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului,
Consiliul Judeţean Maramureş, Primăria Cluj-Napoca, Autoritatea
Naţională pentru Calificări, Institutul de Boli Infecţioase „Matei
Balş”, Camerele de Comerţ din Satu Mare şi Bistriţa, precum şi pentru
instituţii de învăţământ importante din ţară. Tot site de promovare
turistică a realizat şi pentru Primăria Cluj-Napoca, www.visitcluj.ro,
care arată mult mai agreabil şi conţine mai multe informaţii. Site
pentru care s-au plătit 35.200 lei, nu 49.500 lei. Totuşi, în
prezentarea HoliSun se arată că cel mai scump site porneşte de la 500 de
euro. Iulian Popa, director de marketing în cadrul HoliSun, a
declarat pentru „Jurnal de Investigaţii” că informaţiile introduse pe
site nu erau responsabilitatea angajaţilor firmei. Cât despre motivul
pentru care site-ul Uricaniului a costat cu 14.300 de lei mai mult decât
cel al Clujului, Iulian Popa nu a putut da prea multe detalii. „Nu eu
am semnat contractul şi nu ştiu ce se află în spatele lui”, susţine el. Cât
de util este www.turismuricani.ro? Nu este. La sfârşitul lunii iunie,
în zona Uricaniului au venit într-o acţiune peste 120 de turişti, care
nu aveau cunoştinţă că există un site de promovare a turismului. „Eu
habar nu aveam că există aşa ceva. Şi nici unul dintre turiştii pe care
i-am condus aici nu ştia despre site, broşuri sau hărţi. Am întâlnit pe
drum vreo 10 panouri, din care n-am înţeles nimic. De acolo înţelegem că
s-au cheltuit nişte bani şi atât. De banii ăştia făceam un oficiu de
promovare a micilor întreprinzători în turism, cum este în afara ţării.
Am dat numeroase telefoane pentru a afla dacă sunt pensiuni în zonă,
câte locuri libere sunt, ce servicii se mai oferă. Site-ul agenţiei mele
a costat 300 de euro”, declară Gabriel Miricescu, directorul unei
agenţii de turism din Craiova.
Condamnat, printr-o sentinţă judecătorească din 2007 la 20 de ani de
închisoare pentru terorism, în cazul jurnaliştilor români răpiţi în
Irak, sirianul Omar Hayssam a fost predat Poliţiei Române şi va fi adus
în ţară. Anunţul a fost făcut vineri dimineaţă de Administraţia
Prezidenţială. Sirianul este un personaj controversat, implicat în mai
multe cazuri de contrabandă cu ţigări şi fraude financiare.
Pe parcursul şederii sale în România, Hayssam a avut legături cu
vârfuri din lumea poltitică, inclusiv printre apropiaţii fostului
preşedinte Ion Iliescu, dar şi cu zona mass-media, prin inremediul
jurnalistului Petre Mihai Băcanu.
Purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea, a precizat că nu
se pot oferi în acest moment informaţii suplimentare despre aducerea în
ţara a omului de afaceri, menţionând doar că preşedintele Băsescu le
mulţumeşte instituţiilor şi ofiţerilor implicaţi în operaţiune.
„În dimineaţa zilei de 19 iulie a.c., a fost predat Poliţiei Române
domnul Omar Hayssam. Aducerea sub autoritatea instituţiilor statului
român pentru a-şi ispăşi pedeapsa cu închisoarea de 20 de ani pentru
acte de terorism în cazul celor trei jurnalişti români răpiţi în Irak
stabilită de instanţele româneşti este rezultatul unor activităţi
complexe desfăşurate timp îndelungat de instituţiile de siguranţă
naţională ale statului român”, a informat, printr-un comunicat,
purtătorul de cuvânt al preşedintelui Băsescu.
„Omar Hayssam se află în acest moment pe teritoriul României, în
arestul Poliţiei. El a fost predat poliţiştilor români la ora 6,40”, a
precizat Oprea.
Hayssam Omar este un om de afaceri născut în 1963 în Siria. El a fost
implicat în criza jurnaliştilor români răpiţi în Irak în aprilie-mai
2005. Pe data de 13 iunie 2007, a fost condamnat de judecătoria
competentă din România la pedeapsa maximă de 20 de ani de închisoare şi
la o despăgubire de câte două milioane de lire pentru fiecare dintre cei
trei jurnalişti răpiţi în Irak în 2005.
Omar Hayssam a venit pentru prima oară în România în urmă cu mai bine de
25 de ani. A făcut facultatea la Bucureşti şi şi-a început afacerile
înainte de 89, alături de unchiul său Mohamed Farzat, deconspirat
ulterior ca fiind ofiţer al serviciilor de informaţii siriene.
În anii 90, Hayssam a înfiinţat sute de firme pe care le înstrăina
după ce derula afaceri păguboase pentru partenerii săi şi pentru stat.
Tot în acea perioadă, sirianul a devenit membru al PSD, iar în 2004 a
fost propus de Mircea Ursache (fost şef al AVAS) pentru un loc eligibil
la alegerile parlamentare. Nu a mai ajuns însă pe liste, fiind eliminat
la cererea expresă a premierului de la acea vreme Adrian Năstase. După
izbucnirea scandalului legat de răpirea celor trei ziarişti, presa a
relatat că Hayssam se învârtea în cercurile apropiate fostului
preşedinte Ion Iliescu, însoţindu-l pe acesta în patru vizite oficiale
făcute în străinătate. Tot presa a scris despre relaţia apropiată a lui
Hayssam cu Viorel Hrebenciuc.
Ceea ce se cunoaşte mai puţin este însă legătura sa strânsă de
afaceri cu directorul de la acea vreme al cotidianului România liberă,
Petre Mihai Băcanu. Includerea lui Ovidiu Ohanesian în grupul de
ziarişti care ulterior a fost răpit în Irak a fost făcută la cererea lui
Băcanu. Intermediar în relaţiile de afaceri dintre Băcanu şi Hayssam
era ziaristul Ion Bocioacă, fost şef al secţiei Sport a cotidianului
amintit. Acum la pensie, Bocioacă s-a retras cu soţia la vila sa din
Spania şi nu a mai revenit în România.
Relaţia lui Băcanu cu Omar Hayssam poate fi lesne observată studiind
presa vremii. În timp ce toate ziarele făceau dezvăluiri despre
privatizarea frauduloasă a Băneasa SA (fosta IPRS) cu omul de afaceri
sirian, cotidianul România liberă publica, la ordinul directorului
Băcanu, reportaje publicitare în care erau scoase în evidenţă
„realizările” lui Omar Hayssam la întreprinderea amintită, acum aflată
acum în faliment.
Un prosper om de afaceri din judeţul Botoşani, senator PNL,
este acuzat de fraudă. Viorel Grigoraş, patronul firmei de transport RVG
Speed SRL, a băgat adânc mâna în buzunarul statului, însuşindu-şi sute
de mii de dolari din bugetul de pensii prin decontarea unor bilete
fictive. Un control în care au fost implicate mai multe instituţii ale
statului a scos la iveală că respectiva firmă a dus şi adus de pe
litoral, cu autocarul, persoane care muriseră de ceva vreme. Scriptic
însă respectivii încă trăiau, ba chiar se bucurau probabil de sejururi
în staţiunile de pe malul Mării Negre.
Legea 189/2000 prevede că persoanele persecutate din motive politice
de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi cele
deportate în străinătate ori prizonierii au anual dreptul la şase
călătorii dus-întors cu mijloace de transport auto. Beneficiarii primesc
“taloane verzi”, care sunt decontate sută la sută de Casa Judeţeană de
Pensii (CJP). În aprilie 2012 Casa Naţională de Pensii Publice
(CNPP) a cerut tuturor caselor judeţene o situaţie privind tichetele
decontate pe traseul Botoşani – Constanţa pentru beneficiarii amintitei
legi. Controlul a scos la iveală o mulţime de nereguli. CJP Botoşani a
descoperit astfel peste 350 de bilete care au fost prezentate la
decontare de către transportator pentru persoane decedate sau care au
fost refuzate la plată din alte motive. Mai exact, prin intermediul CNPP
s-a realizat o confruntare a bazei de date cu persoanele care ar fi
călătorit pe traseul menţionat cu informaţiile furnizate de Evidenţa
Populaţiei. Concluzia: în ziua transportului multe dintre persoanele
care în acte fuseseră duse sau aduse la şi de la Constanţa sau în alte
localităţi de pe traseu erau deja decedate.
Frauda, înlesnită de birocraţie
Transportul morţilor a fost posibil şi ca urmare a modului deficitar în care comunică între ele instituţiile din România. Nu
toţi persecutaţii şi deportaţii sunt şi pensionari, ceea ce înseamnă că
atunci când unii dintre ei încetează din viaţă nu solicită ajutor de
deces, iar Casa Judeţeană de Pensii nu are de unde să ştie dacă persoana
pentru care se cere decontarea unui bilet subvenţionat mai este sau nu
în viaţă. CNPP trimite doar trimestrial la CJP o bază de date cu
decedaţii, însă cum, de obicei, taloanele se dau de la începutul anului,
dacă o persoană moare pe parcursul anului, nu-i mai poate fi luat
înapoi biletul. După confruntarea amintitelor baze de date, dacă se află
că o persoană a decedat şi totuşi a figurat că a beneficiat de un
transport gratuit, se solicită transportatorului restituirea
contravalorii tichetului. Dar asta nu este tot. Unele taloane au
fost refuzate la plată de CJP Botoşani deoarece prezentau ştersături. De
exemplu, era radiată o localitate şi trecută deasupra o alta. Alte
taloane nu aveau ştampilă, iar altele aveau trecute pe traseu localităţi
care nu existau pe acea rută, cum ar fi de exemplu Constanţa – Suceava
în condiţiile în care cursa era Constanţa – Botoşani. Astfel, asupra
altor peste 2.500 de tichete planează suspiciuni. În unele cazuri a
atras atenţia numărul foarte mare de călătorii, 8 – 11, pe care persoane
vârstnice le făceau scriptic doar într-o lună. Apoi, o practică
generală la transportatori era aceea de prezentare spre decontare a unui
număr uriaş de bilete în primele una, două luni din an, când
pensionarii, veteranii, persecutaţii şi ceilalţi beneficiari de cupoane
pentru călătorii subvenţionate s-ar fi îngrămădit să circule prin ţară,
inclusiv spre litoral. Suspect este şi faptul că octogenari şi
nonagenari ar fi fost plimbaţi pe arşiţa verii spre malul mării şi nu o
dată, chiar de două ori într-o lună de sezon estival.
100.000 $ într-un singur an
Firma care în perioada 2008 – 2012 a fost titulara licenţei pe ruta
Botoşani – Constanţa este RVG Speed SRL, societate la care unic acţionar
este actualul senator PNL de Botoşani Viorel Grigoraş. Deşi la
prima vedere afacerea nu pare a fi una de amploare, în evidenţele CJP
Botoşani se află aproape 1.200 de persecutaţi şi deportaţi care
beneficiază de călătorii gratuite pe baza Legii 189/2000 şi alţi peste
1.000 conform Decretului Lege 118/1990, ceea ce înseamnă peste 2.200 de
potenţiali clienţi. De altfel, CJP Botoşani a decontat către SC RVG
Speed SRL, numai în ultimul an, aproximativ 330.000 de lei, echivalentul
a 100.000 de dolari. Izbucnit tocmai de anul trecut, scandalul
transportului morţilor pe litoral a ajuns în atenţia Gărzii Financiare
abia la jumătatea lui 2013. Pe 13
iunie instituţia a trimis o adresă la CJP prin care solicită
documentele de decontare pe patru ani depuse de firma controlată de
Viorel Grigoraş. „În vederea finalizării unor verificări la SC RVG Speed
SRL Botoşani, CIF 14555141, vă rugăm a ne comunica, cu celeritate, în
copie documentele depuse la instituţia dvs în vederea decontării
biletelor speciale de călătorie gratuite, acordate conform prevederilor
Decretului-Lege nr. 188/1990 şi Legii nr.189/2000, aferente perioadei
2008-2012 (borderoul cupoanelor talon detaşabile şi situaţia
centralizatoare a borderourilor). De asemenea, vă rugăm a ne comunica
valoarea sumelor decontate, precizându-ne: numărul, data documentului de
plată şi suma achitată” se arată în adresa semnată de Cristian
Calimandruc, comisar şef la Garda Financiară Botoşani.
Dosar de înşelăciune la Parchet
Încă din 2012, organele de cercetare penală din Botoşani începuseră o
anchetă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune. La
începutul anului în curs, după ce Viorel Grigoraş a dobândit calitatea
de parlamentar, ancheta a fost însă oprită de Parchetul de pe lângă
Tribunalul Botoşani şi declinată către Parchetul de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție (PICCJ). Asta deoarece, potrivit Codului de
Procedură Penală, în situația în care persoanele cercetate sunt
validate ca deputat sau senator, prin hotărâri ale Camerei Deputaților
sau Senatului, publicate în Monitorul Oficial, cauzele sunt de
competența PICCJ. Totuşi în atenţia procurorilor din cadrul
Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani ar exista o sesizare cu
privire la activitatea RVG Speed SRL. „Ştiu că era o anchetă la
Parchetul de pe lângă Judecătorie în urma unei sesizări făcute anul
trecut”, a declarat procurorul Aurel Simion, purtător de cuvânt al
Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani. Mai multe informaţii
despre dosarul în cauză nu au putut fi aflate, dat fiind faptul că
purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătorie, Ciprian
Mihai, se afla în concediu de odihnă. În lipsa sa, nici un alt procuror
sau vreo persoană din conducerea instituţiei nu a avut disponibilitatea
de a discuta cu Jurnal de Investigaţii, din diverse motive, solicitând
prin echipajul de jandarmi de la intrarea în instituţiei revenirea la o
dată ulterioară, când lui Ciprian Mihai i se va finaliza concediul.
Senatorul nu se teme
Contactat cu privire la solicitarea făcută de Garda Financiară către
Casa Judeţeană de Pensii, senatorul Viorel Grigoraş nu a văzut ceva
anormal în emiterea acestei adrese, menţionând că astfel de controale
sunt extrem de frecvente. „Într-adevăr, este un control aşa cum se
obişnuieşte în general, nu este un control numai la mine, ci şi la alţi
transportatori. Sunt făcute şi de Finanţe, şi de Poliţie şi de ARR, este
control, ştiu, că mi-a spus contabila”, a explicat Viorel Grigoraş. Parlamentarul
nu crede că aceste verificări au vreo legătură cu ancheta deschisă de
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) încă de anul trecut, dat fiind
faptul că nici nu a fost contactat de vreun organ de cercetare penală şi
nici nu a fost chemat vreodată la audieri. „Nici până în ziua de astăzi
nu am fost chemat niciunde. Mă gândesc că poate exista, dar eu încă nu
am fost citat, nu am fost chemat, nimic, deci aici pe chestia asta de un
an de zile tot aud. Dar atât timp cât nu am fost citat nicăieri…”, a
mai spus senatorul. Mai mult decât atât, acţionarul la firma de
transport persoane a mai explicat şi faptul că, în cazul unor situaţii
în care ar exista suspiciuni că talonul de călătorie ar aparţine unei
persoane decedate, acest lucru nu poate fi verificat şi de şoferii de pe
maşinile de transport în comun. „Tot ce s-a făcut, s-a făcut cu
respectarea legilor şi s-a lucrat legal. Toate biletele speciale au fost
verificate, unde nu a fost în regulă s-a tăiat, s-a dat jos înainte de a
se face plăţile. Şi apropos de chestia asta cu morţii, trebuie să
privim altfel, nu superficial, deci mulţi nu pot utiliza biletele
speciale de călătorie. Este posibil ca pe parcursul anului să decedeze,
dar nu poate şoferul la uşa autobuzului să vadă exact cum îl cheamă, îi
cere doar legitimaţia”, a continuat Grigoraş să se disculpe.
S-ar părea că, dincolo de declarațiile referitoare la o eventuală demisie, ministrul Educației, Daniel David, ia totuși în calcul să își depună mandatul.
Nu „pe...
Președintele Nicușor Dan a revenit în țară și anunță că a citit sesizările primite din partea magistraților, așa cum au fost transmise după documentarul...
Utilizăm cookie-urile pentru a vă oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru. De asemenea, utilizăm cookie-uri pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, pentru a îmbunătăţi experienţa de navigare si integrarile cu reţele de socializare.DA, ACCEPTPolitica cookies
