Dragos Moldovan

Se pare că, până la urmă, am ajuns la un sfârşit de drum şi cu exploatarea minieră de la Roşia Montană. De fapt, mai degrabă, se poate spune că s-a ajuns la o soluţie în „dosarul”, RMGC. S-a rezolvat, nu se poate. Cauza a fost respinsă. Nu mă pricep. Da’ mie, ca prostului, nu-mi place când aud despre aur şi cianuri. Mi se pare ceva sinistru, o combinaţie de două lucruri rele. Zicea unu’, la teve, că de ce să nu lăsăm şi noi ceva, moştenire, generaţiilor viitoare? Mi-a plăcut. Dar poate că nu asta este soluţia corectă. Se vorbeşte despre locuri de muncă, despre bani la bugetul de stat. Mă întreb, proiectul RMGB ar fi dus la ceşterea nivelului de trai în România? În felul în care fiecare cetăţean să simtă asta? Mă îndoiesc. Dar şi noi, i-am ţinut 15 ani pe oamenii ăia cu ochii-n soare…treabă românească! Proiectul ăsta, Roşia Montană Gold Corporation, are multe cârlige. Nu e deloc un business clar, de genul îţi dau atâţia bani pe marfa asta. Au abundat interesele politice, alături de alte interese obscure. Repet, i-am ţinut în stand-by ca nişte ţărani pe oamenii ăia, da’ ei de ce nu au plecat? De ce n-au zis, spălaţi-vă pe cap cu aurul vostru, ne ducem la alţii mai destupaţi la minte! |nseamnă că ceva le-a convenit. Acum o să dea, probabil, statul român în judecată (o puteau face şi mai devreme), şi există, cred eu, şanse mari să câştige. Asta e! Dăm bani la FMI, la RMGC, la taxe şi impozite, colo-colo, oricui ne cere, se pare că avem de unde.
Acum, bine că s-a ajuns la o soluţie, că eram de râsul lumii. |n cincisprezece ani să nu poţi lua o decizie! |n cincisprezece ani, un nou născut, ajunge să ia o grămadă de decizii, inclusiv liceul pe care să-l urmeze!!! O să plătim pentru fariseismul ăsta. |n plus, Cabinetul Victor Ponta va intra într-un clinci. O să fie nevoit să aplice nişte măsuri de protecţie socială pentru oamenii din Roşia Montană. Alte localităţi defavorizate ar putea revendica acelaşi regim. E un scenariu cu un final imprevizibil. Deocamdată USL, avându-l ca vedetă incontestabilă pe Crin Antonescu, a demonstrat ceea ce înseamnă voinţă politică. Primul ministru făcea piruete graţioase pe ponturi sărind de la calitatea de deputat la cea de şef al Executivului. Proiectul RMGC at fi avut şanse mari să rămână garat la depou o vreme nedeterminată. Dezbaterile palamentare ar fi permis un lobby extem de intens. A intervnit Crin Antonescu, în două etape. Preşedintele PSD anunţase că lasă la latitudinea fiecărui senator şi deputat felul în care se va raporta la această lege. (Cred că mulţi pesedişti îşi frecau mâinile cu ochii sclipindu-le către aurul la care tânjeau cei de la Gabriel Resources.) A venit Crin Antonescu şi a spus, nu, grupurile parlamentare PNL vor avea o poziţie clară şi unitară. Imediat după aceea, când încă se mai pritoceau tot felul de comisii speciale sau ordinare, preşedintele liberalilor a anunţat că senatorii şi deputaţii pe care îi reprezintă vor vonta pentru respingerea proiectului RMGC. Jocurile fuseseră făcute. Victor Ponta a anunţat capitularea: legea respinsă urgent în Senat, urmând ca acelaşi lucru să se întâmple în Camera Deputaţilor, garanţie fiind Valeriu Zgonea, în direct. De data asta PNL a punctat clar în faţa PSD. Nu doar pentru că pesediştii au urmat directiva liberalilor, dar şi pentru că aceştia din urmă au avut o poziţie clară, principială, în timp ce social-democraţii aveau de gând s-o scalde prin balta electorală, în dulcele stil clasic. Cu siguranţă o să se mai găsească voci stridente care să invoce piţigăiat idealurile Dreptei şi ale capitalismului, arătând acuzator cu degetul către Crin Antonescu. Bani, locuri de muncă, economie de piaţă şi alte alea. Dar ei vor fi incomparabil mai puţin coordonaţi decât cei care au ca principiu un mod de viaţă sănătos. Crin Antonescu a demonstrat că dacă ai voinţă politică poţi rezolva în trei zile o problemă care durează de 15 ani. Toţi ceilalţi au pierdut startul, şi nici nu mi are rost să se angajeze în cursă.

Articolul precedentRAJA Constanţa a atras fonduri europene de peste 300 milioane de euro
Articolul următorPonta îşi face rău singur