sorina pintea control

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a cerut, în urma unui control făcut în noaptea de vineri spre sâmbătă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, demiterea unui director şi un control urgent al DSP.

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Bogdan Toader, a declarat pentru Mediafax că ministrul Sorina Pintea a făcut după miezul nopţii un control la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti.

Prima oprire a fost la unitatea de primiri urgenţe, apoi la secţia de cardiologie, la secţia de neurochirurgie şi apoi a revenit la UPU. „A stat de vorbă cu doctorii, cu asistentele, cu aparţinătorii, cu mine. A găsit nereguli. Că nu este curat, nu sunt etichetele puse, stau aparţinătorii prea mult. La UPU că e puţin personal, că sunt timpi mari de aşteptare. A solicitat demiterea directorului responsabil de îngrijiri, iar Direcţiei de Sănătate Publică un control de urgenţă”, a declarat Toader. El a precizat că, în privinţa demiterii directorului, va discuta cu Consiliul de Administraţie.

Ulterior, sâmbătă dimineaţă, Sorina Pintea a declarat că a găsit mizerie în Spitalul din Ploieşti, chiar şi în secţiile renovate, şi sunt probleme privind comportamentul cadrelor medicale faţă de pacienţi. „Modalitatea în care pacienţii sunt trataţi, modul în care li se vorbeşte, comportamentul cadrelor medicale faţă de aceştia. Şi probleme de natură administrativă, pentru că nu mă aşteptam ca într-o unitate medicală, în România secolului XXI, să găsesc mizerie. Spitalul nu era deloc curat. Inclusiv în secţiile renovate. Există o parte a spitalului care urmează să intre în renovare, inclusiv Unitatea Primiri Urgenţe, dar chiar partea renovată nu era curată”, a declarat Sorina Pintea, la Antena3. De asemenea, în cadrul controlului, Sorina Pintea a identificat încălcări ale protocolului privind dezinfectarea: „Eu nu cred că e o scuză să ai mulţi pcienţi şi să nu faci curat, aşa cum ar trebui într-un spital. (…) Am urcat în Secţia de neurochirurgie, unde o infirmieră spăla pe jos cu 3-4 pastile în apă. Deşi trebuie să cunoască procedurile. (…) Medicul de gardă spunea că nu au infecţii. Mi-e greu să cred. „Cred că nu le raportaţi, nu că nu aveţi”, a mai spus Pintea.

Articolul precedentPeste 500 de invitați la nunta Olguței Vasilescu cu Claudiu Manda din cortul de la Ișalnița
Articolul următorUn șef de la Poliția Rutieră Arad a fost reținut pentru contrabandă cu țigări