Primarul Sectorul 5, Cristian Popescu Piedone a afirmat, pentru G4Media, că după zeci de ani în administrația publică nu ar putea să facă „asemeni greșeli elementare”, referitor la solicitarea sa către Ion Rădoi, președintele USLM. Această solicitare apare în stenogramele DNA, într-un dosar ce îl vizează pe Rădoi. Mai mult, Piedone a ținut să precizeze că discuția a fost una „în spirit de glumă”, mai ales că încă din 11 iunie a fost făcută acordată autorizația de demolare a chioșcurilor de la Metroul din Sectorul 5.
„Am făcut un spirit de glumă în stilul meu caracteristic. Cum să zic, și la telefon, să mi se dea jumătate de stație, păi ce, am înnebunit? Fiecare e pe lege, eu am spus în convorbire că sunt pe lege. Una a fost la telefon, alta sunt documentele (…) Am zis-o într-un spirit de glumă. Hai să fim serioși, am aproape 28 de ani în administrație, nu pot face asemenea greșeli elementare. Am glumit, da, una a fost vorba, alta actele derulate conform legii”, a declarat Piedone pentru G4Media.ro.
Sindicatul l-a dat în judecată pentru demolarea chioșcurilor
De asemenea, edilul Sectorului 5 a menționat, pentru aceeași sursă, faptul că șeful USLM a fost insistent să ajungă la el, în ciuda evitării acestei întâlniri de către Piedone. „Rădoi a insistat foarte mult să ia legătura cu mine, am evitat să mă întâlnesc, m-am întâlnit la un moment dat, a venit cu o plachetă din partea metroului – înainte de această convorbire. Am îndeplinit toate formalitățile legale (…) Procurorii DNA au ridicat documentele (n.r. sediul sindicatului, dar și al primăriilor sectoarelor 3 și 5 au fost percheziționate pe 14 iulie) și au constatat că am îndeplinit toate procedurile legale, iar întârzierea nu se datorează faptului că nu am vrut sau am pretins ceva de la dl Rădoi. Ci pentru că din dispoziția care este deja emisă din 11 iunie, în care infrastructura SA, din dispoziția mea, trebuie să dezafecteze aceste chișcuri.
Infrastructura SA era angrenată în alte lucrări de investiții în sector, s-a amânat. Procedura va fi dusă la îndeplinire, probabil în seara asta – mâine, dar chișcurile se vor demola. Sindicatul mă dă și în judecată”, a mai declarat primarul Sectorului 5.
Stenograma discuției dintre Piedone și Rădoi
Piedone: După ce o să învii, îmi dai şi mie o jumate de staţie la Izvor şi mie?
Ion Rădoi: O juma de staţie întreagă îţi dau!
Piedone: Hai, te iubesc, stai liniştit! Deci, fratele meu şi ai văzut că, mă tu ai văzut reacţia mea şi a lui Negoiţă, da? Noi vorbim de cerebral, nu vorbim de …. (…)
Piedone: Rădoi, gândeşte-te că frati-miu a, s-a născut în metrou şi a ieşit la pensie în metrou!
Ion Rădoi: Da mă, ştiu! Lasă-l să-i dea Dumnezeu sănătate! De parcă nu ştim! Dar n-am avut noi, noi n-am avut niciodată şi vreau să spun că tu m-ai mai ajutat o dată, când vorbeam despre prima şi de alea, alea, nu are rost să vorbim prea mult…
Piedone: Da!
Ion Rădoi: Când am ajuns pe la Eforie cu alte nebunii..
Piedone: Da!
Ion Rădoi: Plecat din ţară şi…
Piedone: Deci, tati, bazează-te pe mine, atât îţi spun! Şi las-o în înţelepciunea legii s-o rezolve pentru că eu îs pe lege şi le-o dau pe lege înapoi, da?
Ion Rădoi: Da!
Piedone: Cum tu le-o dai la ăştia care-i acţionezi în judecată şi le ceri daune şi toţi la toţi primarii…
Ion Rădoi: Exact! Paişpe le …
Piedone: Eu aşa îţi dau ţie, da? (neinteligibil) Cine?
Ion Rădoi: Negoiţă! Că i-am zis pe nume!
Piedone: Păi stai puţin! Negoiţă nu-i cu tine?
Ion Rădoi: Ba da! Păi lucrează la fel ca tine!