6 C
București
vineri, 10 aprilie 2026
Acasă Blog Pagina 1303

Euro și dolari falși la Odorheiu Secuiesc, comandați de pe un site

116 bancnote contrafăcute, atât euro cât și dolari, au fost găsite ieri la domiciliul unui bărbat din Odorheiul Secuiesc, în urma unei percheziții. Bărbatul de 46 de ani a fost reținut iar astăzi instanța va decide dacă îl va aresta pentru 30 de zile. Acțiunea a fost desfășurată de către polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Harghita, cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc, după ce un angajat de la o benzinărie a alertat oamenii legii că un client a plătit marfa cu bani falși.

Au fost efectuate mai multe investigații, dar și o percheziție domiciliară, în municipiul Odorheiu Secuiesc, în urma căreia au fost descoperite și scoase din circulație 116 bancnote contrafăcute (respectiv 3 de 50 de euro, 13 de 100 de euro, 13 de 200 de euro și 87 de 100 de dolari). Din cercetările polițiștilor specializați în combaterea criminalității organizate rezultă că, în cursul lunii mai a.c., un bărbat, de 46 de ani, din Odorheiu Secuiesc, ar fi comandat, de pe un site, mai multe astfel de bancnote, pe care ulterior le-ar fi oferit altor persoane.

Astfel, în cursul lunii iunie, i-ar fi oferit unui bărbat, de 32 de ani, mai multe bancnote în euro contrafăcute, iar una dintre acestea i-ar fi fost oferită unui tânăr de 21 de ani. Tânărul ar fi încercat, luna trecută, să o plaseze angajatului unei benzinării, însă acesta a observat că este contrafăcută și a sesizat poliția. Față de bărbatul de 46 de ani a fost dispusă măsura reținerii pe 24 de ore, urmând ca, astăzi, 19 iunie, să fie prezentat Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările sunt continuate în dosar, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de falsificare de monede, punerea în circulaţie de valori falsificate şi înşelăciune”, se arată într-un comunicat al Poliției Române.

Proiect: pensiile de peste 10.000 de lei, impozitate cu 90%. Senatorul Liviu Marian Pop explică de ce

Liviu Marian Pop, fost ministru al Educaţiei și senator PSD, își asumă un proiect de lege care prevede impozitarea pensiilor mai mari de 10.000 de lei cu 90%. Acesta a anunțat la România TV că a depus proiectul de lege, explicând că astfel s-ar reduce discrepanțele dintre pensiile de stat și alte tipuri de pensii.

Pentru acel prag de 10.000 de lei, se păstrează impozitul de 10%. Pentru pensiile de serviciu sunt vreo 9.000 din care vreo 3.000 depășesc suma de 10.000 de lei. Am luat practica europeană. Pe pensiile speciale se va face o economie de două miliarde anual”, a explicat Liviu Pop pentru România TV.

În România există o discrepanţă foarte mare între pensiile din sistemul public de pensii, care sunt în medie la un nivel de 1.150 de lei, comunicat pentru luna martie 2019 şi alte categorii de pensii, în special pensiile de serviciu, care depăşesc praguri de bun simţ ale veniturilor, ajungând la cuantumuri astronomice de câteva zeci de mii de lei sau chiar mai mult, până la suma de 73.890 de lei, bani pe care îi primeşte, conform informaţiilor publice, un fost magistrat, suma din care impozitul reţinut este de doar 7.189 lei, considerăm necesar să aplicăm o supraimpozitare a pensiilor mari”, se arată în expunerea de motive a proiectului legislativ, așa cum a fost redată de România TV.

Viorica Dăncilă condamnă știrile false

Premierul Viorica Dăncilă sare în apărarea unui dintre miniștrii de pe cabinetul său, atrăgând atenția că fakenews-urile sunt practic un cancer al societății. Aseară, aceasta a scris pe Facebook că joi au apărut atacuri nefondate în presă la adresa lui Petre Daea, astfel încât a rugat jurnaliștii să facă verificări înainte de a scrie un articol.

Am văzut astăzi cum o știre falsă despre ministrul Petre Daea a fost lansată și apoi preluată de mai multe publicații online, fără vreo verificare a faptelor sau declarațiilor expuse. Avem multe precedente de acest fel care ne-au arătat, în timp, cât de periculoasă și dăunătoare poate fi distorsionarea realității în spațiul public. Aceste prefabricate media pot afecta imaginea, viața profesională și personală a celor implicați, uneori iremediabil. Efectele sunt greu de combătut, iar dreptul la replică nu mai beneficiază niciodată de aceeași atenție.

Așa încât fac un apel către acea parte a breslei jurnaliștilor implicată de-a lungul timpului în astfel de practici nocive, un apel de reîntoarcere la principiile sănătoase ale profesionalismului, la deontologie și la etica muncii. Cred că este obligatoriu să avem o presă liberă și neaservită, dar și una profesionistă și cu respect față de profesie și față de drepturile fundamentale ale omului, ca să putem merge înainte, ca societate, ca democrație, ca stat european”, se arată în postarea șefei PSD.

Suntem (și) pe print

După ani în care ne-ați putut citi pe online, am decis să sfidăm vremurile în care ni se spune că printul e pe moarte. Astfel, începând cu luna iulie, cele mai importante investigații, dezvăluiri și reportaje vor apărea și în varianta tipărită a Ziarului de Investigații.

Deocamdată apărem o dată pe lună și în 10.000 de exemplare distribuite gratuit, pe un public țintă, stabilit de specialiștii noștri în marketing; avem în plan ca, în perioada următoare, să creștem. Însă fiecare noutate își are timpul ei.

Judecătorul Danileț, cercetat de Inspecția Judiciară

Judecătorul clujean Cristi Danileț este în vizorul Inspecției Judiciare a Consiliului Superior al Magistraturii. Instituția a anunțat că a fost exercitată acțiunea disciplinară împotriva magistratului pentru „manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în afara exercitării atribuţiilor de serviciu”, scrie Agerpres.

Sursa citată scrie că acţiunea a fost înaintată Secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, care va decide cu privire la angajarea răspunderii judecătorului. „S-a reţinut că judecătorul, în afara programului de serviciu, a acordat un interviu în cadrul căruia a formulat afirmaţii de natură să ofenseze alte persoane sau instituţii, cu implicaţii politice sau care afectează imparţialitatea autorităţii judecătoreşti”, se precizează într-un comunicat al Inspecţiei Judiciare citat de Agerpres.

Gabriela Firea vrea să fie candidat unic PSD, ALDE și Pro România

Gabriela Firea

Primarul Capitalei nu exclude o eventuală candidatură la prezidențiale, însă în viziunea sa ar trebui ca în spatele unei nominalizări să existe un consens din partea mai multor partide. Invitată la Marius Tucă Show, Gabriela Firea a spus că va candida doar dacă va fi candidat unic al PSD, ALDE și PRO România. Totodată, aceasta a subliniat că își dorește încă un mandat la Primăria Capitalei.

Mă voi întâlni cu colegii mei, este normal să ne întâlnim, să discutăm. Aș candida la prezidențiale în condițiile în care aș fi considerată de către colegii mei din PSD, de către colegii de la ALDE și de către fostul nostru coleg Victor Ponta de la Pro România cea mai bună soluție pentru centru-stânga. Atunci aș putea să fiu și eu măsurată, analizată. Eu nu am vrut să se spună că îmi e teamă, că sunt încremenită în proiect, că doresc să îmi conserv procentele de la Capitală.

În ultimele zile se tot spune că, în mod tradițional, PSD se înscrie în cursă cu președintele partidului, dar tot tradițional în ultimii 15 ani am pierdut. Poate ar trebui să facem o schimbare, din moment ce tradiția ne este nefavorabilă”, a atras atenția Firea.

Deputatul Rădulescu face o profeție: „Secția pentru Investigarea Infracțiunilor de Justiție trebuie consolidată. Dacă colega Birchall dorește altceva va pleca și cariera ei politică se va încheia”

deputatul mitraliera

Cătălin Rădulescu, deputat PSD, a luat aseară la analizat cele mai fierbinți subiecte alte zilei, de la raportul GRECO, la impozitarea pensiilor și până la gratuitățile pe care le au studenții. Practic, deputatul face câteva profeții în legătură cu viitorul, inclusiv cu cel al ministrului Justiției.

Vreau să afirm public câteva lucruri, cu mare convingere : 1. Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție trebuie să fie consolidată și trebuie transformată în direcție, așa cum este DNA și DIICOT , fiind singura redută pentru respectarea drepturilor și libertăților romanilor și împotriva abuzurilor din justiție ale magistraților. Voi fi împotriva oricărui membru PSD care va dori altceva. Dacă colega Birchall dorește altceva va pleca și cariera ei politică se va încheia;

2. Impozitarea pensiilor magistraților e o eroare gravă pe care am putea să o facem. În toată lumea există aceste pensii de serviciu (și nu speciale, cum spun unii care habar nu au) și ele sunt precizate și în legea 303 si 304, eliminarea sau impozitarea lor fiind neconstituțională. Am rezolvat totul și acum vrem să ne punem în cap și toți magistrații? Chiar și pe aceia care ne-au susținut toate modificările prin legile justiției și au susținut secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție? Nu susțin sub nicio formă impozitarea pensiilor de serviciu ale magistraților.

3. În toti acești 7 ani, am susținut mereu, că pe funcțiile ministeriale să punem profesioniști, oameni impecabili cu mare experiență în domeniu, pe care românii să îi aprecieze și să îi iubească și nu hahalere puse prin presiunea președinților de organizații județene, de care românii să râdă și care să ne facă de râs. În același timp, voi susține totdeauna miniștrii care și-au îndeplinit din plin mandatul, care au muncit zi și noapte, care sunt cunoscuți și iubiți pentru ceea ce au făcut pentru români și nu voi accepta ca să fie schimbați cu no-name-uri , numai pentru că alții care nu au făcut nimic sunt invidioși sau pentru că nu sunt securiști ca ei.

4. M-am exprimat deja vis-a-vis de gratuitatea biletelor de călătorie cu trenul a studenților, și așa cum niciunul din noi care am făcut facultate (mai nou universitate) nu am avut gratuitate și ne-am plătit biletele de tren, și generații întregi de români au ajuns oameni respectabili și au făcut această țară cunoscută în lume, fără să ceară gratuități de un fel sau altul, sunt total pentru eliminarea acestor gratuități. Nu asta e piedică în a învăța și a vă reprezenta țara dragi studenți! Culcați- vă în fiecare seară cu ceea ce a spus Kennedy “nu întreba ce poate face țara pentru tine, ci ce poți face tu pentru țară“ . Dep Dr Cătălin Marian Rădulescu”, se arată în postarea acestuia de pe Facebook.

În sfârșit, un primar recunoaște: „Nu e normal ca salariile din zona publică să fie mai mari decât în zona privată”

Robert Negoiță, primarul Sectorului 3 al Capitalei, vine cu noi declarații incendiare după întâlnirea cu ministrul Finanțelor. Acesta a avertizat că primăriile sunt în colaps financiar, însă a recunoscut că disproporția dintre salariile bugetarilor și cele din sectorul privat nu ajută în stabilirea unui echilibru. Și, în contextul crizei în care se află administrațiile locale, Negoiță a avertizat că primarii vor ieși în stradă. „O să venim cu cetățenii în fața Guvernului. Nu putem să plătim școală după școală, nu putem să plătim bursele, o să ajungem să nu avem bani de curent și de apă la școli”, a spus primarul Sectorului 3, care în prezent este suspendat din PSD.

Sper să le dea Dumnezeu mintea din urmă și își dau seama că nu e în regulă să fie atât de lipsiți de umanitate. Ce exemplu dau guvernanții, când se vede la lumina zilei că mint cu nerușinare? Este adevărat, în anumite primării sunt salariile prea mari, dar domnul ministru nu vorbește și de administrația centrală, unde salariile sunt în anumite situații de două și de trei ori mai mari decât cele din administrația locală. Nu e normal ca salariile din zona publică să fie mai mari decât în zona privată. Dar asta nu înseamnă că dacă spune o chestie corectă, trebuie să-și bată joc de angajamentele pe care le-a luat”, a spus primarul Negoiță la ieșirea de la întâlnirea cu Eugen Teodorovici.

Social democrații au stabilit când se vor întâlni pentru a numi prezidențiabilul

Membrii marcanți ai PSD au o nouă întâlnire săptămâna viitoare, în cadrul căreia vor decide cine va fi candidatul la prezidențiale. Președintele PSD a convocat în acest sens ședința Comitetului Executiv al PSD, care se va desfășura luni, la Palatul Parlamentului.

În cadrul CEx-ul convocat de Viorica Dăncilă se vor analiza sondajele de opinie, însă decizia și anunțul oficial vor veni abia după Congresul PSD din 3 august. Teoretic, principalii candidați pentru prezidențiabilul PSD sunt Viorica Dăncilă și Gabriela Firea.

Agenți de poliție de frontieră din Giurgiu, căzuți în plasa Direcției Generale Anticorupție

Șapte agenți de poliție de frontieră din Giurgiu sunt în vizorul Direcției Generale Anticorupție și al Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, fiind bănuiți că pretindeau sume de bani de la cei care tranzitau frontiera, pentru a închide ochii la anumite nereguli. Astăzi, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu – Rutier a avut loc o percheziție, însă cei șapte agenți erau în vizor de mai mult timp. Ulterior percheziției, au fost puse în executare șapte mandate de aducere pentru agenții de poliție, cu calitatea procesuală de suspect, cercetați sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de corupție.

Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat faptul că, în perioada ianuarie-mai 2019, agenții de poliție de frontieră au săvârșit infracțiuni de luare de mită, care au constat în pretinderea și primirea unor sume de bani, de la conducătorii auto ai autovehiculelor ce au tranzitat frontiera, pe sensul de intrare în România, în legătură cu îndeplinirea/neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unor atribuții de serviciu în referire la efectuarea controlului de frontieră asupra persoanelor și/sau bagajelor (marfa din autovehicule).

În unele situații, polițiștii au pretins și primit sume de bani, pentru a nu constata contravenții/infracțiuni la regimul de frontieră săvârșite de către conducătorii auto. Probele au fost administrate cu sprijinul Serviciului Operații – Structura Centrală.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Parchetului de pe lângă Giurgiu, unde la acest moment se derulează aducerea la cunoștință a calității procesuale și a acuzațiilor, în conformitate cu art. 307 Cod de procedură penală, precum și activitățile procedurale necesare în vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele și a identificării tuturor participanților la săvârșirea infracțiunilor”, au comunicat cei de la DGA.

Percheziții la un lăcaș de cult din Constanța într-un dosar de pornografie infantilă

Foto: DIICOT

O biserică ortodoxă din Constanța a fost verificată astăzi de procurorii DIICOT Iași, într-un dosar în care un preot este cercetat pentru pornografie infantilă. Preotul de 44 de ani, din satul Corona – Albești, este bănuit că ar fi convins o fetiță de doar 13 ani să îi pozeze goală. Minora ar proveni dintr-un centru de protecție al DGASPC. Pe lângă percheziția la biserică, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iași, împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iași și Constanța, au efectuat alte două percheziții domiciliare pe raza județului Constanța și au ridicat mai multe sisteme informatice de la domiciliul unei persoane.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în cursul anului 2019, o persoană de sex masculin, în vârstă de 44 de ani, a determinat o minoră, în vârstă de 13 ani, să producă material pornografic, constând în crearea, cu ajutorul telefonului mobil, a unor imagini și înregistrări video în care aceasta apare ca având un comportament sexual explicit, precum şi să îi transmită şi pună la dispoziţie respectivul material pornografic cu minori.

Cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că, în cursul lunii iunie 2019, autorul faptei a distribuit, prin intermediul rețelelor de socializare, către o colegă de clasă a minorei, fotografiile în care aceasta apărea în ipostaze cu caracter sexual explicit. Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul I.J.J. Constanța, iar suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale”, se arată într-un comunicat DIICOT.

„Tudorel Toader face prăduieli pe Facebook. În mintea angajaților din penitenciare va rămâne ca un ministru incompetent și meschin”

scrisoare anti kovesi

Activitatea ex-ministrului Tudorel Toader pe Facebook naște… monștri. După ce Toader a ținut zilele trecute să explice din nou că nu și-a asumat legile justiției și că nu are nicio legătură cu Secția Specială, site-ul dedicat angajaților din penitenciare a reacționat public: „Alungat când nu a mai răspuns la comenzi, a început o campanie de prăduială a celor care l-au sprijinit să aibă, timp de doi ani, un venit lunar de aproximativ 57.000 de lei. Pe Facebook, Tudorel Toader se dezice de modificarea legilor justitiei, inclusiv de înființarea Sectiei pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție. (prăduitor, prăduitori s. m. (intl.) denunțător)”, scrie Penitenciare.info.

Tudorel Toader face prăduieli pe Facebook… Cine te crede, Tudorele? Onoarea ta s-a pierdut de mult timp! Oricâte simple precizări ar face ex-ministrul Tudorel Toader pe rețeaua de socializare Facebook, în mintea opiniei publice, în mintea angajaților din penitenciare va rămâne ca un ministru incompetent și meschin. A promis că va rezolva problemele din penitenciare, însă acesta s-a preocupat exclusiv de soarta deținuților, lăsând angajații din penitenciare să muncească în condiții mizerabile și fără dotări.

Va urma!”
Sinecuristul Toader își amenință foștii colegi, că va spune (eg. sifona, prădui) și alte lucruri care ar putea prejudicia imaginea celor cu care a lucrat aproximativ doi ani de zile, timp în care s-a aflat la conducerea Ministerului Justiției. Acest comportament este tipic oamenilor josnici, lipsiți de coloană vertebrală și fără orice urmă de demnitate
”, scrie sursa citată.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ploaie ușoară
6 ° C
6.7 °
5 °
78 %
3.1kmh
75 %
vin
11 °
S
12 °
D
13 °
lun
15 °
mar
8 °

Ultimul articol

Șefa DGASPC Argeș, în mijlocul unui scandal legat de sinuciderea unui copil aflat în...

Cea care conduce Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Argeș, Tatiana Eftimie, a fost trimisă în judecată pentru fapte de corupție,...

CA București dă voie Realitatea PLUS să emită în continuare

Decizie în instanță în apărarea Realitatea PLUS, după ce Consiliul Național al Audiovizualului rămăsese neclintit în decizia de a-i retrage licența postului TV. Ieri, Curtea...

Nicușor Dan a semnat decretele pentru numirea șefilor din parchete, în lipsa avizului CSM

Șoc și groază pentru susținătorii președintelui Nicușor Dan, după ce acesta a semnat decretele pentru numirea șefilor din marile parchete, chiar fără avizul (consultativ)...