Fostul secretar general al PSD, Codrin Ștefănescu, lansează pe pagină sa de Facebook un mesaj pentru parlamentarii care au votat guvernul Orban, referindu-se la aleșii de la PSD și ALDE.
El afirmă că aceștia vor regreta și nu vor primi nimic din ce li s-a promis în schimbul votului lor pentru noul guvern.
„Vor regreta cei care au trādat. Vor regreta cei care i-au susținut. Vor regreta cei care au conspirat. Vor regreta cei care s-au lāsat ademeniți. Și cārora li s-a promis marea cu sarea. Pentru cā tuturor li s-a promis cāte ceva important! Vor regreta în final pânā și cei care i-au votat cândva. Cu toții! Iar noi, cei din PSD, vom regreta cā am permis printre noi prezența unor oameni lipsiți de curaj și lipsiți de caracter.”
Un număr de 11 generali au fost demiși luni, prin decret, de către președintele Vladimir Puțtin , din care unul de la Comitetul de anchetă, şase din Ministerul pentru Situaţiile de Urgenţă şi patru din Ministerul de Interne, informează RIA Novosti.
Printre generalii care și-au pierdut funcțiile se află şeful Direcţiei a patra a Comitetului de anchetă de pe lângă Parchetul General al Federaţiei Ruse, general-locotenentul Ruslan Ibiev, inspectorul principal al Ministerului de Interne, general-maiorul Efrem Romanov, şeful Direcţiei principale a Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă pentru Crimeea, general-maiorul Aleksandr Eremeev, adjunctul şefului Direcţiei principale pentru asigurarea ordinii publice şi coordonarea interacţiunii dintre Ministerul de Interne cu autorităţile executive ale entităţilor componente ale Federaţiei Ruse, general-maiorul Aleksandr Melnikov. Generalul Melnikov a fost reţinut la 25 octombrie, fiind în arest preventiv,el fiind acuzat de escrocherii financiare , și anume că împreună cu trei complici , subordonaţi ai săi, ar fi vrut să ia 100 milioane de ruble de la un om de afaceri pentru a nu-i face dosar penal. Conform Codului Penal al Federaţiei Ruse, generalul Melnikov poate face maxim 10 ani de închisoare. Vladimir Putin a dat un alt decret prin care a făcut unele numiri la nivelul ministerelor de Interne şi Situaţiilor de Urgenţă, Serviciul Penitenciar, Comitetul de Anchetă şi Parchet.
Războiul declarațiilor de la nivelul conducerii ProRomânia continuă, Victor Ponta dându-i o replică scurtă europarlamentarului Mihai Tudose, care i-a cerut să demisioneze din fruntea formațiunii politice.
În cadrul unei emisiuni TV, Victor Ponta nu a dorit să comenteze criticile aduse dimineață de MIhai Tudose pe pagina sa de Facebook, el spunând doar că: ,,Îi urez mult succes la PNL”. Europarlamentarul Mihai Tudose este unul din membrii importanți ai ProRomânia care au anunțat că noul guvern Orban trebuie votat, susținând că ar fi bine să existe stabilitate economică și politică . Mihai Tudose l-a mai acuzat pe VIctor Ponta că nu a renunțat la ideile socialdemocrate , cerându-i să își dea demisia de la conducerea ProRomânia.Cu o zi înainte, VIctor Ponta a anunțat că parlamentarii ProRomânia care au votat pentru învestirea guvernului Orban vor fi excluși din partid.
Scandalul Colectiv a luat o nou turnură, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, fiind susținut de mai mulți angajați ai SMURD Iași. Ei au semnat o scrisoare , pe care au făcut-o publică după ce au trimis-o și colegilor lor din țară . Scopul demersului este de a arăta susținerea față de Raed Arafat și față de sistemul de urgență, a cărui imagine a fost prejudiciată, consideră ei.
„Prin această scrisoare deschisă, dorim să afirmăm public susţinerea faţă de Sistemul Public de Urgenţă şi de Şeful DSU, Doctorul şi Omul Raed Arafat, tocmai pentru a nu ajunge în situaţia în care românii să îşi piardă încrederea în cei care zi de zi le salvează viaţa. Dacă această structură cu rol strategic, al cărei scop este salvarea de vieţi omeneşti, îşi pierde vreun element, se poate ajunge la un dezechilbru funcţional, iar siguranţa cetăţeanului român ar avea de suferit“, scriu angajații SMURD Iaşi.
Potrivit semnatarilor scrisorii, Sistemul Naţional de Asistenţă Medicală de Urgenţă şi Prim Ajutor Calificat ar fi fost în ultima perioada „ţinta unor atacuri, punctate intenţionat în momente de criză, atacuri ce subminează încrederea populaţiei în structurile sistemului de urgenţă şi sunt dureroase pentru medici, asistenţi medicali, paramedici, piloţi, salvatori, ofiţeri ISU, toţi cei care muncesc serioşi şi dăruiţi pentru sănătatea semenilor lor“.
„Afirmaţiile din ultimele zile ne fac să reacţionăm şi să reamintim că toţi aceşti oameni fac zi de zi totul pentru că alţii să trăiască sub o coordonare unică a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, condus de Secretarul de Stat, Dr. Raed Arafat. Există evenimente tragice (accidente, incendii) care zguduie întreaga ţară şi care uneori duc chiar la schimbări majore în plan politic. Pentru noi însă fiecare caz este unul dramatic, fiecare pacient care accesează sistemul de urgenţă are o durere, iar noi, la fel că dr. Raed Arafat, trebuie să-i ascultăm şi să-i ajutăm necondiţionat pe toţi“, afirmă semnatarii scrisorii.
Înainte de a părăsi ministerul Finanțelor, Eugen Teodorovici a ținut să facă niște declarații și să bea și chiar și un pahar de șampanie cu angajații prezenți.
Fostul ministru al Finanțelor , Eugen Teodorovici, care a fost numit ministru în anul 2018, a spus că între el și actualul ministru, Florin Cîţu, sunt multe diferențe.
”Prezența mea în acest birou va fi simţită cu siguranţă. (…) Dacă veţi compara declaraţiile făcute de mine şi de colegul Cîţu, veţi constata o diferenţă în abordare, de stil, de clasă, de rasă. Nu, de clasă”, a spus fostul ministru.Florin Cîţu a primit aviz negativ din partea membrilor comisiilor Parlamentului, atunci când a fost audiat pentru postul de ministru al FInanțelor, premierul Ludovic Orban afirmând însă că acest lucru a fost cauzat de faptul că PSD deținea majoritatea în comisia respectivă , decizia fiind una politică.
Miniştrii Cabinetului Orban au depus jurământul în faţa președintelui Klaus Iohannis, iar marți urmează să își preia posturile de ministru în cadrul ministerelor.
Învestirea Guvernului Orban are primele consecințe în domeniul administrației publice locale.
Eduard Popica, prefectul judeţului Vaslui, Eduard Popica, a anunţat, in cadrul unei conferinţe de presă, că şi-a dat demisia din funcţie.El a spus că se gândește dacă își va continua activitatea în mediul privat sau se va întoarce la locul de muncă anterior, și anume la postul deținut în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui .
Eduard Popica a mai precizat că se gândește dacă se va reânscrie în PSD, partid al cărui membru a fost până când a fost numit prefect. „Vreau să fac public faptul că astăzi (marţi n.r.) îmi dau demisia din funcţia de prefect. Motivele sunt personale, dar că să întru în detaliu, unul dintre ele ar fi acela că guvernul care m-a susţinut şi a susţinut prin tot ceea ce a făcut judeţul Vaslui tocmai a fost demis. I-a luat locul un alt guvern, un lucru normal zic eu, aşa este în democraţie, drept pentru care lăsăm că noul guvern să numească un nou prefect. Aşa cum am susţinut tot timpul, nu mă ţîn strâns de acest scaun. Aceste funcţii sunt vremelnice şi a fost o onoare pentru mine să ocup această funcţie de înaltă demnitate publică. Cred că am făcut-o bine”, a spus Eduard Popica,
Activitatea Fiscului se va schimba, a anunțat marți noul ministru al Finanţelor, Florin Cîţu. Acesta a precizat că una din prioritățile mandatului său o constituie reorganizarea ANAF, o altă țintă fiind controlul deficitului bugetar.
„Reorganizarea ANAF este una dintre priorităţile mele. (…) Vom vedea ce găsim şi vom lua ulterior o decizie”, a spus Cîţu.
Întrebat ce crede în privința semnalului tras de Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, legat de o posibilă recesiune la fel de mare ca cea din 2008, noul ministru al Finanțelor a declarat :
”Dânsul este o voce importantă când vorbim despre analiză economiei. Nu este singură voce care spune că ar putea veni o recesiune sau o criză. Ce putem face la Ministerul Finanţelor este să ţinem deficitul sub control”, a spus Cîţu.
Europarlamentarul Pro România, Mihai Tudose i-a solicitat lui Victor Ponta să demisioneze din funcția de președinte al partidului. Mihai Tudose a votat pentru învestirea guvernului Orban , alături de alți parlamentari ai partidului, lucru care a stârnit nemulțumirea lui VIctor Ponta, Liderul Pro România a declarat că parlamentarii care au votat pentru trecerea guvernului Orban vor fi excluși din partid.
,,Școala lui Dragnea….
Adică: cine nu e de acord cu mine, cine nu face ce spun eu… este exclus din partid, supus oprobriului public, acuzat de trădare, înfierat, desființat etc. Eu am avut o opinie. Un grup de colegi parlamentari au avut și ei o opinie. Care, oroare, nu a corespuns cu ,,părerea” liderului -unic- și -absolut-care-numai-el -are-soluțîi-bune. Nici eu și nici colegii mei nu am încălcat nicio hotărâre a unei structuri statutare de conducere. Nu aveam cum fiindcă acestea, structurile statutare în care trebuiau luate deciziile în aceste momente… nu au fost convocate. Am avut în schimb, că reper absolut, opinia liderului…. Care acum spune public că dă afară fondatorii partidului (care ocupă și primele pozițîi de conducere în partid). Dragnea l-a exclus din PSD pe secretarul general Marian Neacșu acuzându-l că negociază cu Orban…. (acuzație nefondată, nedovedită, de un ridicol extrem) Nu cumva vi se pare că se repetă scenariul.În condițiile în care toooooate ,,negocierile” duse de Victor în ultimul timp ( absolut toate fiind făcute fără girul unui for statutar) au eșuat, în condițiile în care eșți foarte deranjat că nici cei mai apropiați colegi din conducerea ProRomânia nu-ți împărtășesc ,,strategiile”…. nu ai vrea tu, Victor, că în loc să ameninți tu cu excluderi și schimbări de președinți de organizațîi, de excluderi de membri fondatori și oameni ce au contribuit decisiv la ceea ce e astăzi partidul… nu ai vrea tu, Victor, să-ți dai tu demisia? Că să nu te mai deranjăm”, scrie pe Facebook Mihai Tudoase. Mihai Tudose a votat pentru învestirea guvernului Orban , alături de alți parlamentari ai partidului, lucru care a stârnit nemulțumirea lui VIctor Ponta, Liderul Pro România a declarat că parlamentarii care au votat pentru trecerea guvernului Orban vor fi excluși din partid. „, a scris Mihai Tudose pe Facebook.
Surse de încredere din Poliția Română îi avertizează pe românii care au telefoane mobile că a apărut o nouă escrocherie , oamenii riscând să piardă sume importante de bani.
Astfel, posesorii și utilizatorii telefoanelor mobile sunt rugați să nu răspundă la apelurile făcute de la următoarele numere de telefon : „+375602605281, +37127913091, +371178565072, +56322553736, + 37052529259, +255901130460 sau orice număr începând de la +371 , + 375 *381 ” Tactica folosită de escrocii care au înșelat oamenii, care au reclamat acest lucru, pentru a primi bani este simplă. Ei sună o singură dată iar ulterior închid , iar cel care sună înapoi pentru a vedea cine l-a apelat va avea parte de surprize neplăcute. Practic, în urma apelului făcut la numărul necunoscut de persoana respectivă, lista de contacte din telefonul lui va fi copiată în trei secunde iar dacă pe telefon sunt și informații despre banca unde are cont sau cărți de credit și acestea vor fi copiate. Codul + 375 este pentru Belarus, codul + 371 este pentru Letonia, codul + 381 este pentru Serbia, codul + 563 este pentru Valaparaiso, codul + 370 este pentru Vilnius, codul + 255 este pentru Tanzania. Posesorii telefoanelor mobile sunt avertizați să nu apeleze înapoi numerele menționate , să nu apese tasta #90 sau # 09 pe telefonul mobil , atunci când li se solicită acest lucru. Românii sunt avertizați că acesta este un nou truc prin care se urmărește accesarea cartelelor de SIM , urmând să se facă cheltuieli pe seama lor.
O serie de martori vor fi audiați marți, în fața magistraților Tribunalului București, în dosarul Belina. Mai mulți funcționari publici au dat declarații legate de modul în care a fost aprobată hotărârea de guvern prin care insula Belina și brațul Pavel, aflate în proprietatea statului, au fost transferate din administrarea Ministerului Mediului în administrarea CJ Teleorman iar ulterior în grija firmei TelDrum.
Tribunalul București a hotărât ca secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării, Adrian Gâdea, fost deputat PSD și fost președinte al CJ Teleorman, să fie audiat marți, el fiind acuzat de procurorii DNA de abuz în serviciu și participație improprie la abuz în serviciu.
Judecătorul a declarat că vor mai fi audiați, în cadrul procesului, că martori și fostul premier Victor Ponta și fostul ministru al Dezvoltării, Vasile Dâncu.Procurorii au cerut aviz pentru urmărirea penală a Rovanei Plumb, dar solicitarea nu a fost aprobată de Parlament. Potrivit declarației martorilor Vasile Dâncu, Victor Viorel Ponta, Sorin Grindeanu, Liviu Dragnea i-ar fi invitat personal să vină să își petreacă timpul liber pe Insula Belina.
Președintele Klaus Iohannis ocupă primul loc în preferințele românilor cu drept de vot, cu un procent de 38, 9%, pozițiile următoare fiind ocupate de candidatul PSD , cu un procent de 22, 6 % urmată la o mică diferența de candidatul USR-PLUS, Dan Barna ,cu 19,1%, se arată într-un mesaj intern care a circulat pe grupul intern al partidului, trimis de coordonatorul campaniei electorale, Cătălin Drulă. În mesaj se precizează că Dan Barna este în creștere în opțiunile electoratului, în timp ce candidatul PSD , Viorica Dăncilă, se află pe un trend descrescător . În mesajul intern, prezentat de Digi 24, care citează surse din USR, se mai arată că Mircea Diaconu, ocupă locul 4, cu un procent de 8, 2 % în timp ce poziția a cincea este ocupată de Theodor Paleologu, cu un procent de 5, 5 % din preferințele românilor.
„Au sosit și rezultatele din sondajul derulat săptămâna trecută, ultimul din seria de 3 sondaje realizate prin metodă față-în-față în campanie. Datele au fost colectate în 100 de localități, total chestionare 1225. Vestea bună este că Dan este pe creștere! Ecartul față de Dăncilă a scăzut la 3,5%, de la 4,9% în luna anterioară. Mobilizarea votanților noștri este în creștere, iar convertirea electoratului Alianței de către Dan Barna la fel: de la 86,2% la 92% în ultimul sondaj”, se arată în mesajul transmis pe grupul intern al partidului de coordonatorul campaniei electorale, Cătălin Drulă, citat de DIgi24.
Legat de opțiunea de vot în ceea ce privește partidele, PNL se află pe primul loc cu 38,2%, PSD pe locul 2 cu 24%, iar USR-PLUS ar fi votat 20% de alegători. Pro România are un procent de 4,8%, UDMR și PMP au procente de 4,5, respectiv 4,3%.
După învestirea luni a Guvernului Orban, europarlamentarul Rareș Bogdan s-a dus imediat în piața Victoriei, pentru a transmite un mesaj celor care s-au luptat pentru plecarea PSD de la guvernare.
Rareș Bogdan a menționat și protestele de amploare care au avut loc pe data de 10 august, împotriva guvernului Dragnea.
”De AICI a pornit TOTUL. Va mulțumim. Nu uităm! Epoca Dragnea s-a încheiat abia azi. În câteva minute voi fi LIVE pe Digi24. Am ținut mult să fie de aici. Locul are o simbolistică specială. Colegii mei, care au depus Jurământul la Palatul Cotroceni, în față Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, vor ajunge și ei în clădirea în față căreia am protestat ÎMPREUNĂ. Unii chiar de mai bine de 1000 de zile. Urmează prima ședința de Guvern în această seară, în prezența Președintelui. Mâine la 9.00 voi fi la locul meu de muncă de la Bruxelles.”, a scris Rareș Bogdan pe pagina sa de Facebook.
Instabilitatea conducerii: o constantă postdecembristă
În perioada 1990–2025, Ministerul Educației a fost condus de 28 de persoane distincte, care au cumulat 33 de mandate ministeriale,...
Curtea Constituțională a României nu a luat, nici astăzi, o decizie privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) în legătură cu noul...
Utilizăm cookie-urile pentru a vă oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru. De asemenea, utilizăm cookie-uri pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, pentru a îmbunătăţi experienţa de navigare si integrarile cu reţele de socializare.DA, ACCEPTPolitica cookies