O serie de martori vor fi audiați marți, în fața magistraților Tribunalului București, în dosarul Belina. Mai mulți funcționari publici au dat declarații legate de modul în care a fost aprobată hotărârea de guvern prin care insula Belina și brațul Pavel, aflate în proprietatea statului, au fost transferate din administrarea Ministerului Mediului în administrarea CJ Teleorman iar ulterior în grija firmei TelDrum.

Tribunalul București a hotărât ca secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării, Adrian Gâdea, fost deputat PSD și fost președinte al CJ Teleorman, să fie audiat marți, el fiind acuzat de procurorii DNA de abuz în serviciu și participație improprie la abuz în serviciu.

Judecătorul a declarat că vor mai fi audiați, în cadrul procesului, că martori și fostul premier Victor Ponta și fostul ministru al Dezvoltării, Vasile Dâncu.Procurorii au cerut aviz pentru urmărirea penală a Rovanei Plumb, dar solicitarea nu a fost aprobată de Parlament. Potrivit declarației martorilor Vasile Dâncu, Victor Viorel Ponta, Sorin Grindeanu, Liviu Dragnea i-ar fi invitat personal să vină să își petreacă timpul liber pe Insula Belina.

Articolul precedentSurprize de proporții în lupta pentru prezidențiale. Dan Barna și Viorica Dăncilă, luptă umăr la umăr
Articolul următorEscrocheria momentului. Cum rămân fără bani românii care au telefoane mobile