Atmosfera politică din România a devenit irespirabilă. Vacanţa de vară
nu a ajuns până în centrul Capitalei. Războiul dintre Traian Băsescu şi
Victor Ponta a atins cote alarmante, care pot să pună în discuţie
funcţionarea normală a statului. Până acum, aşa cred că înţeleseserăm cu
toţii, era vorba despre o colaborare instituţională, care stătea
înaintea antipatiei vădite dintre cele două personaje. Rânjetele
protocolare voiau să însemne că interesele noastre legitime pot să
învingă repulsia pe care le-o provoacă strângerea de mână. Ponta a
spus-o pe şleau: „Pot simţi repulsie, lehamite şi dispreţ”, în legătură
cu Traian Băsescu. „Repulsie, lehamite şi dispreţ”. Asta spune că simte
şeful guvernului faţă de şeful statului – cum va fi el numit în
viitoarea Constituţie. Domn’e, staţi aşa. Aici nu mai e de glumă. Una
este să simţi o repulsie, care în cazuri limită poate fi înfrântă, şi
alta este să vorbeşti despre ea. A spune despre un om că-ţi provoacă
repulsie reprezintă una dintre cele mai grave afirmaţii, care nu poate
fi rodul unui imbold de moment. Poate să fie expresia unei reacţii
necontrolate un anumit ton al vocii, un gest sau o mulţime de alte
cuvinte dar nu „repulsie”. Personal, dacă cineva mi-ar spune că-i provoc
„repulsie”, n-aş putea să mai am o relaţie cu omul ăla. Nu atât din
cauza jignirii, cât din cauza groazei care m-ar cuprinde când l-aş vedea
şi m-aş gândi ce senzaţii îi provoacă PERSOANA mea. Cu lehamitatea nu
ştiu ce să zic, dar nu cred că este o stare de spirit potrivită unui
prim-ministru, în general şi în legătură cu orice. Dar cu dispreţul e
clar! Nu se poate…scuze…nu se poate! Cum să spună un prim-ministru
că-l dispreţuieşte pe preşedintele ţării??? Nici ca ziarist nu mi-am
permis o asemenea afirmaţie. Pot să spun răspicat că actualul preşedinte
nu mă reprezintă, că suntem profund incompatibili, că nu sunt de acord
cu aproape nimic din ceea ce face, în fine, eventual că nu-mi place nici
ca prezenţă fizică şi nici ca prestaţie intelectuală. Dar nu pot spune
că-l dispreţuiesc! În primul rând pentru că este un simbol naţional şi
în al doilea rând pentru că este părinte, soţ, om, a iubit, a suferit,
trăieşte, ce-nseamnă aia dispreţ?! Este cel mai înjositor sentiment pe
care-l poate avea cineva care consideră că are nevoie de creier şi în
alt fel decât îi este de folos unei maimuţe. Niciun om, indiferent de
condiţia lui, nu trebuie dispreţuit. Nu ştie asta primul-ministru Victor
Ponta ?! Pentru că dacă îl dispreţuieşte pe preşedintele ţării, poate
că mai dispreţuieşte şi drapelul şi poate şi vreo câteva milioane de
cetăţeni.
Acum vine partea lui Băsescu. A devenit halucinant. Mă
uit la el şi nu-mi dau seama ce văd. Ştiu, îmi repet, că este actualul
preşedinte al României dar trebuie să mă cipuesc pentru a fi sigur că nu
visez. După ce a spus aproape pe şleau şi cu o nedisimulată
satisfacţie, sinceritate a cărei origini se poate afla în multe
activităţi curente, că nu-l informează pe premier în legătură cu acţiuni
care ţin de competenţa CSAT şi care vizează terorismul internaţional,
acum a mai dat două dume, da’ d-alea, tot aşa de grele! Una, care n-ar
putea decât să inducă o panică la nivel naţional, este că între 2014 şi
2020 n-avem un plan cumsecade de atragere a fondurilor europene. Oare o
chestiune de genul ăsta n-ar fi trebuit discutată într-un cadru
restrâns, cum îi place preşedintelui României să facă în cazuri
importante, vezi Omar Hayssam, nu mai există consilieri, în situaţia
jenantă în care interesele strategice ale ţării nu sunt capabile să
subordoneze afectele primului slujbaş al naţiunii, smartphone-uri,
alea-alea, net, chat, mail?
Ş-acum vine a doua, care e şi mai tare!
Privatizarea CFR Marfă. Zice Traian Băsescu despre faptul că este o
chestiune fundamental importantă pentru România, şi aşa este!, după care
tot liderul vizionar zice că nenea ăla, Gruia Stoica, n-are bani şi că
umblă pe la bănci să se împrumute, drept pentru care n-o să mai aibă de
unde să investească în ce va cumpăra. Ce face preşedintele ţării în atre
condiţii? Îl ţine pe primul ministru interimar la Transporturi, ca să-l
facă de râs. Cică, „să-şi asume responsabilitatea politică”. Asta-i
grija cu care face dragoste primul bărbat al României, nu că România n-o
să mai aibă infrastructură feroviară de transport marfă. Lasă, că dacă o
duce fără flotă maritimă, o s-o ducă şi fără CFR Marfă! În loc să-l
cheme pe Ponta şi să-i spună, nene, uite, eu am informaţiile astea,
verifică şi tu, hai să vedem ce putem face, nu! Traian Băsescu se freacă
pe mâini că poate-poate şi-o ia Ponta şi respectiv USL-ul peste bot şi
are bebeluşul lui de Partid de ce să urle în urechile electoratului. În
paranteză, dacă se ratează privatizarea CFR Marfă, n-o să mai fie el
singurul român acuzat că a neantizat o cale de transport a ţării. Fără
flotă maritimă, fără CFR Marfă, România o să fie în aer, hahahahaha, ce
poantă de prost gust!
În condiţiile astea i s-a născut Partidul lui
Băsescu, în aceeaşi zi cu cel mai mediatizat bebeluş al Marii Britanii,
drept pentru care mama Mişcarea, ar putea să-l boteze după moştenitorul
regal. Că tot e asta o competiţie între englezoaice. De exemplu,
Partidul Mişcarea Populară David. Doar există Partidul Poporului Dan
Diaconescu, care a repurtat un succes electoral, nu-i aşa? Anunţul
oficial al naşterii Partidului a fost făcut, fireşte, de doamna Udrea,
pedelistă convinsă. De ce nu pleacă şi „Elena din PDL”, ce urmăreşte
Traian Băsescu de la nou-născutul său Partid? Să-l combine cu
democrat-liberalii după ce o să iasă la pensie Vasile Blaga, adică la
anul. Atunci o sa fie nevoie de Boc, Udrea,Videanu, and co. pentru a
justifica susţinerea unui candidat unic la preşedinţie. Cel mai probabil
Predoiu, iubitul ministru al Justiţiei lui Băsescu.
Deci, pa-pact de coabitare, preşedintele României nu părăseşte jocul politic.
