Un prosper om de afaceri din judeţul Botoşani, senator PNL, este acuzat de fraudă. Viorel Grigoraş, patronul firmei de transport RVG Speed SRL, a băgat adânc mâna în buzunarul statului, însuşindu-şi sute de mii de dolari din bugetul de pensii prin decontarea unor bilete fictive. Un control în care au fost implicate mai multe instituţii ale statului a scos la iveală că respectiva firmă a dus şi adus de pe litoral, cu autocarul, persoane care muriseră de ceva vreme. Scriptic însă respectivii încă trăiau, ba chiar se bucurau probabil de sejururi în staţiunile de pe malul Mării Negre.

Legea 189/2000 prevede că persoanele persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi cele deportate în străinătate ori prizonierii au anual dreptul la şase călătorii dus-întors cu mijloace de transport auto. Beneficiarii primesc “taloane verzi”, care sunt decontate sută la sută de Casa Judeţeană de Pensii (CJP).
În aprilie 2012 Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) a cerut tuturor caselor judeţene o situaţie privind tichetele decontate pe traseul Botoşani – Constanţa pentru beneficiarii amintitei legi. Controlul a scos la iveală o mulţime de nereguli. CJP Botoşani a descoperit astfel peste 350 de bilete care au fost prezentate la decontare de către transportator pentru persoane decedate sau care au fost refuzate la plată din alte motive. Mai exact, prin intermediul CNPP s-a realizat o confruntare a bazei de date cu persoanele care ar fi călătorit pe traseul menţionat cu informaţiile furnizate de Evidenţa Populaţiei. Concluzia: în ziua transportului multe dintre persoanele care în acte fuseseră duse sau aduse la şi de la Constanţa sau în alte localităţi de pe traseu erau deja decedate.

Frauda, înlesnită de birocraţie

Transportul morţilor a fost posibil şi ca urmare a modului deficitar în care comunică între ele instituţiile din România.
Nu toţi persecutaţii şi deportaţii sunt şi pensionari, ceea ce înseamnă că atunci când unii dintre ei încetează din viaţă nu solicită ajutor de deces, iar Casa Judeţeană de Pensii nu are de unde să ştie dacă persoana pentru care se cere decontarea unui bilet subvenţionat mai este sau nu în viaţă. CNPP trimite doar trimestrial la CJP o bază de date cu decedaţii, însă cum, de obicei, taloanele se dau de la începutul anului, dacă o persoană moare pe parcursul anului, nu-i mai poate fi luat înapoi biletul. După confruntarea amintitelor baze de date, dacă se află că o persoană a decedat şi totuşi a figurat că a beneficiat de un transport gratuit, se solicită transportatorului restituirea contravalorii tichetului.
Dar asta nu este tot. Unele taloane au fost refuzate la plată de CJP Botoşani deoarece prezentau ştersături. De exemplu, era radiată o localitate şi trecută deasupra o alta. Alte taloane nu aveau ştampilă, iar altele aveau trecute pe traseu localităţi care nu existau pe acea rută, cum ar fi de exemplu Constanţa – Suceava în condiţiile în care cursa era Constanţa – Botoşani. Astfel, asupra altor peste 2.500 de tichete planează suspiciuni. În unele cazuri a atras atenţia numărul foarte mare de călătorii, 8 – 11, pe care persoane vârstnice le făceau scriptic doar într-o lună.
Apoi, o practică generală la transportatori era aceea de prezentare spre decontare a unui număr uriaş de bilete în primele una, două luni din an, când pensionarii, veteranii, persecutaţii şi ceilalţi beneficiari de cupoane pentru călătorii subvenţionate s-ar fi îngrămădit să circule prin ţară, inclusiv spre litoral. Suspect este şi faptul că octogenari şi nonagenari ar fi fost plimbaţi pe arşiţa verii spre malul mării şi nu o dată, chiar de două ori într-o lună de sezon estival.

100.000 $ într-un singur an

Adresa Garda Financiara Casa De Pensii

Firma care în perioada 2008 – 2012 a fost titulara licenţei pe ruta Botoşani – Constanţa este RVG Speed SRL, societate la care unic acţionar este actualul senator PNL de Botoşani Viorel Grigoraş.
Deşi la prima vedere afacerea nu pare a fi una de amploare, în evidenţele CJP Botoşani se află aproape 1.200 de persecutaţi şi deportaţi care beneficiază de călătorii gratuite pe baza Legii 189/2000 şi alţi peste 1.000 conform Decretului Lege 118/1990, ceea ce înseamnă peste 2.200 de potenţiali clienţi. De altfel, CJP Botoşani a decontat către SC RVG Speed SRL, numai în ultimul an, aproximativ 330.000 de lei, echivalentul a 100.000 de dolari.
Izbucnit tocmai de anul trecut, scandalul transportului morţilor pe litoral a ajuns în atenţia Gărzii Financiare abia la jumătatea lui 2013. Pe 13 iunie instituţia a trimis o adresă la CJP prin care solicită documentele de decontare pe patru ani depuse de firma controlată de Viorel Grigoraş. „În vederea finalizării unor verificări la SC RVG Speed SRL Botoşani, CIF 14555141, vă rugăm a ne comunica, cu celeritate, în copie documentele depuse la instituţia dvs în vederea decontării biletelor speciale de călătorie gratuite, acordate conform prevederilor Decretului-Lege nr. 188/1990 şi Legii nr.189/2000, aferente perioadei 2008-2012 (borderoul cupoanelor talon detaşabile şi situaţia centralizatoare a borderourilor). De asemenea, vă rugăm a ne comunica valoarea sumelor decontate, precizându-ne: numărul, data documentului de plată şi suma achitată” se arată în adresa semnată de Cristian Calimandruc, comisar şef la Garda Financiară Botoşani.

Dosar de înşelăciune la Parchet

Încă din 2012, organele de cercetare penală din Botoşani începuseră o anchetă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.
La începutul anului în curs, după ce Viorel Grigoraş a dobândit calitatea de parlamentar, ancheta a fost însă oprită de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani şi declinată către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ). Asta deoarece, potrivit Codului de Procedură Penală, în situația în care persoanele cercetate sunt validate ca deputat sau senator, prin hotărâri ale Camerei Deputaților sau Senatului, publicate în Monitorul Oficial, cauzele sunt de competența PICCJ.
Totuşi în atenţia procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani ar exista o sesizare cu privire la activitatea RVG Speed SRL. „Ştiu că era o anchetă la Parchetul de pe lângă Judecătorie în urma unei sesizări făcute anul trecut”, a declarat procurorul Aurel Simion, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.
Mai multe informaţii despre dosarul în cauză nu au putut fi aflate, dat fiind faptul că purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătorie, Ciprian Mihai, se afla în concediu de odihnă. În lipsa sa, nici un alt procuror sau vreo persoană din conducerea instituţiei nu a avut disponibilitatea de a discuta cu Jurnal de Investigaţii, din diverse motive, solicitând prin echipajul de jandarmi de la intrarea în instituţiei revenirea la o dată ulterioară, când lui Ciprian Mihai i se va finaliza concediul.

Senatorul nu se teme

Contactat cu privire la solicitarea făcută de Garda Financiară către Casa Judeţeană de Pensii, senatorul Viorel Grigoraş nu a văzut ceva anormal în emiterea acestei adrese, menţionând că astfel de controale sunt extrem de frecvente.
„Într-adevăr, este un control aşa cum se obişnuieşte în general, nu este un control numai la mine, ci şi la alţi transportatori. Sunt făcute şi de Finanţe, şi de Poliţie şi de ARR, este control, ştiu, că mi-a spus contabila”, a explicat Viorel Grigoraş.
Parlamentarul nu crede că aceste verificări au vreo legătură cu ancheta deschisă de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) încă de anul trecut, dat fiind faptul că nici nu a fost contactat de vreun organ de cercetare penală şi nici nu a fost chemat vreodată la audieri. „Nici până în ziua de astăzi nu am fost chemat niciunde. Mă gândesc că poate exista, dar eu încă nu am fost citat, nu am fost chemat, nimic, deci aici pe chestia asta de un an de zile tot aud. Dar atât timp cât nu am fost citat nicăieri…”, a mai spus senatorul.
Mai mult decât atât, acţionarul la firma de transport persoane a mai explicat şi faptul că, în cazul unor situaţii în care ar exista suspiciuni că talonul de călătorie ar aparţine unei persoane decedate, acest lucru nu poate fi verificat şi de şoferii de pe maşinile de transport în comun. „Tot ce s-a făcut, s-a făcut cu respectarea legilor şi s-a lucrat legal. Toate biletele speciale au fost verificate, unde nu a fost în regulă s-a tăiat, s-a dat jos înainte de a se face plăţile. Şi apropos de chestia asta cu morţii, trebuie să privim altfel, nu superficial, deci mulţi nu pot utiliza biletele speciale de călătorie. Este posibil ca pe parcursul anului să decedeze, dar nu poate şoferul la uşa autobuzului să vadă exact cum îl cheamă, îi cere doar legitimaţia”, a continuat Grigoraş să se disculpe.

Articolul precedentVara ambuteiajelor austriece pe podul de la Agigea
Articolul următorOmar Hayssam a fost adus în ţară. Vezi aici legăturile lui cu Ion Iliescu, Viorel Hrebenciuc dar şi cu Petre Mihai Băcanu