3.8 C
București
duminică, 28 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1280

Procurorii anticorupție mai scot de la naftalină câteva dosare

emilia sercan amenintare
DNA

Direcția Națională Anticorupție a făcut publice încă șapte dosare trimise în instanță luna trecută, cu inculpați din toată țara, unde infracțiunile cele mai „recente” sunt din anul 2014. Inculpații sunt inspectori vamali, administratori de firmă, societăți comerciale, dar și un președinte de asociație.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților IONIȚĂ ANCA AURELIA și ȘAITOȘ OCTAVIAN ALEXANDRU, la data faptelor inspectori vamali în cadrul Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Bihor, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în data de 13 octombrie 2011, inculpații Ioniță Anca Aurelia și Șaitoș Octavian Alexandru, în calitățile menționate mai sus, cu ocazia finalizării unui control efectuat la o societate comercială, nu au respectat prevederile legale în sensul că nu au aplicat sancțiunile contravenționale prevăzute de lege și confiscarea în întregime a unei cantități de 18.248 litri de carburant (în valoare de 75.400,736 lei).

În documentele firmei respective, produsul energetic figura achiziționat de la o societate comercială renumită în domeniul producerii și comercializării produselor petroliere. În realitate, în urma analizelor efectuate, s-a constatat că produsul respectiv nu fusese achiziționat de la acea societate, nu respecta standardele de calitate prevăzute de lege, având o concentrație de sulf de peste 40 mg/kg, în condițiile în care normele legale referitoare la standardele de calitate pentru motorină indicau un maxim de 10 mg/kg și nici nu fusese plătită acciza către stat pentru acest produs. Cu toate acestea, cei doi inspectori au menționat în procesul verbal de control că nu au fost constatate nereguli sau abateri de la legislația fiscală ori de altă natură.

Prin această conduită, cei doi inculpați au cauzat Agenției Naționale de Administrare Fiscală o pagubă în cuantum de 95.400 lei (suma de 20.000 lei – minimul amenzii contravenționale neaplicate și suma de 75.400 lei – contravaloarea produselor energetice neconfiscate) concomitent cu obținerea unui folos necuvenit, în același cuantum, societății comerciale care a făcut obiectul controlului. Agenția Națională de Administrare Fiscală – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 95.400 lei. În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unor bunuri mobile și imobile ce aparțin celor doi inculpați. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bihor, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților TRUȘCĂ NICOLAE, la data faptei administrator al S.C. Sandmayer S.R.L. și S.C. SANDMAYER S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în perioada 01.01.2008 – 31.12.2010, inculpatul Trușcă Nicolae, în calitate de administrator al inculpatei S.C. Sandmayer S.R.L., a înregistrat în evidențele contabile ale societății achiziții fictive de la mai multe societăți comerciale, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, respectiv a taxei pe valoare adăugată și accizelor datorate bugetului de stat. În consecință, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 9.753.986 lei. În concret, în perioada anilor fiscali 2008 – 2010, inculpatul Trușcă Nicolae a înregistrat în evidențele contabile ale inculpatei S.C. Sandmayer S.R.L. operațiuni fictive de achiziție a cantității de 5.253.981 litri motorină, 104.660 litri benzină, 86.350 litri combustibil lichid pentru centrale și 25.000 metri liniari cablu de transmisiuni, pe baza unor facturi fiscale emise de mai multe societăți comerciale.

Agenția Națională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) s-a constituit parte civilă în procesul penal. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor conturi bancare ce aparțin inculpatei S.C. Sandmayer S.R.L., până la concurența sumei de 11.338.852 lei, reprezentând prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina inculpaților. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Ilfov cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului MARIA FLORIN, la data faptei președinte al Asociației „Zoo-Vegetale” Uda, județul Argeș, pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în perioada 2010-2012, inculpatul Maria Florin, în calitatea menționată mai sus, a depus cu rea-credință la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false și inexacte (declarații anexă, declarații de eligibilitate, contract de concesiune a unei suprafețe de 612 ha, etc.), în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemele de plată unică pe suprafață. În realitate, asociația respectivă nu a utilizat terenurile, pășuni comunale, pentru care prin cererile depuse la A.P.I.A. a solicitat sprijin financiar pe suprafață, întrucât asociația nu deținea animale, pășunile fiind utilizate, în realitate, de locuitorii comunei deținători de animale.

Prin aceste demersuri, au fost obținute pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 610.907 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză. În cauză, s-a dispus luarea măsurilor asigurătorii, prin instituirea sechestrului, asupra unor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpatului Maria Florin. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Argeș, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Într-o manieră asemănătoare, în perioada 2013-2014, persoane desemnate din partea Asociației „Zoo-Vegetale” Uda, județul Argeș, la determinarea inculpatului Dumitru Popescu Gheorghe, la acea vreme președinte al asociației, au depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false și inexacte ceea ce a avut drept urmare obținerea pe nedrept de fonduri nerambursabile în sumă totală de 706.694 de lei. În cauză, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile ce aparțin inculpatului Dumitru Popescu Gheorghe.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, s-a constitui parte civilă, față de inculpatul Dumitru Popescu Gheorghe cu suma de 110.265 lei.

În cauză, în prezența avocatului, inculpatul Dumitru Popescu Gheorghe, a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținută în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv: 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea în forma participației improprii a infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

Dosarul de urmărire penală privind pe inculpatul Dumitru Popescu Gheorghe, împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise Tribunalului Argeș.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților CIOLCĂ DAN ȘTEFAN, administrator al S.C. AGROBERIN S.R.L. București, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, STANCIU DENIS CIPRIAN pentru săvârșirea infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene (2 infracțiuni) și S.C. AGROBERIN S.R.L. București (fostă S.C. Serodcom S.R.L. Brăila) pentru săvârșirea infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene (3 infracțiuni).

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în anii 2011, 2013 și 2014, inculpata S.C. Agroberin S.R.L. București (fostă S.C. Serodcom S.R.L. Brăila), prin intermediul inculpatului Ciolcă Dan Ștefan în calitate de administrator legal al societății în anul 2011 și ulterior, prin intermediul inculpatului Stanciu Denis Ciprian (persoană împuternicită în anii 2013 și 2014), a depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) cereri anuale pentru acordarea de ajutoare financiare europene pentru lucrări agricole declarate ca fiind executate în județele Vaslui și Galați, deși, în concret, inculpata SC Agroberin SRL București nu a exploatat agricol terenurile în suprafețele care au fost declarate la A.P.I.A.

Astfel, în cursul anilor 2011-2014 pentru a obține subvenții nerambursabile, inculpații au depus la A.P.I.A. mai multe documente falsificate, obținând pe nedrept fonduri europene în sumă totală de 407.248 lei, sumă cu care A.P.I.A. s-a constituit parte civilă în procesul penal. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor conturi bancare ce aparțin inculpaților, până la concurența sumei menționate anterior. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Brăila cu propunerea de a se menține măsurile asiguratorii dispuse în cauză.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei DÎRJAN DORINA-CRISTINA pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în cursul anului 2012, în contextul derulării unui proiect finanțate din fonduri nerambursabile (privind „Achiziție utilaj pentru lucrări de pregătire a ternului”), inculpata Dîrjan Dorina-Cristina a depus la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (A.P.D.R.P.) un înscris cu un conținut nereal (certificat de absolvire), prin care s-a urmărit îndeplinirea condițiilor prevăzute în contractul de finanțare și în Ghidul solicitantului, în vederea obținerii de fonduri din bugetul Uniunii Europene.

Acel document atesta efectuarea de către inculpată a unui curs de inițiere pentru ocupația „mașinist utilaje cale și terasamente”. Acest demers a avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene în cuantum de 192.224 lei, sumă cu care Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.I.R.) s-a constituit parte civilă în cauză. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unui buldoexcavator ce aparține inculpatei Dîrjan Dorina-Cristina, până la concurența sumei de 192.224 lei. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Sălaj cu propunere de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului BONDOR MIHAI pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în perioada 15 aprilie 2012 – 15 mai 2014, inculpatul Bondor Mihai, a folosit și a prezentat la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Local Rădăuți (în 2012) și Centrul Județean Suceava (în 2013 și 2014), documente false, anexate cererilor unice de plată formulate în numele soției sale, obținând, astfel, în mod necuvenit, subvenții pe suprafață pentru terenuri cu destinație pășune situate pe raza comunei Sucevița, jud. Suceava, în valoare totală de 145.443,49 lei. Prejudiciul a fost achitat integral în cursul urmăririi penale. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Suceava.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art.483 Cod procedură penală, cu acordurile de recunoaștere a vinovăției a inculpaților ȘTEFĂNESCU ION, la data faptei administrator al SC Arhivolta SRL și S.C. ARHIVOLTA S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunii de folosire cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În acordurile de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în data de 30 aprilie 2014, în cadrul atribuirii unui contract de „Reabilitare de străzi urbane, trotuare și iluminat public în orașul Comănești, județul Bacău” de către UAT Orașul Comănești, inculpatul Ștefănescu Ion, în calitate de administrator al SC Arhivolta SRL, a prezentat mai multe declarații și documente false, având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene nerambursabile, în valoare de 181.018 lei.
SC Arhivolta SRL, administrată de inculpatul Ștefănescu Ion, a achitat 181.018 lei, sumă cu care Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice s-a constituit parte civilă, astfel încât nu au mai fost dispuse măsuri asigurătorii
.

În prezența avocaților, inculpații Ștefănescu Ion și SC Arhivolta SA au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv: un an și 4 luni, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pedeapsa de 13.500 lei amendă penală și pedeapsa complementară a afișarea hotărârii de condamnare în extras la sediul inculpatei pentru o perioadă de 2 luni.

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Ștefănescu Ion va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria municipiului Bacău, județ Bacău sau la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău – Centrul de Primire în Regim de Urgență Bacău. Dosarul de urmărire penală privind pe cei doi inculpați, împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise Tribunalului Bacău”, se arată în comunicatul DNA.

Cioloș: „Vom strânge semnături pentru candidatul nostru comun și vom vota cu Dan Barna”

Dacian Cioloș a anunțat oficial că a început cursa pentru prezindențiale, iar USR PLUS are cel mai potrivit candidat: „Îl sprijin pe Dan Barna la prezidențiale pentru că e vocea unei noi generații. Dan nu va fi nici președinte-jucător, nici președinte-spectator. Dan Barna va fi un președinte-arbitru, un mediator. Un președinte care să capete încrederea cetățenilor români că poate uni, că poate mobiliza toate părțile din societate alături de un nou proiect pentru România”, a explicat Cioloș pe pagina sa de Facebook.

Totodată, Cioloș a scris că îl sprijină necondiționat pe Dan Barna și că va rămâne cel care se va ocupa de campania de comunicare. „Vrem să câștigăm alegerile prezidențiale, dar vrem să câștigăm și alegerile locale și pe cele parlamentare. Alcătuim un tandem, iar eu voi vorbi în această campanie, la fel ca-n următoarele două, despre guvernare. Pentru că românii vor să știe de ce vrem să câștigăm puterea și, mai ales, ce vrem să facem cu ea.

Vom strânge, deci, începând de astăzi, semnături pentru candidatul nostru comun și vom vota cu Dan Barna. Mi-aș fi dorit să fiu prezent la lansarea campaniei de strângere de semnături. Din nefericire, un eveniment trist în familie – momentul în care mă despart de cineva tare drag sufletului meu – m-a ținut, astăzi, departe”.

PRO România a bătut palma cu ALDE și nu prea. Ponta spune că trebuie îndeplinite anumite condiții pentru o alianță

Alianța PRO România – ALDE este ceva concret doar pentru liderul celei de-a doua formațiuni, care a anunțat victorios „discuții fructuoase”. Chiar dacă anunțul lui Călin Popescu Tăriceanu dădea ca sigură prietenia politică cu partidul lui Victor Ponta, acesta a explicat că nu dorește un ALDE la guvernare.

Pe 22 Iulie am spus “dacă ALDE iese de la guvernare suntem dispuși să discutăm un proiect politic comun”! Azi am progresat foarte mult în acest sens! Nu am luat decizii – dar am discutat și progresat! Când mai mulți oameni se așează la masă cu intenții bune – sunt șanse mai mari de succes!

Este o nevoie uriașă de schimbare a modului de guvernare a țării/ un “RESET” total al administrației publice și al direcției economice! Trebuie să găsim soluții și oameni capabili să le aplice! Noi Suntem ProRomania- și ținem cu România!”, a scris Ponta pe Facebook.

În urmă cu puțin timp de această reacție a lui Ponta, Tăriceanu pusese însă poze vesele de la masa la care se întâlniseră: „Discuții fructuoase în această dimineaţă cu liderul Pro România, Victor Ponta: am discutat o viitoare colaborare sub forma unei Alianțe politice! ALDE şi Pro România vor avea grupuri parlamentare comune, şi astfel vom fi a treia forță politică parlamentară, după PSD şi PNL. În perioada imediat următoare grupurile de lucru ale celor două partide se vor întâlni pentru a stabili proiectul politic al Alianţei şi protocolul de colaborare”.

Fifor și Arafat au explicat unde s-a greșit în intervenția de la Caracal

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă și ministrul de Interne interimar au fost invitați la Marius Tucă Show la o discuție despre cazul care ține prima pagină a ziarelor, crima de la Caracal. Raed Arafat și Mihai Fifor au explicat cum văd ei situația creată, dar și măsurile care trebuie luate. Până acum, mai multe persoane și-au pierdut funcțiile de conducere în legătură cu acest caz, scrie Mediafax: au demisionat sau au fost demişi ministrul de Interne- Nicolae Moga, şeful şi adjunctul Poliţiei Olt, şeful Poliţiei Caracal, prefectul şi subprefectul de Olt, iar mai târziu, pentru declaraţiile făcute, ministrul Educaţiei Ecaterina Andronescu.

Se trimite ambulanţă când se ştie unde este persoana. Acolo indexul nu a pus ambulanţă în ascultare, ci doar poliţie. Am înţeles că indexul era de persoană răpită şi poliţia a fost anunţată. Ambulanţa, dacă era anunţată, mergea la prima casă, unde a mers şi poliţia iniţial. Misiunea de noapte nu a mai venit prin 112. În misiunea de noapte putea să fie solicitată ambulanţă de către cei care au iniţiat misiunea de noapte. Apelul de seară nu a mai trecut prin 112. Acolo putea să fie chemată ambulanţa, dacă se considera necesar pentru misiune”, a explicat Arafat.

A fost un şir nefericit de erori, proastă comunicare, a fost cel mai nefericit mixt de neconcordanţe posibil, care s-a soldat cu moartea Alexandrei, lucru pe care îl regretăm. Am văzut că acest lanţ al sistemului nu funcţionează. Sigur că putem face destituiri, încercăm să îi pedepsim pe cei care au greşit, dar încercăm să învăţăm din ce a fost la Caracal. A fost eroare umană multă, nepricepere multă, indolenţă multă. Cercetarea din Poliţie pe care o facem va arăta toate aceste chestiuni”, a spus și Fifor. Continuarea, aici.

Primăria Capitalei a aprobat mitingul din 10 august

dosarul 10 august

Primăria Capitalei dă undă verde organizării unei manifestaţii în data 10 august în Piaţa Victoriei, scrie Agerpres. Aprobarea a fost solicitată de reprezentantul Grupului de Acţiune Civică Diaspora pentru România, Tomescu Tommy Joul. Teoretic, protestul se va desfășura pe toată perioada zilei, așa cum de altfel este anunțat și pe pagina de Facebook a evenimentului.

A mai rămas foarte puțin până la 10 August 2019. Aproape nimic nu s-a schimbat, cu excepția faptului că Dragnea a intrat la pușcărie. În continuare, însă, îi avem pe Tăriceanu, Dăncilă, Șerban Nicolae, Nicolicea, Iordache, Pleșoianu, iar lista poate continua.

În continuare, dosarul 10 August este nerezolvat, ba mai mult, a fost mutat la DIICOT, acolo unde PSD și-a pus omul de încredere în urmă cu aproximativ 1 an jumătate. Tocmai din cauza acestor lucruri, pe 10 August 2019 ne vedem din nou în Piața Victoriei, iar programul este următorul:
În urma discuțiilor cu mai multe persoane implicate, acesta va fi programul general al protestului din 10 august:

1) Adunarea incepe încă de la primele ore ale dimineții în Piata Victoriei

2) La ora 17, ne mutăm cu toții în Piața Revoluției, la sediul MAI, de unde la ora 19 va începe un marș spre Piața Victoriei.
Traseul marșului este următorul: ora 19 – Plecare de la sediul MAI, din Piața Revoluției – sediul DIICOT (calea Griviței) – Guvern (pe calea Victoriei)
sunt în jur de 2 kilometri, iar timpul estimat este de jumătate de oră

3) Odată ajunși în Piața Victoriei, ne unim cu celelalte zeci de mii de români ce ne vor aștepta acolo deja”.

Închisoare pe viață în România după o crimă și alte infracțiuni grave comise în Italia

Un român va executa o pedeapsă de închisoare pe viață, chiar dacă instanțele din România nu aplică astfel de sancțiuni nici în cazul celor mai grave fapte. Însă în cazul lui Aurel Roșu, acum în vârstă de 27 de ani, lucrurile stau diferit. Curtea de Apel Galați a recunoscut două sentințe de condamnare pronunțate de instanțele italiene, cea mai mare dintre acestea fiind pedeapsa cu închisoarea pe viață. Aurel Roșu este unul dintre cetățenii români acuzați și judecați pentru mai multe fapte groaznice comise pe teritoriul Italiei.

Faptele pentru care a fost judecat Roșu au fost comise în primăvara anului 2012 și a culminat cu uciderea unui cetățean italian. În fapte au fost implicați în acea vreme Iulian Ghiorghiţă, 38 de ani, Cătălin Simionescu, 34 de ani, Dorel Gheorghiță și Aurel Roșu – cel mai tânăr. Se bănuiește că, deși niciunul nu avea antecedente penale, aceștia făceau parte dintr-o bandă de hoți care furau din locuințe. În seara ultimei fapte, în afară de Luca Rosi, în casa în care intraseră românii în scop de furt mai erau prezente logodnica lui, mama acestuia şi nepotul, fiul surorii lui Luca. Însă cei patru români au fost implicaţi şi în alte jafuri, ba chiar și într-o faptă de viol. Pistolul cu care a fost împușcată ultima victimă fusese furat tot în timpul unui jaf. Luca Rosi a fost împușcat de cinci ori de Iulian Ghiorghiță, după ce românii au încercat să o ia cu ei pe logodnica victimei, iar acesta a vrut să îi oprească.

După ce au comis crima, românii s-au întors în țară, însă după câteva zile au revenit în Italia. Între timp, anchetatorii italieni strânseseră probe care îi legau pe aceștia de crime, inclusiv mărturia iubitei lui Ghiorghiță, potrivit căreia acesta recunoscute fapta, iar Aurel Roșu i-ar fi reproșat că îl omorâse degeaba pe cetățeanul italian. Carabinierii i-au prins pe Ghiorghiță și Roșu la granița cu Slovenia. La audieri, Aurel Roşu a declarat că el şi complicii săi se aflau sub influenţa drogurilor în momentul în care au comis crima.

Anul acesta, Roșu și-a arătat probabil dorința să execute în țara sa de origine pedeapsa primită în 2015, iar cooperarea dintre autoritățile italiene și cele române permit acest lucru. Însă inițial, fusese luată în considerare o singură pedeapsă, cea legată de crimă. „Admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi având ca obiect recunoaşterea şi executarea în România a hotărârii judecătoreşti pronunţată de Tribunalul Vercelli – Republica Italia sub nr 1145/2015 din 13.10.2015, definitivă prin decizia Curţii de Apel din Perugia nr 1/2014 definitivă la 12.11.2015 privind pe condamnatul Roşu Aurel. Recunoaşte în parte, numai sub aspectul laturii penale a cauzei sentința penală pronunţată de Tribunalul Vercelli – Republica Italia sub nr 1145/2015 din 13.10.2015, definitivă prin decizia Curţii de Apel din Perugia nr 1/2014 definitivă la 12.11.2015, în ceea ce priveşte pe condamnatul Roşu Aurel.

Constată că prin această hotărâre numitul Roşu Aurel a fost condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă pentru: a) tâlhărie în forma agravată prin utilizarea de arme, săvârşită împreună cu mai multe persoane mascate în interiorul unei locuinţe private; b) sechestrare de persoane; c) deţinere şi purtare în loc public de arme fără autorizaţie în scopul săvârşirii unei alte infracţiuni; d) deţinere şi purtare în loc public de arme fără autorizaţie în concurs cu alte infracţiuni: e) tâlhărie în formă continuată cu reţinerea agravantei de utilizare a armelor, săvârșită de mai multe persoane mascate, acţionând cu violenţă în scopul împiedicării apărării proprietăţii private; f) omor în concurs; g) sechestrare de persoane în formă continuată cu reţinerea agravantei ca fiind comisă în scopul desfăşurării unei alte infracţiuni; h) deţinere şi purtare în loc public de armament fără autorizaţie cu reţinerea agravantei ca fiind comisă pentru săvârşirea unei alte infracţiuni; i) tâlhărie în forma agravată prin folosirea armelor de mai multe persoane mascate, fapte comise cu violenţă şi prin punerea persoanelor vătămate în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa şi de a acţiona; j) sechestrare de persoane.

Constată că faptele sunt prevăzute ca şi infracţiuni de legea penală română…, adaptează pedeapsa închisorii aplicată condamnatului Roşu Aurel de către instanțele italiene şi dispune ca acesta să execute pedeapsa principală a detenţiunii pe viaţă. Dispune ca persoana condamnată Roşu Aurel să execute într-un penitenciar din România pedeapsa principală a detenţiunii pe viaţă. Deduce din pedeapsa aplicată persoanei condamnate Roşu Aurel perioada efectiv executată în Italia, respectiv cu începere de la data de 16.03.2012 la zi. Dispune comunicarea unei copii de pe dispozitiv şi de pe hotărâre persoanei condamnate Roşu Aurel deţinut în Penitenciarul Spoleto- Italia. Cu apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru condamnatul Roşu Aurel deţinut în Penitenciarul Spoleto- Italia”, se arăta în sentința penală din aprilie anul acesta.

Ulterior însă, judecătorul delegat la Biroul Executări Penale al Curţii de Apel Galaţi a făcut contestație, care a fost admisă chiar ieri. Nu s-a schimbat mare lucru, ci au fost recunoscute și luate în considerare toate pedepsele primite de Aurel Roșu. Însă aceasta înseamnă tot închisoare pe viață: „Desfiinţează in totalitate sentinţa penală nr.72/F/18.04.2019 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi şi, in rejudecare: Admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi având ca obiect recunoaşterea şi executarea în România a hotărârilor judecătoreşti pronunţate de autorităţile judiciare italiene, respectiv: 1. Sentinţa penală nr.1/2014 pronunţată de Curtea de Apel cu Juri din Perugia la data de 21.05.2014, definitivă la data de 12.11.2015. 2. Sentinţa penală nr.1145/2015 pronunţată de Tribunalul Ordinar din Vercellli la data de 15.07.2015, definitivă la data de 15.06.2017.

Recunoaşte în parte, numai sub aspectul laturii penale a cauzei sentința penală pronunţată de Tribunalul Vercelli- Republica Italia sub nr 1145/2015 din 13.10.2015, definitivă prin decizia Curţii de Apel din Perugia nr 1/2014 definitivă la 12.11.2015, în ceea ce priveşte pe condamnatul Roşu Aurel. Constată că prin această hotărâre numitul Roşu Aurel a fost condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă … Recunoaşte în parte numai sub aspectul laturii penale sentinţa penală nr.1145/2015 pronunţată de Tribunalul Ordinar din Vercellli la data de 15.07.2015, definitivă la data de 15.06.2017.

Constată că prin această hotărâre numitul Roşu Aurel a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru furt armat. Constată că fapta este prevăzută ca infracţiune şi de legea penală română, respectiv tâlhărie în formă calificată …, adaptează pedepsele închisorii aplicate condamnatului Roşu Aurel de către instanțele italiene prin cele două hotărâri mai sus menţionate şi dispune ca acesta să execute pedeapsa principală a detenţiunii pe viaţă.

Dispune ca persoana condamnată Roşu Aurel să execute într-un penitenciar din România pedeapsa principală a detenţiunii pe viaţă. Deduce din pedeapsa aplicată persoanei condamnate Roşu Aurel perioada efectiv executată în Italia , respectiv cu începere de la data de 16.03.2012 la zi. Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei nr.75/2019 emis la data de 15.05.2019 de către Curtea de Apel Galaţi în baza sentinţei penale nr.72/F/18.04.2019 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi in dosarul nr.391/44/2019”.

Tudorel Toader dă explicații privind starea sa de sănătate

După ce în presă au apărut informații potrivit cărora Tudorel Toader nu ar sta tocmai bine cu sănătatea și că se află internat la spital, fostul ministru al Justiției a venit cu o „simplă precizare”. Toader a explicat pe pagina sa de Facebook că nu este nimic grav, așa cum s-a tot speculat, ci a fost vorba despre câteva intervenții banale.

Altă simplă precizare! Când am fost la spital, timp de o oră și 20 minute, pentru a-mi scoate cele trei alunițe de pe față, presa a scris ca m-am internat de urgență, având piciorul rupt! Astăzi, când m-am internat pentru a-mi face analizele medicale periodice, presa găsește toate diagnosticele posibile. Aceștia suntem noi! Aceasta este presa noastră!”, s-a arătat destul de revoltat fostul ministru.

Polițiști din Galați, anchetați disciplinar după ce nu au intervenit pentru a ajuta o minoră plină de sânge

bancomat distrus
Foto: Facebook

Doi oameni ai legii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Galați, o femeie și un bărbat, sunt cercetați disciplinar de superiori după ce în spațiul public au apărut imagini în care se vede cum aceștia asistă nepăsători la vederea unei tinere de 14 ani, pline de sânge, care a fost abuzată sexual. Cei doi polițiști nu au intervenit în niciun fel și au sunat la 112 abia după ce trecătorii au insistat asupra acestui lucru.

Minora se afla pe o stradă din Galați, cu picioarele pline de sânge, însă aceasta nu a sensibilizat polițiștii, chiar dacă unul dintre aceștia era chiar o femeie. Fata a fost transportată la spital. Ulterior, s-a stabilit că fata se află într-un centru de plasament, iar sâmbătă, la data incidentului, ea ar fi fost plecată cu bilet de voie.

Directorul adjunct DGASPC Galați, Ciprian Groza, a declarat pentru Digi24 că fata a plecat cu „învoire” la Iași și că „s-a dus la prietenul ei, în vârstă de 15 ani, cu care se știa de o lună”. În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru relaţii sexuale cu un minor, urmând a stabili dacă a fost vorba despre un viol.

Fostul ministru al Justiției a fost internat în spital

scrisoare anti kovesi

Tudorel Toader, fostul ministru al Justiției, are probleme de sănătate, fiind internat noaptea trecută în spital. Potrivit Hotnews, Toader a ajuns la urgențe la Spitalul de Neurochirurgie din Iași.

Sursa citată scrie că purtătorul de cuvânt al unității medicale, Florin Grămadă, a declarat că Tudorel Toader primește îngrijiri medicale la Spitalul „Nicolae Oblu”, însă a spus că nu poate oferi detalii despre starea sa de sănătate.

Primarul “Neversea”, see you la DNA

Se anunță o vară extrem de toridă la Primăria Constanța. După trei ani în care a încercat să se delimiteze în fel și chip de fosta administrație Mazăre, actualul edil șef al Constanței, Decebal Făgădău, fost viceprimar în două mandate ale condamnatului Radu Mazăre, se pare că a ajuns la fundul sacului în ceea ce privește justiția. Direcția Națională Anticorpuție- Serviciul Teritorial Constanța a anunțat fix în pragul festivalului Neversea, cel mai important eveniment internațional al anului pe litoral, că primarul Făgădău este urmărit penal. La pachet cu fostul edil șef Mazăre și actualul primar în exercițiu sunt și funcționari ai Primăriei Constanța.

Betonul, ochiul dracului

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale în trei dosare distincte și începerea urmăririi penale într-un al patrulea dosar față de mai multe persoane (inculpați și suspecți) din cadrul Primăriei Constanța, după cum urmează:

FĂGĂDĂU DECEBAL, la data faptei viceprimar al municipiului Constanța,

CONSTANTIN NICOLETA, la data faptei șefă a Serviciului autorizații în construcții din cadrul Primăriei Municipiului Constanța,

DINESCU FULVIA ANTONELA, la data faptei director executiv adjunct al Direcției Administrației Publice Locale din cadrul Primăriei Municipiului Constanța,

toți trei pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, faptă asimilată infracțiunilor de corupție

și față de

TĂNASE LUIZA ELENA, la data faptei arhitect-șef al primăriei municipiului Constanța,

MAZĂRE RADU ȘTEFAN, la data faptei primar al municipiului Constanța,

ambii pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție.

Starea de fapt reținută de procurorii anticorupție în această cauză a fost mediatizată prin comunicatul nr. 1126/VIII/3 din 04 decembrie 2017 și se referea la construirea cu nerespectarea dispozițiilor legale, în zona centrală a stațiunii Mamaia, a unui imobil în regim P+5E-6E cu destinație cazare și alimentație publică. Imobilul a fost ridicat în baza unei autorizații de construire, emise în anul 2009 de primăria municipiului Constanța.

MAZĂRE RADU ȘTEFAN, la data faptei primar al municipiului Constanța, pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În luna mai 2007, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în calitate de primar al municipiului Constanța, cu încălcarea prevederilor legale, a inițiat un proiect de hotărâre în vederea vânzării prin negociere directă și nu prin licitație publică, către o societate comercială, a unei suprafețe de 4.000 mp teren, amplasată în intravilanul mun. Constanța, zona Lacului Siutghiol.

Ulterior, inculpatul a perfectat contractul de vânzare-cumpărare a acestui teren, deși prețul de 110.000 euro fără TVA (25,25 euro/mp) era vădit mai mic decât cel real (300.305 euro fără TVA).

În luna noiembrie 2012, procedând în aceeași manieră, inculpatul a permis realizarea unui schimb de terenuri cu o societate comercială în condiții vădit păgubitoare pentru patrimoniul municipiului Constanța.

Tranzacția a fost una inutilă și a reprezentat o formă disimulată de înstrăinare directă (nu prin licitație publică) și la prețuri mult mai mici decât cele reale a unor terenuri ce prezentau interes pentru firma respectivă.

Tranzacția a fost încheiată în forma propusă de inculpat în anul 2018, iar prin această tranzacție societatea comercială a cedat suprafața de 542 mp, evaluată la suma de 15.718 euro, și a primit la schimb 412 mp, evaluați la 76.396 euro.

MAZĂRE RADU ȘTEFAN, la data faptei primar al municipiului Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, în formă continuată.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 2007-2009, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în calitate de primar al municipiului Constanța, cu încălcarea prevederilor legale, a înstrăinat, la prețuri subevaluate (aproximativ 700.000 euro), opt terenuri în suprafață totală de aproximativ 6.000 m.p. din domeniul privat al municipiului Constanța, situate toate în stațiunea Mamaia.

În realitate, prețul acestor terenuri se ridica la aproximativ 2.200.000 euro.

Într-o cauză separată, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de un număr de 29 de funcționari din cadrul primăriei municipiului Constanța, pentru săvârșirea unor infracțiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul (sub forma autoratului și a complicității).

Din ordonanța întocmită de procurori au rezultat aspecte ce conturează suspiciunea rezonabilă potrivit căreia:

În perioada octombrie 2008 – februarie 2012, funcționarii respectivi, cu încălcarea legii, au înstrăinat către mai multe persoane fizice și juridice, un număr de 32 de terenuri (în total 14.922 mp) la prețuri vădit mai mici decât cele reale”, precizează DNA Constanța.

Dezbateri publice de ochii lumii

Din punct de vedere imobiliar, actualul primar al Constanței a primit o moșterine grea. Procese peste procese, decizii ale instanței care îl obligă să dea terenurile inapoi. Din păcate pentru constănțeni, Decebal Făgădau nu a salvat un milimetru de iarbă. Din contră, tot orasul este asediat de betoane, se construiește pe spațiile verzi, e drept cu toate actele necesare. Primăria organizează zeci de dezbateri publice împotriva betoanelor, însă degeaba. Se construiește în draci pe litoral, indiferent de opoziția ecologiștilor și a contribuabililor. Nici deciziile instanțelor nu cântăresc prea mult.

Cum au furat 114 milioane de euro

Potrivit unei decizii definitive a judecătorilor din acest an, Radu Mazăre şi complicii săi au furat peste un milion de metri pătraţi de teren din proprietatea statului şi a persoanelor particulare pe raza municipiului Constanța. Instanţa a făcut publică lista terenurilor furate de- a lungul timpului de la  Statul Român. Pe lista judecătorilor figurează terenuri de o suprafaţă considerabilă, în locuri extrem de bine plasate din Constanţa şi Mamaia:  – terenul în suprafaţă de 27.000 m.p. pe care s-a construit Parcul de distracţii acvatice Aqua Magic de către firma Aqualand (la care unul dintre acţionarii principali este Popa Basarab, vărul primarului Mazăre Radu Ştefan)  – terenul în suprafaţă de 8.307,78 m.p., situat în zona Căpităniei Vila Marina, pe malul lacului Siutghiol, care a ajuns în proprietatea familiei Mazăre (primarul, mama şi fratele)  – terenul în suprafaţă de 52.471 m.p., situat în Parcul Tăbăcăriei, unde s-a ridicat City Park Mall. În sentinţa pronunţată la începutul acestui an, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte ce terenuri trebuie date înapoi. „Ministerul Finanţelor Publice, ca reprezentant al Statului Român, şi Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanţa vor întreprinde, în condiţiile legii civile, demersurile necesare pentru a intra în posesia bunurilor în privinţa cărora s-a restabilit situaţia anterioară“, se specifică în decizie.  Mazăre şi o întreagă listă de funcţionari publici, printre care şi Nicuşor Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, sunt condamnaţi pentru infracţiuni de corupţie, mai exact: abuz în serviciu în formă calificată, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni.  DNA apreciază prejudiciul comis prin faptele săvârşite de cei 37 de inculpaţi în această cauză la aproximativ 114 milioane euro, dintre care 77,77 milioane euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane euro – prejudiciu în dauna municipiului Constanţa. Rămâne de văzut cum vor evolua noile lucrări penale ale procurorilor anticorupție demarate în acest an și mai ales care va fi finalitatea lor.

Năruim Constanța Noastră!

Potrivit datelor oficiale, în Constanţa sunt aproximativ 15 metri patrați de spaţiu verde per cap de locuitor (14,8 m.p. conform Strategiei de Dezvoltare şi Promovare a Turismului şi 15 m.p., conform studiului „Oraşe Magnet”, realizat de specialiştii Băncii Mondiale, o altă viziune de basm a actualui edil șef. Potrivit listei publicate în studiul realizat de specialiştii Băncii Mondiale, în fruntea listei se află Baia Mare cu o suprafaţă de 141 mp de spaţiu verde per cap de locuitor, urmată de Miercurea Ciuc – 46 mp, Bistriţa – 43 mp, Craiova – 39 mp, Suceava – 35 mp, Călăraşi – 29 mp. Oraşe precum Satu Mare, Cluj Napoca, Bucureşti, Iaşi, Vaslui, Slobozia, Alexandria, Botoşani şi Zalău urmează în clasament cu suprafeţe de peste 20 de mp de spaţiu verde per locuitor. Normele Uniunii Europene spun că suprafaţa de spaţiu verde este prea mică. Norma europeană este aproape dublă: 26 de mp de spaţiu verde per locuitor. Dar vorba celebrului slogan menit să ascundă afacerea Polaris, “Curățăm Constanța Noastră”, un subiect “fierbinte” pe care îl vom aborda în edițiile viitoare ale “Ziarului de Investigații”, autoritatea locală a făcut în ultimii ani din Constanța un magnet pentru dezvolatorii imobiliari.  

Copilării furate. România, fruntașa Europei la mame minore, căsătorii timpurii și lipsa accesului la educație

România este fruntașa Europei la capitolul mame minore, căsătorii între minori și lipsa accesului la educație. Toți acești factori mențin un grad ridicat al sărăciei. Dezinteresul autorităților este principalul motiv pentru care țara noastră este „campioana” la aceste poziții.

George Roman, director de programe Salvați Copiii România:

România nu își mai are locul în rândul țărilor europene din perspectiva comparațiilor statistice. Pur și simplu noi nu ne mai regăsim niciunde, aici în Europa. Date arată că multe din țările Asiei sau ale Africii au rezultate mai bune ca urmare a unui sistem, a unui program național de educație privind educația sexualității, lucru luat în foarte serios de autorități din țărie respective, nu și în cazul nostru.

Pentru zeci de mii de copii din România copilăria s-a încheiat prea devreme. Concluzia vine în urma raportului Asociației Salvați Copiii, care a identificat opt factori care pun capăt copilăriei: sarcinile și căsătoriile timpurii, excluderea de la educație și exploatarea prin muncă, sănătatea precară, mortalitatea sub vârsta de 5 ani și rata omuciderilor cu victime copii și adolescenți.

5% din copiii care se nasc provin din mame minore

Cel mai prost țara noastră stă la capitolul sarcini timpurii. Datele colectate din 176 de țări arată că la noi în țară 5% din copiii care se nasc provin din mame minore.

Aceste date ne plasează pe locul 3 la nivel european la capitolul sarcini timpurii, cu 33,7 nasteri la 1.000 de adolescente. Mai prost decât Romania stau Bulgaria și Georgia, cu valori de 40,3, respectiv 47,13 la 1.000 de nașteri.

„România nu își mai are locul în rândul țărilor europene din perspectiva comparațiilor statistice. Pur și simplu noi nu ne mai regăsim niciunde, aici în Europa. Date arată că multe din țările Asiei sau ale Africii au rezultate mai bune ca urmare a unui sistem, a unui program național de educație privind educația sexualității, lucru luat în foarte serios de autorități din țărie respective, nu și în cazul nostru”, declară George Roman, director de programe Salvați Copiii România.

Anual, la noi in tara se înregistrează un numar mai mare de nașteri în rândul adolescentelor decât în state precum Rwanda (26,8 la 1.000 de nasteri), Uzbekistan (16,7 la 1.000 de nasteri), Albania (20,7 la 1.000 de nasteri), Botswana (31,7 la 1.000 de nasteri), Burundi (27,4 la 1.000 de nasteri), India (24,5 la 1.000 de nasteri) sau Algeria (10,4 la 1.000 de nasteri).
În România în 2017, 2.306 fete sub 15 ani și 6.848 adolescente cu vârsta între 16 și 18 ani deveniseră mame. „Educația pentru sănătatea sexuală și a reproducerii constituie cel mai ignorat aspect al protecției și educației în rândul copiilor, rata nașterilor înregistrate în rândul adolescentelor între 15 și 19 ani păstrând un nivel în măsură să provoace o mare îngrijorare”, se arată în raportul Salvați Copiii.

George Roman, director de programe Salvați Copiii România:

România nu își mai are locul în rândul țărilor europene din perspectiva comparațiilor statistice. Pur și simplu noi nu ne mai regăsim niciunde, aici în Europa. Date arată că multe din țările Asiei sau ale Africii au rezultate mai bune ca urmare a unui sistem, a unui program național de educație privind educația sexualității, lucru luat în foarte serios de autorități din țărie respective, nu și în cazul nostru.

Impactul devastator al căsătoriilor între minori

În România, anul trecut, 6,7% dintre adolescenții cu vârsta cuprinsă între 15 și 19 ani s-au căsătorit. Acest procent este mai ridicat decât cel înregistrat în Algeria (3,1), Ghana (6,4), Namibia (5,4), Kazahstan (6) ori Mongolia (4,9). 

„Căsătoria înainte de vârsta de 18 ani reprezintă o încălcare a drepturilor copiilor și nu este acceptată de legislațiile multor țări din Europa și din lume. Căsătoria timpurie are consecințe devastatoare pentru viața unei fete, prin intrarea forțată în perioada de maturitate și maternitate, înainte de a fi pregătită din punct de vedere fizic și mental. În privința acestui indicator, România nu reușește să iasă din zona de risc, deși legislația permite doar căsătoria între minorii mai mari de 16 ani și numai în cazuri cazuri excepționale, în baza unui aviz medical, cu încuviințarea părinților sau a tutorelui și cu autorizarea din partea instanței de tutelă”, se precizează în raportul Salvați Copiii.

Atât sarcinile, cât și căsătoriile timpurii sunt în strânsă legătură cu debutul vieții sexuale. „România înregistrează un debut pe la 15 ani și 6 – 9 luni, media fiind aproape de 16 ani. Olanda are un debut pe la 17 ani și 4 luni. Aproape toate comparațiile vorbesc despre aceași concluzie – cu cât un copil începe mai devreme educația sexuală, cu atât vom avea un debut mai târziu al vieții sexuale în rândul adolescenților. Pe lângă aspectul materinității ar trebui să avem în vedere și aspectul abuzului sexual al unui copil care are informații de mic. El știe care sunt atingerile permise adulților și atingerile abuzive. Va recunoaște cu mult mai multă ușurință abuzul sexual și va vorbi mai limpede în fața adulților care ar putea să îl protejeze, decât cei care habar nu au și care consideră că este un subiect tabu”, punctează directorul de programe Salvați Copiii România.

Lipsa educației ține copii captivi în sărăcie

În anul școlar 2017-2018, 287.493 de copii din România, cu vârsta între 7 și 17 ani, nu urmau nicio formă de învățământ, iar în anul școlar 2016-2017, 26.850 de copii din ciclul primar și gimnazial și 19.116 de liceeni sau elevi ai învățământului profesional au abandonat școala, arată datele Institutului Național de Statistică. Aceste valori sunt cu mult peste media europeană. România este depăsită doar de Moldova la acest capitol.

Fondurile mici alocate educației, alături de lipsa unor programe naționale în ceea ce privește stoparea fenomenului de abandon școlar, sunt principalele motive care au adus țara noastră în această situație. 11 lei şi 15 bani – atât a investit statul român, în 2018, în educaţia unui elev.

Fondurile

În România, cheltuielile publice pentru educație s-au situat, în 2017, la 2,7% din PIB, cu o scadere substanțială față de procentul din 2016, care a fost de 3,3% – fiind cea mai scăzută valoare din Uniunea Europeană, a cărei medie a înregistrat 4,6% în 2017. În țări precum Ungaria, Slovenia, Cipru, Cehia, Letonia și Estonia au fost alocate bugete situate între 5,0% și 5,9% din PIB.

Exploatarea prin muncă a copiilor

Deși raportul nu conține date privind exploatarea prin muncă a copiilor români, ancheta statistică realizată de reprezentanții Salvați Copiii arată că la sfârșitul anului 2018, 87.760 de adolescenți români erau implicați în muncă. Din păcate, nu este vorba de locuri de muncă de calitate, bine remunerate sau care să le permită dezvoltarea profesională ulterioară. 

Rata omuciderilor cu victime copii și adolescenți

Rata omuciderilor se calculează ca procent la 100.000 de persoane între 0 și 19 ani. România a înregistrat un procent de 0,3, mai scăzut decât cel înregistrat în Raportul Global din 2018 – 0,5.

Mortalitatea sub vârsta de cinci ani

Lipsa serviciilor medicale în mediul rural, o alimentație deficitară, precaritatea accesului la apă potabilă și un nivel scăzut de educație neonatală al părinților reprezintă riscuri majore în creșterea și îngrijirea nou-născuților și a copiilor sub 5 ani. Acestea conduc la un număr mare de decese ale copiilor sub cinci ani – 7,8 la o mie de nașteri, la mare distanță de media europeană de 4,1‰.

„Vorbim de sute de mii de copii români cărora le este refuzat dreptul la o copilărie decentă, iar Salvați Copiii consideră că autoritățile centrale și locale poartă această responsabilitate, an de an fiind amânate investiții și politici în acord cu situația actuală și nevoile copiilor. O implicare reală din partea acestora, cu participarea societății civile și a reprezentanților copiilor și părinților, un buget adecvat al copilului, îmbunătățirea implementării programelor și respectarea legislației ar putea asigura șansa unei copilării mai bune pentru toți copiii”, declară Gabriela Alexandrescu, președinte executiv al Salvați Copiii România.

Poliție Română, declar interlop pierdut

Dacă intri de curiozitate pe prima pagină a „Most Wanted” a Poliției Române, este imposibil să nu îl vezi pe un celebru interlop, deosebit de periculos, care însă a fost considerat suficient de reabilitat pentru a fi pus în libertate de nenumărate ori, în circumstanțe destul de dubioase. Atât de reabilitat a fost, încât la scurt timp era din nou căutat cu mascații pe la ușă. Din fericire pentru el, avea ceva informații „pe surse”, așa că ultima dată, în mai 2018, a fugit înainte să fie capturat.

Florin Nicolae Ghinea – fost Pîrjol, cunoscut ca „Ghenosu”, a fost dat în urmărire națională și internațională în mai 2018, când le-a râs în nas procurorilor DIICOT și a ieșit pe o ușă în timp ce ei intrau pe alta.

„În momentul în care ofiţerul s-a apropiat de inculpat, acesta a adus injurii organelor de poliţie, a întrebat dacă au un mandat de percheziţie, după care a intrat pe poarta imobilului în care domiciliază şi s-a îndreptat spre casă. Imediat, de curtea acestuia s-au apropiat organele de poliţie însărcinate cu efectuarea percheziţiei la adresa inculpatului, însă acesta a alergat spre partea din spate a grădinii, a părăsit curtea, nemaifiind găsit”, explicau procurorii DIICOT anul trecut în referatul prin care cereau arestarea în lipsă a interlopului.

Carmen Dan a fost fermă și a anunțat că se vor face cercetări pentru a se stabili de la cine s-au scurs informațiile – dacă era cazul de așa ceva, și cum de Ghinea – Ghenosu – a reușit să scape. De atunci nu s-a mai auzit nimic. Însă, cum fug atâția urmăriți din țară, Ghenosu a reușit și el să ajungă în Anglia. Numai că, la câteva luni, în august, românul nostru a fost prins în Regatul Unit, unde a și rămas de atâta amar de vreme. Însă și numele lui a rămas pe lista urmăriților, iar autoritățile române au de așteptat până să îl vadă.

În urmă cu aproape un an, Florin Ghinea a fost oprit din întâmplare pe când ieșea de la o sală de forță. Chiar dacă s-a legitimat cu acte false, manevra nu a ținut, astfel că autoritățile din Londra l-au reținut. Totul, transparent.

Inițial, Ghenosu a fost prezentat în fața instanței londoneze, unde s-a stabilit ca o audiere finală să aibă loc în septembrie 2018. Între timp, Ghenosu s-a îmbolnăvit de stres în Anglia. Astfel încât o decizie a fost amânată pentru 16 ianuarie 2019, dat fiind s-a solicitat o expertiză psihiatrică, care să stabilească în ce măsură l-a afectat stresul pe Florin Ghinea. Nici până în acest moment nu s-a luat vreo decizie. Dovada o reprezintă ultima încheiere dintr-un dosar în care Ghenosu este judecat pentru portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase. În mai anul acesta, Judecătoria Târgoviște a amânat dosarul interlopului „pentru solicitare de relații de la autoritățile judiciare din Marea Britanie cu privire la procedura de extrădare a inculpatului Ghinea Florin”.

Așa că, nicio grabă. Cum și-a coordonat toată viața afacerile din penitenciar, o poate face și acum, liniștit.

Rețeaua

Florin-Nicolae Ghinea și-a făcut un renume de băiat rău inclusiv în afara țării, iar la acest capitol a făcut tot ceea ce își poate imagina cineva: fraude informatice cu carduri bancare, spălare de bani, trafic de persoane, șantaj, iar mai apoi a ordonat crime inclusiv din penitenciar. După cum singur declara, a plecat din țară în 1996, pentru a-și face un nume. Însă în urmă cu mai bine de 15 ani a fost arestat în Franța pentru trafic de persoane, iar în 2007 a fost adus în ţară, unde exista un mandat de arestare pe numele său.

Încă de pe atunci impresiona judecătorii, așa că aceștia, băieți buni, l-au pus în libertate în 2009. Și, legat de libertate, a pățit-o chiar un judecător de la Tribunalul Prahova. Dumitru Rebegea îl eliberase pe Ghenosu din arestul preventiv nu din simpatie, ci pe câteva mii de euro. Rebegea era deja filat ca un judecător care lua bani pentru a elibera interlopii pe care îi aresta inițial, așa că doar la o lună a fost arestat.

În 2010, Judecătoria Târgovişte l-a condamnat pe Ghinea la un an închisoare pentru loviri şi alte violenţe şi patru ani pentru tulburarea liniştii publice, pedeapsă care i-a fost contopită cu cea de 7 ani, pronunțată de Tribunalul din Nice. Un an mai târziu, în 2011, Ghenosu a fost condamnat la nouă ani de închisoare de magistraţii Tribunalului Prahova, iar pedeapsa a rămas definitivă la Curtea de Apel Ploiești. Procurorii DIICOT îi anchetaseră activitatea pas cu pas.

Cu toate acestea, Ghenosu a continuat să fie șeful rețelei care îi purta numele și coordona din penitenciar activitatea grupării, fără probleme. Conform DIICOT, în perioada 2015 – 2017, sub coordonarea lui Ghinea, membrii grupării infracționale au determinat mai multe persoane de sex feminin să practice prostituție în special în Irlanda. De asemenea, există acuzații de lipsire de libertate și șantaj a unor persoane considerate rivale membrilor grupării, precum și conspirație la crimă. Dar asta s-a aflat mult mai târziu, pentru că în 2016 Florin Ghinea avea să fie liberat condiționat la Tribunalul Vrancea pentru bună purtare.

Dulcele aer al libertății

În septembrie 2015, Ghenosu este tranferat la Penitenciarul Focșani. Se știa la acea vreme că în Focșani era raiul liberărilor condiționate: comisiile din Penitenciarul Focșani mai închideau ochii, recomandau liberări, sau, chiar dacă respingeau, termenul în care deținuții puteau reveni cu o cerere era foarte mic comparativ cu alte unități de detenție din țară. Iar la Focșani venea toată lumea, era un fel de zonă turistică pentru deținuți, mai ales că dosarele în instanță primeau termene imediat. Așa că a fost simplu, Ghenosu a introdus pe rolul Judecătoriei Focșani o plângere împotriva soluţiilor de neurmărire/netrimitere judecată, pe care ulterior a declarat că nu și-o asumă.

Tot în septembrie era introdusă la aceeași Judecătorie Focșani și o altă acțiune: liberarea condiţionată, pe care Ghinea și-a retras-o după doar câteva termene. Cu toate acestea, Ghinea voia în continuare să fie liberat condiționat, simțea că merită. La instanță este înregistrat un al doilea dosar, similar: „cerere de întrerupere a executării pedepsei”, solicitare pe care de asemenea a retras-o ulterior. Ulterior, la aceeași instanță au fost înregistrate peste 10 dosare de acest gen, până în martie 2016. În cazul tuturor acestor dosare, finalitatea era aceeași: Ghenosu își retrăgea cererile, după care introducea o altă acțiune.

Pe 30 martie 2016, deși nu părea probabil, a fost simplu să fie liberat un interlop periculos, deși nu muncise o zi în toată perioada cât stătuse în penitenciar, nu dăduse dovezi de îndreptare și în general nu îndeplinise condițiile necesare pentru a fi liberat. De subliniat că, dacă ar fi fost în situația de a fi pus în libertate, chiar penitenciarul ar fi făcut cerere în acest sens. document care nu a existat. Cu toate acestea, soluția a fost una favorabilă: „Admite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul-condamnat Ghinea Florin Nicolae. Dispune liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 10 ani închisoare. Dispune punerea în libertate a petentului-condamnat de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii”.

Dosarul ajunge în contestație la Tribunalul Vrancea, parchetul sesizând că este ceva în neregulă cu această liberare. Numai că instanța superioară nu a văzut nimic în neregulă. Și astfel, s-a dat o soluție de la primul termen: „Respinge contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani, împotriva sentinţei penale nr. 701 din data de 30.03.2016, pronunţată de Judecătoria Focşani, privind pe condamnatul Ghinea Florin Nicolae, ca nefondată. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă”.

Așa Ghinea a respirat din nou aerul dulce al libertății. La scurt timp a plecat la București pentru a anunța că încă este capul interlopilor din Târgoviște, cel puțin. Doi ani a făcut ce a vrut, chiar dacă, teoretic, anchetatorii încă îi erau pe urme.

Este cererea prin care procurorii solicitau ca Ghinea să fie arestat în lipsă. Se întâmpla în 2018, imediat după ce acesta dispăruse de sub nasul mascaților. Era vorba despre o amplă operațiune, „Ziua Z”. Pentru Ghenosu a fost ziua în care a reușit să iasă din nou din țară.

Potrivit DIICOT, acţiunea a fost rezultatul investigaţiilor derulate în 20 de dosare instrumentate de către 14 structuri teritoriale ale DIICOT şi Structura Centrală, care vizau „destructurarea mai multor grupări infracţionale implicate în majoritatea formelor de criminalitate organizată ce intră în competenţa direcţiei, respectiv trafic de droguri de risc şi de mare risc, trafic de persoane, criminalitate informatică, evaziune fiscală, contrabandă precum şi infractiuni cu violenţă, santaj, lipsire de libertate in mod ilegal si tentativă de omor”.

Anchetatorii au reținut atunci zeci de persoane și au ridicat cu ocazia perchezițiilor 19.500 de euro, 34.655 de lei, 6 autoturisme, 21 de laptopuri, două tablete şi 70 de smartphone-uri. Pe Ghenosu, nu.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
3.8 ° C
5 °
3.3 °
65 %
7.2kmh
0 %
D
3 °
lun
4 °
mar
6 °
mie
1 °
J
1 °

Ultimul articol

Un polițist, desemnat „Omul anului” 2025

Un polițist din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Brașov a fost desemnat câștigător al Galei „Omul anului” din acest an. Pe numele său Dani Cek,...

Ofițer de poliție al Şcolii de Poliţie Câmpina, arestat pentru tentativă de viol asupra...

Mandat de arestare pentru 30 de zile - este măsura luată de judecători în ceea ce îl privește pe un ofițer angajat al Școlii...

Decizie grea! PNL trebuie să numească un ministru la Educație, după demisia lui Daniel...

Ministrul a demisionat, trăiască ministrul! - ar trebui să se „audă” din tabăra PNL, după ce Daniel David a renunțat la portofoliul de la...