-1.6 C
București
marți, 30 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1252

Viorica Dăncilă spune că nu se teme de procurori. Promite, ca și Iohannis, că va renunța la imunitate după ce va fi aleasă președinte

Spirite tot mai încinse între PSD și PNL, cu acuze și amenințări, urmate de explicații, scuze și promisiuni. Ieri, europarlamentarul liberal Rareș Bogdan a făcut vorbire despre faptul că fostul premier Viorica Dăncilă ar putea face obiectul unor dosare penale, afirmație care nici nu avea cum să rămână netaxată. Viorica Dăncilă asigură însă că nu se teme de justiție și plusează: ca și Klaus Iohannis în urmă cu cinci ani, promite că va renunța la imunitatea oferită de funcția de președinte de țară. Dau imunitatea mea pentru un vot!

Pentru că “am îndrăznit” să îl chem pe Klaus Iohannis la o dezbatere în fața românilor, sunt amenințată cu procurori și cu dosare? Că, așa cum i s-a întâmplat atât contracandidatului Victor Ponta după alegerile din 2014, cât și celui ce a încercat să îi fie contracandidat în aceste alegeri, Dan Barna, oricine i se opune lui Iohannis se trezește cu dosare penale? Că oricine e o amenințare pentru Iohannis în calea acaparării puterii are parte de linșaj mediatic, anchete și dosare?

E o serie curioasă de coincidențe întâmplate în mandatul unui președinte care urmărește un control periculos asupra Guvernului, a Parlamentului și, iată, a procurorilor. Ne îndreptăm spre un monopol de putere, spre ceea ce se conturează ca fiind reinstaurarea dictaturii la 30 de ani de la căderea comunismului.

Eu nu am o problemă să discut cu procurorii. Ba chiar, așa cum am mai spus, voi renunța la imunitatea oferită de funcția prezidențială odată cu preluarea mandatului. Am acest curaj, pentru că nu am absolut nimic de ascuns.

Dar dumneavoastră, domnule Iohannis, vă cer să ieșiți public să explicați întregii țări de unde are domnul Rareș Bogdan, purtătorul dumneavoastră de mesaj, informații despre activitatea procurorilor? De unde știu membrii PNL ce vor face sau nu vor face procurorii? Astăzi sunt eu cea care vi se opune, mâine va fi orice român care are altă părere decât a dumneavoastră?

Acesta este actualul președinte: nu suportă dialogul, nu suportă dezbaterea, nu suportă să fie contestat de nimeni! Aveți grijă, dragi români, ce alegeți! Dacă vom da toată puterea în mâinile acestui om, ne vom întoarce în timp, în perioada hărțuirii, a abuzurilor și a cenzurii și ne vom pierde orice drept și orice libertate!”, atenționează candidatul PSD la prezidențiale.

Europarlamentarul Adina Vălean a primit aviz favorabil de la Comisia pentru Transporturi a Parlamentului Uniunii Europene

Comisia pentru Transporturi a Parlamentului Uniunii Europene a luat o decizie în ceea ce o privește pe Adina Ioana Vălean, europarlamentarul liberal propus pentru postul de comisar european pentru Transporturi. După audierea acesteia, 36 de voturi au fost pentru aviz favorabil.

Anunțul a fost făcut public de un alt liberal din Parlamentul European, Marian-Jean Marinescu. „Adina Vălean ne-a convins. Candidatura sa a trecut cu 36 de voturi de coordonatorii din TRAN. Avem în Adina Ioana Vălean un potențial comisar pentru transporturi care înțelege că trebuie să fie alături de Parlament în a respinge tăierile de buget din acest sector, pe care le propune Consiliul. Transporturile au nevoie de finanțare corespunzătoare pentru investiții și pentru a face față revoluției tehnologice pe care o traversăm cu toții, îmbunătățind siguranța transportului și condiții de muncă ale transportatorilor. Este concluzia mea, în calitate de coordonator al Grupului PPE pentru în comisia TRAN, după audierea de astăzi, din Comisia TRAN”, a scris europarlamentarul Marinescu pe Facebook.

2 milioane de euro, bani obținuți din trafic de migranți.

Acțiune de amploare pe linia traficului de migranți, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală fiind pe urma a nu mai puțin de 36 suspecți. Parte dintre aceștia sunt în vizorul anchetatorilor din țările unde erau transportanți migranții, și chiar au fost condamnați. Ieri, pe raza județului Timiș au fost efectuate 8 percheziții domiciliare, însă acțiuni similare au avut loc și în alte state. Suspecții desfășurau astfel de acțiuni legate de transportul și traficul de migranți încă din anul 2014.

Persoanele erau transportate fraudulos prin Irak, Iran şi Siria către state din vestul Europei – Turcia – Grecia/Bulgaria/Serbia – România, cu destinația finală Germania. Nu pe gratis, ci în schimbul unor sume de bani cuprinse între 2.000 euro şi 20.000 euro/persoană. În total, explică anchetatorii, sumele de bani obținute din desfășurarea a acestor „activități” se ridică la aproximativ 2 milioane de euro.

În urma cercetărilor s-a stabilit că transporturile de migranților ce ajungeau pe teritoriul României plecau din Timişoara către țările din vestul Europei și se derulau pe parcursul a cel puţin 20 de ore până la destinaţie și erau efectuate de cele mai multe ori cu mijloace de transport de tip camion. Migranții erau ascunși pe parcursul acestor călătorii, în interiorul remorcilor, printre mărfurile transportate. Persoanele astfel transportate nu aveau acces pe parcusul călătoriei la mâncare, apă şi acces la toaletă. În anumite situaţii, din cauza lipsei oxigenului, dar în ciuda temperaturilor mai scăzute, migranții preferau să taie părţi din prelata remorcii pentru a ventila spaţiul în care se aflau.

La data de 13.11.2019, au fost efectuate percheziții simultane pe teritoriile Germaniei, Turciei și României, iar în urma acțiunilor din țara noastră, la sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală au fost aduse, în vederea audierii, 4 de persoane, suspectate că au sprijinit gruparea infracțională, pentru care s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore. Acestea urmează să fie prezentate în fața magistraților de la Tribunalul București cu propunere de arestare preventivă.

În cadrul acțiunii, doi polițiști români au participat la cele 5 percheziții efectuate pe teritoriul Germaniei, iar doi omologi din Germania au acționat la perchezițiile efectuate pe teritoriul țării noastre. În urma investigațiilor desfășurate, patru persoane(șoferi) au fost deja condamnate în Germania la pedepse cuprinse între un an și opt luni și cinci ani de închisoare, o altă persoană a fost trimisă în judecată de autoritățile maghiare, iar liderul grupării a fost arestat pe teritoriul Marii Britanii, în baza unui mandat internațional emis de autoritățile germane și urmează a fi extrădat.

În același timp, autoritățile din Turcia au emis mandate de arestare pe numele a 14 suspecți bănuiți că ar fi sprijinit gruparea infracțională, iar o altă persoană (membru al grupării transfrontaliere cu atribuții de organizare al transporturilor frauduloase de migranți pe segmentul Serbia – Romania, România – Germania a fost reţinută pe teritoriul Greciei. În cadrul anchetei, au fost documentată activitatea infracțională a unui număr total de 36 de suspecți, care ar fi reuşit să organizeze de traficarea ilegală a 580 de migranți depistați pe teritoriile Germaniei, Ungariei și României”, a comunicat DIICOT.

Ana Birchall, după ce a fost exclusă din PSD: „Era în fișa postului de ministru să vorbesc despre justiție, despre nenorocirile pe care le-am găsit în legile făcute și în timpul mandatul dvs de Comisia specială Iordache”

Săptămâna aceasta, mai mulți social democrați au fost excluși din partid, în cadrul Comitetului Executiv. Printre aceștia, și Ana Birchall, fost ministru al Justiției până la căderea Guvernului Dăncilă. Potrivit Vioricăi Dăncilă – șefa PSD și candidat din partea partidului la prezidențiale, Anei Birchall i se reproșau ieșirile publice pe tema justiției. Dăncilă a subliniat, după excluderea Anei Birchall, că la nivelul PSD toți trebuiau să intre în silentio stampa pe acest subiect.

În „prea marea sa înțelepciune”, ca sa nu spun altfel, pentru a justifica execuția mea din partid, d-na Dăncilă afirmă: „După alegerile europarlamentare, am hotărât cu toții că nu mai discutăm despre justiție, guvernul nu va interveni în niciun subiect legat de justiție. Ne-am învățat lecția şi nu vrem să mai repetăm greșelile făcute. Doamna Birchall a ieșit în spațiul public cu teme legate de justiție și acest lucru i-a deranjat pe colegi. Faptul că a ieşit pe declaraţii pe justiţie fără să aibă acest drept, această posibilitate. Faptul că noi am înţeles votul de la europarlamentare şi de atunci nu am mai vorbit despre justiţie.”

Păi doamna Dăncilă, era în fișa postului de ministru al justiției să vorbesc despre justiție, despre nenorocirile pe care le-am găsit în legile făcute și în timpul mandatul dvs. de „Comisia specială Iordache” de exemplu, despre asaltul asupra justiției, că doar nu era să vorbesc despre vreme sau despre broșe….

Cât despre „Ne-am învățat lecția şi nu vrem să mai repetăm greșelile făcute”, tocmai asta am făcut în calitate de Ministru al Justiției: am respectat votul românilor de la referendum care ne cerea să punem punct greșelilor făcute în trecut în Justiție, să oprim asediul nefast asupra justiției și să începem să recâstigăm încrederea românilor că justiția și domnia legii chiar sunt respectate și aplicate.

P.S. Aseară am mai citit încă o minciunică, anume că dvs., d-na Dăncilă, ați fi fost lăudată în ultimul raport MCV! Mă îndoiesc că ați citit raportul, deși trebuia. Dacă l-ați fi citit, ați fi observat că NU sunteți deloc lăudată, ci mai degrabă criticată! În raportul MCV este lăudată exact acea perioadă în care mi-am exercitat mandatul, conform așteptărilor romanilor, același mandat pe care dvs. îl criticați!”, scrie fostul ministru al Justiției pe Facebook.

Ruina – simbol a Constanței, aniversare tristă la 110 ani: neputința Primăriei Constanța și gogoșile Vioricăi Dăncilă

Clădirea simbol a litoralului și în același timp monument de importanță internațională , Cazinoul Constanța bifează încă un an de degradare. În 2020 celebra clădire împlinește 110 ani de la inaugurare și in același timp peste 40 de ani de când nu s- a mai dat o mână de var în interior. Și cum contractul de reabilitare a fost din nou “torpilat” de autoritățile statului la sfârșitul lunii trecute, chiar cu o zi înainte de data programată a semnării acestuia, clădirea în ruine mai are încă mult de așteptat.

Patru licitați nereușite, contestații și paracontestații

Pasat definitiv la începutul anului trecut de către administrația Făgădău în curtea Companiei Naționale de Investiții, printr- un sondaj online prin care constănțenii au decis că fondurile necesare reparației să nu fi luate din bugetul orașului, ci suportate de la bugetul de stat, clădirea monument s- a dovedit a fi până la urmă un “cadou otrăvit” pentru companiei națională, dar și pentru politicienii de la centru.

Visul unei nopți de toamnă, cu Viorica și Daniel în rolurile principale

Exact cu fostul candidat la Cotroceni Mircea Geoană s- a culcat în seara alegerilor președinte și s- a trezit dimineață că nu este, tot așa, la sfârșitul lunii trecute fostul premier plin Viorica Dăncilă a anunțat sus și tare în toiul ședinței de guvern dintr- o luni, 28 octombrie că a doua zi va fi semnat musai contractul pentru reabilitarea cazinoului constănțean. Însă după 24 de ore nimic nu a mai fost valabil. Vicepremierul demis Daniel Suciu a primit public dispoziției să asiste personal la semnarea acestui contract pe litoral.

Ei bine marți după luni nu s- a mai semnat nimic iar Viorica Dăncilă nu a mai fost salvatoarea Cazinoului. Motivul pe fond, una din cele trei asocieri de firme contestase deja licitația la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, care a dat o decizie destul de încurcată, dar care oricum a dinamitat semnarea contractului.

Nu o să vă rețin atenția cu toată popologhia deciziei CNSC în această speță, mai ales că actualul primar al Constanțeței a interpretat public într- o notă personal decizia consiliului, în sensul în care CNSC a dispus cu jumătate de gură reluarea procedurilor de atribuite , iar edilul de pe litoral a îndemnat guvernanții să – și asune răspunderea și să semneze contractul.

Sursa – www.SiteNews.ro – continuarea aici

Iohannis refuză în continuare o dezbatere cu Viorica Dăncilă, însă stă de vorbă cu jurnaliștii. „A fost parte activă a tuturor mârlăniilor pesediste”

Foto: Facebook

Președintele în exercițiu ține în continuare de ideea de a refuza o dezbatere față în față cu Viorica Dăncilă, însă a ieșit în această seară în fața jurnaliștilor pentru a explica decizia sa. Klaus Iohannis a promis însă că va urma „o dezbatere aşezată, marţi seară, la care vor fi invitaţi să dezbată cu mine mandatul pe care l-am încheiat, planul pentru mandatul următor, dacă îl voi obţine. Voi invita politologi, formatori de opinie, jurnalişti. Va fi o discuţie deschisă, aşezată, care cu siguranţă va fi pe placul românilor”.

În conferinţa de presă de la sediul PNL, Iohannis a spus despre contracandidatul PSD Viorica Dăncilă că „a fost parte activă a tuturor mârlăniilor pesediste, a sprijinit activ încercările de acaparare a justiţiei, a fost foarte activă când a fost vorba să facă zid împreună cu guvernul în jurul unor persoane cu probleme penale, a fost o persoană foarte activă în a guverna împotriva românilor”. Și că de aceea nu are să îi spună nimic.

Președintele a vorbit și despre oferta premierului Orban de a merge la dezbaterea cerută de Viorica Dăncilă, însă a avut varianta sa. „Știu ce a spus, pentru că am fost împreună când am discutat despre oportunitatea unei dezbateri. Și domnul Orban a spus că dacă doamna Dăncilă vrea neapărat să vorbească cu cineva, să vorbească cu el despre dezastrul din guvernare”. În continuare, Klaus Iohannis nu avrut să spună dacă refuzul acestei dezbateri este o idee a staff-ului de campanie sau îi aparține.

Un bărbat de 35 de ani a fost arestat în dosarul drogurilor de la festivalurile cu muzică electronică. Planul următor: droguri la petrecerea de Revelion din Prahova

30 de zile va sta în arest un ieșean de 35 de ani, fiind bănuit că alimenta dependența de droguri a tinerilor care se delectau la festivalurile de muzică electronică. Acesta a fost reținut vineri, iar instanța a dispus arestarea preventivă pentru trafic de droguri de risc și droguri de mare risc, în formă continuată şi introducere în țară de droguri de risc și droguri de mare risc, fără drept. Bărbatul a fost prins în urma unui flagrant, procurorii fiind de mai mult timp pe urmele sale.

Admite propunerea formulată de Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi şi, în consecinţă: dispune arestarea preventivă a inculpatului IONIȚĂ COSTEL-EDUARD, de cetățenie română, studii liceale, fără ocupație, necăsătorit, 1 copil minor în întreţinere, fără obligații militare, necunoscut cu antecedente penale. Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului IONIȚĂ COSTEL-EDUARD”, se arată în încheierea Tribunalului Iași, care a rămas definitivă.

Ieșeanul de 35 de ani aducea marfă din afară, spun anchetatorii. De altfel, așa a și fost prins. „În cursul anului 2019, inculpatul I. C. E. a procurat atât din surse interne, cât și externe (Anglia) cantități importante de droguri de risc (cannabis și ketamină), droguri de mare risc ( amfetamine, MDMA și cocaină), pe care ulterior le-a comercializat către diferite persoane cu ocazia participării la festivalurile de muzică electronică desfășurate în diverse orașe ale țării.

La data de 04.11.2019, inculpatul I. C. E. s-a deplasat în Anglia de unde a procurat cantitatea de 93,42 grame pulbere care conţine Amfetamină cu Cofeină, 41,82 grame fragmente solide care conţin Cocaină, 101 comprimate ecstasy și cantitatea de 147,01 grame pulbere care conţine Ketamină, pe care le-a disimulat într-un bagaj de mână tip troler, de culoare neagră și l-a expediat în țară, în mod fraudulos, prin intermediul unei societăți de transport persoane şi colete, după care cu o cursă aeriană, pe ruta Londra- București, a revenit în țară la data de 06.11.2019 deplasându-se în localitatea de domiciliu.

După primirea coletului, inculpatul împreună cu legăturile sale infracționale intenționau punerea în vânzare a cantităților de droguri de mare risc și droguri de risc, introduse în țară, fără drept, la o petrecere care urma să se desfășoare în perioada 29.11.2019 – 02.12.2019 în localitatea Azuga, județul Prahova.

La data de 08.11.2019, inculpatul a ridicat de la reprezentantul firmei de transport, trolerul, de culoare neagră fiind prins în flagrant în timp ce-l transporta cu un autoturism pe raza municipiului Roman, județul Neamț. Cu ocazia efectuării acțiunii de prindere în flagrant, asupra inculpatului au fost găsite 15 comprimate ecstasy (MDMA), iar cu ocazia efectuării percheziției domiciliare în imobilul în care locuiește inculpatul au fost identificate şi ridicate 42 de grame de cocaină, 101 grame de amfetamină pulbere, 147 de grame de ketamină, 116 comprimate de MDMA Ecstasy, droguri de mare risc, 30 de grame de rezină de cannabis (hașiș), 2,60 grame cannabis, bani, precum și alte bunuri folosite în derularea activității infracționale”, au detaliat procurorii DIICOT.

Directorul Serviciului de Ambulanță din Caraș-Severin, implicat într-un dosar de șantaj. Își amenința fost iubită că face publice imagini intime

Adrian Truică, directorul Serviciului Județean de Ambulanță Caraș-Severin este cercetat pentru șantaj, după ce un an de zile și-a terorizat fosta iubită. Azi, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Caraş-Serverin împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin au făcut patru percheziţii pe raza municipiilor Caransebes, în Reşiţa (la sediul SAJ) și a comunei Buchin.

Nu doar Truică este cercetat, ci și alți patru angajați ai SAJ. Toți cei cinci i-au făcut femeii viața de coșmar, până când aceasta a cerut cel mai probabil ajutorul oamenilor legii. judetul Caras – Severin, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunii de șantaj.

În perioada 2018-2019 la nivelul județului Caraș-Severin s-a constituit un grup infracțional organizat pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, grup infracțional coordonat de către un suspect, director al Serviciului Județean de Ambulanță Caraș-Severin și din care mai fac 4 suspecţi, angajați ai aceleiaşi instituţii. Începând cu luna februarie 2019 și până în prezent suspectul a săvârşit acte de ameninţare și constrângere psihică și fizică pentru a determina o persoană vătămată să reia relația intimă pe care au avut-o până în februarie 2019.

În actele de constrângere menite sa creeze o stare de temere pentru a o determina pe persoana vătămată sa aibă o conduită docilă de acceptare a unei relații intime cu acesta, pentru a avea o putere mai mare de convingere, suspectul a întreprins acțiuni directe de șantaj (prin amenințarea cu darea în vileag a unor poze indecente menite a determina pierderea custodiei copilului minor al părții vătămate si amenințării cu pierderea locului de muncă) și indirecte prin intermediul angajaților din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Caraș – Severin, respectiv prin intermediul a trei suspecţi, doi soferi şi un medic (persoane care la cererea suspectului au urmărit persoana vătămată, actiuni menite să intimideze) precum şi prin intermediul unei alte persoane pe care suspectul a chemat-o pentru a-l sprijini în acțiunea de intimidare pe care a exercitat-o asupra persoanei vătămate în data de 24.10.2019).

Începând cu luna februarie 2019, la sfârșitul relației dintre cei doi, conform mesajelor de amenințare trimise de către suspect, medicul împreună cu cei doi şoferi au urmărit persoana vătămată, în oraș, chiar în timpul serviciului. În cursul lunii martie 2019 suspectul a amenințat-o prin mesaje spunându-i că deține filmări în ipostaze nud cu persoana vătămată, din cuprinsul lunii februarie 2019, într-o cameră de hotel din Băile Herculane și că o poate face de rușine cu aceste imagini.

Tot în luna martie 2019 suspectul l-a sunat pe fostul soț al persoanei vătămate spunându-i acestuia să deține imagini în ipostaze nud cu aceasta și că dacă dorește le poate folosi să obțină custodia fiului părții vătămate. De asemenea, în luna iunie 2019 suspectul a adresat mesaje de amenințare persoanei vătămate spunându-i că o va lăsa fără serviciu și că îi va trimite controale pentru a fi dată afară.

La data de 24.10.2019, în jurul orelor 18:00, persoana vătămată a fost oprită în trafic de către suspect, acesta tăindu-i calea cu autoturismul pe care îl conducea. Cu acest prilej suspectul l-a chemat sa-l sprijine în această acțiune şi pe un alt suspect după care a amenințat-o pe persoana vătămată că de data aceasta nu o mai iartă, a păsuit-o destul și că are relații suficiente cât să poată determina demiterea sa de la locul de muncă pe care îl deține. Ulterior, în seara zilei de 24.10.2019 suspectul l-a contactat pe șeful persoanei vătămate solicitându-i să îi desfacă contractul de muncă persoanei vătămate făcând aluzie la posibile repercusiuni asupra firmei în cazul în care nu recurge la această variantă”, explică procurorii DIICOT.

Social democrații, cât pe ce să își piardă candidatul la prezidențiale. Scandal în CEx între Viorica Dăncilă și Claudiu Manda

Se încing spiritele în PSD. În această seară, în timpul Comitetului Executiv, Viorica Dăncilă i-ar fi reproșat lui Claudiu Manda că ar fi jignit-o și a amenințat că va renunța la candidatura la prezidențiale. Dăncilă chiar părea hotărâtă și a părăsit în lacrimi sala în care se adunaseră social democrații în ședință, însă a revenit ulterior la sentimente mai bune, după ce tot Manda a mers după dumneaei și a împăcat-o.

Episodul a fost povestit aproape în direct de jurnalista Mădălina Mihalache, de la Realitatea TV: „Scene de Kafka în prima şedinţă PSD de după prezidenţiale. Dancila, către Claudiu Manda, soţul şefei sale de campanie: «să spuneţi că nu puteţi sa câştigaţi alegerile cu o proastă nu vă face cinste! Nu sunteţi bărbat dacă jigniţi o femeie!». Olguta Vasilescu renunţă să mai fie şef de campanie. Dăncilă începe să plângă şi vrea să plece de la şedinţă. Sala o opreşte. Dăncilă spune că poate a fost o greşeală că a acceptat să candideze: «Să rămână Manda candidat!». Tot Dăncilă: întrarea în turul II a salvat partidul. Unii președinți au fost în concediu!”.

Referirea este clară la liderii de Vaslui, Vrancea, Neamț și Maramureș, care au scos scoruri mici față de alte alegeri.

Social democrații se întâlnesc în CEx pentru a face planuri. Planuri de excludere sau pentru turul doi?

Viorica Dăncilă, șefa PSD și candidatul la prezidențiale, strânge astăzi social democrații în „ședință”. Membrii PSD se întâlnesc de la 16.00 în cadrul Comitetului Executiv. Aparent, nu vor cădea capete pentru rezultatele slabe obținute în fiefurile PSD, ci se va discuta despre strategia turului doi.

Se pare că Viorica Dăncilă vrea explicații de la Ionel Arsene (Neamț), Dumitru Buzatu (Vaslui), Marian Oprișan (Vrancea) sau Gabriel Zetea (Maramureș), însă s-ar putea discuta despre o eventuală excludere a Anei
Birchall, care nu ar fi mers pe linia partidului cât ar fi condus Ministerul Justiției.

Cu toate acestea, Dăncilă a infirmat ideea unor excluderi: „Vom discuta pe fiecare județ, vom analiza fiecare localitate în parte, astfel încât la următoarele alegeri să avem rezultate mai bune. E o analiză de partid normală, după alegeri. Fiecare președinte de organizație de județ trebuie să susțină ce a mers și ce nu”.

Europarlamentarul liberal Adina Vălean mai face un pas către postul de comisar pe transporturi în CE

Ioana Adina Vălean, europarlamentar PNL, este din ce în ce mai aproape de a prelua portofoliul de comisar european al Transporturilor. Europarlamentarul a ajuns cel mai departe față de toate propunerile făcute de România până acum.

Comitetul pentru Afaceri Juridice din Parlamentul European (JURI) a examinat astăzi declarația de avere și interese a Adinei Vălean, împreună cu cele ale francezului Thierry Breton și maghiarului Olivér Várhelyi, care ar urma să preia ultimele trei portofolii din Comisia Europeană.

Adina Vălean a trecut cu brio de această verificare, însă urmează audierile
în Parlament când va trebui să răspundă în public întrebărilor eurodeputaților.

Lovitură pentru un primar din România. Ce a decis ANI

Adrian Budeanu ,primarul comunei Clinceni din județul Ilfov, a fost declarat incompatibil de către Agenția Națională de Integritate (ANI).Inspectorii de integritate au constatat că Adrian Budeanu, membru PNL, era edil al comunei o perioadă în care a fost și membru în Consiliul de Administrație al școlii din localitate. Surse demne de încredere au declarat că ANI va transmite către Prefectura Ilfov ,în următoarele zile decizia prin care Adrian Budeanu a fost declarat în stare de incompatibilitate. După ce va lua act de decizia ANI,  Prefectura Ilfov ar putea trece la emiterea unui ordin prin care primarul Adrian Budeanu să piardă mandatul de primar 

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
-1.6 ° C
-1.1 °
-3 °
79 %
1.5kmh
0 %
mar
3 °
mie
2 °
J
0 °
vin
3 °
S
3 °

Ultimul articol

Petru Marginean - Foto replicahd.ro

Petru Mărginean pierde definitiv procesul cu Ziarul de Investigații

După cinci ani de procese, am ajuns să cunosc prea bine sălile de judecată din Deva și culoarele Curții de Apel Alba Iulia. Am...

Excepția de neconstituționalitate pe legea pensiilor magistraților, discutată în 2026; CCR amână din nou...

Curtea Constituțională a României nu a luat, nici astăzi, o decizie privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) în legătură cu noul...

Republica Moldova numește un nou ambasador la București

Schimbare de „cadre” în ambasadele Republicii Moldova, incusiv în cea din România. Zilele trecute, Comisia politică externă și integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova a...