2.9 C
București
luni, 22 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1303

Control judiciar pentru ofițerul de poliție care a amenințat-o pe Emilia Șercan

Toate indiciile în dosarul deschis în cazul amenințării Emiliei Șercan duc către ofițerul de poliție Gheorghe Adrian Bărbulescu, motiv pentru care anchetatorii au dispus ca acesta să fie cercetat sub control judiciar. Măsura este valabilă 60 de zile, perioadă în care acesta nu are voie să plece din țară și să nu se apropie sau să comunice cu anumite persoane, nu are voie să folosească sau să poarte arme. În plus, Bărbulescu trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată organul de urmărire penală cu privire la schimbarea locuinței, să se prezinte la I.P.J. Ilfov, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat și să comunice periodic, conform programului de supraveghere, informații relevante despre mijloacele sale de existență.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție –Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 25.04.2019, față de inculpatul BĂRBULESCU GHEORGHE ADRIAN, ofițer de poliție în cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj (prev. de art. 131 din Legea nr. 78/2000).

Actele de cercetare au fost inițiate și desfășurate de către Poliția Capitalei (DGPMB) sub supravegherea unei alte unități de parchet până la identificarea presupusului autor, după care, datorită funcției pe care acesta o deține, respectiv ofițer de poliție (persoană care exercită o funcție publică în cadrul unei instituții) dosarul a fost declinat la DNA pentru competentă soluționare.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În seara de 15 aprilie 2019, inculpatul BĂRBULESCU GHEORGHE ADRIAN, a transmis unei persoane, jurnalist de investigație – persoană vătămată, la numărul personal de telefon al acesteia, mesaje de amenințare (un mesaj tip text și cinci mesaje folosind aplicația Facebook Messenger), pentru a o constrânge să înceteze activitatea de investigare a modului în care mai multe persoane din cadrul școlii doctorale a Academiei de Poliție Al. I. Cuza au obținut titlul de doctor. Inculpatul a amenințat-o pe jurnalistă că, că în caz contrar, aceasta va suferi acte de violență și îi va fi suprimată viața”, comunică DNA.

Augustin Lazăr, la încheierea mandatului: „Garanția independenței ne este dată prin lege, dar este consolidată prin competență și respectarea standardelor de etică și integritate profesională”

augustin lazar pensionare

Dacă la Ministerul Justiției s-a predat astăzi ștafeta între fostul ministru și interimarul din fruntea instituției, schimbare vine și de la Ministerul Public. Augustin Lazăr a publicat un mesaj la încheierea mandatului de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în care arată că lasă în urmă o instituție „modernă, întărită, capabilă să își îndeplinească rolul constituțional, acela de a reprezenta, în activitatea judiciară, interesele generale ale societăţii și de a apăra ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor”.

Am avut onoarea și responsabilitatea ca, timp de trei ani, să conduc Ministerul Public, deținând cea mai înaltă funcție pe care o poate atinge un procuror de carieră. La final de mandat, gândurile mele se îndreaptă, în primul rând, către cetățeni, pentru că – în calitate de magistrat – m-am aflat în serviciul public. Cetățenilor României doresc să le transmit că am îndeplinit obiectivele pe care mi le-am asumat la preluarea mandatului de procuror general.

În mod deosebit, doresc să menționez, ca obiectiv îndeplinit, soluționarea dosarelor istorice, o restanță majoră a Ministerului Public, atât în sensul necesității stabilirii adevărului judiciar cât și ca o datorie vizând restituirea adevărului istoric. La final de mandat, gândurile mele se îndreaptă, în al doilea rând, către tânăra generație de procurori, căreia îi adresez îndemnul de a profita de numeroasele oportunități de perfecționare profesională, pentru că garanția independenței ne este dată prin lege, dar este consolidată prin competență și respectarea standardelor de etică și integritate profesională.


În încheiere, doresc să transmit opiniei publice să aibă încredere în capacitatea Ministerului Public de a-și îndeplini rolul constituțional, să aibă încredere în justiție, ca factor determinant pentru modernizarea societății românești și consolidarea statului de drept”, se arată în mesajul lui Augustin Lazăr.

S-au decis întrebările pentru Referendum

În urmă cu câteva momente, purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale a anunțat oficial care vor fi întrebările la Referendumul pentru Justiție. Mădălina Dobrovolschi a susținut o declarație de presă la Palatul Cotroceni, după ce președintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru organizarea unui referendum.

Potrivit acesteia, românii sunt invitați să răspundă la două întrebări:

  • Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațieiri pentru infracțiuni de corupție?
  • Sunteți de acord cu interzicerea ordonanțelor de urgență privind infracțiunile corupție și extinderea dreptului de a contesta OUG la CCR și către alte instițuții?

Referendumul pentru Justiție se va desfășura pe 26 mai, în același timp cu alegerile pentru Parlamentul European.

Final de mandat la MJ. Tudorel Toader: „Am fost onorat să fiu ministru al Justiției”

scrisoare anti kovesi

Tudorel Toader nu mai este ministru al Justiției. Pentru ultima oară, acesta a coborât pentru a da declarații jurnaliștilor prezenți la Ministerul Justiției. Acesta a lăsat să se înțeleagă că nu are mare lucru să își reproșeze, însă a refuzat să răspundă la o întrebare referitoare la imaginea cu care va rămâne în istorie.

Am fost onorat să fiu ministru al Justiției. Sunteți fereastra prin care se vede Ministerul Justiției, activitatea de la această importantă instituție. E cineva care e iubit de toată lumea? Dacă e să îmi reproșez ceva, v-am îndemnat și altă dată, vă îndemn și astazi să vedeți forma actualizată a raportului de activitate – 2 ani și două luni de mandat. Oricând și oriunde se pot face mai multe lucruri și mai bine”, au fost câteva din răspunsurile oferite de Toader jurnaliștilor.

Ana Birchall a ajuns la Ministerul Justiției

Predare de ștafetă la Ministerul Justiției astăzi. Ana Birchall își intră în atribuții, preluând oficial interimatul. Vicepremierul României îi ia locul oficial lui Tudorel Toader, aceasta fiind a doua oară când preia interimatul la Justiție.

În februarie 2017, Birchall a fost numită tot interimar, după demisia lui Florin Iordache.

Procurorul Ionel Corbu şi-a depus dosarul pentru şefia Parchetului General. A anchetat violențele din 10 august

Procurorul militar Ionel Corbu, cel care a instrumentat dosarul privind mitingul din 10 august 2018, şi-a depus candidatura pentru funcţia de procuror general.

Surse din cadrul Ministerului Justiţiei au precizat pentru Mediafax că Ionel Corbu, prim procuror al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, şi-a depus candidatura pentru funcţia de şef al Parchetului General. Ionel Corbu s-a ocupat de dosarul privind mitingul din 10 august. Aceasta este a doua candidatură depusă la sediul Ministerului Justiţiei.

Procurorul Gabriela Scutea, respinsă Tudorel Toader la interviul de selecţie pentru funcţia de procuror general, şi-a depus, miercuri, o nouă candidatură. Vineri este ultima zi în care se pot depune dosarele.

Tudorel Toader a anunţat pe 10 aprilie reluarea procedurii de selecţie a viitorului procuror general, după ce, a spus el, niciunul dintre cei patru candidaţi nu a îndeplinit condiţiile necesare pentru a conduce Ministerul Public. La runda anterioară de interviuri pentru şefia Parchetului General au participat: procurorul general Augustin Lazăr, care-şi încheie pe 27 aprilie mandatul de procuror general şi iese la pensie, procurorul DIICOT Marian Drilea, fostul şef al DIICOT Daniel Horodniceanu şi fosta adjunctă a Laurei Codruţa Kovesi, procurorul Gabriela Scutea. În perioada 12 aprilie – 8 mai se va face selecţia procurorilor iar candidaţii pot depune cereri de înscriere până pe 25 aprilie la direcţia de resurse umane din cadrul ministerului., anunţă Ministerul Justiţiei pe site-ul său. Lista candidaţilor care îndeplinesc condiţiile de participare la interviu se va afişa pe 2 mai pe pagina de internet a ministerului iar în perioada 6-7 mai, cei admişi vor susţine un interviu cu ministrul Justiţiei, alături de care se vor afla cei doi secretari de stat.

Carmen Dan se plânge că a fost înregistrată la întâlnirea cu angajații DGA

carmen dan inregistrata

Ministrul de Interne, Carmen Dan, se plânge că a fost înregistrată miercuri, în cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, atunci când a discutat cu angajaţii pentru a le afla nemulţumirile.

 „Astăzi a fost pur şi simplu o întâlnire de lucru, o discuţie cu oamenii care lucrează în DGA, atât cei cu funcţii de conducere, cât şi cei cu funcţii de conducere. (…) Eu sunt la fel de uimită că o şedinţă ajunge să fie înregistrată. Sunt foarte interesată să aflu cine sunt. În primă instanţă, nu am crezut o astfel de poveste. A ajuns la mine informaţia după şedinţa de Guvern. A fost o discuţie în care am vrut din gura lor să aflu de ce au fost atât de deranjaţi. Am vrut să fac toate precizările privind poziţia pe care am avut-o în cadrul ministerului. Nu m-am poziţionat în sensul desfiinţării acestei direcţii, ci în sensul eficientizării. (…) Voi face toate verificările necesare (să afle cine a înregistrat-o, n.r.)”, a declarat Carmen Dan la RomâniaTV.

Ministrul a mai spus că nu înţelege reacţia şefului Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), Cătălin Ioniţă. „Nu l-a pus nimeni inspector general al Poliţiei Române cu forţa. Asta înţeleg că este principala mea vină. Nu ştiu ce se întâmplă în mintea domnului Ioniţă. Nici nu am vrut să îi dau răspunsul. Am încercat doar să-mi explic ce a generat situaţia, punctând că eu nu duc războaie personale în afara instituţiei cu persoane. (…) Am încercat să înţeleg de ce colegii din DGA i-au cerut directorului general să iasă cu o scrisoare deschisă. Acolo a fost începutul. Cu 2 zile înainte, într-o discuţie avută cu directorul DGA, eram asigurată că sunt un om extraordinar şi că am toată aprecierea şi respectul dânsului. Nu ştiu ce s-a întâmplat, dar nu am reuşit azi (miercuri,n.r) să mă edific. Nimeni de la DGA nu mi-au dat de înţeles că au solicitat directorului acest lucru, dimpotrivă, că au cerut scrisoarea din presă”, a mai spus Carmen Dan. Şeful DGA, Cătălin Ioniţă, a transmis zilele trecute o scrisoare deschisă în care a acuzat faptul că schimbările pe care vrea să le facă ministrul Carmen Dan în DGA îl vizează de fapt pe el. El descrie şi momentul din 2018, când s-a aflat între Carmen Dan şi Mihai Tudose, spunând că a refuzat numirea la Poliţie.

Fostul președinte al AEP este în vizorul DNA. Daniel Barbu, implicat în dosarul trezorierului PSD

Daniel Barbu, fost președinte al Autorității Electorale Permanente și actual candidat din partea ALDE la alegerile europarlamentare, este anchetat de procurorii anticorupție în dosarul trezorierului PSD Mircea Drăghici. Barbu este acuzat că nu și-a fi îndeplinit obligațiile ca președinte AEP în ceea ce privește urmărirea destinației subvențiilor folosite de Drăghici după bunul plac.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus efectuarea urmăririi penale față de o persoană care, la data faptelor, deținea funcția de președinte al Autorității Electorale Permanente (AEP), cu privire la săvârșirea infracțiunii de neurmărire conform legii a respectării destinației subvențiilor. În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 27 mai 2017 – 27 februarie 2019, în calitate de președinte al Autorității Electorale Permanente, suspectul nu ar fi urmărit, conform legii, destinația subvențiilor acordate formațiunilor politice, în sensul în care nu ar fi dispus verificări anuale pentru fiecare partid, privind respectarea prevederilor legale referitoare la venituri (inclusiv cele provenite din fonduri publice, subvenții) și cheltuieli, ar fi stopat unele controale aflate în curs.

Concret, printr-o adresă din data de 22.01.2019, ca urmare a unei scrisori adresate Autorității Electorale Permanente de către trezorierul unui partid, în calitate de președinte al AEP, suspectul ar fi dispus în mod discreționar, oprirea controalelor inițiate prin ordine de serviciu de către directorul structurii competente, controale ce vizau respectiva formațiune politică. În dispozițiile Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale nu există nicio prevedere legală care să permită oprirea unui control dispus de directorul structurii competente din cadrul AEP. Deși a luat cunoștință prin angajații AEP de „unele nereguli cu referire la utilizarea subvențiilor”, nu a fost de acord cu solicitarea unuia dintre angajați săi de a se relua controalele suspendate din dispoziția sa, preferând să își dea demisia în data de 27.02.2019 din funcția de președinte al AEP. La data de 24 aprilie 2019, persoanei i s-a adus la cunoștință calitatea de suspect”, comunică DNA.

Emilia Șercan, amenințată cu moartea chiar de un polițist

Anchetatorii au indicii solide că amenințările primite de jurnalista Emilia Șercan în urmă cu câteva zile au venit chiar din partea unui om al legii. Potrivit Digi24 , este vorba despre un ofițer al Academiei de Poliție, în acest moment fiind efectuate percheziții la biroul acestuia de la Academia de Poliție, precum și la domiciliul său.

Săptămâna trecută, jurnalista scria că a primit, prin SMS, un mesaj de amenințare. „Luni seara, la ora 21,05, am primit un mesaj de amenințare cu moartea. Mesajul vine în contextul în care de trei săptămâni public în mod constant informații despre tezele de doctorat plagiate de la Academia de Poliție, instituție aflată în subordinea Ministerului de Interne, iar alte materiale erau în pregătire”, se arăta în postarea acesteia.

Mii de euro primiți de un jandarm pentru a influența o anchetă penală

Un fost ofițer din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Mehedinți este acuzat că ar fi solicitat și primit aproape 5 mii de euro pentru a interveni într-un dosar penal instrumentat de procurori. Fostul jandarm și-a recunoscut faptele, iar procurorii anticorupție au considerat că pentru fapta sa pedeapsa potrivită este de doi ani de închisoare cu suspendare. Cadrul militar a încheiat un acord cu organele de anchetă, spun procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari.

Dosarul a fost trimis în instanță, iar Tribunalul Militar Timișoara trebuie să dea o soluție privind acordul de recunoaștere a vinovăției inculpatului Lucian Constantin Dochian, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii militari au reținut următoarea stare de fapt: în cursul lunii februarie 2018, inculpatul Dochian Constantin Lucian a pretins și primit de la două persoane (din care una cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani) sumele de 4.000 euro și 8.900 lei, promițând în schimb că își va exercita influența asupra ofițerului de poliție care avea în instrumentare cauza respectivă, în vederea clasării acesteia. Deoarece ancheta în acea cauză nu evolua în direcția promisă de inculpat, la data de 21 martie 2018, acesta din urmă a restituit persoanelor respective o parte din suma primită (1.000 euro), după care a încheiat orice fel de legătură cu acestea. În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra sumelor de 4.000 euro și 8.900 lei.

În prezența avocatului său, inculpatul Dochian Constantin Lucian a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținută în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 2 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public”, comunică DNA.

Elena Udrea spune că la alegerile din acest an sunt candidați susținuți de serviciile secrete

dragnea statul paralel dancila pro romania

Elena Udrea susține că şi în campania electorală de anul acesta ar fi diverşi candidaţi susţinuţi de serviciile secrete, care ar folosi justiţia pentru a elimina contracandidaţii favoriţilor. Udrea a dat exemplu alegerile prezidenţiale din 2014, când Florian Coldea l-ar fi susţinut pe Klaus Iohannis.

„Nu ştiu cine ar putea acum să mai fie capul acestui sistem. Era evident că până acm a fost domnul Coldea. Mie, de la distanţă, mi se pare că sunt mai multe grupări acum care se luptă între ele, pentru că iarăşi avem alegeri prezidenţiale. Dacă în 2014, Maior îl susţinea pe Ponta şi Coldea (Florian Coldea, n.r.) pe Iohannis, evident că şi acum sunt diverşi candidaţi susţinuţi de diverşi facţiuni din serviciile secrete care folosesc justiţia pentru a-şi susţine candidaţii şi a-i sancţiona, elimina pe ceilalţi”, a declarat Elena Udrea la România TV.

Fostul ministru, în prezent în Costa Rica, susţine că serviciile secrete se folosesc de magistraţii instanţei supreme pentru a-şi atinge scopurile. „Uitaţi-vă cum doamna Kovesi a obţinut un susces extraordinar la Înalta Curte, în contestaţia împotriva măsurii preventive. Este evident că la Înalta Curte sunt în continuare judecători care reacţioează la ordin, care depind de sistem. (…) Deocamndată, sistemul se foloseste în continuare de justiţie şi în continuare de Înalta Curte. (…) Cine o fi din servicii acum? Este mai greu, pentru că în afară de câţiva lideri pe care îi ştiam ca fiind în vârful sistemului şi, deşi au trecut în planul doi, activează…”, a mai spus Elena Udrea.

Elena Udrea susţine că din cauza dosarului DGASPC Teleorman, Liviu Dragnea duce o luptă împotriva „statului paralel” care încearcă să-l elimine din campania electorală, menţionând că de astfel de infracţiuni s-ar face vinovaţi mulţi angajaţi plătiţi de stat care lucrează, de fapt, pentru partide. „Liviu Dragnea are acel dosar, despre care nu ştiu ce să spun, pentru că nu cunosc detalii. Însă dacă DNA dacă s-ar uita la toţi preşedinţii de Consilii Judeţene, la toţi primarii care aparţin de un partid politic, vor vedea că au angajaţi, oameni de la partid, care nu vin la serviciu şi sunt plătiţii din bugetul instituţiilor publice. Dacă Dragnea a făcut asta şi sunt probe, atunci este vinovat. Dar la fel de vinovaţi sunt toţi în situaţia dânsului şi sunt foarte mulţi”, a declarat Udrea. Potrivit fostului ministru, Dragnea ar duce o luptă împotriva statului paralel din cauza dosarului de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie: „Domnul Dragnea cu acest dosar în prag de campanie, este evident că duce o luptă în care încearcă să se apere împotriva statului paralel care încearcă să-l înfunde şi să-l scoată din campania electorală”.

Viorica Dăncilă a trimis la Cotroceni propunerile de miniștri interimari. Cine sunt aceștia

statul paralel ministri interimari

Premierul Viorica Dăncilă transmis marţi seară preşedintelui Klaus Iohannis propunerile de numire ca miniştri interimari a Anei Birchall la Justiţie, a lui Eugen Teodorovici la Fonduri Europene şi a lui Radu Oprea la Românii de Pretutindeni.

Premierul Viorica Dăncilă consideră ”inacceptabilă şi lipsită de fundament” decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a respinge propunerile de numire a noilor miniştri pentru portofoliile Ministerului Justiţiei, Ministerului Fondurilor Europene şi Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, potrivit unui comunicat de presă dat publicității de Palatul Victoria.

Totodată, premierul a luat act de decizia preşedintelui de a nu da curs demisiilor ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, ministrului pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero, respectiv a ministrului Justiţiei, Tudorel Toader. ”Sunt un om al dialogului şi am încercat, aşa cum era şi firesc, să am cu preşedintele Iohannis o discuţie premergătoare acestei decizii. Constat, cu regret, că preşedintele refuză colaborarea instituţională şi că, în continuare, prin acţiunile sale încearcă să împiedice buna desfăşurare a activităţii Guvernului României. Din păcate, campania electorală rămâne pentru preşedintele Iohannis o miză mai importantă decât continuarea activităţii ministerelor şi punerea în aplicare a măsurilor guvernamentale, în beneficiul românilor”, precizează Şeful Executivului.

Guvernul precizează că cele trei propuneri pentru funcţiile de ministru, respectiv Oana Florea, Tit-Liviu Brăiloiu şi Eugen Nicolicea respectă toate condiţiile prevăzute de Constituţia României, republicată, şi de legile organice aplicabile, iar persoanele nominalizate nu se află în incompatibilitate, potrivit legislaţiei în vigoare. Premierul Viorica Dăncilă a transmis marţi seară preşedintelui Iohannis propunerile de numire a vicepremierului Ana Birchall, ministru interimar pentru portofoliul Ministerului Justiţiei, a ministrului Eugen Teodorovici, ministru interimar pentru portofoliul Ministerului Fondurilor Europene şi a ministrului Radu Ştefan Oprea, ministru interimar pentru portofoliul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
2.9 ° C
3.3 °
2.7 °
89 %
2.1kmh
100 %
lun
7 °
mar
7 °
mie
7 °
J
3 °
vin
4 °

Ultimul articol

Ciucu a găsit la Primăria Capitalei un „buget „mâncat” de subvenții”

Ciprian Ciucu, primarul ales al Capitalei, așa cum au decis prin vot bucureștenii, a ajuns în noul său birou. Și pare că ce a găsit...

Urmează o nouă demisie în Guvern? Daniel David: „Am tot amânat plecarea de foarte...

S-ar părea că, dincolo de declarațiile referitoare la o eventuală demisie, ministrul Educației, Daniel David, ia totuși în calcul să își depună mandatul. Nu „pe...

Nicușor Dan vrea referendum în Justiție; CSM avertizează că nu va tolera „nicio formă...

Președintele Nicușor Dan a revenit în țară și anunță că a citit sesizările primite din partea magistraților, așa cum au fost transmise după documentarul...