Un bărbat din Maramureș a fost reținut într-un dosar de ultraj, după ce a lovit doi paramedici care se aflau în misiune.
Incidentul a avut loc în localitatea Mireșu Mare – județul Maramureș, iar anchetatorii spun că agresiunea a avut loc în interiorul ambulanței, în timp ce echipajul intervenea pentru salvarea unui tânăr de 18 ani.
În urma agresiunii, cei doi paramedici ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Maramureș, aflați în ambulanța SMURD, au suferit leziuni constatate medico-legal, având nevoie inclusiv de zile de îngrijiri medicale.
Ulterior, în timpul anchetei, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, care instrumentează cazul, au dispus reţinerea pentru 24 de ore a bărbatului.
„În data de 01.05.2026, în jurul orei 22:30, în timp ce se afla în localitatea Mireşu Mare, în interiorul autospecialei SMURD, i-a aplicat două lovituri cu pumnul în zona feţei persoanei vătămate plutonier adjutant – paramedic din cadrul ISU Maramureş, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 12-14 zile de îngrijiri medicale.
În aceleaşi circumstanţe, i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona feţei unei alte persoane vătămate plutonier adjutant-paramedic din cadrul ISU Maramureş, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 2-3 zile de îngrijiri medicale”, au detaliat procurorii.






