Sursă foto: Facebook
Sursă foto: Facebook
Dragos Moldovan
Dragos Moldovan

Victor Ponta greşeşte. Roşia Montană Gold Corporaton ste un proiect care s-a fâţâit prea mult. După cincisprezece ani de tergiversări, se impune o soluţie! Atitudinea echivocă a primului ministru este profund dăunătoare. Semnez, da’ votez împotrivă, respingere urgentă a proiectului de lege şi în Senat şi în Camera Deputaţilor, garantează Zgonea, da’ să vedeţi ce prăpăd de bani urmează după… ce-i asta? Un puseu de orgoliu pueril.
Victor Ponta a simţit, corect, că a ieşit în decor cu declaraţia care exprima o non-poziţie a sa personală şi a întregului PSD, care a fost sancţionată, prompt şi dur de Crin Antonescu, cel care i-a forţat pe liberali să adopte o decizie de respingere a proiectului RMGC trimis în Parlament de Cabinetul Ponta. De aici încolo a început o sarabandă de acuzaţii şi ironii din partea social-democraţilor, greu de înţeles. Ilie Sârbu a spus că preşedintele PNL face pe „fata mare”, vrând să puncteze faptul că Antonescu ştia de costurile respingerii proiectului Roşia Montană. Chiar şi aşa, ce legătură are una cu alta? Victor Ponta a acuzat astăzi în conferinţa de presă „decizia politică” pe care au luat-o liberalii înaintea unor dezbateri în USL. Carevasăzică pe Ponta nu-l deranjează în primul rând respingerea proiectului ci faptul că PNL a luat o decizie de capul său. Astăzi avea o figură foarte serioasă anunţând că „probabil proiectul nu va trece”, fiind mai degrabă supărat, şi prezentând nişte date care puneau într-o lumină favorabilă RMGC. Taxele de mediu, ecologizarea, în cazul respingerii proiectului, ne va costa 150 de milioane de euro, ne anunţa cu părere de rău prim-ministrul. Aceeaşi persoană care ne anunţa, ferm, că în calitate de deputat va vota împotriva RMGC.
Să fim bine înţeleşi! Crin Antonescu trăieşte clipă de clipă doar pentru a ajunge preşedintele României. Relaţia cu Victor Ponta şi PSD este doar calcul pragmatic. |ntors dintr-un super concediu a constatat că i-a scăzut cota politică. Surpriza cea mare abia uma să vină. Confruntat cu o nominalizare la Ministerul Transporturilor, Crin Antonescu s-a trezit în faţa unui Victor Ponta cu braţele încrucişate în sân, care, cu superioritate, zicea ăla da, ăla nu. Când împotriva lui Ovidiu Silaghi s-a demarat umărirea penală, cu doar câteva zile înainte de nominalizare, Victor Ponta aştepta tăcut şi răbdător retragerea candiaturii în timp ce Crin Antonescu vitupera împotriva lui Traian Băsescu, DNA şi ANI. Dar culmea a fost atinsă atunci când la Nini Săpunaru, propunerea fermă a lui Crin Antonescu, şi prezentată în detaliile culiselor, Victor Ponta a strâmbat din nas, i-a transmis preşedintelui PNL un fel de „mai încearcă”, şi l-a obligat pe acesta să ezite în faţa BPN şi s-o accepte pe Ramona Mănescu, cea pe care o gratulase cu îngăduinţa sa premierul.
Acum, cu Roşia Montană, a venit timpul răsplăţii. Crin Antonescu l-a pus pe Victor Ponta într-o postură ridicolă, ezitantă, de genul „aş vrea dar nu ştiu cum”. Nimic nu-l poate opri pe Victor Ponta să susţină proiectul pe care l-a semnat. Poate doar declaraţia că el este împotriva RMGC doar pentru că este susţinută de Traian Băsescu şi atunci cu siguranţă e ceva rău… Dar dacă s-a răzgândit poate să facă public lucrul acesta. Or, nu! Victor Ponta vrea consultări, dezbateri. Adică, după cincinsprezece ani s-o luăm de la capăt, ca-n Caragiale, să se schimbe dar să nu se modifice nimic.
Problema are două cauze. Una este cea a lobby-ului extrem de susţinut pe care l-a făcut Gabriel Resources. A cărui patron înţeleg că e în anchete privind multiple infracţiuni financiare. Cea de a doua cauză, care este şi cea mai mare, este că Victor Ponta, mânat de un orgoliu exagerat şi de nişte calcule politicianiste, nu vrea să abandoneze lupta asta pe care deja a pierdut-o. |n loc să-i lase pe liberali în pace cu votul lor „împotrivă”, şi să ia o decizie în privinţa partidului pe care-l conduce, continuă un scandal ca un om care nu se poate adapta liniştii după ce s-a încheiat o ceartă. Cu ministerul Transporturilor, Crin Antonescu „şi-a furat-o” în tăcere, mormăind ceva despre ANI, DNA şi coabitare, dar şi-a dat seama că a contiuna cu văicărelile l-ar pune într-o postură de om slab, incapabil de a îndura înfrângeri. Victor Ponta nu ştie să piardă.

Articolul precedentUn preşedinte (de Senat), jucător
Articolul următorClaudiu Barbu REINVENTează ţepele cu miros de salam