7.8 C
București
vineri, 19 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1313

Senatul a votat proiectul lui Dragnea de repatriere a aurului. Ce spune Băsescu

aur bnr

Senatul a adoptat luni, în calitate de prim for sesizat, proiectul legislativ iniţiat de Liviu Dragnea şi Şerban Nicolae care prevede ca Banca Naţională a României (BNR) să repatrieze 91,5% din aurul depozitat de România în străinătate, respectiv aproape 56 de tone de aur.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României a fost adoptată în plenul Senatului cu 60 de voturi „pentru”, 29 de voturi „împotrivă” şi 16 abţineri.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, luni, în plenul Senatului, la dezbaterea pe proiectul legislativ privind repatrierea aurului, că iniţiativa este „o mare greşeală”, deoarece într-o situaţie de criză România nu va ştii cum să fugă cu aurul mai repede la Londra pentru a arăta că are. „Legat de modificarea legii şi de stabilirea prin lege că doar 5 % din rezerva de aur trebuie ţinută în străinătate, cred că e o mare greşeală. Dacă această lege va trece, BNR va putea să menţină în străinătate 5,3 tone de aur că şi garanţie. Vreau să privim puţin la realitate. Mi se pare astăzi că dăm peste margini de stabilitate şi de resurse. Este greşit. Va rog să luaţi notă de faptul că pe plan internaţional sunt mulţi specialişti care estimează în 2020-2021 o nouă criză a datoriilor statelor. Lucru care este perfect posibil datorită faptului că după criză din 2008, 2009 statele în loc să reducă datoriile, le-au crescut continuând cu împrumuturile. Într-o situaţie de criză nu o să ştim cum să fugim cât mai repede cu aurul la Londra să arătăm că avem rezerve. Sugestia mea este să lăsaţi atribuţiile BNR aşa cum sunt din acest punct de vedere şi să nu avem o intervenţie politică într-un moment în care vi se pare că este potrivit, dar care se poate răsturna într-o noapte. Rezerva aflată în straintate înseamnă şi o garanţie de vreme rea”, a afirmat în plen Traian Băsescu.

Ion Iliescu a fost internat la Institutul C.C. Iliescu, cu probleme cardiovasculare

ion iliescu spital

Fostul preşedinte Ion Iliescu a fost internat la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare Prof. Dr. C.C. Iliescu. Informaţia referitoare la faptul că fostul şef al statului a fost spitalizat a fost confirmată de ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, care însă nu a oferit detalii suplimentare.

Fostul şef de stat a fost, luni, la Spitalul Universitar Elias din Bucureşti, unde îşi face periodic controale medicale.

După ce i-au făcut investigaţii, medicii au decis să îl trimită la Insitutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu. Din primele informaţii, se pare că este internat la secţia de terapie intensivă şi ar putea fi supus unei intervenţii chirurgicale.

 Informaţia referitoare la internarea fgostului preşedinte au fost confirmate de către ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, care a spus că acest este pacient şi că nu poate da alte detalii. ”Domnul Iliescu in acest moment e un pacient şi eu nu am căderea să vorbesc despre acest lucru”, a declarat Pintea.  În 2012, Ion Iliescu a fost supus unei intervenţii la colon, iar în urmă cu câţiva ani i s-au montat câteva stenturi la inimă.

Polițist arestat într-un dosar DIICOT. Procurorii îl acuză de implicare într-o rețea de trafic de droguri și prostituție

Un polițist din cadrul IPJ Bacău a fost arestat, împreună cu alte două persoane, într-un dosar de trafic de droguri. Investigația DIICOT urmărește o afacere care a început în urmă cu aproape 4 ani și în care sunt implicate și nume ale unor afaceriști din Bacău. Până acum au fost efectuate şapte percheziţii la domiciliile unor persoane fizice şi la sediile unor persoane juridice, „într-un dosar având ca obiect infracţiuni de trafic de droguri, punerea la dispoziţie a unui local pentru consumul ilicit de droguri, folosirea prostituţiei infantile, infracţiuni de corupţie şi asimilate faptelor de corupţie”.

Investigaţia vizează activităţile unor oameni de afaceri din municipiul Bacău care, începând cu anul 2015, au amenajat un club clandestin în care organizau, cu o frecvenţă aproape zilnică, petreceri în timpul cărora se consumau o gamă variată de droguri, sau substanţe cu efect psihoactiv şi se utilizau în mod curent serviciile unor persoane de sex feminin minore care practică prostituţia”, se precizează într-un comunicat.

Admite propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bacău, privind arestarea preventivă a inculpaţilor: – SCUTARU MARIUS, pentru trafic de droguri, punerea la dispoziţie a unui local pentru consumul ilicit de droguri, sustragerea de la prelevarea de mostre biologice și părăsirea locului accidentului, cumpărare de influență, complicitate la cumpărare de influență, folosirea prostituției infantile. – RĂDUCANU VASILE, zis „Vajenie”, pentru conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, cumpărare de influență, proxenetism. – ARDELEANU ADRIAN VASILE, sub aspectul săvârâirii infracțiunilor de trafic de influență, folosirea prostituției infantile. Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor pentru o perioadă de 30 de zile începând cu data de 28.03.2019 şi până la data de 26.04.2019 inclusiv şi emiterea mandatelor de arestare preventivă. Constată că inculpaţii au fost asistaţi de apărători aleşi”, se arată în soluția instanței.

Președintele Iohannis, amenințat din nou cu plângerea penală

Discuția a fost făcută de un deputat PSD, ca o contra-declarație privind avertizarea lui Klaus Iohannis legată de ordonanțele în materie penală. Președintele Iohannis a declarat recent că Guvernul nu poate emite ordonanțe de urgență „în aceste domenii justiție, politică penală, până când nu se exprimă poporul, până când nu cunoaștem voința suverană a românilor”.

În replică, deputatul Cătălin Rădulescu a spus că declarațiile șefului statului au un iz penal. „Am înțeles că a amenințat, într-un fel, voalat guvernul, ceea ce înseamnă o ingerință crasă și gravă în activitatea guvernului. În ceea ce privește faptul că dânsul amenință guvernul să nu mai dea ordonanțe până nu se face acest referendum, este grav. Probabil că trebuie consultați iar avocații și oamenii cu studii juridice din Parlament și din Guvern și ar trebui făcută iar o plângere penală pentru acest atac voalat asupra guvernului, pentru această amenințare”, ar fi spus Rădulescu, citat de Mediafax.

Liviu Dragnea are un pronostic pentru europarlamentare: mandate fără număr

Președintele social democraților speră la un scor mai mult decât bun la alegerile europarlamentare de luna viitoare. Potrivit jurnaliștilor de la Știri pe Surse, Liviu Dragnea a dat ca sigure 12 locuri în Parlamentul European, însă acesta nu ar fi singurul număr vehiculat.

A zis că vor fi cam între 12 și 14 locuri. Dacă nu tragem vom lua 12 locuri și dacă se muncește putem să ajungem la 15 mandate”, scriu cei de la ȘTIRIPESURSE.RO, citând surse din interiorul PSD. Oficial, Dragnea nu a vorbit despre acest subiect, însă a lăsat să se înțeleagă că scorul de sub 27% este mult sub realitatea din teren.

În urma ședinței CEX, lista partidului la alegerile europarlamentare avansează 33 de candidați agreați de Liviu Dragnea:

1. Rovana Plumb

2. Carmen Avram

3. Claudiu Manda

4. Chris Terhes

5. Dan Nica

6. Maria Grapini

7. Tudor Ciuhodaru

8. Dragos Benea

9. Victor Negrescu

10. Andi Cristea

11. Natalia Intotero

12. Gabriela Zoana

13. Bianca Gavrilita

14. Emilian Pavel

15. Doina Pana

16.  Crina Chilat

17. Balanica Mariana

18. Razvan Popa

19. Luminita Jivan

20. Pavelescu Alin

21. Augustin Ioan

22. Catalin Grigore

23. Paturca Roxana

24. Oana Florea

25. Dragos Cristian

26. Macaveiu Mihai Ion

27. Liviu Brailou

28. Florin Manole

29. Ion Voinea

30. Horia Grama

31. Alexandru Popa

32. Aida Caruceru

33. Gheorghe Tomoiaga

Primar condamnat pentru pornografie infantilă, pus de judecători la muncă în folosul comunității. La școală sau grădiniță

Primarul din comuna prahoveană Șotrile, Bogdan Davidescu, acuzat de pornografie infantilă în toamna anului trecut, a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru fapta sa.

În afară de condamnarea cu suspendare, judecătorii au hotărât că primarul trebuie să efectueze muncă în folosul comunității. Unde? La primărie… la școală sau la grădiniță.

“În temeiul art. 396 alin. 1, 2 şi 10 C.proc.pen. rap. art. 375 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul DAVIDESCU DANIEL BOGDAN, la pedeapsa de: – 2 ani şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă, prev. de art. 374 alin. 1şi 2 C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. În baza art. 91 alin. 1 C.P., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C.P., termen care se calculează începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 93 alin. 1 C. P. inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. 2 lit. b) C.P., impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova ori organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. 3 C.P, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Şotrile, şi/sau Grădiniţa/Şcoala din Şotrile, pe o perioadă de 70 de zile. Numărul zilnic de ore se stabileşte prin legea de executare a pedepselor nr. 254/2013. În baza art. 91 alin. 4 C.P. atrage atenţia inculpatului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

În baza art. 94 alin. 1 C.P. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute la art. 93 alin. 1 lit. c)-e) C.P., se comunică Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova. Admite în parte acţiunea civilă exercitată în cauză şi obligă inculpatul să plătească părţii civile C. D. A. suma de 5.000 (cinci mii) Lei cu titlu de daune morale. Ia act că pe parcursul judecăţii inculpatul a fost asistat de apărător ales. În temeiul art. 276 alin. 1 C.P.P. obligă inculpatul să plătească părţii civile C. D. A. suma de 2.000 (două mii) Lei, cu titlu de cheltuieli judiciare (onorariu de avocat). În temeiul art. 398 C.P.P. rap. art. 274 alin. 1 C.P.P. obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 800 lei” se arată în hotărârea pronunțată de Tribunalul Prahova.

Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu apel la instanța superioară, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.

Primarul din Șotrile a fost trimis în judecată în noiembrie 2018, pentru infracțiunea de pornografie infantilă.

Potrivit DIICOT, în perioada 2016 – 2017, Bogdan Davidescu ar fi început o relaţie de concubinaj cu o minoră care atunci avea 13-14 ani, iar relaţiile sexuale pe care le-a întreţinut cu acesta au avut loc începând cu vârsta de 16 ani, în mod constant, victima fiind dependentă financiar şi influenţată de autoritatea suspectului.

„Întrucât persoana vătămată a refuzat să mai continue respectiva relaţie, suspectul a început să o şantajeze, amenințând-o că va face publice mai multe imagini sau înregistrări de natură compromiţătoare cu caracter pornografic, reprezentând-o pe minoră, ori că le va prezenta părinţilor acesteia în cazul în care nu va continua relaţia de concubinaj”, arătau procurorii DIICOT la data respectivă.

Fotbalistul Gabriel Tamaș, încă în arest. Astăzi se va discuta măsura preventivă

Gabriel Tamaș, fundașul român de la Hapoel Haifa, ar putea fi eliberat astăzi din arest preventiv. Tamaș a fost reținut săptămâna aceasta după ce a fost prins băut la volan, cu o alcoolemie de trei ori mai mare decât limita permisă şi conducând cu 205 km/h. Potrivit Yediot Aharonot, citat de Digi Sport, acesta avea şi un permis de conducere care nu este valabil.

Presa din Istrael a scris despre acest caz luni, când inițial românul a a fost plasat sub arest la domiciliu. Ulterior, după ce poliția a făcut apel, judecătorii au dispus arestarea lui Tamaș.  

Apărătorul de 35 de ani are astăzi o nouă înfățișare în fața judecătorilor și este posibil să fie pus în liberatate.

Fostul campion mondial la box profesionist Petrică Paraschiv, arestat pentru trafic de droguri

petrica paraschiv arestat

Primul român campion mondial în boxul profesionist, Petrică Paraschiv, a fost arestat pentru trafic de heroină. Potrivit DIICOT, sportivul care avea lumea la picioare în anii ’90 coordona un grup criminal care opera în centrul Capitalei.

Autorităţile filau grupul de luni bune. Cei şase indivizi aveau afaceri strict în zona deliminată de străzile Anton Pann, Romului şi Parfumului. Digi 24 a luat legătura cu un ofiţer antidrog: „Au fost vizate patru imobile cu privire la care au existat numeroase sesizări din partea cetăţenilor ca fiind locuri în care se consumă şi se comercializează droguri de risc şi se consumă de asemenea. Persoanele care coordonau aceste locuri fiind arestate preventiv. În ultimele două zile, poliţiştii au descins în total la 14 adrese, de unde au ridicat cantităţi importante de heroină, metadonă şi etnobotanice, dar şi pistoale şi aproape 20.000 de lei. Sumele de bani obţinute de traficanţi în fiecare zi se ridicau la 1500-2000 de lei, fiind însuşite în mod alternativ de cei doi lideri ai grupării.”

Se pare că subalternii lui Petrică Paraschiv erau de asemenea pasionaţi de box. Campionul din anii ’90 ar mai fi anchetat şi pentru trafic cu etnobotanice în Sectoarele 2 şi 3 ale Capitalei. În 2016, Petrică Paraschiv a fost arestat în Italia, pentru o tentativă de furt. A încercat să fure geanta unui femei, în apropierea gării San Pietro. În 1995, Petrică Paraschiv a câştigat centura WBA Penta-Continental. Și-a trecut ăn palmares 19 meciuri la profesionişti, reuşind să câştige 13.

Procurorul ”Portocală” Mircea Negulescu a scăpat de interdicția de a vorbi cu presa

procurorul portocala

Magistraţii instanţei supreme i-au modificat controlul judiciar lui Mircea Negulescu, supranumit ”Procurorul Portocală” şi i-au înlăturat interdicţia de a discuta cu presa despre faptele din dosarul în care este implicat fostul procuror de la DNA Ploieşti. Decizia este definitivă.

Mircea Negulescu poate discuta cu mass-media despre dosarul în care este implicat, după ce judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie i-au modificat controlul judiciar şi au înlăturat această interdicţie. Însă rămân neschimbate celelalte obligaţii din controlul judiciar.

O plângere împotriva controlului judiciar a depus şi Lucian Onea la ÎCCJ, însă magistraţii i-au respins-o ca nefondată. Mircea Negulescu este cercetat pentru participaţie improprie sub forma complicităţii la favorizarea făptuitorului şi complicitate la represiunea nedreaptă, iar Lucian Onea, pentru participaţie improprie sub forma complicităţii la favorizarea făptuitorului, represiunea nedreaptă şi cercetare abuzivă. În fapt, cei doi sunt acuzaţi că au constrâns anumiţi martori să facă sesizări şi tabele false cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept „mită electorală”.

Un șef de la Poliția Rutieră Arad a fost reținut pentru contrabandă cu țigări

contrabanda cu tigari

Şeful adjunct al Poliţiei Rutiere Arad a fost reţinut în noaptea de vineri spre sâmbătă pentru contrabandă cu ţigări. Poliţistul a condus o dubiţă în care se aflau 220 de baxuri cu ţigări netimbrate, pe care a abandonat-o ulterior.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, Andreea Ailioaie, a declarat sâmbătă pentru Mediafax că un poliţist a fost reţinut în cursul nopţii pentru contrabandă cu ţigări. Potrivit unor surse judiciare, este vorba de Sergiu Mârza, adjunct şef al Poliţiei Rutiere Arad.

Conform primelor informaţii, poliţistul ar fi condus, în noaptea de vineri spre sâmbătă, o dubiţă în care se aflau 220 de baxuri de ţigări, în valoare de aproximativ 200.000 de lei, pe care ulterior a abandonat-o. Oamenii legii au reuşit să îl prindă pe Sergiu Mârza la scurt timp, poliţistul fiind audiat, iar apoi reţinut pentru 24 de ore. „Poliţistul a fost reţinut pentru contrabandă cu ţigări, iar în cursul zilei de astăzi va fi prezentat cu propunere de arestare preventivă colegilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad”, a afirmat Andreea Ailioaie.

Sorina Pintea, control în toiul nopții la Spitalul Județean Ploiești. Ministrul a cerut demiterea unui director

sorina pintea control

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a cerut, în urma unui control făcut în noaptea de vineri spre sâmbătă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, demiterea unui director şi un control urgent al DSP.

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Bogdan Toader, a declarat pentru Mediafax că ministrul Sorina Pintea a făcut după miezul nopţii un control la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti.

Prima oprire a fost la unitatea de primiri urgenţe, apoi la secţia de cardiologie, la secţia de neurochirurgie şi apoi a revenit la UPU. „A stat de vorbă cu doctorii, cu asistentele, cu aparţinătorii, cu mine. A găsit nereguli. Că nu este curat, nu sunt etichetele puse, stau aparţinătorii prea mult. La UPU că e puţin personal, că sunt timpi mari de aşteptare. A solicitat demiterea directorului responsabil de îngrijiri, iar Direcţiei de Sănătate Publică un control de urgenţă”, a declarat Toader. El a precizat că, în privinţa demiterii directorului, va discuta cu Consiliul de Administraţie.

Ulterior, sâmbătă dimineaţă, Sorina Pintea a declarat că a găsit mizerie în Spitalul din Ploieşti, chiar şi în secţiile renovate, şi sunt probleme privind comportamentul cadrelor medicale faţă de pacienţi. „Modalitatea în care pacienţii sunt trataţi, modul în care li se vorbeşte, comportamentul cadrelor medicale faţă de aceştia. Şi probleme de natură administrativă, pentru că nu mă aşteptam ca într-o unitate medicală, în România secolului XXI, să găsesc mizerie. Spitalul nu era deloc curat. Inclusiv în secţiile renovate. Există o parte a spitalului care urmează să intre în renovare, inclusiv Unitatea Primiri Urgenţe, dar chiar partea renovată nu era curată”, a declarat Sorina Pintea, la Antena3. De asemenea, în cadrul controlului, Sorina Pintea a identificat încălcări ale protocolului privind dezinfectarea: „Eu nu cred că e o scuză să ai mulţi pcienţi şi să nu faci curat, aşa cum ar trebui într-un spital. (…) Am urcat în Secţia de neurochirurgie, unde o infirmieră spăla pe jos cu 3-4 pastile în apă. Deşi trebuie să cunoască procedurile. (…) Medicul de gardă spunea că nu au infecţii. Mi-e greu să cred. „Cred că nu le raportaţi, nu că nu aveţi”, a mai spus Pintea.

Peste 500 de invitați la nunta Olguței Vasilescu cu Claudiu Manda din cortul de la Ișalnița

olguta vasilescu nunta

Peste 500 de invitaţi, între care şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, sunt aşteptaţi sâmbătă la nunta lui Claudiu Manda cu Lia Olguţa Vasilescu. Evenimentul se desfăşoară într-un cort din comuna Işalniţa, judeţul Dolj.

Cei doi fac petrecerea de după nuntă sâmbătă, începând cu ora 18,00, într-un cort din comuna doljeană Işalniţa, al cărei primar este chiar naşul mirilor, Ovidiu Flori.

Evenimentul vine după ce, de Dragobete, cei doi s-au căsătorit în faţa ofiţerului de stare civilă şi s-au cununat şi religios. Cununia a fost urmată de o petrecere într-un local din zona centrală a oraşului Craiova. Surse apropiate mirilor au spus că la nunta Olguţei Vasilescu cu Claudiu Manda sunt aşteptaţi 500 de invitaţi, între care miniştri, parlamentari şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea. Cei doi au anunţat că se vor căsători încă din luna ianuarie a acestui an. Lia Olguţa Vasilescu şi Claudiu Manda au cumpărat şi o casă în zona centrală a Craiovei, senatorul Manda precizând că imobilul a costat 230.000 de euro. Atât Olguţa Vasilescu, cât şi Claudiu Manda au mai fost căsătoriţi şi fiecare are câte un copil din căsătoria anterioară. În 2015 Claudiu Manda a divorţat de Andreea, medic stomatolog. Lia Olguţa Vasilescu a fost căsătorită cu Ovidiu Răzvan Wlassopol, membru al Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
7.8 ° C
8.3 °
7 °
75 %
2.2kmh
0 %
vin
7 °
S
9 °
D
10 °
lun
9 °
mar
9 °

Ultimul articol

Ludovic Orban se întoarce „acasă” și anunță că Forța Dreptei urmează a fuziona cu...

După o lipsă de câțiva ani din PNL, partid pe care l-a și condus, Ludovic Orban ar putea renunța la partidul pe care l-a...

Primarul din Mangalia, trimis în judecată în stare de arest preventiv

Cristian Radu, primar în Mangalia, în prezent suspendat din funcție, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru o serie de...

CJ Constanța, fără președinte; Florin Mitroi a demisionat din funcție

Decizie surprinzătoare a președintelui Consiliului Județean (CJ) Constanța, care ieri și-a anunțat demisia din funcție. Într-un comunicat de presă, Florin Mitroi a explicat că renunță...