Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au
decis, în noaptea de marți spre miercuri, arestarea preventivă pentru 30
de zile a fostului șef al ANI Horia Georgescu, urmărit penal de DNA
pentru abuz în serviciu în dosarul ANRP.
Horia Georgescu s-a predat miercuri dimineața la arestul Poliției
Capitalei, el fiind însoțit de avocatul său, Cristian Ene.
Nu i-a ieşit însă din prima. La prima tentativă de a se preda, el a
fost trimis la plimbare de poliţişti, care nu primiseră încă documentele
de la instanţă.
În același dosar, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile Mihnea
Remus Iuoraș (fost vicepreședinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea
Despăgubirilor din cadrul ANRP), Ingrid Luciana Popa Mocanu (fost
vicepreședinte al Comisiei), Constantin Cătălin Canangiu (membru al
Comisiei), Gheorghe Vișoiu și Alexandru Florin Hanu (evaluatori).
Pe de altă parte, evaluatorii Dorin Cornel Drulă și Neculai Nistor vor
sta în arest la domiciliu. Decizia instanței nu este definitivă.
Fostul șef al ANI Horia Georgescu este acuzat de procurorii DNA de
săvârșirea a trei infracțiuni de abuz în serviciu, cu consecințe
deosebit de grave, fapte comise în calitate de membru al Comisiei
Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP, prejudiciul în dosar
ridicându-se la 75 milioane de euro.
El a fost reținut luni de DNA, pentru 24 de ore, iar marți a anunțat că a
demisionat de la șefia ANI. Potrivit DNA, în ianuarie 2015, Guvernul
României — Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a
sesizat Direcția Națională Anticorupție cu privire la faptul că, în
perioada 2008 — 2009, rapoartele de evaluare a imobilelor pentru care
s-au acordat despăgubiri conform Legii 247/ 2005 nu au respectat
cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la
estimarea valorii de piață a imobilelor.
„Concret, în perioada respectivă, Comisia Centrală pentru Stabilirea
Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea
Proprietăților, din care făcea parte și inculpatul Georgescu Horia, a
aprobat rapoartele de evaluare, întocmite de experții evaluatori,
corespunzătoare unui număr de 3 dosare, cu nerespectarea Standardelor
Internaționale de Evaluare, a dispozițiilor Legii nr. 247/ 2005 privind
reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri
adiacente, în care imobilele pentru care se solicitau despăgubiri
fuseseră supraevaluate. Valoarea totală la care au fost evaluate
imobilele supuse despăgubirii s-a ridicat, conform experților
evaluatori, la suma de 129.709.168 euro, (467.448.907 lei)”, arată DNA.
Procurorii au constatat că din analiza rapoartelor de evaluare în cazul
celor trei dosare a rezultat că evaluatorii desemnați nu au purtat o
corespondență cu băncile, notarii publici, birourile de carte funciară,
agențiile imobiliare etc privind tranzacțiile deja efectuate/certe cu
proprietăți imobiliare similare.
Şeful Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, a
fost adus luni dimineaţă cu mandat la Direcţia Naţională Anticorupţie,
pentru a fi audiat într-un dosar în care este suspectat de abuz în
serviciu. Dosarul a fost deschis în urma unei sesizări a ANRP privind
retrocedări în cazul unor imobile supraevaluate.
UPDATE Horia Georgescu, reţinut de procurorii DNA
După şase ore de audieri, şeful Agenţiei Naţionale de
Integritate, Horia Georgescu, a fost reţinut luni de procurorii
anticorupţie, pentru abuz în serviciu, legat de retrocedări în cazul
unor imobile supraevaluate, el fiind scos din sediul DNA încătuşat şi
urcat într-o maşină cu care a fost dus în Arestul Poliţiei Capitalei. La
ieşirea din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Georgescu
avea mâinile încătuşate la spate. Unele surse au precizat că acest lucru
s-a întâmplat din cauză că suspectul s-ar fi opus arestării. Întrebat
dacă a luat bani pentru retrocedarea unor imobile la un preţ
supraevaluat, preşedintele ANI a răspuns sec: „Niciodată”.
Horia Georgescu a ajuns la sediul DNA la puţin timp după ora 8
dimineaţa, fiind însoţit de anchetatorii care au pus în executare
mandatul de aducere emis pe numele său. Întrebat, la intrarea în sediul
DNA, în ce dosar va da declaraţii, Horia Geogescu a spus că nu ştie
despre ce cauză este vorba.
Din primele informaţii rezultă că Horia Georgescu ar urma să fie
audiat într-un dosar disjuns din cel în care fosta şefă a DIICOT Alina
Bica a fost trimisă în judecată pentru restituirea ilegală, de către
Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), a unui
teren supraevaluat.
În dosarul în care şeful ANI a fost adus cu mandat la Direcţia Naţională
Anticorupţie se fac cercetări pentru abuz în serviciu cu consecinţe
deosebit de grave, în raport cu cei care au fost membri ai Comisiei
Centrale de Despăgubiri din cadrul ANRP.
Dosarul a fost deschis după ce, în ianuarie 2015, ANRP a sesizat DNA,
ca urmare a unor nereguli găsite la controale privind dosare de
retrocedări, susţin surse judiciare, citate de Mediafax. Astfel, Curtea
de Conturi a făcut un control la ANRP, pentru a verifica cum au fost
utilizate fondurile alocate pentru plata despăgubirilor, constatându-se
că rapoartele de evaluare a imobilelor pentru care s-au acordat
despăgubiri conform Legii 247/2005 nu au respectat cerinţele
Standardelor Internaţionale de Evaluare cu privire la estimarea valorii
de piaţă a imobilelor. În unei decizii din octombrie 2013 a Curţii de
Conturi s-a dispus ca ANRP să reevalueze dosarele în care s-au acordat
despăgubiri în perioada 2009-2011.
Curtea de Conturi l-a obligat atunci pe preşedintele ANRP să verifice
toate rapoartele de evaluare care au stat la baza dosarelor al căror
cuantum de despăgubiri depăşea valoarea de 500.000 de lei.
Pe baza deciziei Curţii de Conturi şi în urma reevaluării a 452 de
dosare s-a constatat că în 94 deintre acestea, valoarea de despăgubire
stabilită iniţial a fost cu peste 20% mai mare.
În atari condiţii, ANRP a sesizat DNA să facă cercetări, în vederea
stabilirii şi recuperării prejudiciului produs bugetului de stat prin
supraevaluarea unor imobile pentru care s-au acordat despăgubiri.
Pe de altă parte, Guvernul va sesiza Direcţia Naţională Anticorupţie şi
Curtea de Conturi pentru modul în care au fost soluţionate, de-a lungul
timpului, în 2008-2011, unele dosare privind retrocedarea de imobile,
constatându-se că au fost soluţionate cu prioritate cazuri tratate drept
„excepţionale” de paranoia sau lombosciatică. Printre alte motive
invocate pentru ca dosarele să fie tratate drept excepţionale au fost
osteoporoza, colici renali, tulburare depresivă, atacuri de panică,
hemoroizi şi adenom al prostatei, persecuţie pe motive etnice.
În ultima perioadă Marea Neagră a devenit o imensă tablă de
şah unde NATO, pe de- o parte, şi Rusia, pe de alta, s-au angrenat într-
un joc al intimidărilor. În timp ce ruşii au preferat să nu-şi scoată
navele de război în apele internaţionale şi monitorizează din aer şi de
ce nu, de sub apă, toate mişcările flotelor inamice, NATO îşi roteşte
frenetică navele militare în Marea Neagră.
Multifuncţionalele crucişătoare din clasele Ticonderoga şi
Arleight Burke au devenit o prezenţă obişnuită la aplicaţiile militare
ale flotelor statelor riverane membre NATO iar rând pe rând forţele
navale ale sateliţilor NATO derulează exerciţii comune cu marile puteri
din Occident. Luni, navele NATO au îeşit în mare împreună cu Forţele
Navale Române. Standing Maritime Group-2 (SNMG-2), fosta STANAVFORMED,
respectiv flota NATO din Mediterana, a simulat o luptă navă complexă
împreună cu fregata „Mărăşeşti” şi alte nave al forţelor navale.
În prezenţa ministrului Apărării, navele au executat luptă
antisubmarină şi împotriva aeronavelor inamice, exerciţii de respingere a
atacului unor nave şi ambarcaţiuni rapide inamice.
În toiul aplicaţiilor, o siluetă întunecată a survolat zeci de minute
spaţiul aerian din zona aplicaţiei. Echipajul fregatei „Regina Maria” a
dovedit că este bine antrenat şi a recunoscut aparatul rusesc: IL-20
Coot A, specializat în recunoaştere. Asta ca să nu creadă lumea că Putin
stă chiar cu mânile în sân.
De altfel, chiar Mircea Duşa, prezent la exerciţiu, a confirmat
faptul că ruşii sunt cu ochii pe noi. „Nu cred că este o coincidenţă.
Cred că este normal ca avioane de supraveghere electronică să culeagă
informaţii asupra tot ce se întâmplă în Marea Neagră”, a declarat
ministrul Apărării. Acesta confimat că, la rândul lor, aliaţii din
Occident au propriile avioane spion în Marea Neagră
Sevastopol, fortăreaţa roşie
În ciuda criticilor, problemelor de mentenanţă şi aspectului
ponosit, flota de la Sevastopol a rămas cea mai mare din Marea Neagră.
Cinci brigăzi navale de suprafaţă şi un batalion submarin. Cu totul, 41
de nave de război active şi trei submarine. Crucişătoarele „Moskva” şi
„Kerci” dispun fiecare de peste 120 de rachete de diferite tipuri,
precum şi de sisteme complexe de supraveghere.
Din flotă mai fac parte nu mai puţin de şapte nave de desant de mari
dimensiuni, grupate în Brigada 197 Nave Desant, Batalionul 247
Submarine, Brigada 68 Apărare Coastă, Gupul 150 Puitoare de Mine, o
unitate de atac rapid – Brigada 41 Nave Purtătoare de Rachete, o altă
unitate de nave antisubmarin, precum şi diverse nave auxiliare.
Spre comparaţie flotele reunite ale Ucrainei (care are mari probleme
după blocada rusească) şi Turciei (care numără 16 fregate şi opt
corvete) nu pot concura cu ruşii. În ceea ce priveşte România, Bulgaria
şi Georgia, flotele acestor state sunt cu mult prea mici pentru a fi
luate în calcul.
Aici intervine SNMG, care dispune de nave moderne şi bine echipate.
Din flota aliată fac parte un crucişător şi alte şapte nave mai mici.
Rusia mai punctează în acest joc tactic cu Brigada 11 Rachete de Coastă,
care deţine trei instalaţii mobile de lansare a rachetelor împotriva
ţintelor navale, alte trupe de uscat, dar şi cu forţe aeriene.
Regimentul 25 elicoptere antisubmarin – 20 de aparate KAmov 27 şi Mi 14,
un regiment aerian mixt şi Escadrila 43 de asalt, echipată cu 20 de
aparate de vânătoare Suhoi 24.
Aşa cum am menţionat mai sus, Rusia supraveghează din aer toate
manevrele NATO din Marea Neagră. Avionul Iluşin IL-20 Coot A, cunoscut
ca Il-18D-36 Bizon, echipat cu radare de recunoaştere şi sistem Elint
(electronic intelligence) aparatul a devenit un obişnuit al exerciţiilor
NATO din Marea Neagră.
Înfruntarea „titanilor”: crucişătorul Moskva vs USS Vicksburg
Ticonderoga
şi Arleight Burke sunt două clase de crucişătoare purtătoare de rachete
utilizate din plin de SUA în mai toate conflictele şi zonele fierbinţi.
De când cu episodul Crimeea, NATO a avut grijă ca o astfel de navă să
se afle în permanenţă în Marea Neagră.
Dincolo de aspectul maiestuos şi impunător, aceste nave dispun de
sistemul balistic de apărare împotriva rachetelor intercontinentale
Aegis.
Conceput după experienţa Războiului Rece, Aegis este un sistem
complex de radare terestre, aeriene, navale şi sateliţi care
reacționează în timp real în cazul unei ameninţări cu rachetă. USS
Vicksburg împreună cu alte 17 distrugătoare din clasele Arleigh Burke şi
Ticonderoga au fost dotate cu acest sistem demn de „Războiul Stelelor”,
considerat cel mai performant din lume. Aegis este capabil să lovească
orice ţintă de pe planetă, putând distruge chiar şi sateliţii inamici.
Flota rusă din Marea Neagră se opune NATO cu o navă similară ca mărime,
dar cu altfel de dotări. Crucişătorul Moskva nu are Aegis, este mai
vechi, dar este ticsit de rachete, torpile, bombe antisubmarin, radare
şi tunuri. Plus că are şi el renumele lui. Clasa Slava din care face
parte este cunoscută şi apreciată ca sora mai mică a imenselor
crucişetoare nucleare din clasa Kirov.
Fraţii Delfinului, inamicii NATO
La nivel declarativ, flota rusă de la Marea Neagră are doar trei
submarine din clasa Kilo, din care face parte şi al nostru submersibil
care va împlini în curând 20 de ani de ruginit în portul Constanţa,
„Delfinul”. Este vorba despre „Alrosa”, „Novorossiysk” şi „Rostov on
Don”, ultimele două modernizate. Dacă mai punem la socoteală că
submarinele din clasa Kilo sunt cele mai moderne din Marea Neagră, lupta
sub apă va fi o problemă serioasă pentru aliaţi.
În mediul online circulă o informaţie, pe cât de controversată, pe
atât de gravă. Potrivit burebista2012. blogspot.ro, Departamentul de
Stat al SUA a recunoscut oficial că echipajul de pe distrugătorul USS
Donald Cook a fost grav demoralizat, când nava lor a fost survolată în
Marea Neagră de către un Suhoi-24, neînarmat, fără bombe, sau rachete,
ci doar cu un dispozitiv de război electronic. La 10 aprilie 2014, USS
Donald Cook a intrat în apele Mării Negre și la 12 aprilie un bombardier
tactic rusesc Su-24 a zburat deasupra navei declanșând un incident
care, în conformitate cu mai multe rapoarte mass- media, a demoralizat
complet echipajul acesteia, atât de mult încât Pentagonul a emis un
protest, scrie burebista 2012.
„Bombardierul rusesc Su-24, care <bâzâia> de deasupra
distrugătorului american efectua survoluri fără bombe şi rachete, ci
doar cu un ,<coș> montat sub fuselaj, care, potrivit ziarului rus
Rossiiskaia Gazeta, conținea un dispozitiv de război electronic rusesc
numit Khibiny. Când jetul rusesc s-a apropiat de nava SUA, dispozitivul
electronic a dezactivat toate radarele, circuitele de control şi
sistemele de transmitere a informațiilor. La bordul distrugătorului
american s-a aşternut tăcerea (.. ) Bombardierul rusesc Su-24 a simulat
apoi un atac cu rachete împotriva USS Donald Cook, care a fost lăsat
literalmente surd și orb. Potrivit unor surse mass-media de
specialitate, 27 de marinari de pe USS Donald Cook au solicitat să fie
eliberaţi din serviciul activ, după acest incident”, se arată pe blog.
Ministrul Finanţelor, Darius
Vâlcov, a primit „comisionul” în pungi de plastic, banii fiindu-i daţi
în tranşe cuprinse între 400.000 şi un milion de lei, susţin procurorii
anticorupţie. Mai mult, suspecţi din dosar au declarat că au fost
situaţii în care s-au întâlnit cu Vâlcov chiar şi în cimitir.
UPDATE La ce oră și-a dat demisia Darius Vâlcov?
Cu puțin timp înainte de ora 18,00, președintele Klaus Iohannis a
cerut pe Facebook demisia lui Darius Vâlcov. “Am asistat recent la
sfidarea justiției în Parlament în cazul Borbely. Acum, un membru al
Guvernului întârzie să-și prezinte demisia de onoare, acuzat fiind de
trafic de influență. Mesajul meu este unul singur: nimeni nu este mai
presus de lege, iar oamenii politici au o dublă responsabilitate, să-și
respecte alegătorii și să întărească, prin cinste și corectitudine,
instituțiile statului”, a scris Iohannis pe pagina de socializare.
Câteva zeci de minute mai târziu, premierul Victor Ponta a ieşit la
România TV şi a spus că Darius Vâlcov, soţul realizatoarei TV Lavinia
Şandru, şi-a dat demisia “la prânz”. Declaraţie care miroase a minciună,
pentru că dacă Vâlcov şi-ar fi dat demisia la prânz, ce rost ar mai fi
avut intervenţia şefului statului?
Informaţiile despre şpaga luată de actualul ministru de Finanţe, fost
primar al Slatinei (în primul mandat din partea PDL, apoi „reşapat” de
PSD) apar în referatul cu propunere de arestare emise pe numele
primarului din Slatina, Minel Prina, şi al omului de afaceri Lucian
Petruţ Suşală. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA)
arată, în documentul citat, că Vâlcov a primit banii de la omul de
afaceri care a obţinut contracte „cu dedicaţie”, pe baza unor licitaţii
trucate, în sediul Tehnologica Radion, companie deţinută de Teodor
Berna, şi el săltat, în toamna anului trecut, pentru evaziune fiscală.
Beneficiarul final al acestor contracte era Compania de Apă Olt. „La
momentul efectuării plăţilor de către Compania de Apă Olt, Vâlcov Darius
se prezenta la sediul SC Tehnologica Radion, după ce îl suna în
prealabil pe telefonul mobil, aspecte confirmate de angajaţi. Remiterea
sumelor de bani către Vâlcov s-a realizat în pungi de plastic în tranşe
cuprinse între 400.000 şi 1.000.000 de lei, provenienţa banilor remişi
fiind justificată de omul de afaceri ca fiind din vânzarea unor terenuri
proprietate personală sau din retrageri în numerar din contul
personal”, se arată în referatul cu propunere de arestare. Mai mult,
procurorii au stabilit că Darius Vâlcov se întâlnea în cimitir cu unii
dintre suspecţii din dosar, pentru a purta discuţii despre eventualele
verificări ale oamenilor legii. Nu mai devreme de 24 februarie,
anchetatorii au interceptat următoarea discuţie: Timofte Bogdan
Petre: Şi zice… Şi zice că ar fi zis Darius săptămâna trecută, cât am
stat noi pe aici în Bucureşti, s-au dus, s-au întâlnit în cimitir şi au
vorbit şi… Mocanu Marian Alexandru: Îm? Timofte Bogdan Petre: Şi
zice că ar fi zis Darius: „Bă, dacă se ajunge la nu ştiu ce…”, cu o
lacrimă aşa în colţ s-a întors şi a zis ă… „Eu mi le asum pe toate. Nu o
să vă las pe niciunu’ aşa.” Timofte Bogdan Petre: Decât atâta i-am
spus aseară când m-am despărţit de el şi o să-i mai spun încă o dată şi
dacă mă cheamă să vorbesc cu DARIUS: „Fraţilor, gândiţi-vă bine, nu sunt
numai eu, Bogdan Timofte, în chestia asta, pulifriciu’. Suntem toţi. O
luăm toţi. Da? Nu uitaţi că am doi copii.” Mânca-v-aş [cuvânt obscen]
voastră să v-o mănânc. Ştii cum e vorba aia: „Fiecare îşi păzeşte
pielea!” La o adică, când vezi că toată lumea fuge în stânga, în
dreapta. Se debarasează de tine ca de o măsea stricată la o… la o
chestie de asta”. Potrivit referatului procurorilor, pentru a
împiedica efectuarea unui control de către Agenţia Naţională De
Administrare Fiscală – Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, la
solicitarea lui Petruţ-Lucian Şuşală, au fost distruse mai multe
documente şi hard disk-uri. Vineri seara, ministrul Darius Vâlcov a
fost audiat la DNA. Procurorii i-au adus la cunoştinţă faptul că este
suspect de trafic de influenţă. La ieşirea din sediul parchetului,
Vâlcov a spus că este nevinovat şi a negat că ar fi luat mită. În
acelaşi dosar, mai sunt urmăriţi penal şi primarul din Slatina, Minel
Prina, şi Lucian Petruţ Suşală, director al SC Imobiliare Consloc SRL,
firmă administrată de Primăria Slatina.
UPDATE După un proces care a durat până târziu în noapte,
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis sâmbătă dimineaţa arestarea
preventivă pentru 30 de zile a primarului Sectorului 5, Marian
Vanghelie, acuzat de DNA de abuz în serviciu, luare de mită și spălare
de bani. Marian Vanghelie a fost deja ridicat și dus în arestul Poliției Capitalei. „În
perioada 2007 — prezent, inculpatul Vanghelie, în schimbul unor foloase
materiale, a ajutat un om de afaceri să obțină, pentru societățile pe
care acesta din urmă le controlează, acordarea a numeroase contracte de
lucrări publice, contracte în valoare totală de aproximativ 2 miliarde
de lei (noi). Pentru atribuirea și plata contractelor de execuție de
lucrări publice inculpatul Vanghelie Marian-Daniel a perceput un
‘comision’ de aproximativ 20% din valoarea contractelor încheiate între
primăria Sectorului 5 și instituții din subordinea acesteia, pe de o
parte, și societățile controlate de către omul de afaceri, pe de altă
parte”, susțin procurorii DNA. Comisionul respectiv a fost plătit
primarului de omul de afaceri Dumitru Marin prin intermediul lui
Mircea-Sorin Niculae (vărul lui Vanghelie) și al unei alte persoane
apropiate lor, mai spun procurorii. „Acest comision a fost plătit, în
parte, și sub forma unor contracte, nejustificate din punct de vedere
comercial, încheiate de către SC Premier Palace SRL (societate
controlată, prin intermediul unor societăți de tip off-shore, de către
omul de afaceri) și societăți comerciale controlate, prin interpuși, de
către Vanghelie, contracte în temeiul cărora cea dintâi firmă plătea
celor din urmă sume semnificative de bani. Din datele existente în cauză
a reieșit că beneficiare a unor astfel de contracte (și a sumelor de
bani aferente acestora) au fost printre altele și societățile București
SA, Fashion Brand Management SRL (la ambele asociat fiind inculpatul
Niculae) și Economat Sector 5 S.R.L. (la care director general este
inculpata Ciocan)”, susţine DNA. Dincolo de aspectele penale legate
de „afacerile” primarului, Marian Vanghelie mai făcea şi promisiuni
legate de relaţiile sale la nivel înalt. Primarul sectorului 5 a fost
interceptat de procurorii DNA în timp ce îi spunea unei persoane
apropiate că poate interveni la Klaus Iohannis, prin intermediul unui
realizatorului TV Rareş Bogdan, pentru a-l ajuta cu dosarul penal,
susținând că președintele are nevoie de el să facă majoritatea în Senat. Informația
apare în referatul prin care procurorii DNA solicită judecătorilor de
la Înalta Curte de Casație și Justiție arestarea preventivă a lui Marian
Vanghelie.
Şi de această dată s-a
respectat „reţeta” patentată în ultima perioadă de procurorii
anticorupţie – percheziţii, audieri şi, în final, reţinere. Primarul
Sectorului 5, Marian Vanghelie, a petrecut prima sa noapte după gratii,
el fiind reţinut joi seara de procurorii DNA, la capătul unei zile care
începuse cu percheziţii la locuinţa edilului, dar şi la Primăria
Sectorului 5.
Marian Vanghelie a fost scos joi seară din sediul Direcției
Națională Anticorupție și dus în arestul Poliției Capitalei după ce a
fost reținut de procurori în dosarul privind atribuirea ilegală de
lucrări publice. La ieșire din sediul DNA, Vanghelie a declarat : „E
România denunțurilor”. În dosar, au fost reținute alte patru persoane —
apropiați ai edilului și rude ale acestuia. Marian Vanghelie este
acuzat că percepea un „comision” de aproximativ 20% din valoarea
contractelor încheiate de Primăria sectorului 5 și instituțiile
subordonate cu firmele controlate de omul de afaceri Marin Dumitru,
banii fiind încasați de edil prin intermediul unor persoane apropiate și
al unor firme, inclusiv o societate administrată de partenera sa de
viaţă, Oana Niculescu-Mizil. Valoarea totală a contractelor de
execuție a unor lucrări publice, încheiate din anul 2007 până în
prezent, se ridică la aproape două miliarde de lei, au precizat surse
judiciare citate de Agerpres. Marian Vanghelie fusese adus joi seară
cu mandat la Direcția Națională Anticorupție pentru a fi audiat în
dosarul în care se făcuseră percheziții timp de mai multe ore privind
atribuirea ilegală de lucrări publice.
O firmă care funcţionează într-un apartament de pe litoral a
pus mâna pe un contract gras la Complexul Energetic Oltenia. Firma a
fost înfiinţată cu puţin timp înaintea semnării constractului, iar acum
administatorii sunt de negăsit. La sediul social nu se află nimeni, iar
vecinii spun că cei care lucrau aici au plecat încă din luna ianuarie şi
că au datorii la întreţinere.
„Băieţii deştepţi” din energie s-au mutat pe litoral. Complexul
Energetic Oltenia a încheiat la sfârşitul anului trecut un contract cel
puţin dubios cu o societate cu răspundere limitată din Constanţa.
Pe 19 octombrie 2014, directorul Diviziei Miniere din cadrul CE
Oltenia a anunţat că societatea urma să participe la o licitație
organizată de Ministerul Energiei și Mineritului din Serbia pentru
livrarea a două milioane de tone de lignit. În cele din urmă, CE Oltenia
nu s-a prezentat la licitație, în schimb a eliberat o scrisoare de
intenție oficială pentru S.C. BVA Coal SRL Constanţa, care împreună cu
Virom Group din Beograd si DMB Transport Ltd. Ruma intră în afacerea cu
sârbii, fapt relatat recent de presă.
Nu s-a spus însă nimic până acum despre modul în care a fost semnat
contractul cu firma de la malul mării. Cu totul incredibil pentru
birocraţia şi inerţia specifică companiilor de stat, managerii CE
Oltenia au parafat extrem de repede actele cu firma constănţeană, astfel
că în doi timpi şi trei mişcări firma de apartament a intrat pe firul
afacerilor cu cărbune pentru Serbia. Asta în detrimentul statului român,
care obţine venituri de şase ori mai mici decât dacă ar fi vândut
cărbunele direct la sârbi.
Firul afacerii este următorul: Pe 23 octombrie se înfiinţează BVA
Coal SRL. Pe 19 noiembrie a fost semnat contractul din Serbia, cu
consorțiul format din cele trei firme. Pe 12 decembrie, directorul
general CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel, semnează contractul cu BVA Coal
SRL pentru livrarea a 1,2 milioane de tone de cărbune, la preţul de 13
euro/tonă, în condiţiile în care sârbii plătesc cărbunele românesc cu
35,7 de euro pe tonă. Dacă inițial presa economică românească vorbea de
venituri de 100 milioane de euro pentru CEO, potrivit comunicatelor
oficiale ale companiei în conturi vor intra doar 15,6 milioane euro. Şi
aceste venituri sunt destul de incerte, în condițiile unui cost mare de
producție și a prețului mic cu care CEO vinde combustibilul solid
intermediarului din Constanța.
Firma de apartament cu afaceri zeci de milioane de euro are datorii la întreţinere
Adesa firmei constănţene este Bdul 1 Decembrie 1918 nr. 2, bl. L 69
Sc. D Et.1 Ap.67. Nu- mi răspunde nimeni la interfon, poţi să baţi toată
ziua la uşă. Într-un final, mă lămuresc vecinii. „S- au mutat încă din
ianuarie. Nu sunt ei proprietarii, stăteau în chirie”.
Ghinion, zic eu, şi îmi arunc ochii pe lista de întreţinere.
Surpriză, apartamentul 67 are aproape 800 de lei datorii. Or fi fost
ocupaţi cu drumurile dese la CEO şi în Serbia, cine ştie?
Mai multe publicaţii au tras semnalul de alarmă vizavi de oportunitatea
şi legalitatea acestui contract, însă intituţiile statului nu au
răspuns. În schimb CEO face pe fata mare şi susţine cu tărie că acest
contract este unul avantajos. „Reiterăm faptul că vânzarea cărbunelui
prin contractul încheiat cu firma BVA COAL SRL este extrem de benefică
pentru CE Oltenia. Menţionăm că nu a existat niciun fel de presiune din
partea membrilor Consiliului de Supraveghere, ministerelor sau altor
instituţii care să impună în vreun fel semnarea în condiţii
dezavantajoase a acestui contract. Consiliul de Supraveghere s-a
exprimat prin a lăsa în sarcina Directoratului să aleagă soluţia cea mai
avantajoasă pentru companie. În paralel, se observă că nu a existat
niciun fel de reactie la semnarea şi derularea contractelor de cârbune
la preţuri egale sau mai mici decât cel obţinut de la BVA COAL SRL”, a
precizat compania.
Specialiştii susţin însă altceva. “Contractul cu numărul
2964/CEO/19.12.2014, semnat de managerul structurii, Laurenţiu Ciurel,
dar şi de o parte din directorii companiei, pare unul avantajos pentru
unitatea din Gorj, doar la prima vedere. Asta deoarece CEO se mulţumeşte
să vândă cu doar 13 euro tona de cărbune spre grupul de trei firme, cu
un trecut pus serios sub semnul întrebării”, a declarat Dan Morega,
preşedintele Institutului de Analiză şi Investigaţii Publice şi
Politice, citat de gorjeanu.ro „CEO arată că preferă să vândă în acest
contract cărbunele de la Husnicioara, în cantitate egală cu cel de la
UMC Lupoaia şi încă 480.000 de tone de la UMC Roşiuţa, băgând însă în
buzunarele intermediarilor milioanele de euro, asta deoarece tona de
cărbune din Gorj ajunge să fie plătită de cumpărătorii sârbi cu 35,7 de
euro pe tonă”, mai spune Morega.
Prinde orbul, scoate-i ochii!
Firma constănţeană de apartament îi are ca asociaţi pe Ilie Mălin
Gheorghe şi Asan Ilknur, ultimul fiind şi administrator. Cum a fost
recent înfiinţată, nu există niciun bilanţ financiar- contabil, lucru
care nu i-a deranjat deloc pe managerii CEO. Nici faptul că cei doi
menţionaţi mai sus ar fi apropiaţi ai grupării mafiote Băhăian.
Ar mai fi de adăugat faptul că presa din Serbia susţine că asociaţii
sârbi ai celor doi români, cu care au format consorţiul de firme ce
intermediază cărbunele, ar fi la rândul lor mafioţi cu acte în regulă,
condamnaţi pentru fărădelegile lor. Nici asta nu contează pentru şefii
CE Oltenia. În încheiere ar mai fi de spus că Ministrul Economiei,
Andrei Gerea, a început un control la compania minieră, însă până în
prezent nu a fost găsit niciun vinovat.
Bucureştiul este în pericol să piardă organizarea a patru
meciuri de la Campionatul European de Fotbal 2020, din cauza legăturii
deficitare dintre Aeroportul Henri Coandă şi oraş. Ministrul
Transporturilor, Ioan Rus, a evitat marţi să dea un răspuns tranşant la
întrebarea când va fi gata magistrala de metrou 1 Mai – Aeroport Henri
Coandă.
Atunci când a decis ca România să organizeze la Bucureşti patru
meciuri din Campionatul European de Fotbal 2020, UEFA a pus şi unele
condiţii autorităţilor centrale şi locale de pe malurile Dâmboviţei.
Cea mai importantă dintre acestea consta în asigurarea, până în 2020 a
unei legături feroviare (supraterane sau subterane) între Aeroportul
Henri Coandă şi centrul oraşului.
Oficialii UEFA remarcau conexiunea deficitară dintre aeroport şi
Bucureşti, mai exact Arena Naţională.
Până acum nu s-a mişcat mai nimic în acest sens, şi mai sunt doar cinci
ani până la marele eveniment fotbalistic. Întrebat de Ziarul de
Investigaţii în ce stadiu se află legătura dintre Bucureşti şi
Aeroportul Otopeni, ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a spus că se
pregăteşte începerea lucrărilor la magistrala de metrou 1 Mai – Aeroport
Henri Coandă.
„În următoarea lună iese toată documentaţia. Avem în vedere şi varianta
pe calea ferată, însă construcţia metroului va rezolva o mare parte din
problemă”, a spus Rus.
Întrebat dacă magistrala de metrou va fi gata până în 2020, ministrul
a preferat să dea un răspuns ardelenesc, cu tâlc: „Depinde cât de nemţi
vom reuşi să fim”.
În luna septembrie a anului trecut, oraşul Bucureşti a fost desemnat, la
Geneva, de membrii Comitetului Executiv al UEFA, să găzduiască, pe
Arena Naţională, patru meciuri, trei din faza grupelor şi unul din
optimile de finală, în cadrul turneului final al Campionatului European
de fotbal din 2020, alături de alte 12 oraşe.
În decembrie 2012, UEFA hotărâse să organizeze, sub sloganul “EURO
pentru Europa”, un turneu final de-a lungul întregului continent, pentru
a marca 60 de ani de la prima ediţie a Campionatului European de
Fotbal, care a avut loc în 1960.
Şi Sorin Oprescu are multe teme de făcut
Dincolo de legătura cu aeroportul, oficialii UEFA au mai semnalat şi
alte aspecte pe care România trebuie să le remedieze până în 2020.
Acestea se referă la stadion. Finalizată în 2011, Arena Naţională are o
capacitate de 54.851 de locuri şi a găzduit finala Ligii Europa în 2012.
Conform UEFA, stadionul are o capacitate mare, dar nu întruneşte
toate condiţiile forului european, una dintre acestea fiind numărul
insuficient de locuri de parcare. În plus, nici numărul minim de loje
permis de UEFA nu este îndeplinit de Arena Naţională.
De asemenea, cerinţele UEFA privind ospitalitatea şi mass-media nu sunt
întrunite în totalitate. Referitor la locurile de cazare din Capitală,
numărul acestora este la limită, iar cele de categorie inferioară
acoperă doar parţial cerinţele UEFA.
Însă preţurile sunt competitive, iar Autoritatea Naţională de Turism a
promis că tarifele nu vor creşte cu ocazia turneului. Raportul mai
remarcă experienţa limitată a municipalităţii bucureştene în organizarea
unor evenimente majore şi că planificatele investiţii în infrastructura
din zona stadionului nu au fost elaborate în amănunt.
Cu alte cuvinte, atât ministrul Transporturilor, Ioan Rus, cât şi
primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, trebuie să se pună serios
cu burta pe carte, pentru a-şi face temele până în 2020. Altfel, adio
meciuri de la Campionatul European de fotbal!
Scandalul de la organizaţia Sectorului 1 a PSD, avându-l în centru pe unul dintre principalii contestatari ai lui Victor Ponta, şi anume eurodeputatul S&D Cătălin Ivan a ajuns să semene cu jihadul. Mai multe surse din organizaţie au confirmat că s-a ajuns inclusiv la situaţia în care Dan Tudorache, impus cu forţa de Victor Ponta la şefia organizaţiei, l-ar fi agresat fizic pe Cătălin Ivan. Şi nu putem suspecta că ar fi fost de vină alcoolul, de vreme ce totul s-a petrecut în cadrul unei şedinţe a organizaţiei, desfăşurată în prima parte a zilei. Sursele noastre au confirmat că în cadrul unei şedinţe a organizaţiei PSD Sector 1, desfăşurată de curând, Dan Tudorache, cunoscut mai ales prin postările pe reţelele sociale în care apare la bustul gol, ar fi sărit la bătaie. Victima – eurodeputatul Cătălin Ivan. „A încercat să-i care pumni, până când au sărit câţiva colegi şi l-au îndepărtat. Între timp, doamnele participante la şedinţă erau oripilate, nu ştiau pe unde să se mai ascundă. Una dintre ele chiar a leşinat”, ne-a declarat o sursă din organizaţia cu pricina. La adăpostul anonimatului, mai multe persoane prezenta la şedinţa menţionată au confirmat existenţa episodului menţionat. „Nu pot să confirm existenţa acestui incident. În condiţiile în care Cătălin Ivan nu a dorit să se afle ceea ce s-a întâmplat atunci, nu pot să fac comentarii. Sunaţi-l pe Cătălin”, ne-a spus un participant la gala de box marca PSD Sector 1. Am urmat sfatul şi l-am sunat pe Cătălin Ivan, care a refuzat să dea foarte multe amănunte despre evenimentele relatate, însă nici nu a negat existenţa incidentului. „A fost la un moment dat un moment mai tensionat. Se petrec foarte multe abuzuri în PSD. Ţinta sunt eu. Vor să mă dea afară din partid”, ne-a declarat Cătălin Ivan. Contactat, Dan Tudorache a negat vehement (şi nu prea) existenţa galea de kick boxing din organizaţia pe care o conduce. „Nu, nu a existat aşa ceva. Ne-am mai certat noi, aşa, dar nu a existat nicio agresiune fizică”, ne-a declarat cetăţeanul Tudorache. În momentul în care am insistat, el a admis cu jumătate de gură: „A, vă referiţi la şedinţa de la sfârşitul lui decembrie. A fost doar o altercaţie verbală…”.
Consilierul Carmen Musceleanu arată cu degetul spre Victor Ponta şi Liviu Dragnea
De atunci şi până acum spiritele nu s-au potolit în organizaţia
PSD Sector 1, ba dimpotrivă. Spiritele s-au inflamat din nou în rândul
pesediştilor din nordul Bucureştilor. Marţi după amiază a ieşit la rampă
consilierul local PSD Carmen Musceleanu, care a pus tirurile de
artilerie pe actuala conducere a PSD, formată din Victor Ponta şi Liviu
Dragnea. „Incapabili
să-și asume o decizie de excludere a principalului contracandidat la
șefia PSD, Victor Ponta și Liviu Dragnea pun presiune pe membrii
Sectorului 1 să facă propuneri pentru sancționarea și eliminarea lui
Cătălin Ivan, flagelul conducând până la invalidarea adunărilor generale
ale mai multor organizații locale și, în special, ale celor care nu
cedează presiunilor secretarului executiv proaspapt numit, Codrin
Ștefănescu și ale veșnicei a <nedreptăţite> Ecaterina Andronescu,
aceasta fiind unică modalitate de a-l împiedica pe europarlamentarul
Cătălin Ivan să candideze la funcția de președinte al PSD”, se arată
într-un comunicat dat publicităţii de Carmen Musceleanu. Ea
continuă, aducând în prim plan o şedinţă din 3 martie a Organizaţiei
locale 10 (OL10) din Sectorul 1, unde, încă din primele minute de
desfăşurare, în sală au intrat „persoane neinvitate și recalcitrante”,
care au încercat să preia conducerea ședinței pentru a-și impune ordinea
de zi, deja pregătită: „Secretarul interimar executiv Comanici a
încercat să-și impună forțat ordinea de zi deja pregătită, modalitățile
de lucru stabilite de biroul politic interimar de sector, chiar dacă
acestea contraveneau flagrant statutului partidului, amenințând colegii
cu presiuni din partea unei instituții ale statului român unde lucrează
soțul dumneaei, instituție ce nu nu are nicio calitate în contextul
adunărilor generale ale PSD”. Carmen Musceleanu precizează că la
ședința cu pricina au participat și alți membri ai Bioului politic
interimar, precum și deputatul Ovidiu Iane, membru de doar câteva zile
în organizația PSD Sector 1. Acesta a luat cuvântul și a dovedit
întregii săli că nu cunoaştea nici organizația PSD Sector 1, nici
prevederile statutare și nici modul corect de desfășurare al unei
adunări generale, spune consilierul local. Într-un final, alegerile
s-au desfăşurat normal, în ciuda presiunilor menţionate, iar procesele
verbale au fost semnate inclusiv de către toți reprezentanții biroului
politic interimar prezenți. „Reprezentanții OL10 au făcut o sesizare
scrisă în care au reclamat modul abuziv și comportamentul neprofesional
al doamnei consilier general Comanici, care a propus ulterior
invalidarea biroului OL10. Deși alegerile organizație noastre au fost
inițial validate la numai şase zile distanță după constituire, respectiv
ieri 9.03.2015, orele 18,00 conducerea interimară a PSD Sector 1 a
constituit un a <birou politic> ad-hoc, în care a hotărât să
invalideze două organizații locale, respectiv organizația 1 și
organizația 10”, spune Carmen Musceleanu. Ea explică ce a stat la
baza deciziei luate de organizaţia condusă de Dan Tudorache: „În fapt,
singura explicație logică este că, în data de 9.03.2015, la orele 16,30,
biroul organizației locale 10 a primit și a votat în unanimitate
transferul europarlamentarului Cătălin Ivan, din organizația locală 21
în organizația locală 10, care și-a asumat transferul
europarlamentarului Cătălin Ivan, care trebuia eliminat”.
Cătălin Ivan a „migrat” la Dobrovăţ, judeţul Iaşi
În
replică la acuzele lui Carmen Musceleanu (după ce, iniţial, susţinuse
că nu ştie despre ce şedinţă este vorba), Dan Tudorache a spus că nu el a
ivalidat şedinţa de la OL10. „Biroul a invalidat-o. Au contestat Biroul
interimar. Alegerile se refac, conform statutului, în termen de şase
zile”, ne-a spus Tudorache. Văzând ce mobilizare de forţe s-a
concentrat împotriva sa, Cătălin Ivan a părăsit Bucureştiul. Evident, nu
fizic, ci din puntul de vedere al afilierii. „Începând de astăzi
(marţi – n.red.) nu mai fac parte din Organizaţia PSD Sector 1. M-am
mutat în judeţul Iaşi, la Organizaţia PSD Dobrovăţ. Vreau să-i feresc pe
cei de la PSD Sector 1 de abuzuri, pentru că ţinta sunt eu. Vor să mă
dea afară din partid”, ne-a declarat Cătălin Ivan.
Precedentul Marian Vanghelie – Mihnea Costoiu
Incidentul cu săritul la bătaie în care ar fi fost implicaţi Dan
Tudorache şi Cătălin Ivan pare a nu fi singurul de acest fel din PSD. În
vara anului trecut, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior,
Cercetare Ştiințifică și Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, l-ar fi
bătut, la Orăştie, pe primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie. Incidentul
ar fi avut loc la Orăștie, la cârciumă, când, ușor afumat, Marian
Vanghelie a început să-l înjure pe ministrul pentru Învățământ Superior.
Sursa nemulțumirii lui Marian Vanghelie ar fi provenit din faptul că
Mihnea Costoiu viza președinția organizației București, la acea vreme
deţinută de primarul Sectorului 5. „Marian Vanghelie, îmbărbătat de
numărul de pahare consumate, a continuat să-l jignească pe Mihnea
Costoiu, neputând fi potolit de colegii prezenți în număr mare. La un
moment dat, Vanghelie s-a repezit la Mihnea Costoiu, însă, după cum
relatează participanții la această altercație, alcoolul i-a jucat feste
și în loc să-l nimerească pe Costoiu, dus de avânt, a intrat cu capul
într-o scară”, scriau la acea vreme colegii de la EVZ.
Presa şi mediile virtuale (şi mă refer aici în special la
Facebook) au fost inundate pur şi simplu în ultima perioadă de ştiri şi
mai ales opinii pro şi contra defăşurării orei de Religie în
învăţământul românesc. Unii spun că e îndoctrinare (comuniştii asociau
credinţa în Dumnezeu cu „misticismul”. Alţii, dimpotrivă, sunt de părere
că elevii trebuie să înveţe despre cele sfinte. În fine, există şi o a
treia catregorie, a celor care nu sunt prea pătrunşi de cele sfinte
(fără a fi „liber cugetători”, ca fostul preşedinte Ion Iliescu), dar
care consideră că nu-i strică odraslei încă o medie de 10.
Personal, mă situez în categoria celor care consideră că Religia
trebuie studiată în şcolile româneşti. Sigur, nu sunt de acord cu
derapajele de genul a-i spune uni copil de clasa întâi că dacă nu
posteşti şi nu te duci în fiecare duminică la biserică vei ajunge în
cazanul lui Sarsailă, pe post de ciorbiţă.
Mai mult, sunt de părere că ar trebui studiată mai degrabă o Istorie a
Religiilor, prilej cu care copiii să afle diferenţele dintre diverse
culte şi să-şi diversifice astfel cunoştinţele. Vor afla astfel încă din
şcoală, de exemplu, că Islamul este, de fapt, o religie tolerantă
(Coranul îl recunoaşte pe Iisus ca Profet) şi nicidecum ceea ce încearcă
să facă din această confesiune gruparea Statul Islamic.
Pot să ascult şi opinii pro, şi opinii contra.
Însă nu o să mă convingă nimeni că modul în care au reacţionat
autorităţile după decizia Curţii Constituţionale care stabileşte că ora
de Religie este opţională este de lăudat. În primul rând, asemenea
modificări nu se fac în plin an şcolar. Cred că nu murea nimeni dacă se
aştepta terminarea anului şcolar, pentru ca modificarea să fie făcută de
la 15 septembrie.
Părinţii ar fi avut timp să reflecteze serios asupra problemei. Apoi,
unităţile de învăţământ ar fi putut să-şi adapteze orarul în funcţie de
opţiunile părinţilor. Ce ne facem dacă într-o şcoală toţi părinţii decid
să nu-şi lase odraslele la ora de Religie? Între Matematică şi Română,
de exemplu, vor avea o oră liberă, în care va ieşi haos. Orarele sunt
deja făcute, iar refacerea lor în timpul semestrului implică o
harababură totală.
În al doilea rând, nu trebuie să neglijăm nici situaţia în care mii
de cadre didactice, profesori de Religie, ar fii nevoite să-şi caute de
lucru pentru că părinţii i-au trimis în şomaj.
În fine, data limită aleasă de autorităţi pentru depunerea cererilor de
participare la ora de Religie, 6 martie, este aleasă cât se poate de
neinspirat. La 6 martie 1945 a fost instalat Guvernul Dr. Petru Groza,
fapt ce a consfinţit instaurarea deplină a regimului comunist în
România. Regim comunist care, după cum bine ştim, şi-a făcut un scop în a
prigoni Biserica. Şi a scos ora de Religie din programa şcolară.
Fostul realizator TV Dan Diaconescu a fost condamnat
definitiv miercuri de judecătorii de la Curtea de Apel București la
cinci ani și şase luni de închisoare cu executare, pentru săvârșirea
infracțiunii de șantaj asupra unui primar.
Dan Diaconescu a primit două pedepse de patru ani și şase luni,
respectiv trei ani închisoare, pentru două infracțiuni de șantaj, la
care instanța a adăugat un spor de un an, astfel încât el va sta după
gratii cinci ani și şase luni.
De asemenea, acestuia i-a fost interzisă desfășurarea oricărei
activități în presa scrisă sau audio-video, pe o perioadă de cinci ani,
după executarea pedepsei privative de libertate. Dan Diaconescu mai
trebuie să-i plătească lui Ion Moț, primarul comunei arădene Zarand,
suma de 19.377 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
În același dosar, fostul realizator OTV Doru Pârv a fost condamnat la
patru ani de închisoare cu executare pentru șantaj și interzicerea
desfășurării oricărei activități în presa scrisă sau audio-video, pe o
perioadă de cinci ani, iar Mitruș Ghezea, fost realizator la OTV, a fost
condamnat la doi ani și şase luni de închisoare cu executare, tot
pentru șantaj.
Inițial, Dan Diaconescu primise, în decembrie 2013, la Judecătoria
Sectorului 1, o pedeapsă de trei ani de închisoare, însă Curtea de Apel
București a mărit condamnarea la cinci ani și jumătate, în urma
admiterii apelului DNA.
Dan Diaconescu, asociat majoritar la SC Ocram Televiziune SRL și
realizator de programe la postul de televiziune OTV, a fost deferit
justiției pentru două infracțiuni de șantaj.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, în perioada
mai-septembrie 2009, Dan Diaconescu a exercitat acte repetate de
amenințare, atât în mod direct, în cadrul emisiunii de la OTV, cât și
indirect, prin intermediul lui Doru Pârv, asupra lui Ion Moț, primarul
comunei arădene Zarand, pentru a-l determina să le dea suma totală de
200.000 euro.
Sub presiunea acestor amenințări, primarul Ion Moț i-a remis lui Doru
Pârv suma de 30.000 de euro și 42.000 de lei, scopul fiind ca banii să
ajungă, în final, la Dan Diaconescu.
Patronul companiei de transport feroviar de călători
Regiotrans, Costel Comana, s-a sinucis în toaleta unei aeronave a
companiei columbiene Avianca, dezvăluie presa din Costa Rica.
Cotidianul Costa Rica Hoy a dezvăluit identitatea pasagerului român
care şi-a luat viaţa în toaleta unui avion al companiei Avianca.
Potrivit ziarului, este vorba de Costel Comana, în vârstă de 53 de ani.
Ziariştii sud-americani remarcă faptul că numele coincide cu cel al
unuia dintre cei mai bogaţi români, care are probleme cu justiţia,
într-un caz de corupţie. Costel Comana călătorea din Brazilia în Costa
Rica, cu escală la Bogotá.
„Se presupune că românul, care, potrivit ediţiei din 2011 a Forbes, este
una dintre persoanele cele mai bogate din lume graţie afacerii sale în
domeniul feroviar, a decis să plece din Brazilia, pentru a evita
capturarea sa”, scrie Noticias RCN.
Ziarul Costa Rica Hoy dezvăluie şi faptul că femeia care-l însoţea
l-a văzut nervos şi că omul de afaceri a fost la toaletă de mai multe
ori. Atunci când a constatat că lipseşte de prea multă vreme, femeia s-a
dus la toaletă şi a deschis uşa cu forţa. Acolo l-a găsit fără suflare.
Costel Comana nu avea bilet de întoarcere în Brazilia. Avionul a
aterizat la San José de Costa Rica la ora 9,05 dimineaţa şi a fost dus
la un terminal unde a coborât restul pasagerilor.
L-am cunoscut pe Costel Comana, patronul Regiotrans, găsit
mort ieri în toaleta unui avion columbian, în urmă cu zece ani, în 2005.
Era oarecum la începutul afacerii sale de transport feroviar de
călători. Am scris un articol despre business-ul său, am mai ţinut
legătura o perioadă. Apoi am rupt legătura. Nu înainte însă de a fi
implicat, fără voia mea, într-un episod tragi-comic: am fost acuzat că
eu complotez împreună cu Costel Comana pentru a-l da jos pe şeful AFER
de la acea vreme, Constantin Zaharia.
Spuneam că pe Costel Comana l-am cunoscut acum zece ani de zile. Pe
vremea aceea eram ziarist la „România liberă” şi, pasionat fiind, ca şi
acum, de calea ferată, am vrut să scriu un articol despre firmele
private de transport feroviar de călători.
Am apelat la reprezentanţii Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA,
cărora le-a cerut să-mi dea nişte date referitoare la numărul de
kilometri pe care i-au închiriat către privaţi, cine sunt firmele care
operează şi aşa mai departe. Totodată, i-a rugat pe cei de la CFR SA să
mă pună în legătură cu unul dintre aceşti operatori privaţi, pentru ca
articolul să nu fie o simplă înşiruire de cifre.
Mi s-a făcut legătura cu Costel Comana, patronul Regiotrans Braşov, care
a acceptat să stea de vorbă cu mine.
M-am suit în tren şi m-am dus la Braşov. La gară mă aştepta o maşină
care m-a dus la sediul firmei – o clădire deloc impunătoare – unde am
stat de vorbă mai bine de o oră.
Mi-a povestit cum a început afacerea, ipotecându-şi casa, cum vrea s-o
dezvolte. La vremea respectivă Costel Comana era un om de afaceri trecut
puţin peste 40 de ani care credea cu tărie în transportul feroviar şi
părea hotărât să-şi mărească business-ul.
După ce mi-a povestit câte în lună şi în stele despre firma sa, m-a
„încredinţat” unui angajat de-al său care m-a dus la Zărneşti, să văd cu
ochii mei baza sa operaţională. De fapt, linia Braşov-Zărneşti este
prima pe care a început să opereze Regiotrans. Am făcut poze la gările
de pe traseu, igienizate şi modernizate, precum şi la locomotivele,
vagoanele şi automotoarele pe care le avea garate la Zărneşti.
Am publicat articolul şi apoi am mai ţinut legătura, la telefon, cu
Costel Comana. Şi, involuntar, am ajuns să fiu acuzat că uneltesc (eu,
un simplu ziarist) împreună cu el (un om de afaceri în plină ascensiune)
pentru a-l da jos de la Autoritatea Feroviară Română (AFER) pe
directorul general de la acea vreme, Constantin Zaharia.
Am făcut un material pe baza unei discuţii purtate cu Vasile Belibou, pe
atunci director general adjunct al AFER. Numai că pe „fluxul
tehnologic” al articolului – la corectură sau la paginare, n-am reuşit
să aflu nici până acum – cuvântul „adjunct” a dispărut. Reieşea, deci,
că Vasile Belibou este directorul general al AFER, şi nu adjunct.
În dimineaţa în care a apărut articolul, eu am plecat spre Constanţa.
Eram deja pe la Ciulniţa, când, nici nu trecuse bine de opt dimineaţa,
îmi sună telefonul. Cu o falcă în cer şi cu una în pământ, însuşi
Constantin Zaharia, care mă acuza că uneltesc pentru a-l debarca de la
şefia AFER. Acoliţi în acest demers, spunea el, îmi erau Vasile Belibou
şi… Costel Comana.
Belibou era suspect pentru că articolul fusese scris pe baza
discuţiei cu el. Dar ce legătură avea Costel Comana cu afacerea asta?
„Lăsaţi, domnu Bărbulescu, nu vă mai prefaceţi că nu ştiţi. Am văzut eu
că toată ziua bună ziua vorbiţi cu Comana şi scrieţi articole despre el.
Nimic nu e întâmplător”, perorează în telefon Constantin Zaharia,
lăsându-mă cu gura căscată. La asemenea „argumente” nu prea mai ai ce
răspunde…
În fine, nici nu cobor bine în gara Constanţa, că-mi sună din nou
telefonul. De data asta era Costel Comana. Şi pe el îl sunase Zaharia
şi-i expusese acelaşi scenariu. Ne-am amuzat pe tema asta, însă patronul
Regiotrans nu era prea fericit de ce turnură luaseră evenimentele. Deh,
era la mâna AFER din mai multe puncte de vedere.
Am continuat, vreun an şi ceva să ţinem legătura. Odată s-a şi
supărat pe mine, când am dat pe prima pagină în „România liberă” ştirea
că Regiotrans începe să opereze pe ruta Bucureşti-Braşov. Era vorba de
prima companie privată care opera pe o magistrală feroviară, nu doar pe
linii secundare.
Mi-a reproşat că nu vorbisem cu el şi că nu ar fi fost oportună apariţia
acestei ştiri, ca nu cumva să aibă probleme din partea CFR Călători,
principalul concurent. I-am replicat că vorbisem cu directorul lui
general, Florin Hădăreanu, şi că, oricum, ca ziarist, nu puteam în
ruptul capului să ignor o astfel de ştire.
De atunci, nu prea am mai vorbit. De altfel, Costel Comana nu a mai
vorbit cu nimeni din presă. Voia să redevină un om de afaceri discret.
Finalul a fost însă unul tumultuos…
Decizie surprinzătoare a președintelui Consiliului Județean (CJ) Constanța, care ieri și-a anunțat demisia din funcție.
Într-un comunicat de presă, Florin Mitroi a explicat că renunță...
Utilizăm cookie-urile pentru a vă oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru. De asemenea, utilizăm cookie-uri pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, pentru a îmbunătăţi experienţa de navigare si integrarile cu reţele de socializare.DA, ACCEPTPolitica cookies