Pe baronii locali care au angajat ilegal case de avocatură
sau cabinete de avocați pentru a-i reprezenta în instanță îi paște
pușcăria. Șeful Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, primarul
Brașovului, George Scripcaru, primarii Capitalei, Sorin Oprescu și
Gabriela Firea, sunt doar câțiva dintre cei care au trecut peste lege
atunci când au contractat servicii juridice externe.
Cetățeanul a descoperit deja „precedentul”, care s-a înregistrat în
Maramureș: fostul primar al orașului Sighetu Marmației, Ovidiu Nemeș, a
fost condamnat definitiv, pentru exact aceleași matrapazlâcuri cu
avocați.
Fără teamă de consecințele legale, sute de primari, șefi de
consilii județene sau conducători ai unor instituții publice au
externalizat serviciile juridice, aducând prejudicii de zeci de milioane
de euro. Deocamdată, un singur primar a fost tras la
răspundere și a suportat rigorile legii. Este vorba de fostul primar al
orașului Sighetu Marmației, din județul Maramureș, penelistul Ovidiu
Nemeș, condamnat definitiv la un an și șase luni de închisoare, cu
suspendare, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.În același dosar a mai fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru aceeași faptă, fostul director economic al Primăriei Sighetu Marmației, Ioan Bărbuș.
Contracte încheiate cu încălcarea prevederilor legale
Potrivit DNA, la 14 octombrie 2013, Ovidiu Nemeș, „cu încălcarea atribuţiilor de serviciu şi a dispoziţiilor art. I din OUG nr. 26/2012”,
a încheiat un contract de asistență juridică cu un cabinet de avocatură
și a dispus, în aceeași zi, plata către acesta a sumei de 24.800 lei cu
TVA inclus, reprezentând contravaloarea unor servicii acordate în
favoarea primăriei, respectiv redactarea unei plângeri penale împotriva
unei societăți comerciale.
Deși Primăria i-a virat în cont onorariul, avocatul nu a prestat
serviciile juridice așa cum se angajase, conform contractului. „Cu toate
că suma de bani a fost achitată în aceeași zi, plângerea penală nu a
fost redactată, iar în 16 mai 2014 avocatul a denunțat unilateral
contractul de asistență juridică, susținând că acest contract nu a fost
pus în executare, astfel că nu a produs consecințe juridice, iar
împuternicirea avocațială nu a fost utilizată”, au arătat procurorii
DNA.
Asta nu l-a descurajat pe Ovidiu Nemeș, care i-a cerut directorului economic să caute un alt avocat.
Ioan Bărbuș s-a conformat și, în februarie 2014, a contactat un alt
avocat, cu care a purtat discuții cu privire la încheierea unui contract
cu primăria. Fără a fi împuternicit în acest sens, Bărbuș a semnat, în
mod nelegal, un contract de asistență juridică și a efectuat plata a
10.000 lei, reprezentând onorariu pentru redactarea unei cereri de
revizuire.
DNA susține că, astfel, a fost creat un prejudiciu total în dauna bugetului local al primăriei de 34.800 lei, întrucât cele două contracte au fost încheiate cu încălcarea prevederilor legale, în condițiile în care instituția are compartiment juridic la care sunt angajați consilieri juridici, plătiți pentru prestarea de servicii juridice.
Sursa Cetateanul.net