În România, pacienții cu boli autoimune doar supraviețuiesc. Statul nu le
asigură medicamentația care i-ar ajuta să trăiască bine, ca niște oameni
sănătoși. Mai mult, în România nu avem nici măcar un singur centru de colectare
a plasmei și nicio fabrică ce ar putea să transforme plasma umană în
medicamentele necesare pentru pacienții cu boli rare. Ba chiar aruncăm plasmă
în valoare de 30 de milioane de euro în fiecare an. Florin Hozoc este cel care
are o firmă ce importă imunoglobulină în România. Într-un interviu pentru
Ziarul de Investigații, acesta povestește despre necesitatea înființării unor
centre de colectare a plasmei în țara noastră. Lansează și acuzații grave la
adresa mai marilor din sănătate: susține că pacienții români mor cu zile.
Anamaria NEDELCOFF
anamaria@zin.ro
Reporter:Există
pericolul unei crize de imunoglobulină la nivel mondial? Dacă da, cum ar fi afectată
România de lucrul acesta?
Florin
Hozoc: În momentul de față sunt semnale foarte clare. Pe 12 august, Federal
Drug Administration, care este Autoritatea Medicamentelor în Statele Unite, a
publicat un anunț pe site-ul său, în care avertizează toți furnizorii de
servicii medicale din Statele Unite că în Statele Unite, deci până și în
Statele Unite, se manifestă o criză severă de imunoglobulină, care înseamnă
discontinuități majore în aprovizionarea cu imunoglobulină către spitale și
către ceilalți furnizori de servicii medicale.
Pe fondul
creșterii continue a necesarului de imunoglobulină și a deficitului foarte mare
de materie primă, care este plasma umană de la donatori, se manifestă acest
decalaj major între producția de imunoglobulină și consumul de imunoglobulină,
nevoia de imunoglobulină a pacienților, care este astăzi, în anul 2019, cu 30%
mai mare decât producția.
Ăsta este
principalul motiv pentru care producătorii își orientează livrările către acele
țări care le oferă condiții atractive.
Reporter: Ce
înseamnă condiții atractive?
Florin
Hozoc: Condiții atractive înseamnă poate, în primul rând, prețul cel mai bun.
Dar pe de altă parte, înseamnă și stabilitate, înseamnă și predictibilitate.
Reporter: Ce
oferă România?
Florin
Hozoc: România e una dintre țările care nu oferă predictibilitate. Iată că, de
curând, s-a prelungit doar cu un an de zile suspendare taxei clawback pentru
produsele derivate din sânge. Cred că era cazul, ca după doi ani de zile de
suspendare, statul român să ia totuși o măsură pe un termen ceva mai lung în
privința acestei taxe clawback. Să prelungești cu doar un an de zile este o
măsură binevenită, dar care nu răspunde acestui deziderat, de a oferi
predictibilitate.
Producătorii
de medicamente sunt obligați să notifice cu un an de zile înainte intenția de a
retrage de pe piață un produs. Asta înseamnă, de exemplu, că producătorii de
imunoglobulină ar trebui să notifice cel mai târziu în decembrie 2019 dacă,
începând cu 1 ianuarie 2021, nu mai livrează imunoglobulină în România. Numai
că ei, astăzi sau în decembrie, probabil nu vor ști dacă începând cu 1 ianuarie
2021, mai plătesc sau nu mai plătesc taxă clawback. Pentru că statul român a
prelungit suspendarea privind plata taxei clawback doar până la 31 decembrie
2020.
Toți producătorii,
în momentul de față, sunt în situația de a nu putea satisface cererea mondială
de imunoglobulină, pentru că nu reușesc să recolteze de la donatori cantitățile
suficiente de plasmă umană. Aceste produse nu se fac din chimicale. Nu e o
aspirină pe care poți s-o faci din niște substanțe pe care le amesteci și obții
respectiva pastilă. Aceste produse se extrag din plasma umană, obținută de la donator.
Reporter: Ne
puteți explica principiul? Cum funcționează? De la momentul în care pacientul
se prezintă la centrul de transfuzii și până la cel în care această plasmă se
transformă în medicamente?
Florin
Hozoc: Ca să poți colecta plasma umană de la un pacient, ai nevoie ca acel
pacient, în mod voluntar, să se prezinte la un centru de donare de plasma. Se
înregistrează ca donator, i se face un set de analize, astfel încât să se
asigure că acel pacient este perfect sănătos și este compatibil cu cerințele
pentru a deveni donator de plasma. Se așteaptă rezultatele acestor analize care
certifică faptul că acel donator potențial este sănătos. Abia după ce vin acele
rezultate, donatorul poate să înceapă să doneze plasma.
Diferite
țări au diferite abordări. Există Statele Unite, de exemplu, unde un donator de
plasmă poate dona de două ori pe săptămână, dar nu mai mult de 110 ori pe an.
Există alte țări, cum sunt Germania, Marea Britanie, Austria, Cehia, inclusiv
Ungaria, în care donatorii pot să doneze de 48 de ori pe an, de 52 de ori pe
an, de 50 de ori pe an. Adică pot să doneze o dată pe săptămână.
Este
important de spus că plasma donată se reface în maxim 48 de ore. Deci astea
sunt chestiuni medicale foarte certe și nu se pune în niciun fel în pericol
sănătatea donatorului.
Reporter: Cum
se donează?
Florin
Hozoc: Există un echipament special, care se cheamă echipament de afereză. Din
vena donatorului, de la una dintre mâini, se scoate sângele, intră în acel
echipament care centrifughează sângele, separă plasma de restul componentelor
(care înseamnă globule roșii și celelalte componente), se reține doar plasma
într-o pungă de colectare de plasmă. Restul componentelor de sânge reintră în
organism, la fel, printr-o venă din cealaltă mână a donatorului. Toată această
procedură se desfășoară cu echipamente sterilizate, autorizate, certificate. Repet:
nu se pune în niciun moment sănătatea donatorului.
Urmează după
aceea o procedură prin care această plasmă este testată, rămâne în carantină
până când testele dovedesc că ea este perfect compatibilă cu toate regulile
privind calitatea și securitatea plasmei respective. Este congelată și apoi
este trimisă în fabrici, unde practic plasma este desfăcută în diverse
componente.
Este
important să înțelegem că, de fapt, medicamentele derivate din plasmă sunt
componente extrase din plasma. Imunoglobulina este o soluție cu anticorpi.
Adică: din plasma aceea de la donatori se extrag anticorpii, se face soluția cu
imunoglobulină, care este o soluție cu anticorpi, pe care o primesc acei
pacienți care au probleme de imunitate, adică nu își pot produce singuri
anticorpii și au nevoie de anticorpi pe care îi primesc de la alți pacienți, de
la donator.
Plasma
conține albumină. Albumina este o altă componentă a plasmei, necesară
pacienților care suferă traumatisme severe, pacienților care au arsuri,
pacienți care au afecțiuni hepatice severe, pierderi masive de sânge și așa mai
departe.
De asemenea,
o altă componentă este factorul de coagulare, care se extrage tot din plasmă.
Este o componentă care se extrage în prima parte a procesului de producție, de
extragere a acestor componente.
Acești
pacienți, mulți dintre ei, nu au alternativă terapeutică. Ei nu pot fi tratați
cu produse obținute din diverse substanțe chimice combinate între ele.
Au nevoie de
anticorpi, pentru că nu își pot produce anticorpii. Au nevoie de albumină,
pentru că au avut pierderi masive de sânge sau nu își pot produce această
substanță singuri. Au nevoie de factor de coagulare, pentru că organismul lor
are o defecțiune genetică și nu produce această componentă a plasmei care ajută
la coagularea sângelui.
Aceste
chestiuni sunt simple. Ar trebui să le înțelegem toți și ar trebui să înțelegem
că, pe lângă sânge, care salvează viața unui pacient, aflat într-o situație cu
hemoragie sau cu anemie severă, există și donarea de plasmă, care salvează mii
de vieți. Din fiecare litru de plasmă se salvează, în medie, peste 11.000 de
vieți!
Există
pacienți printre noi, despre care noi considerăm că suferă de boli rare. Dar
sunt atât de multe boli rare, încât, adunate, nu mai sunt situații atât de rare.
15.000 de
pacienți cu boli rare în România
Reporter:
Despre câți asemenea bolnavi putem vorbi în România?
Florin
Hozoc: Organizația Mondială a Sănătății, de exemplu, consideră că în România
există cel puțin 15.000 de bolnavi, de pacienți, de oameni, care suferă de
aceste boli rare. Și, de asemenea, Organizația Mondială a Sănătății consideră
că cel puțin 1 din 5 oameni, la nivel mondial, de-a lungul vieții are nevoie de
tratament cu produse derivate din plasmă. Atunci când înțelegem aceste cifre,
ne dăm seama că nu mai este o situație atât de rară. Deci dacă suntem noi și
avem o familie, cu părinții noștri, cu copiii noștri și începem să ne numărăm
și vedem că suntem măcar cinci, ne dăm seama că unul dintre noi, de-a lungul
vieții, poate avea nevoie de aceste medicamente și că viața lui va depinde de
aceste medicamente.
Reporter: De
ce nu avem în România un centru de colectare a plasmei?
Florin
Hozoc: România nu colectează plasma prin centre specializate de afereză, adică
de colectare de plasmă, așa cum se întâmplă în celelalte țări.
România a
colectat de-a lungul timpului plasmă prin afereză. Inclusiv în prezent în
anumite centre de transfuzii există echipament de afereză, adică de colectare
plasmă și prin același echipament se pot colecta separate și trombocite,
eritrocite, adică globule roșii. Dar România colectează plasmă doar pentru a
folosi integral plasma, în tratamentul pacienților care au nevoie de componente
de plasmă.
Este ca și
cum atunci când avem pană la una din roțile mașinii, ne ducem în service și,
fiindcă service-ul respectiv nu este în stare să ne schimbe doar roata
respectivă, ne dă o mașină nouă în schimb.
Plasma respectivă
pe care o colectăm direct, o recuperăm din sânge, pentru că de multe ori
sângele este separat în componente. Componenta plasmă nu este mai departe
separată, ca să poți să scoți din ea medicamentele specializate pentru fiecare
pacient, pentru fiecare boală în parte.
Irosim
plasma, fie administrând-o ca atare, fie, așa cum declară specialiștii din
Ministerul Sănătății, aruncând-o, pentru că nici măcar nu avem suficiente spații
în care să păstrăm această plasmă timp îndelungat.
Se umplu
frigiderele și, la un moment dat, ca să faci loc pentru o plasmă nouă sau
pentru sânge, arunci plasma veche. Plasma, ca toate celelalte materiale care au
conținut biologic, se distruge prin proceduri speciale și se cheltuie bani ca
să distrugem plasma, așa cum se cheltuie bani ca să distrugem diverse alte
țesuturi, rezultate din diverse proceduri medicale.
Reporter: Cât
costă ca să arunci un litru de plasmă?
Florin
Hozoc: Ca să distrugi un litru de plasmă se plătesc între 10 și 15 euro pe
fiecare litru de plasmă. Asta, în condițiile în care, pe de altă parte, ca să
cumperi un litru de plasmă de pe piața mondială, trebuie să plătești între 120
și 150 de euro pe litru.
Reporter:De
ce se întâmplă lucrul acesta în România?
Florin
Hozoc: Acest subiect privind fracționarea plasmei românești îl discut cu
specialiștii din sistemul de transfuzii de peste 10 ani de zile.
În acești 10
ani de zile, eu personal am constatat că specialiștii din transfuzii nici măcar
nu au înțeles cât de utilă este fracționarea plasmei. Nici astăzi, în
dezbaterile pe care le avem, ei nu iau în calcul că plasma este o resursă care
trebuie folosită eficient.
Ei se rezumă
la a-și face treaba cât pot de bine în privința colectării de sânge, în
privința colectării de plasmă pentru a fi utilizată ca plasmă integrală. Și de
fiecare dată când discutăm despre fracționarea plasmei, ei spun: dacă ne va mai
rămâne plasmă, poate o să discutăm să dăm această plasmă unei fabrici care să
ne-o fracționeze și să ne dea produsele înapoi.
Și eu de
fiecare dată le spun același lucru: de ce nu ne uităm la țările care au reușit
în acest domeniu și care sunt exemple de bune practici?
Ungaria,
model de bune practice
Reporter:
Care sunt aceste țări?
Florin
Hozoc: Există țări la graniță. Există Ungaria, care colectează în
fiecare an 800.000 de litri de plasmă, prin 38 de centre private de colectare
de plasmă și nouă centre aparținând statului. Din cei 800.000 de litri de
plasmă, 180.000 de litri de plasmă Ungaria îi folosește pentru consumul
propriu, iar restul de plasmă este vândut la export de către cei care
colectează.
În felul acesta, Ungaria în primul rând își asigură
proprii pacienți. În al doilea rând, devine un exemplu de bune practici și
devine un exportator pe piața globală. Este unul dintre jucătorii importanți
din Uniunea Europeană pe această piață.
Mai grav însă este că nu doar eu am constatat că acești
specialiști nu se apleacă cu atenție asupra acestor lucruri. Dar inclusiv
inspectori specialiști trimiși de către Comisia Europeană la solicitarea
Ministerului Sănătății să evalueze Sistemul Național de Transfuzii, au
constatat același lucru: nu doar că ne lipsesc dotările materiale; nu doar că
clădirile noastre stau să cadă. În cel puțin patru locuri din ultimul audit
întocmit de acești specialiști se spune în felul următor: că personalul cu care
au stat de vorbă din sistemul de transfuzii, în timpul discuțiilor, a dovedit o
foarte slabă cunoaștere a principiilor de bază privind securitatea și calitatea
transfuzională. De asemenea, au dovedit o foarte slabă cunoaștere a
principiilor de bază privind un bun management a resursei numită sânge și a
resursei numită plasmă.
Mai grav este că la un moment dat, acești specialiști
europeni au fost atât de șocați, încât au menționat că au găsit o singură
funcționară, căreia i-au dat și numele, au spus și la ce etaj, în ce birou
lucrează; o singură funcționară despre care au putut să spună că acea doamnă
știa și era singura care știa ce înseamnă aceste principii de bază. În momentul
de față, toate centrele de transfuzii funcționează fără să respecte regulile
europene privind colectarea de sânge și componente din sânge.
Specialiștii din sistemul de transfuzii refuză să se pună
la punct cu bunele practici din Europa și din lume, iar politicienii nu sunt
foarte atenți la acest subiect. Sunt mai tentați să devină populiști atunci
când apare o criză de imunoglobulină, să impună prețul cel mai mic pe un produs
care se dovedește a fi deficitar.
Reporter: Ce vă spun oficialii din sănătate în momentul
în care vorbiți cu ei despre lucrurile acestea?
Florin Hozoc: De 10 ani spun același lucru: analizăm. Din
când în când, când lucrurile se agravează, spun ”vom face un grup de lucru și
vom analiza mai profund”. De 10 ani, specialiștii analizează. Și de 30 de ani,
analiza asta nu s-a soldat nici măcar cu autorizarea unui singur centru de
transfuzii care să recolteze sânge uman sau plasmă sau trombocite sau
eritrocite, dar care să fie autorizat conform reglementărilor europene.
Dacă în oricare din țările europene mâine ar avea loc o
catastrofă și ar fi nevoie ca toate țările să dea sânge către cei afectați de
catastrofă, România ar fi singura țară din Uniunea Europeană refuzată, care
n-ar putea nici măcar să ofere sânge pentru a fi utilizat în Germania, în
Belgia, în oricare din țările europene.
Reporter: De ce?
Florin Hozoc: Pentru că europenii nu sunt siguri pe
sângele nostru. Sângele nostru nu este colectat printr-un centru autorizat
conform reglementărilor europene.
Reporter: Cât înseamnă, în bani, plasma aruncată într-un
an în România?
Florin Hozoc: Depinde de ce cantități discutăm.
Informațiile pe care le avem spun că se aruncă între 60.000 și 80.000 de litri
de plasmă. Dacă luăm în calcul 60.000 de litri și luăm în calcul că din fiecare
litru de plasmă se pot obține 4 grame de imunoglobulină, înseamnă că noi
aruncăm în fiecare an în jur de 240.000 de grame de imunoglobulină, care este mai
mult decât consumă, în momentul de față, România, pentru că doar atâția bani
are. Și asta înseamnă că aruncăm în fiecare an aproximativ 8 milioane de euro
doar din imunoglobulină. Dacă punem și celelalte componente, ne ducem undeva în
jur de 30 de milioane de euro.
”Statul român își omoară, în momentul de față, mii de
pacienți pe an!”
Reporter: Care este necesarul de imunoglobulină pentru
România?
Florin Hozoc: România, în momentul de față, consumă de
cinci ori mai puțin decât media europeană și de două ori mai puțin decât
consumul considerat de OMS ca fiind consumul minim obligatoriu pe care trebuie
să îl aibă un pacient.
Reporter: Ce înseamnă asta pentru bolnavii care au nevoie
de imunoglobulină?
Florin Hozoc: România își subdozează toate tratamentele
pe care le acordă pacienților români. Adică un pacient român primește jumătate
din tratamentul pe care OMS îl consideră obligatoriu minim și primește o
cincime din tratamentul pe care îl primește un pacient mediu din Europa. Asta
înseamnă că în România se moare cu zile.
Reporter: Ce înseamnă asta pentru un pacient cu
imunodeficiență să nu primească imunoglobulină?
Florin Hozoc: Imunoglobulina îi aduce în organism
anticorpii care îl ajută să nu se îmbolnăvească. Păi, înseamnă un lucru simplu:
acel pacient va face cel puțin șase pneumonii într-un an și va ajunge în cel
puțin una dintre situații în septicemie. Tratamentul pentru cele șase pneumonii
severe dintr-un an, dintre care una este cu septicemie, este de patru ori mai
scump decât dacă i s-ar fi dat tratamentul cu imunoglobulină la dozajele
normale.
Reporter: Putem spune că statul îi lasă pe oameni să
moară cu bună știință?
Florin Hozoc: Statul român este un criminal în serie!
Statul român își omoară, în momentul de față, mii de pacienți pe an! Și nici
DIICOT nu poate să ancheteze și nici nimeni nu poate să ancheteze. Culmea este
că românii s-au resemnat! Românii spun adesea, când le moare o rudă cu zile:
”N-a avut zile”. Nu! Înainte să spună că nu a avut zile, ar trebui să ne
obișnuim să spunem că nu a avut un sistem de sănătate care să îl salveze.
Există pacienți cu imunodeficiență care s-au mutat cu întreaga familie în străinătate
și acolo trăiesc ca niște oameni normali. Ăsta e lucrul cel mai grav: singurii
pacienți care au scăpat și trăiesc normal sunt pacienții români care s-au mutat
în străinătate! Și asta spune foarte multe, dovada, dacă vreți, că statul român
e un criminal în serie.