3.7 C
București
luni, 22 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1298

Iohannis revine cu precizări privind refuzul de a numi noii miniștri

Președintele Klaus Iohannis a ieșit astăzi cu o declarație de presă vizavi de mai multe subiecte fierbinți ale zilei. Iohannis a vorbit despre refuzul său de a numi în funcții noi miniștri, printre care și cel al Justiției. „Astăzi le-am dat pesediștilor refuzul meu și în scris, să înțeleagă mai bine că nu sunt de acord cu această remaniere”, a spus Iohannis.

Totodată, acesta a explicat și ce înseamnă de fapt referendumul, însă declarațiile șefului statului au conținut și atacuri la adresa PSD și a liderului Liviu Dragnea. „La capitolul realizări, nimic. Cu o excepție: la modificările pe legile justiției, pe codurile penale au lucrat mult și prost. De ce au lucrat pesedinștii atât de mult și intens pentru subjugarea justiției? Răspunsul este cunoscut și clar: pentru a-l scăpa pe Dragnea de justiție. De asta lucrează PSD de 2 ani și jumătate. Pentru PSD, e mult mai important să îi fie bine lui Dragnea, decât să le fie bine românilor. Cum Dragnea și alții au probleme reale cu justiția, în Europa nu mai discută nimeni cu ei. Cum Dragnea nu mai discută cu Europa, PSD are impresia că nici românii nu mai trebuie sa fie aproape de Uniunea Europeană. PSD se preocupă de problemele lui Dragnea, nu de problemele României și ale românilor”, a atras atenția Iohannis.

DIICOT anchetează o posibilă tentativă de omor în cazul Doinei Pană

doina pana mercur

DIICOT confirmă că ancheta în cazul intoxicării cu mercur a Doinei Pană este în plină desfășurare. Cu toate acestea, procurorul șef Felix Bănilă spune că momentan nu este vizat niciun suspect în cauză. În dosar se fac cercetări pentru constituire a unui grup infracțional organizat și tentativă de omor.

Urmărirea penală se desfășoară la acest moment in rem. Nu avem niciun suspect, însă în cauză au fost audiate mai multe persoane. S-a dispus și un raport de expertiză medico-legală. La momentul acesta nu putem face publice mai multe amănunte, pentru că țin de apanajul procurorului de caz”, a spus șeful DIICOT.

Oficial american, îngrijorat că România vrea să construiască două reactoare nucleare cu China

reactor cernavoda china

Secretarul american al Energiei, Rick Perry, s-a declarat îngrijorat de faptul că Guvernul României vrea să construiască două noi reactoare la Centrala nucleară de la Cernavodă cu o companie chineză de stat.

Întrebat într-o dezbatere din subcomisia pentru energie a Congresului SUA dacă e îngrijorat de faptul că România construiește cele doi noi reactoare cu o companie publică chineză, la câteva zeci de km distanță de baza militară Mihail Kogalniceanu, Perry a spus ”Da”.

Adam Kinzinger, congressman din Illinois, i-a adresat ministrului Perry următoarea întrebare:

”Sunt îngrijorat că aliații noștri români ia serios în calcul să facă afacerea cu compania chineză de stat China General Nuclear Power Corporation. Săptămâna aceasta România a semnat un acord preliminar cu firma chineză pentru construcția a două noi reactoare în valoare de câteva miliarde de dolari. Avem companii americane care își doresc să construiască, dar oferta lor a fost refuzată de Guvernul României din cauza influenței crescânde a Chinei în România. Pentru a înrăutăți lucrurile și mai mult, cele două noi reactoare nucleare sunt amplasate lângă Marea Neagră la câțiva km de baza Mihai Kogălniceanu, unde avem soldați americani. Din punct de vedere al securității naționale, sunteți îngrijorat din cauza acestei investiții a Chinei în infrastructura energetică a aliatului nostru?”. Perry a răspuns ”Da”.

Congresmanul american i-a adresat secretarului Perry o nouă întrebare: ”Cum ne putem angaja cu România astfel ca procesul de selecție (la Cernavodă) să fie transparent și corect?”. Secretarul american al Energiei a spus că va merge în România ”în prima săptămână din iunie”, după ce recent s-a întâlnit la Bruxelles cu vicepremierul României. Perry a mai spus că Guvernul SUA este într-un ”dialog activ cu prietenii noștri pe câteva proiecte nucleare”. Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă (în cae Ministerul Energiei e acționar majoritar) și compania chineză de stat China General Nuclear Power Corporation (CGN) au semnat pe 8 mai acordul preliminar pentru continuarea proiectului construirii și operării reactoarelor 3 și 4 de la centrala Cernavodă.

Un alt pesedist dezertează și se duce la Pro România, partidul lui Victor Ponta

demisie psd

Fostul prefect de Bihor Claudiu Pop a anunţat pe Facebook că a plecat din PSD şi s-a înscris în Pro România, formațiunea condusă de fostul premier Victor Ponta.

„Astăzi (marţi – n.red.) am deschis un nou capitol în viaţa mea politică. M-am alăturat unui proiect pentru România şi pentru români, Pro România”, a scris Claudiu Pop marţi pe Facebook.

Pe 22 aprilie deputatul PSD Nicolae Georgescu a anunţat că s-a înscris în Pro România şi va sprijini candidaţii la alegerile europarlamentare. În prezent, Pro România are 22 de parlamentari în Camera Deputaţilor. Pe 13 aprilie, Adrian Dobre, fost purtător de cuvânt al PSD, a anunţat că a trecut la Pro România, motivând că PSD a intrat pe un drum antieuropean şi un drum al extremei. În ultima perioadă s-au mai alăturat partidului condus de Victor Ponta deputaţi precum Adrian Ţuţuianu sau Mihai Tudose.

Codrin Ștefănescu vrea să organizeze un miting PSD la Romexpo cu 120.000 de oameni

miting psd la romexpo
Codrin Ștefănescu

Social-democraţii vor să organizaze un miting la Romexpo pe data de 21 mai, la care să participe 120.000 de oameni din judeţele din sudul ţării, a declarat secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu.

„În principiu vom organiza un miting săptămâna viitoare. Nu e bătut în cuie. Vom decide mâine (miercuri – n.r.). Rămâne bătut în cuie cel de la Târgovişte de duminică. Maine decidem dacă facem mitingul de miercuri. Dacă îl facem, vor fi în jur de 120.000 de participanţi numai de aici din judeţele din sud la Romexpo”, a declarat pentru Mediafax Codrin Ştefănescu.

El a precizat că, în cazul în care analizele de campanie ale partidului vor arăta că nu este oportună o manifestaţie la Bucureşti, atunci social-democraţii vor renunţa la idee. O decizie clară va fi luată şi anunţată miercuri, a adăugat Ştefănescu. „Varianta B, este foarte posibil ca mâine, făcând analizele noastre de campanie, să decidem că nu este oportun să ne mobilizăm atât de mulţi oameni la acest miting. Mâine (miercuri – n.red.) vom face o declaraţie în sensul ăsta. Toate judeţele din sud sunt pregătite pentru acest miting mare, care este singurul incert”, a conchis secretarul general al PSD. PSD a avut mitinguri, săptămâna trecută, la Iaşi şi Galaţi. Manifestaţia de la Iaşi de joia trecută a avut loc cu ocazia Zilei Europei şi în aceeaşi zi cu Summitul liderilor UE de la Sibiu. La mitingul PSD de sâmbătă, la Galaţi, a participat şi premierul Viorica Dăncilă.

Protestatarii de la mitingurile PSD ar putea fi anchetați. Ce spune ministrul Carmen Dan

carmen dan inregistrata

Cei care i-au întâmpinat cu proteste pe social democrații veniți la mitingurile electorale de la Iași sau Galați riscă repercusiuni. Aflată la Oradea, ministrul Carmen Dan a lăsat să se înțeleagă că există posibilitatea ca protestatarii să fie anchetați.

Structurile de poliţie şi structurile de jandarmerie, cele care au intervenit, fac o evaluare serioasă, vizualizează imagini şi identifică persoane pentru a putea face ceea ce dispune inclusiv Codul penal. Vor face demersul legal de a se sesiza din oficiu, de a sesiza parchetul competent, deoarece cred că este evident pentru toată lumea că au depăşit planul contravenţional şi au trecut în cel penal”, a spus ministrul de Interne, citat de Hotnews.

Carmen Dan a mai spus că este decisă să sesizeze organelor competemte orice încălcare a legii. „Dacă facem o analiză, o să constatăm că din anii ’90 nu au mai fost cazuri în care să întâlnim manifestaţii şi contramanifestaţii în acelaşi loc. Iar acest lucru l-a avut în vedere şi legiuitorul când a dispus modul de organizare a acestor adunări publice. Eu vreau să fac un apel să conştientizeze cei care gândesc că în acest fel se pot manifesta, că de la violenţă verbală la violenţă fizică este doar un pas, iar noi nu avem de gând, sub nicio formă, să încurajăm sub nicio formă lucrul acesta”, a mai spus Carmen Dan, conform sursei citate.

Ministrul Justiției din Madagascar confirmă extrădarea lui Mazăre

Publicația lexpress.mg abordează astăzi subiectul Radu Mazăre și extrădarea acestuia, sub titlul „Corupție – Radu Mazăre va fi extrădat”. Jurnaliștii din Madagascar îl citează în articol pe Jean-Jacques Randrianasolo, ministrul Justiţiei, care a confirmat că procedura de extrădare a fostului primar al Constanței va fi îndeplinită.

Cu toate acestea, L’Express de Madagascar scrie și că Mazăre a depus o cerere pentru ca autoritățile să îi acorde azil politic, cerere care va fi analizată abia la anul în ianuarie. În acest context, jurnaliștii de la
L’Express citează surse judiciare, conform cărora Mazăre nu poate fi obligat să părăsească Madagascarul până când cererea sa de azil nu va fi soluționată.

Cine erau magistrații care se ocupau îndeaproape de respectarea protocoalelor SRI-PÎCCJ. Procurorii care refuzau să se supună erau amenințați

scrisoare ambasade

Verificările Inspecției Judiciare referitoare la modul în care au fost aplicate protocoalele încheiate între SRI și Parchetul General a fost finalizat. Potrivit Știri pe Surse, raportul Inspecţiei Judiciare a fost trimis la parchetele din ţară, pentru observaţii, iar abia apoi va ajunge pentru analiză la Consiliul Superior al Magistraturii.

Știri pe Surse citează postul Antena 3, potrivit căruia „au existat procurori anume desemnaţi de procurorul general, în perioada 2008-2018, pentru acest domeniu al securităţii naţionale. Printre aceştia se afla şi un judecător, consiliera lui Kovesi, Dana Tiţian, cea care a fost desemnată să facă astfel de cereri la Înalta Curte şi să autorizeze mandatele de siguranţă naţională. Alţi procurori responsabili de acest domeniu au fost Horia Valentin Şelaru (ajuns între timp judecător la ÎCCJ), Marius Iacob, Codruţ Olaru, Marius Bulancea, Gabriela Scutea, Camelia Sutiman, Romulus Dan Varga”.

Totodată, sursa citată scrie că procurorii care refuzau colaborarea cu SRI sau respingeau sugestiile ofiţerilor în instrumentarea dosarelor erau presați și amenințați cu pierderea postului, în prezența ofiţerilor SRI. „Printre ofiţerii menţionaţi se află şi generalul (r) Dumitru Dumbravă, autorul celebrei formule justiţia – câmp tactic. Un exemplu oferit de jurnalista Berta Popescu de la Antena 3 este procurorul Elena Iordache, de la Parchetul General. Elena Iordache le-a povestit inspectorilor că ofiţerii SRI şi îi spuneau unde trebuie să facă percheziţii.

…Doru Ţuluş le-a spus inspectorilor că ofiţerii SRI erau singurele persoane care intrau în sediul DNA fără să fie vreodată controlate. Potrivit lui Ţuluş, deşi a fost încheiat în 2009, protocolul SRI-PÎCCJ a fost implementat ca atare în cadrul DNA abia în perioada imediat după mai 2013, odată cu numirea noii echipe de conducere a DNA, iar modalitatea de lucru s-a schimbat radical”.

150 de percheziții în România, Italia, Spania, Franța și Ungaria privind pește procurat ilegal

perchezitii peste

Peste 150 de percheziţii au loc în România, precum şi în Italia, Spania, Franţa şi Ungaria, la o grupare formată din sute de persoane care procurau ilegal cantităţi mari de peşte şi le vindeau în România.

Potrivit IGPR, poliţiştii români, precum şi cei din Italia, Spania, Franţa şi Ungaria pun în aplicare peste 150 de mandate de percheziţie domiciliară, în vederea documentării activităţii infracţionale a unui grup organizat, care se ocupa cu activităţi ilegale din domeniul pescuitului, achiziţiei, transportului şi comercializării peştelui impropriu consumului.

În România, poliţiştii pun în aplicare 115 astfel de mandate de percheziţie domiciliară, pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Constanţa, Călăraşi, Dâmboviţa, Argeş, Ilfov, Tulcea, Prahova, Braşov, Brăila, Buzău, Vâlcea, Giurgiu şi Maramureş. Alături de ei sunt şi reprezentanţi ai Poliţiei Naţionale din Spania.

La rândul lor, poliţiştii români participă la acţiunile similare care au loc pe teritoriul Italiei, Spaniei, Franţei şi Ungariei. Dosarul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi, având în vedere complexitatea cauzei, precum şi caracterul transfrontalier, cazul a fost deschis la nivelul Eurojust, fiind făcute anchete în Italia, Spania, Franţa, Ungaria şi Portugalia.

Gruparea, formată din sute de persoane (români, francezi, italieni şi maghiari), ar fi creat un adevărat mecanism pentru procurarea ilegală a peştelui, din afara ţării, pentru transportul acestuia şi, ulterior, pentru comercializarea lui în România. Produsele piscicole erau obţinute din apele teritoriale ale Italiei, Spaniei şi Franţei, unde pescuitul era interzis, peştele din acele zone fiind impropriu consumului. Ulterior, cantitatea rezultată în urma braconajului piscicol era depozitată şi transportată fără a avea autorizaţie sanitar-veterinară, aşa cum impune legislaţia europeană şi română în domeniu.

„Aducerea în România a peştelui s-ar fi realizat prin folosirea unor documente falsificate, membrii grupării efectuând achiziţii intracomunitare, prin intermediul unor societăţi româneşti cu obiect de activitate în domeniul comercializării produselor piscicole, special înfiinţate pentru a servi activităţii infracţionale”, arată IGPR. În urma cooperării internaţionale dintre Poliţia Română cu autorităţile poliţieneşti din Spania, Ungaria, Franţa, Italia şi Portugalia, a fost documentată activitatea grupării infracţionale, iar toate informaţiile existente s-au valorificat prin blocarea accesului pe piaţa românească a 30 de tone de peşte, impropriu consumului, a cărui valoare s-ar fi ridicat la aproximativ 600.000 de lei. Cu sprijinul Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a fost distrusă întreaga cantitate de peşte confiscată.

Barometrul de opinie al Academiei Române: prezență la vot de 39% la europarlamentare

alegeri europarlamentare 2019

Barometrul de opinie al Academiei Române, realizat de INSCOP Research, arată că la alegerile europarlamentare de pe 26 mai vom avea o prezență la vot de 39%.

Barometrul, realizat în perioada 12 aprilie – 3 mai, arată că PSD şi PNL se află într-o luptă strânsă pentru primul loc în clasamentul intenţiei de vot la alegerile pentru Parlamentul European. Volumul eşantionului a fost de 1.050 persoane.

Potrivit sondajului, peste 39% din cei intervievaţi au precizat că vor merge la vot. De asemenea, 11% dintre respondenţi au spus că sigur nu vor merge la vot, 19,4% dintre cei intervievaţi au spus că nu s-au hotărât cu cine vor vota, iar 6,5% nu ştiu sau aleg să nu răspundă la această întrebare. Respondenţii au precizat că ar vota cu: PSD – 26,4 %, PNL – 26,1%. Totodată, ceilalţi respondenţi au precizat că vor vota după cum urmează: Alianţa 2020 USR PLUS – 20,1%; Pro România – 8,5%; ALDE – 8,2%; UDMR – 4%; PMP – 3,5%; UNPR – 1%.

„Dintre românii care îşi exprimă o opţiune de vot, ceea ce reprezintă 63,1% din eşantion, 27,6% intenţionează să voteze cu PNL (faţă de 26,3% în martie), iar 25,5% cu PSD (faţă de 26,9% în martie). Urmează Alianţa 2020 USR-PLUS cu 16,5% (faţă de 15,3% în martie 2019), ALDE cu 9,2% (9,3% în martie) şi Pro România cu 9,1% (acelaşi scor ca în sondajul precedent). UDMR înregistrează o intenţie de vot la limita pragului electoral de 4,8% (faţă de 5% în martie). Pentru PMP şi-au exprimat intenţia de vot 3,9% dintre respondenţi (faţă de 4,4% în martie). 1,1% dintre cei chestionaţi au ales UNPR, 0,6% PSR, 0,5% PRU, 0,3% PSDI, 0,2% BUN, PRO DEMO 0,2%. Cei doi candidaţi independenţi, Gregoriana Tudoran şi George Simion, sunt cotaţi cu o intenţie de vot de 0,3%”, se arată în sondaj.

Potrivit barometrului, la ultimele alegeri europarlamentare (25 mai 2014), nivelul prezenţei la vot în România a fost de 32,4% dintre alegătorii înscrişi pe listele electorale. În privinţa referendumului pe justiţie organizat de Klaus Iohannis, 59% dintre respondenţi au precizat că sunt de acord cu decizia de a fi convocat, în vreme ce 23,8% au spus că dezaprobă decizia.

Sorin Oprescu, condamnat la patru ani și patru luni de închisoare cu executare

Fostul primar general al Capitalei Sorin Oprescu a fost condamnat luni de Tribunalul Bucureşti la patru ani şi patru luni de închisoare cu executare. Sentinţa nu este definitivă.

Tribunalul Bucureşti l-a achitat pe Sorin Oprescu pentru infracţiunile prevăzute de art 29 lit. a din Legea nr 656/2002.

„În baza prevederilor art 289 alin 1 cod penal cu aplic. art 6 si art 7 lit. a din Legea nr 78/2000 condamnă pe inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 3 ani interdicţia drepturilor prev. de art 66 alin 1 lit. a b k cod penal. În baza prevederilor art 289 alin 3 cod penal dispune confiscarea sumei de 25.000 euro. În baza prev art 367 alin 1 cod penal condamnă pe inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare şi 3 ani interdicţia drepturilor prev. de art 66 alin 1 lit. a b si k cod penal. În baza art 297 cod penal cu ref la art 13/2 din Legea nr 78/2000 mai condamnă pe inculpat la pedeapsa de 3 ani inchisoare şi 3 ani interdictia drepturilor prev. de art 66 alin 1 lit., a b k cod penal”, se arată în decizia instanţei.

Magistraţii Tribunalului Bucureşti mai arată că, în baza art 39 alin 1 lit. b cod penal, inculpatul va executa pedeapsa de patru ani de închisoare la care adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse de un an și patru luni. „În final, inculpatul execută pedeapsa de 4 ani şi 4 luni inchisoare si 3 ani interdictia drepturilor prev. de art 66 alin 1 lit. a b k cod penal. În  baza prev. art 65 cod penal interzice inculpatului drepturile prev. de art 66 alin 1 lit. a b k  cod penal executabilă de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare la momentul când pedeapsa principala a fost considerata ca fiind executată”, mai scrie în decizia instanţei.

De asemenea, instanţa a constatat că Oprescu a fost reţinut/arestat preventiv în perioada 6 septembrie 2015 – 27 noiembrie 2015 (arestat la domiciliu) – 14 ianuarie 2016 (control judiciar). Totodată, Tribunalul Bucureşti a respins cererea privind aplicarea măsurii confiscării extinse prevăzute de art 112/1 cod penal pentru martora Adriana Nica. „În baza prevederilor. art 403 lit. c cpr pen ridică măsura sechestrului asigurător asupra imobilului situat în Bucureşti, sector 1 str Herăstrău, nr 42 aparţinând martorei Nica Adriana. În baza prevederilor art 112 /1 cod penal confiscă de la inculpatul Oprescu suma de 695.871 lei (perioada 2013 – septembrie 2015). În baza prevederilor art 403 lit. c cpr pen menţine măsura sechestrului asigurător asupra cotei indivize de 5/6 din imobilul situat în Bucureşti, str Popa Savu nr 42, parter sectorul 1 format din apartament patru camere de locuit şi dependinţe cu o suprafaţă utilă de 172,34 mp, loc de parcare demisol şi boxa demisol şi cota parte indiviza de 101,64 mp teren identificate cu nr cadastrale 6627-2, 6627/2/3 intabulate in cartea funciara 27192 sector 1 până la concurenţa sumei de 1.264.531,8 lei. În baza prevederilor art 403 lit. c c pr pen ridică măsura sechestrului asigurător asupra imobilului situat în sat Ciolpani, comuna Ciolpani în suprafaţă de 526 mp şi teren cu suprafaţa de 895 mp. În baza prevederilor art 403 lit. f c pr pen dispune restituirea către a inculpat a sumelor de 31.350 lei, 9000 euro, 31.050 lei, 40.000 lei, 500 euro, ridicate cu ocazia percheziţiilor domiciliare”, mai arată sursa citată.

DIICOT nu a găsit niciun dosar privind tentativa de asasinare asupra lui Liviu Dragnea

dragnea la spital liviu dragnea aprozare
Foto: Facebook

Președintele PSD Liviu Dragnea a afirmat aseară la România TV că la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism ar exista un dosar în care se fac cercetări cu privire la tentativa de asasinare asupra sa. Povestea este din vara anului trecut, când Liviu Dragnea a povestit la Antena 3 că în aprilie 2017 patru cetățeni străini au vrut să îl omoare.

Azi, jurnaliștii au solicitat DIICOT să clarifice situația și să elucideze care este stadiul dosarului. Însă, potrivit răspunsurilor venite din partea DIICOT, în arhivele unității nu se regăsește așa ceva. „Pe rolul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism nu există înregistrată vreo cauză care să facă obiectul soclitării dumneavoastră”, se arată în răspunsul DIICOT primit și publicat de G4Media.ro.

Dragnea a adus în discuție dosarul DIICOT în emisiunea televizată în contextul în care una dintre persoanele care ar fi dat declarații a primit amenințări. „La DIICOT e o declarație care vorbește despre așa ceva. Nu e a mea. A cuiva care a spus cu subiect și predicat. Dacă vreodată, sper să ajungem în țara asta să iasă la iveală adevărul, o să considerați că tot ce a fost în emisiunea dumneavoastră au fost glumițe. Dacă o să iasă la iveală o să vă îngroziți”, sunt câteva dintre afirmațiile lui Liviu Dragnea de duminică, de la România TV.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
burniță de intensitate joasă
3.7 ° C
4.4 °
3.3 °
87 %
3.1kmh
100 %
lun
5 °
mar
5 °
mie
8 °
J
3 °
vin
4 °

Ultimul articol

Ciucu a găsit la Primăria Capitalei un „buget „mâncat” de subvenții”

Ciprian Ciucu, primarul ales al Capitalei, așa cum au decis prin vot bucureștenii, a ajuns în noul său birou. Și pare că ce a găsit...

Urmează o nouă demisie în Guvern? Daniel David: „Am tot amânat plecarea de foarte...

S-ar părea că, dincolo de declarațiile referitoare la o eventuală demisie, ministrul Educației, Daniel David, ia totuși în calcul să își depună mandatul. Nu „pe...

Nicușor Dan vrea referendum în Justiție; CSM avertizează că nu va tolera „nicio formă...

Președintele Nicușor Dan a revenit în țară și anunță că a citit sesizările primite din partea magistraților, așa cum au fost transmise după documentarul...