Un polițist din cadrul IPJ Bacău a fost arestat, împreună cu alte două persoane, într-un dosar de trafic de droguri. Investigația DIICOT urmărește o afacere care a început în urmă cu aproape 4 ani și în care sunt implicate și nume ale unor afaceriști din Bacău. Până acum au fost efectuate şapte percheziţii la domiciliile unor persoane fizice şi la sediile unor persoane juridice, „într-un dosar având ca obiect infracţiuni de trafic de droguri, punerea la dispoziţie a unui local pentru consumul ilicit de droguri, folosirea prostituţiei infantile, infracţiuni de corupţie şi asimilate faptelor de corupţie”.

Investigaţia vizează activităţile unor oameni de afaceri din municipiul Bacău care, începând cu anul 2015, au amenajat un club clandestin în care organizau, cu o frecvenţă aproape zilnică, petreceri în timpul cărora se consumau o gamă variată de droguri, sau substanţe cu efect psihoactiv şi se utilizau în mod curent serviciile unor persoane de sex feminin minore care practică prostituţia”, se precizează într-un comunicat.

Admite propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bacău, privind arestarea preventivă a inculpaţilor: – SCUTARU MARIUS, pentru trafic de droguri, punerea la dispoziţie a unui local pentru consumul ilicit de droguri, sustragerea de la prelevarea de mostre biologice și părăsirea locului accidentului, cumpărare de influență, complicitate la cumpărare de influență, folosirea prostituției infantile. – RĂDUCANU VASILE, zis „Vajenie”, pentru conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, cumpărare de influență, proxenetism. – ARDELEANU ADRIAN VASILE, sub aspectul săvârâirii infracțiunilor de trafic de influență, folosirea prostituției infantile. Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor pentru o perioadă de 30 de zile începând cu data de 28.03.2019 şi până la data de 26.04.2019 inclusiv şi emiterea mandatelor de arestare preventivă. Constată că inculpaţii au fost asistaţi de apărători aleşi”, se arată în soluția instanței.

Articolul precedentPreședintele Iohannis, amenințat din nou cu plângerea penală
Articolul următorIon Iliescu a fost internat la Institutul C.C. Iliescu, cu probleme cardiovasculare