-3.7 C
București
luni, 12 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 1157

Codrin Ștefănescu, vești despre Liviu Dragnea: „E un bărbat puternic, care și-a impus să reziste la toate mizeriile și abuzurile”

Fostul secretar general al PSD pare că ar avea o linie directă cu Liviu Dragnea în închisoare sau că îl vizitează destul de des, dat fiind că e cam singurul social democrat care îi amintește numele și chiar vine cu breaking news-uri. De fapt asta a observat și Codrin Ștefănescu, nu pentru prima oară e drept: că nimeni nu se mai interesează de fostul lider al PSD, a cărui stare de sănătate rămâne precară. Mai mult, Codrin Ștefănescu plusează: numele lui Dragnea nu este rostit de social democrați de frică!

Starea lui de sănătate se deteriorează pe zi ce trece! Hotărârile judecătorești, definitive și irevocabile, nu se aplică în cazul său! Se mimează că ar avea drepturile unui om obișnuit, dar nu este așa! Cu toate astea, nu se plânge, nu face apel public, nu contestă! E un bărbat puternic, care și-a impus să reziste la toate mizeriile și abuzurile la care este supus! Știe că încă le este frică de el și de cei mulți care îl susțin! Și sunt foarte mulți, cei ce-l susțin și îl așteaptă să se întoarcă acasă! Le este teamă celor de la putere, tremură cei din actuala conducere securistoidă a PSD! Se feresc să-i rostească numele cei ce l-au trădat și abandonat, ca să le fie bine! Și nu le este nici lor! Ca să știți care este situația reală!”, explică Codrin Ștefănescu pe Facebook.

Primăria Galați a pierdut procesul cu Louis Berger și Ernst & Young după ce primarul Ionuț Pucheanu (PSD) a refuzat să plătească studiile pentru tunelul pe sub Dunăre

Primarul Galațiului Ionuț Pucheanu
Primarul Galațiului Ionuț Pucheanu

Lipsa unor strategii și programe de dezvoltare, convenite de toate formațiunile politice, pentru dezvoltarea pe termen mediu și lung a comunităților locale, face ca orice schimbare de putere să aducă și la o schimbare a priorităților, care de cele mai multe ori înseamnă abandonarea unor investiții importante în care au fost investiți deja bani publici. Sunt bani pierduți.

În general, nu e vorba de viziuni diferite cu privire la rezolvarea unei probleme a comunității, ci de refuzul celui care ocupă o funcție de a continua o investiție începută de predecesorul său. Nu se întâmplă asta la proiectele pe fonduri europene, dar pe bani „românești” este totul posibil.

La Galați, Spitalul Clinic Județean de Urgență a fost păgubit cu 1,4 milioane de lei după ce un director nu a vrut să continue implementarea „dosarului electronic al pacientului” început de predecesorul său. „Ziarul de Investigații” a scris la vremea respectivă despre acest subiect: „Nicolae Bacalbaşa a scăpat de un Trofeu al Calităţii de 230.000 de euro”

Actualul primar al Galațiului, Ionuț Pucheanu (PSD), reales pe 27 septembrie pentru un al doilea mandat, a renunțat, în 2016, imediat după ce a preluat eșarfa tricoloră, la o parte dintre proiectele fostului primar Marius Stan (PNL, UNPR). Pucheanu a închis sistemul de încălzire centralizată, în a cărui modernizare se investiseră zeci de milioane de lei și a refuzat să continue construirea tunelului pe sub Dunăre, început de Stan. Numai din blocarea proiectului tunelului Primăria Galați s-a ales cu o „gaură” în buget de 2,6 milioane lei, plus penalitățile din 2017 până la plata efectivă.

Primăria Galați a pierdut procesul cu Louis Berger și Ernst & Young, cărora trebuie să le plătească peste 2,6 milioane lei

Zilele trecute, instanța de Contencios Administrativ de la Tribunalul Galați s-a pronunțat în dosarul 5.125/121/2017, dispunând ca Municipiul Galați să le plătească 2.655.266 lei companiilor de consultanță Louis Berger SAS, The Louis Berger Group INC, Ernst & Young SRL și Ernst & Young Societe Anonyme for The Provision of Advisory Services.

Primarul Ionuț Pucheanu a refuzat să plătească cele 2,6 milioane de lei, ce reprezintă „Etapa 1” dintr-un contract de consultanță în valoare de 3,9 milioane de euro încheiat, în 2015, de Primăria Galați cu Louis Berger și Ernst & Young.

Companiile au deschis acțiune în instanță, cerând ca Primăria Galați să fie obligată la plata studiilor realizate și magistrații Tribunalului Galați le-au dat dreptate, dispunând și penalități din aprilie 2017 până la plata efectivă.

„Obligă pârâtul (Municipiul Galați – n red) la plata către reclamanţi a sumei de 2.655.266, 67 lei, din care 2.339.442 lei c/v servicii şi 467.888,4 lei TVA, conform facturilor fiscale nr.0442/21.03.2017 şi nr.0443/21.03.2017. Obligă pârâtul la plata către reclamanţi a penalităților de întârziere în cuantumul contractual de 0,05 %/zi de întârziere aferente debitului de 2.655.266,67 lei, începând cu data de 25.04.2017 inclusiv şi până la plata efectivă a debitului”

se spune în sentința nr 417/23.09.2020.

Primăria Galați e obligată și la plata unor cheltuieli de judecată în valoare de peste 48.000 de lei, dar și alte zeci de mii de lei pentru plata expertizelor.

Dilema din Masterplanul trimis la Bruxelles: pod la Brăila sau tunel la Galați?

Pentru dezvoltarea economică a zonei Galați – Brăila, a doua aglomerare urbană după București, cu peste 600.000 de locuitori, este esențială construirea unor drumuri expres care să o scoată din izolarea de restul țării, iar în acest context e necesară și o variantă de traversare a Dunării. În Masterplanul de Transport trimis la Bruxelles în 2015, fusese trecută inițial varianta construirii podului la Brăila, proiect susținut de baronul PSD Gh Bunea Stancu, dar la lobby-ul gălățenilor a fost adăugat și tunelul pe sub Dunăre de la Galați, proiectul fostului primar al Galațiului, Marius Stan (PNL, UNPR).

Variante de traseu ale tunelului

În Strategia de Dezvoltare a Municipiului Galați 2014 – 2020, Marius Stan a trecut la „punctul 1” proiectul „Legătura municipiului Galaţi cu principalele coridoare de transport prin subtraversarea Dunării”.

În baza hotărârii Consiliului Municipal Galați nr 238/2013, a fost comandat studiul de prefezabilitate, realizat de firma elveţiană Basler & Hofmann AG. Era format din două tuneluri cu lungimea de 2,06 km, din care 1,56 km galeriile propriu-zise, săpate cu utilaje speciale, iar 0,5 km realizaţi prin săpătură deschisă. Un tunel urma să aibă două benzi de circulaţie şi o bandă de urgenţă. La fiecare 500 de metri erau prevăzute ieşiri de urgenţă către galeriile de salvare. Valoarea investiției era estimată la 229.355.000 de euro fără TVA.

În 2016, Guvernul Cioloș a relansat construirea podului de la Brăila, despre care se vorbea din 1995. Acum, podul este în fază avansată de construcție și va fi finalizat peste 2-3 ani, dar prin 2013-2014 nimeni nu lua în calcul această variantă optimistă. În plus, realizarea tunelului de la Galați nu depindea de o finanțare de la Bruxelles, pentru că se miza pe un parteneriat public-privat.

Contract încheiat de Primăria Galați cu Louis Berger și Ernst & Young

În februarie 2015 a fost anunțată licitația pentru contractul de „furnizare a soluției optime pentru construirea a două tuneluri, fiecare cu câte două benzi pe sens”. Contractul prevedea și găsirea finanțării, adică „atragerea sectorului privat într-un contract de parteneriat public-privat pentru realizarea celor două tuneluri”.

Licitația a fost câștigată de reprezentanța la București a Louis Berger din Statele Unite și Ernst & Young, cu expertiză în domeniul finanțărilor, care împreună cu alte trei firme din Franța, Grecia și România, s-au angajat să facă studiul și să găsească finanțarea. A fost încheiat contractul nr 127.920/26.11.2015, în valoare de 3,9 milioane euro, pentru de servicii de asistență și consultanță tehnică, economico-financiară și juridică, pentru derularea contractului de finanțare pentru Proiectul „Tuneluri rutiere subtraversare Dunăre Galați – Brătianu”. Brătianu este localitatea de pe malul tulcean.

Primarul Ionuț Pucheanu a refuzat să plătească facturile

Pe 18 mai 2016, la final de mandat, primarul Marius Stan a organizat o dezbatere publică de închidere a „Etapei 1”, având ca invitați pe Mihaela Dobroiu din partea Ambasadei SUA și Martin Woerster, din partea Consiliului Orașelor și Regiunilor Dunărene. Închiderea etapei urma să fie pe 22 iunie, dar dezbaterea a fost organizată ca un eveniment din campania electorală a lui Stan pentru un nou mandat, în competiție cu candidatul PSD, Ionuț Pucheanu.

Surprinzător, la acea dezbatere cu conotații electorale în favoarea lui Marius Stan, proiectul tunelului, „demolat” în campania electorală de PSD Galați, a fost susținut de un lider al PSD, Eugen Teodorovici, pe atunci fost ministru în Guvernul Ponta. El a venit special la Galați pentru a susține proiectul. Potrivit unor surse din mediul de afaceri, Teodorovici susținea „echipa de consultanță”.

Pe 6 iunie 2016 au avut loc alegeri locale și Marius Stan a pierdut. Noul primar, Ionuț Pucheanu (PSD) și-a continuat și după preluarea mandatului aversiunea  din campania electorală față de proiectul tunelului, inițiat de Stan. Pucheanu a anunțat că refuză să plătească vreun ban, explicându-și refuzul prin faptul că au fost făcute foraje și pe malul dobrogean al Dunării, în județul Tulcea, deci pe teritoriul altei unități administrativ teritoriale (UAT) și nu le poate plăti: „E vorba de lucrări făcute în cu totul altă UAT și mă refer aici la județul Tulcea”.

Louis Berger și Ernst & Young au dat în judecată Primăria Galați

Primăria Galați a fost dată în judecată de Louis Berger SAS, The Louis Berger Group INC, Ernst & Young SRL și Ernst & Young Societe Anonyme for The Provision of Advisory Services, reprezentate de două case de avocatură din București, SC Țuca Zbârcea & Asociaţii și SC Leaua și Asociații.

Avocații Louis Berger și Ernst & Young Primăria au cerut ca Primăria Galați să plătească suma de 2.655.266 de lei, din care 2.339.442 lei valoarea facturilor 0442 și 0443, emise pe 21 martie 2017, iar restul reprezintă penalitățile calculate la data deschiderii acțiunii în instanță din penalitățile de 0,05% pe zi care Primăria Galați va trebui să le plătească până la data achitării debitului.

În documentele depuse la dosar se spune că pe 28 martie 2016, au fost puse la dispoziția Primăriei Galați primele studii realizate, denumite conform contractului „livrabilele b, c și d”, iar pe 22 iunie 2016 a fost transmise și celelalte studii din „Etapa 1”, care astfel era încheiată. Conform contractului, Primăria Galați avea la dispoziție 10 zile de analiză a conformității studiilor realizate în „Etapa 1”. Dacă în a 11-a zi nu venea niciun răspuns al primăriei, conform clauzelor contractului „livrabilul” se considera însușit de municipalitate. Conform contractului, Louis Berger și Ernst & Young au emis facturile aferente studiilor livrate în „Etapa 1”. Primăria Galați trebuia să plătească cele două facturi în 30 de zile, dar n-a dat niciun răspuns.

Louis Berger și Ernst & Young susțin că au livrat studii, cum prevedea contractul

Avocații Louis Berger și Ernst & Young au răspuns la afirmația primarului Ionuț Pucheanu despre „alt UAT” cu faptul că, așa cum e prevăzut în contract, au fost livrate Primăriei Galați studii, nu rezultatele unor foraje.

„În primul rând, Prestatorul (Louis Berger și Ernst & Young – n red) nu a efectuat nicio lucrare pe teritoriul altei UAT, argument comunicat Achizitorului (Primăria Galați – n red) în nenumărate rânduri, atât cu ocazia întâlnirilor organizate, cât și prin corespondență. Prin raportare la obiectul Contractului de Servicii, activitățile realizate în cadrul Etapei 1 a proiectului nu se materializează în lucrări de investiții de sine stătătoare asupra unor bunuri proprietate publică aflate pe raza altor UAT, ci prin produse intelectuale (studiu de fezabilitate, celelate studii, analize și rapoarte). Locul în care au fost desfășurate de Prestator activitățile efective care au permis realizarea livrabilelor contractuale este irelevant”

susțin avocații Louis Berger și Ernst & Young

Primăria Galați a primit acele studii, nu a avut obiecțiuni, iar în aceste condiții refuzul de a efectua plata facturilor este lipsit de argumente. Iar decizia Tribunalului Galați a fost cât se poate de clară. De altfel, Primăria Galați nu a făcut recurs!

Ziarul de Investigații

Șeful cancelariei lui Orban și-a găsit loc eligibil pe listele la parlamentare în județul ministrului „Grindă”

Ionel Dancă, interfața liberalilor și șef al Cancelariei premierului, a primit cadou de la Vrancea un loc eligibil pe listele la parlamentare. Dancă a fost votat entuziast de membrii PNL Vrancea pentru a candida pe locul 2 la Camera Deputaților, după ministrul Dezvoltării Ion Ștefan, care a prins locul 1. Ministrul „Grindă” tocmai ce a pierdut pentru a doua oară alegerile pentru postul de primar al Focșaniului, în fața aceluiași contracandidat PSD care l-a surclasat la voturi și în 2016. În realitate, Ionel Dancă nu e legat de Vrancea decât prin vizitele dese în acest județ, inclusiv în campania electorală pentru alegerile locale, însă se simte ca acasă, după cum singur a explicat. Din ce scria zilele acestea, este „născut și crescut în Moldova și oriunde aș fi sunt un moldovean”. Potrivit CV-ului, Dancă a făcut liceul în Piatra Neamț, adică un pic cam departe de Vrancea, însă important este unde îți e sufletul și fanii, până la urmă.

Candidez pentru Parlamentul României la Vrancea, alături de eroii care l-au eliminat pe baronul roșu Oprișan de la conducerea județului, Ion Ștefan și Cătălin Toma. Candidez la Vrancea pentru a termina ceea ce am început la europarlamentare, prezidențiale și locale: să învingem definitiv baronii PSD care au ținut Vrancea și Moldova 30 de ani fără speranțe la o dezvoltare care să ofere o oportunitate de a reuși în viață pentru fiecare. Candidez acolo unde mă simt ca acasă, în organizația PNL Vrancea, alături de Ion Ștefan și Cătălin Toma și de toți membrii și prietenii PNL din Vrancea, cărora le mulțumesc pentru susținere și pentru încredere. Mă întorc acasă în Moldova pentru a deschide Vrancea și Moldova pentru investiții și dezvoltare”, este crezul omului de încredere al lui Orban.

Ana Birchall, dură la adresa avocatului poporului: „Intens promovată și susținută de Sputnik”

Foto: Facebook

Noul demers al Avocatului Poporului, referitor la explicațiile pe care le cere vizavi de posibilitatea ca polițiștii să facă controale îmbrăcați în civil, este pus sub semnul îndoielii de fostul ministru al Justiției, Ana Birchall. Aceasta crede că de fapt Renate Weber are interese ascunse și de fapt nu este preocupată de binele cetățenilor, așa cum ar trebui să fie un Avocat al Poporului. Ieri, Avocatul Poporului a comunicat că s-a sesizat din oficiu, după ce IGPR a anunțat că polițiști în civil vor patrula fără uniformă pentru verificarea respectării regulilor din starea de alertă, și a solicitat un punct de vedere ministrului de Interne Marcel Vela. Renate Weber vrea să afle care este legea care stă la baza măsurilor și atrage atenția asupra faptului că anumite persoane pot profita de pe urma noilor măsuri și se pot da drept polițiști pentru a obține bani sau alte foloase materiale de la cetățeni, fără a avea acest drept.

Spuneți voi ce poți să mai scrii când vezi așa ceva?! Oare doamna avocat al poporului nu știe de „baza legală” în care, de exemplu, și polițiștii care lucrează în direcția de investigare a infracțiunilor economice patrulează în civil? Oare toate acțiunile doamnei Weber sunt simple coincidențe, când observăm că în aceeași perioadă, de mult prea multe ori, se regăsesc și mesajele promovate intens de rușii de la Sputnik, de exemplu!? Oare care este scopul real al acțiunilor din ultimele luni ale doamnei avocat al poporului atât de intens promovată și susținută de Sputnik?”, se întreabă, retoric, Ana Birchall.

Tăriceanu despre relația cu Ponta: „Am hotărât să ne unim”

De ieri, Călin Popescu Tăriceanu și-a luat adio de la ALDE și a fost absorbit de partidul înființat și condus de Victor Ponta. Mișcarea a fost anunțată de ceva timp în presă „pe surse” și probabil se vrea o relansare a politicienilor care fac parte din cele două formațiuni, dat fiind că separat nu au făcut avut prea mult succes în alegeri. Ce va fi în continuare, la parlamentare, este greu de spus, însă atât Tăriceanu cât și Ponta par plini de speranțe și idei.

Da, am hotărât să ne unim! Această decizie este răspunsul nostru la realitatea politică, la polarizarea și radicalizarea excesivă a mediului politic românesc. Nu este o noutate pentru nimeni că cele două partide mari își doresc să rămână singure pe scena politică și să-și paseze guvernarea de la unul la altul. Noi credem că acest lucru ar fi un uriaș pas înapoi pe scara democratică și că nu asta este direcția în care este sănătos să mergem. Ca să reziști unui asemenea asalt trebuie să te întărești și asta este soluția pe care ALDE și Pro România au găsit-o.

Sperăm ca cele două echipe reunite să construiască o nouă forță politică de centru, social liberală, un partid care să poată menține echilibrul politic, care să devină arbitrul pentru o bună guvernare și care să păstreze vii atât principiile liberale, cât și nevoia de politici sociale coerente.

Rolul principal al noului partid este să se opună programului de austeritate pe care guvernarea PNL-USR îl pregătește. Rolul noului partid este să arate românilor că există soluții care nu implică creșterea impozitelor pe salarii și pensii, creșterea TVA sau supraimpozitarea profesiilor liberale și a micilor întreprinzători.

Noul partid vrea să-i reprezinte pe toți cei care astăzi nu au o voce suficient de puternică. Pe cei care se trezesc dimineața pentru a ține economia în mișcare, pe cei care produc, pe cei care creează, pe cei care construiesc, pe cei care vindecă, pe cei care îi învață pe alții, pe cei care ne apără.

Noul partid nu îi va uita pe cei care după zeci de ani de muncă trebuie acum să se bucure de anii de pensie. Contribuția lor la bunăstarea noastră trebuie acum să se întoarcă și la ei.

Noul partid nu va accepta niciodată ca drepturile și libertățile noastre să ne fie călcate în picioare. Nici în numele luptei cu coronavirusul, nici în numele luptei împotriva criminalității, nici în numele luptei împotriva corupției. Totul trebuie să se facă respectând legile, respectând independența justiției.

Avem avantajul a două mandate în calitate de prim-miniștri încununate cu succes. În timpul guvernărilor Ponta și Tăriceanu românii și-au recăpătat încrederea că se poate trăi mai bine și în propria țară. În timpul guvernelor noastre creșterea economică a fost solidă și constantă. În timpul guvernelor noastre șomajul a fost cel mai mic. În timpul guvernelor noastre au crescut veniturile tuturor oamenilor. În timpul guvernelor noastre nimeni nu a fost abandonat. În timpul guvernărilor noastre drepturile și libertățile românilor au fost respectate.

Unirea noastră nu este un sfârșit de drum, ci este un nou început. Îi îndemnăm pe toți românii care au votat ALDE și Pro România să rămână alături de noi. Îi îndemnăm pe toți românii care nu vor ca în România politica să devină o afacere între două partide mari să vină alături de noi. Îi îndemnăm pe toți cei care cred că vocea României în Europa și în lume este prea slabă să vină alături de noi. Pentru că de astăzi suntem mai puternici”, promite Tăriceanu.

Codrin Ștefănescu, dur: „Tot mai mulți români te regretă, Liviu… dar e mult prea târziu!”

Foto: Facebook

Nicio speranță pentru Codrin Ștefănescu, până și luminița de la capătul tunelului pare stinsă. Nu ar fi o noutate faptul că fostul secretar general al PSD îl regretă extrem de mult pe amicul și fostul său șef Liviu Dragnea, însă ieri acesta a fost categoric: lumea nu e la fel de când liderul social democraților e la închisoare și e prea târziu pentru regretele celor care l-au trădat.

Tot mai mulți români te regretă, Liviu! Te regretă cei din Horeca care au sprijinit mișcarea useristă. Și azi sunt prăbușiți! Te regretă medicii, profesorii și pensionarii. De care și-au bătut joc ăștia într-un mod sinistru! Te regretă patronii și angajații lor din firmele românești. Care sunt împinși spre faliment! Te regretă membrii și simpatizanții PSD din toată țara. Pentru că partidul a fost confiscat de niște securistoizi și a devenit o biată anexă a celor de la putere! Te regretă și cei care te-au trădat, crezând că o să le fie bine. Și le este foarte rău! Mulți regretă, dar e mult prea târziu!”, a decretat Codrin Ștefănescu.

Noi probe ale fraudei din Sectorul 1. Alegerile, încă departe de soluționare

Cu fiecare zi ce trece de la data alegerilor locale, unde în Sectorul 1 a fost declarată câștigătoare userista Clotilde Armand, cu 40,95% (36.455 de voturi), în timp ce social democratul Dan Tudorache a obținut 39,82% (35.451 voturi),  apar noi și noi probe ale unor posibile fraude electorale, dar și dovezi ale amatorismului din cadrul Biroului Electoral Sector 1 (BES 1). Aceste fraude au fost deja reclamate de primarul în funcție, Dan Tudorache.

Marea răscoleală, noaptea

Poliția și Procuratura anchetează această plângere făcută de Dan Tudorache, după ce săptămâna trecută la Antena 3 a apărut o filmare în care se vedeau câțiva oameni care escaladau și cotrobăiau în sacii cu voturi, aflați la Biroul Electoral Sector 1 (BES 1). Potrivit orei de pe filmare, întreaga „acțiune” s-a desfășurat în noaptea de luni spre marți (28 spre 29 septembrie). Rezultatul votului de la Sectorul 1 a fost anunțat abia marți, spre miezul nopții.

Aruncarea în sacul cu rechizite

Marți, 6 octombrie, mai multe buletine de vot, cu ștampila pusă pe PSD și ALDE au fost găsite într-un sac cu rechizite, în sediul BES 1. „M-a sunat reprezentantul PSD, mi-a comunicat că a sunat la 112 și se așteaptă poliția. Mă lasă fără cuvinte tot ce se întâmplă acolo. Nu a pus nimeni mâna pe ele, ca să nu se spună că au fost puse acolo. Sper să fie și camere de filmat acolo. Bănuiesc că vom vedea imagini cu poliția ridicând aceste voturi. Conform procesului verbal sunt la 1003 sau 1004, dar dacă s-a găsit un sac, vă dați seama că e vorba de sute de saci. De-aia nu vor să renumere, pentru că e jaf ce e acolo, jaf la drumul mare!”, a declarat Dan Tudorache la România TV.

O nouă înregistrare făcută publică de către Antena 3, scoate în evidență amatorismul unor membrii ai  secțiilor de votare, dar și al conducerii Biroului Electoral Sector 1.

Astfel, din înregistrarea făcută după momentul găsirii buletinelor de vot din sacii cu rechizite, reiese faptul că la BES 1 nu au fost respectate protocoalele de predare-primire a listelor permanente și suplimentare, precum și a ștampilelor cu „VOTAT”. Pe înregistrare, potrivit Antena 3 se aud vocile președintelui BES 1, procuror Bogdan Nicolae Sprîncu, precum și a locțiitoarei acestuia, judecătoarea Olimpia Crețeanu.

„Judecător Olimpia Crețeanu: Nu găsesc listele permanente și listele suplimentare. Cum ați făcut dumneavoastră aici? Ceilalți zic că a zis să pună ștampilele, să pună toate materialele, adică listele suplimentare, listele permanente, să le pună în saci și ia-le de la mine…

Procuror Bogdan Nicolae Sprîncu: Știți procedura. E o hotărâre a…

Judecător Olimpia Crețeanu: Unde sunt sacii, atunci?

Procuror Bogdan Nicolae Sprîncu: A zis să sunăm președinții, să vedem unde i-au lăsat.

Judecător Olimpia Crețeanu: Cum a zis? Păi și cum verifici dumneata dacă ăla mi-a trimis mie acolo… Are sigiliul pus? Păi, unde dracu’ sunt, mă, pe sacii ăia cu rechizite? Că n-am văzut niciun sigiliu. De unde știu eu că ăla mi-a pus mie listele permanente, domnu’ de acasă sau în coșurile de gunoi de pe stradă? Eu întreb acum unde este sigiliul pe sacii cu rechizite, unde au fost și ștampilele. Am găsit ștampile în saci, acum. Aia cu VOT am găsit!

Procuror Bogdan Nicolae Sprîncu: Ei trebuia să le aibă pe toate sigilate. Dar face primirea doar la saci.

Judecător Olimpia Crețeanu: Și erau sigilați sacii? Unde sunt listele electorale, listele permanente și listele suplimentare? Că oamenii ăștia au înnebunit aici!”, apare în înregistrare.

Președintele BES 1 a încercat să ia legătura cu președinta secției de vot nr. 35, voturile acestei secții fiind cele implicate în scandalul „rechizitelor”.

„Artileria grea” în lupta cu Clotilde Armand

Potrivit avocatului lui Dan Tudorache, renumitul Gheorghe Piperea, „probabil că luni se va discuta admisibilitatea în principiu a cererii noastre de intervenţie, iar dacă se admite atunci noi vom putea să aducem probele pe care le avem în legătură cu frauda electorală”.

Dacă rezultatul alegerilor din Sectorul 1 va fi anulat, pe surse, este foarte posibil ca acestea să fie reluate în decembrie, o dată cu „parlamentarele”.

Ziarul de investigații

Șerban Nicolae, dezamăgit de măsurile liberalilor în pandemie: „Cea mai rea plagă pentru români în 2020”

Senatorul Șerban Nicolae a tot așteptat să fie luat în seamă atunci când a propus măsuri de succes în combaterea coronavirusului și a efectelor pandemiei asupra economiei, dar când se uită în jur este dezamăgit. Ultimele decizii luate de autorități i se par acestuia de neînțeles și complet anapoda, cu referire directă la închiderea restaurantelor. Mai ales că – scrie acesta pe Facebook – personal s-a preocupat constant pentru a veni cu idei bune. Printre rânduri, Șerban Nicolae lasă însă să se înțeleagă că o parte din vină este și pe umerii industriei HoReCa, ai cărei reprezentanți au acceptat tot ce au livrat până acum guvernanții, până să vină această nouă decizie de lockdown.

Încă de la primele măsuri ale guvernanților legate de epidemia COVID19 am susținut public (în special în Parlament!) că sunt ilogice, superficiale și ineficiente. Am cerut un lucru simplu – regula numărului maxim de persoane într-un spațiu închis să se stabilească în funcție de suprafața disponibilă și de distanța minimă între persoane. Că doar nu înseamnă același lucru 20 (sau 50) de persoane în „spațiu închis” la Sala Polivalentă din București sau într-un birt sătesc!
Am cerut și am făcut propuneri concrete ca măsurile de protecție sanitară să permită continuarea activității atât în economie – ateliere, magazine, hoteluri, restaurante, cafenele, baruri, cât și în privința actelor de cultură sau recreative – spectacole, muzee, sport. De fiecare dată mi s-a răspuns cu aroganță și agresivitate că decidenții guvernamentali „știu cel mai bine ce e de făcut”. Culmea, chiar cei interesați, în special patronii din zona HORECA își exprimau, organizat și repetat, încrederea în măsurile guvernamentale. Chiar dacă își măsurau zilnic pierderile și concedierile. Unii dintre ei mă contactau direct, mă încurajau să le susțin interesele legitime și îmi mulțumeau. Dar public…
Zeci de mii de angajați, cu copii de crescut, cu rate la bănci, cu facturi la întreținere, cu părinți de îngrijit, au fost concediați sau trimiși în șomaj tehnic. Pentru ce?
Acțiunea dăunătorilor Iohannis și Orban, împreună cu restul clicii, se dovedește a fi cea mai rea plagă pentru români în 2020”, crede senatorul PSD.

Adrian Năstase îl vede pe Klaus Iohannis ca personaj negativ în cărțile de istorie

Fostul președinte al PSD Adrian Năstase a luat la bani mărunți discursul președintelui Klaus Iohannis de ieri, care s-a vrut o atenționare asupra riscurilor la care sunt încă expuși românii în pandemia de coronavirus. Însă, ca de fiecare dată, Iohannis nu a putut sări din discursul său și atenționările asupra altui rău: Partidul Social Democrat. Așa că Adrian Năstase se arată dezamăgit că președintele statului, în loc să țină toți politicienii aproape, se centrează în a arăta cu degetul către PSD. Iar această atitudine, crede Năstase, va fi sancționată atât de electorat, cât și de manualele de istorie viitoare.

Iohannis a ținut o nouă conferință de presă. În situația dramatică în care a ajuns România, cu aproape 3.000 de îmbolnăviri zilnice, în parte generate de încăpățânarea sa și a guvernului de a desfășura, cu orice preț, alegeri locale și de a deschide anul școlar (ca argument pentru ținerea alegerilor locale), Iohannis a dat, ieri, la televizor, tot felul de sfaturi părintești, subliniind de nenumărate ori că în perioada următoare trebuie să acționăm cu toții, „împreună” pentru a opri epidemia.

„Împreună” dar, din nou, anunță Iohannis, fără PSD. El încearcă să disocieze între PSD – care este „rău”, „toxic”, „nociv”, „conservator” – și votanții săi – care sunt oarecum ok. Probabil că Iohannis nu pricepe că treimea alegătorilor care au votat PSD sunt de acord, în principiu, cu politicile acestuia, cu măsurile propuse sau întreprinse.

Încercarea celui care, în fapt, este șeful PNL și purtătorul său de cuvânt, de a obține și „parlamentul său”, „călcând peste cadavre”, fără a ține seama de nevoia de concertare politică inclusiv cu opoziția, va fi, în final, sper, sancționată la vot dar și în cărțile de istorie”, scrie Adrian Năstase pe blogul său.

Ponta, curtat pentru o alianță peste Prut

Două partide „Pro” și-au dat mâna ieri la București, discutând mai mult despre trecut. Victor Ponta, liderul Pro România, Adrian Candu, liderul Pro Moldova, și Sergiu Sîrbu, vicepreședinte al Pro Moldova, s-au întâlnit pentru a-și jura că vor „consolida relațiile de cooperare, comunicare și sprijinul politic reciproc atât în alegeri, cât și în cadrul unor proiecte pe care le vor dezvolta în beneficiul locuitorilor celor două țări”. Din ce se arată într-un comunicat al celor de la Pro Moldova, Ponta este apreciat de pe vremea când era premier, de aici și speranțele că relațiile dintre România și Republica Moldova vor fi mai bune și că va exista „o relansare așteptată de românii de pe ambele maluri ale Prutului”.

Andrian Candu a informat partenerii din România despre blocajele organizate de guvernarea de moment din Republica Moldova concurenților electorali incomozi și numeroasele încălcări admise în campania electorală pentru prezidențiale din acest an. Aceste abuzuri se produc pe un fundal deprimant de criză sanitară, socială și economică fără precedent, care depășește administrația Dodon și a adus sub pragul sărăciei sute de mii de familii, a spus Andrian Candu.

Președintele PRO MOLDOVA a comunicat colegilor din România despre măsurile întreprinse de grupul parlamentar pe care îl conduce și care este a treia forță în Parlament după numărul de deputați. El a punctat acțiunile imediate care trebuie întreprinse pentru a repune Republica Moldova pe calea dezvoltării democratice și a readuce subiectele importante pentru oameni pe agenda publică.

Totodată, Andrian Candu i-a mulțumit lui Victor Ponta pentru proiectele dezvoltate în Republica Moldova în perioada când deținea funcția de prim-ministru, menționând că, la această oră, din păcate, proiecte importante de infrastructură cum ar fi cel de interconectare energetică sunt trase pe linie moartă. Menționăm că, în perioada mandatului lui Victor Ponta au fost reparate grădinițe, muzee, teatre, grădinițe, licee, a fost lansat SMURD, proiecte regionale de infrastructură, precum și a fost început proiectul gazoductului care leagă Republica Moldova de România”, se arată într-un comunicat al celor de la Pro Moldova.

Grindeanu, la „tablă”. A fost desemnat de PSD să prezinte programul de guvernare al formaţiunii pentru 2021 – 2024

Foto: Facebook

Lui Sorin Grindeanu îi priește funcția de prim-vicepreședintele PSD, fiind cel desmnat azi să prezinte programul de guvernare al formaţiunii pe perioada 2021 – 2024, în cazul în care românii se întreabă cu ce îi vor servi social democrații după alegerile parlamentare. Prezentarea programului de guvernare a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă, Grindeanu subliniind că social democrații se vor centra pe „siguranţa locurilor de muncă”, adresându-se stimulării şi recompensării muncii, forţei active din societate. „Din punctul nostru de vedere, acest lucru este esenţial. Dacă avem locuri de muncă sigure şi plătite, atunci vom putea avea creştere economică, putem creşte salariile, putem creşte nivelul de trai. Vrem să creştem salariul minim, iar angajatorii trebuie să înţeleagă că dacă nu vom avea salarii decente nu vor mai avea forţe de muncă, pentru că românii vor alege să muncească în afară. Avem măsuri care se adresează creşterii natalităţii pentru că, dacă nu facem acest lucru acum, nu peste mult timp nu vom mai avea angajaţi care să plătească pensiile celor care au ieşit din activitate”, a spus Sorin Grindeanu.

Programul de guvernare al PSD prevede creșterea PIB cu 36% (+77 mld. euro), scăderea deficitului bugetar cu 6,4% din PIB (de la 9,4% în prezent la 3% in 2024), scăderea datoriei guvernamentale cu 7% din PIB, scăderea ratei șomajului scade 1,8%, creșterea salariului minim brut general cu 57% (de la 2.230 de lei în prezent până la 3.500 de lei în 2024), creșterea salariului mediu brut cu 33% (de la 5.260 în prezent, la 7.010 lei în 2024), creșterea punctului de pensie cu 32%, creșterea pensiei minime cu 63% (de la 800 de lei la 1.300 lei). În cazul în care se întreabă cineva de unde vor veni banii într-o țară care nu produce mai nimic și este deja înglodată în datorii, explicația e simplă: social democrații promit să rezolve toate promisiunile cu fonduri europene, investiții în economie, Fondul Strategic de Investiții, creșterea colectării și reducerea evaziunii, introducerea contractelor de performanță în instituții publice și companii de stat, dar și raționalizare cheltuieli și prioritizarea proiectelor finanțate din bani publici.

Director executiv al APIA, acuzat că și-a angajat sora în instituție. Au fost sesizați procurorii


După o pauză de câteva luni, Agenția Națională de Integritate dă semne că în instituție se muncește. Azi, ANI a comunicat că a găsit indicii că patru funcționari publici din țară au încălcat regimul incompatibilităților, în vreme ce în cazul unui șef al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură ilegalitățile comise ar fi atât de grave încât s-a dispus sesizarea procurorilor. Este vorba despre Mariana Pană, director executiv în cadrul Centrului Județean Argeș al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, al cărei dosar a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești. ANI arată că directorul executiv a tras ceva sfori pentru a-și angaja sora pe o funcție în instituție, folosindu-și funcția în acest sens. „În exercitarea atribuțiilor de serviciu aferente funcției de director executiv, persoana evaluată a îndeplinit un act prin care s-a obținut un folos de natură patrimonială pentru sora sa, prin emiterea și semnarea unei Decizii, conform căreia, începând cu data de 25 noiembrie 2019, sora persoanei evaluate este numită în funcția publică de execuție de consilier superior la APIA Centrul Județean Argeș – Centrul Local Costești. Având în vedere cele de mai sus, rezultă indicii privind săvârșirea infracțiunii de conflict de interese penal, respectiv „folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane”, prevăzute de art. 301, alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal”, a transmis ANI.

În cazul altor funcționari, abaterile nu sunt de natură penală. „DRĂGAN MIRCEA PETRU, funcţionar public în cadrul Consiliului Judeţean Satu Mare şi fost funcționar public în cadrul Direcției Județene pentru Cultură Satu Mare – INCOMPATIBILITATE. În perioada deținerii calității de funcționar public (expert, director executiv)în cadrul Direcției Județene pentru Cultură Satu Mare (30 iunie 2012 – 11 septembrie 2017) a exercitat funcții și activități în alte domenii de activitate din sectorul privat, care sunt în legătură indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public.
POP CORNELIA, funcționar public în cadrul Primăriei Comunei Beclean, județul Brașov – INCOMPATIBILITATE. În perioada 10 octombrie 2016 – 13 noiembrie 2017, a exercitat simultan cu funcția publică de execuție de consilier la Compartimentul Contabilitate din cadrul Primăriei Comunei Beclean și funcția de administrator financiar (patrimoniu) – contabil șef la Școala Primară Beclean.

GALIȚ CLAUDIA, funcționar public în cadrul Primăriei Comunei Popești, județul Iași – INCOMPATIBILITATE. În perioada 07 septembrie 2017 – 24 aprilie 2019, atribuţiile exercitate ca funcţionar public în cadrul primăriei, au fost în legătură directă sau indirectă cu activitățile desfășurate în sectorul privat (mandatar al unor persoane fizice în vederea reprezentării acestora în instanțele de judecată).
PIȘTEA ILEANA, fost funcționar public în cadrul Primăriei Municipiului Mediaș, județul Sibiu – INCOMPATIBILITATE. În perioada 01 iulie 2017 – 30 iulie 2020, a exercitat simultan cu funcția publică de Șef serviciu la Serviciul Învățământ – Sănătate din cadrul primăriei și funcția de economist în cadrul unei societăți comerciale, realizând venituri din activitățile desfășurate în privat în sumă de 24.365 lei. Astfel, atribuţiile exercitate ca funcţionar public au fost în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca economist în sectorul privat”, au detaliat cei de la ANI într-un comunicat.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
-3.7 ° C
-3.3 °
-5 °
73 %
3.6kmh
0 %
lun
-3 °
mar
-2 °
mie
0 °
J
3 °
vin
2 °

Ultimul articol

Înalta Curte decide dacă Horațiu Potra poate fi eliberat din arest

Horațiu Potra, unul dintre mercenarii aflați în spatele candidatului pro-rus la alegerile prezidențiale anulate, mai rămâne o perioadă în arest. Măsura preventivă luată față de...

Adrian Năstase pune sub semnul întrebării planurile lui Donald Trump de a prelua Groenlanda

Donald Trump este din ce în ce mai vocal în ceea ce privește anexarea Groenlandei, un teritoriu autonom în cadrul Regatului Danemarcei, context în...

Anchetă penală și disciplinară la Spitalul Județean Buzău, după moartea unui pacient

Anchetă pe toate planurile la Spitalul Județean de Urgență Buzău după ce, la începutul acestei săptămâni un tânăr de doar 25 de ani a...