Profil de politician: Daniel Ghiță deputat PSD de Ilfov

Daniel Florin Ghiță, născut pe 22 aprilie 1981, în București, în vârstă de 40 de ani, este un fost luptător de kickboxing din România, la categoria super grea, care a evoluat în competiții precum Glory International și K-1 International, fost angajat al Serviciului de Protecție și Pază și actual deputat ales în anul 2020 în circumscripția electorală numărul 25 Ilfov pe listele Partidului Social Democrat (PSD)

Daniel Ghiță - Foto DigiSport
Daniel Ghiță - Foto DigiSport

Daniel Ghiță a fost ales pe 6 decembrie 2020, la alegerile parlamentare, iar mandatul de deputat i-a fost validat pe 21 decembrie 2020 prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 70 cu privire la validarea mandatelor deputaților aleși, publicată în Monitorul Oficial.

Daniel Ghiță activează, în momentul de față, în Camera Deputaților ca membru al Grupului Parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD), al cărui lider este Simonis Alfred Robert (PSD), fiind în același timp și secretar al Comisiei pentru Drepturile Omului, Culte și Problemele Minorităților Naționale, alături de Kulcsár-Terza József-György (UDMR), comisie condusă de Ibram Iusein (Minorități).

Deputatul face parte și din Comisia pentru Mediu și Echilibru Ecologic, al cărei președinte este Stângă George Cătălin (PNL), dar și din Subcomisia pentru Monitorizarea Respectării Drepturilor Persoanelor în Stare Privativă de Libertate, condusă de Bejinariu Eugen (PSD).

Declarație de avere, declarație de interese și CV

Conform articolului 4, punctele 1, 2 și 4, din Legea nr. 96/21.04.2006 privind statutul deputaților și al senatorilor, actualizată prin Legea nr. 30/27.03.2017 privind statutul deputaților și al senatorilor, fiecare deputat este obligat să depună o declarație de avere și o declarație de interese, completate personal, datate și semnate olograf la persoana desemnată în acest scop de secretarul general al Camerei Deputaților.

Referitor la depunerea unui CV la începerea unui mandat de deputat sau de senator, aceasta nu este condiționată de legile menționate anterior.

Conform site-ului Camerei Deputaților, Daniel Ghiță și-a depus declarația de avere și declarația de interese pe 11 ianuarie 2021, la 21 de zile distanță de ziua validării mandatului de deputat al Partidului Social Democrat (PSD) în circumscripția Ilfov, dar nu și un CV.

Astfel, conform unui CV publicat de fostul sportiv pe propria pagină de Facebook, Daniel Ghiță a terminat liceul și a promovat Bacalaureatul la vârsta de 18 ani, iar facultatea de sport a promovat-o la vârsta de 23 de ani. Actualul deputat și-a luat licența de profesor de educație fizică și sport, iar vreme de nouă ani a activat ca SPP-ist și cadru militar, perioadă în care și-a început și cariera sportivă ca luptător în ring.

Daniel Ghiță spune despre el, conform unei postări de pe o rețea de socializare, că este un sportiv de performanță, campion mondial și antrenor de kickboxing, dar și un luptător pentru drepturile omului, activist împotriva defrișărilor din România, creștin și patriot.

PSD-istul deține, conform declarației de avere depusă la Camera Deputaților pe 11 ianuarie 2021, două bunuri imobile, și anume două terenuri extravilane în comuna Baia, din județul Tulcea, și în Frumușani, din județul Călărași. Primul este un teren de 5.000 de metri pătrați, dobândit în anul 2009 prin cumpărare, în timp ce al doilea este un teren de 2.000 de metri pătrați, cumpărat în anul 2007.

Citește și USR și PLUS au blocat urbanistic întreg Sectorul 1

Daniel Ghiță deține și două bunuri mobile, și anume o Dacia Logan din anul 2005 și un Smart Fortwo din anul 2016, ambele dobândite prin cumpărare. Conform declarației sale de avere, fostul kickboxer deține și un ceas marca Hublot, în valoare de aproximativ 50.000 de euro, cumpărat în anul 2014.

La categoria venituri, Daniel Ghiță a amintit în declarația sa de avere de societatea D. Ghiță International Relations SRL, care îi aduce anual un venit de 6.395, fără a menționa dacă suma este în lei sau în euro, dar și de alocația de stat pe care Dacian Daniel Ghiță, fiul său, o primește din partea SJEPIS, în valoare de 1.668 de lei anual.

Declarația de interese depusă la Camera Deputaților pe 11 ianuarie 2021 arată că Daniel Ghiță deține 20 de părți sociale sau acțiuni în cadrul societății D. Ghiță International Relations SRL, în valoare totală de 200 de lei, dar și că este membru al Asociației România Mândră între Stele (ARMIS), al cărei președinte era în anul 2019, conform Agerpres, Bobby Păunescu, fără a avea însă vreun câștig material de pe urma acestei afilieri.

Daniel Ghiță mai menționează în declarația sa de interese că are și calitatea de deputat al Partidului Social Democrat, circumscripția Ilfov, începând cu data de 21 decembrie 2020.

Carieră sportivă

Poreclit „Samuraiul sălbatic” (The Savage Samurai) sau „Lunetistul”, Daniel Ghiță și-a început cariera în sport în anul 1999, atunci când și-a făcut debutul în cadrul Campionatului Mondial de Muay Thai, desfășurat în Bangkok, Thailanda. Toate meciurile le-a câștigat prin knock-out până înainte de semifinale, unde a pierdut împotriva bielorusului Alexey Ignashov.

În anul 2000, Daniel Ghiță a devenit campion european de Muay Thai, în Germania, iar în anul 2001 și-a adjudecat o medalie de bronz în urma participării la Campionatul Mondial de Muay Thai, în Thailanda. Un an mai târziu, în anul 2002, a terminat pe locul al doilea în cadrul Campionatului European de Muay Thai, desfășurat în Portugalia.

Anul 2003 l-a găsit pe Daniel Ghiță într-un moment în care a devenit sportivul care a înregistrat cel mai rapid knock-out (KO) din istoria stilului Muay Thai, în cadrul Campionatului Mondial din Thailanda, împotriva unui luptător din Australia, după doar 30 de secunde trecute din meci.

La cinci ani distanță de la debutul său, în anul 2004, Daniel Ghiță s-a înscris în circuitul Local Kombat din România, iar în anul 2007 a avut oportunitatea de a lupta în circuitul privat K-1, fondat în anul 1993 de Kazuyoshi Ishii, o competiție organizată la nivel mondial de K-1 Global Holdings Limited. În același an și-a făcut și debutul în K-1 într-un meci în care a luptat împotriva lui Nobu Hayashi.

Citește și Preot pedofil? Păcat lesne iertător. Persoană gay? Păcat capital!

Doi ani mai târziu, pe 11 august 2009, Daniel „The Savage Samurai” Ghiță și-a trecut în CV un nou record, stabilit înainte de luptătorul Peter Aerts, performanță neîntrecută de niciun alt sportiv vreme de zece ani. Astfel, în cadrul unui turneu de K-1, Ghiță a reușit să realizeze cea mai rapidă victorie împotriva tuturor celor trei adversari pe care i-a întâlnit, într-un timp total de 5 minute și 15 secunde. Până în acel moment, recordul stabilit de luptătorul Peter Aerts era de 6 minute și 43 de secunde.

În luna octombrie 2010, la 11 ani distanță de debutul său în ring, Daniel Ghiță a devenit primul luptător de origine română care a intrat în K-1 World Grand Prix Final, de la Tokyo, pentru care a trebuit să lupte împotriva lui Errol Zimmerman și să îl învingă prin knock-out (KO) în ultimul turneu de calificare de la Seul. Cu toate că era accidentat la un picior în acea vreme, Ghiță a luptat în cadrul turneului împotriva lui Gokhan Saki în sferturile de finală.

Accidentarea suferită a demonstrat însă că se afla în imposibilitatea de a dicta un ritm de luptă. Cu toate acestea, Daniel „Lunetistul” Ghiță a reușit să obțină o rundă în plus în cadrul meciului, deși Gokhan Saki părea că deja câștigase lupta. Într-un final, meciul a fost câștigat prin decizie de kickboxerul turco-olandez de categorie grea.

Cinci luni mai târziu, pe 6 martie 2011, Daniel Ghiță a luptat împotriva lui Hesdy Gerges, pe atunci actual campion al competiției It’s Showtime, cea mai importantă promoție de kickbox de pe continent până la momentul cumpărării acesteia de către Glory International, în luna martie 2012. În prima rundă a meciului, „Samuraiul” a reușit să îi aplice adversarului o serie de lovituri eficiente, însă din a doua rundă a fost devansat de oponent, numărat până la opt, iar mai apoi învins în a treia rundă prin decizie unanimă.

În anul 2012, pe 28 ianuarie, românul a participat la ultimul eveniment organizat vreodată sub egida It’s Showtime, desfășurat în Leeuwarden, un oraș din Olanda, unde a avut ocazia să își ia revanșa în fața lui Hesdy Gerges. Un croșeu de stânga aplicat la momentul potrivit, pe parcursul primei runde, i-a adus lui Daniel Ghiță cel mai important titlu mondial la categoria grea de până acum.

În același an, Ghiță a semnat cu Glory International, iar prima apariție în ring a avut loc pe 31 decembrie 2012, când a luptat împotriva lui Fabiano Cyclone, în cadrul Glory 4: Tokyo – Heavyweight Grand Slam, eveniment desfășurat în Japonia. În timpul meciului, Cyclone a fost înlocuit de Jhonata Diniz, sportiv pe care Ghiță l-a învins prin decizie unanimă.

Ajuns în finala competiției, Ghiță l-a întâlnit în ring pe olandezul Semmy Schilt, care a și câștigat concursul. Performanța de a ajunge în finală i-a fost răsplătită sub forma unui cec în valoare de 100.000 de dolari.

După o perioadă în care dădea semne că s-ar retrage, Daniel Ghiță a revenit în ring în anul 2017, în cadrul World Wushu Championships, unde a reușit să își adjudece o medalie de bronz după ce a fost înfrânt la puncte de către iranianul Hamid Reza Gholipour. Un an mai târziu, „Samuraiul” a revenit și în kickboxing și a luat parte la Colosseum Tournament IX, eveniment desfășurat în Cluj-Napoca, la BT Arena. Ghiță a reușit atunci să îl învingă pe bosniacul Dzevad Poturak.

În luna aprilie 2019, Daniel Ghiță a concurat în cadrul Colosseum Tournament 11, unde l-a întâlnit în ring pe Petr Vondracek, din Cehoslovacia, pe care a și reușit să îl învingă în prima rundă, prin knock-out (KO), după aplicarea unui croșeu de stânga.

Pe parcursul mai multor ani, Daniel Ghiță a luptat în cadrul a numeroase competiții organizate sub egida Glory International, precum Glory 6: Istanbul, Glory 9: New York (2013), Glory 11: Chicago, Glory 13: Tokyo și Glory 17: Los Angeles (SUA, 2014).

Titluri adjudecate în ring (ca profesionist):

– 2012 – It’s Showtime – campion mondial la categoria grea

– 2010 – K-1 World Grand Prix Tokyo – finalist în primii 16

– Local Kombat România – campion la categoria grea

– 2005 – WKN European Thai-Boxing – campion la categoria grea

– 2002 – campion european la Muay Thai, în Portugalia

– 2001 – IFMA World Muay Thai Championships – medalie de bronz (+91 kilograme)

– 2000 – campion european la Muay Thai, în Germania

Titluri adjudecate în ring (ca amator):

– 2017 – World Wushu Championships – medalie de bronz

– 2002 – IAMTF European Championships – medalie de argint

– 2001 – IAMTF World Championships – medalie de bronz

– 2000 – European Muay Thai Championships – medalie de aur

– 1999 – IAMTF World Championships – medalie de bronz

Onoruri și distincții:

– 2019 – Nominalizare pentru luptătorul anului (în revenire), conform Combatpress.com

– 2006 – Luptătorul anului, conform Fight.ro

– 2005 – Cel mai tehnic luptător, conform Fight.ro

Conform profilului său de pe site-ul promoției Glory International, Daniel Ghiță are un palmares de 61 de meciuri, dintre care 50 de victorii, 11 înfrângeri și zero meciuri terminate la egalitate. De-a lungul timpului, Ghiță a făcut parte din cluburi ca Seconds Out (2013), Blackzilians sau Dojo Kamakura, fiind antrenat de Anil Dubar (antrenor principal), Horia Rădulescu (antrenor secund) și Vasile Oșean (doctor nutriționist).

Prima rundă în politică: intrarea în PRU

În luna noiembrie 2015, Daniel Ghiță s-a alăturat Partidului România Unită (PRU), înființat în același an de către fostul deputat PSD Bogdan Diaconu (exclus între timp din partidul de dreapta), al cărui președinte actual este Robert Bugă. La acel moment, Ghiță era primul campion mondial la kickboxing care intra în politica din România.

Am primit foarte multe mesaje și oferte pentru a mă alătura unui partid. Foarte mulți oameni mă îndrumau către PRU. De aceea am ales un partid care nu face compromisuri, un partid naționalist, un partid al românilor, un partid pentru România

afirmă sportivul într-o postare publicată la acea vreme pe Facebook

În ianuarie 2016, cu ocazia primului Congres de Partid, Daniel Ghiță, alături de Bogdan Diaconu, a anunțat înființarea „Patrula lui Vlad Țepeș”, un „instrument al dreptății pentru cei slabi”. Printre altele, membrii patrulei ar fi urmat să dea o mână de ajutor în cadrul intervențiilor în zonele calamitate în urma ploilor sau ninsorilor.

La acel moment, Daniel Ghiță afirma cu privire la Patrula lui Vlad Țepeș:

„Oamenii vor ceva nou, vor o schimbare, așa că s-a născut Patrula lui Vlad Țepeș, nu armata națională. Va fi formată din români inimoși, cu suflet mare, care își vor ajuta semenii aflați la necaz și care au nevoie de sprijin. Va fi un instrument al dreptății pentru cei slabi și părăsiți împotriva celor care vor să le fure casele și munca”, conform unui articol apărut în Vice.

Cu ocazia Congresului Partidului România Unită (PRU), sportivul a rostit și un discurs extrem de dur în care a vorbit despre situația politică și socială din țara noastră.

Șapte luni mai târziu, în luna iunie 2016, Daniel Ghiță a părăsit Partidul România Unită (PRU) în urma unei altercații verbale avute cu Bogdan Diaconu, președintele de partid la acel moment. Printre altele, sportivul român îi reproșa acestuia că nu ar fi respectat principiile pe care formațiunea politică le promovează.

La acea vreme, Daniel Ghiță afirma pe propria pagină de Facebook:

„Am luat decizia să demisionez din Partidul România Unită. Sunt un naționalist și un activist hotărât și voi lupta pentru principii corecte și pentru binele poporului român până la capăt. Locul meu este numai acolo unde aceste principii sunt respectate. Defrișarea pădurilor m-a forțat să intru în politică. Rămân în politică pentru a-mi apăra țara. Nihil Sine Deo”, conform unui articol publicat în cotidianul Evenimentul Zilei.

Într-un interviu apărut în Ziarul Bursa în luna septembrie 2016, la trei luni distanță de plecarea sa din PRU, Daniel Ghiță afirma, întrebat fiind de ce a ales să devină membru PRU:

„Am intrat în PRU pentru doctrină și pentru idei. Sunt naționalist din naștere, adică patriot, și așa voi rămâne pentru că este normal să ne iubim țara și să vrem ce este mai bine pentru ea. Când am intrat în PRU, Bogdan Diaconu mi-a promis că nu vom primi traseiști și nici politicieni penali și că vom fi un partid curat, al principiilor și al iubirii sincere de țară”.

În februarie 2019, Daniel Ghiță a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live, unde a vorbit deschis despre experiența sa pe scena politică:

„Voiam să opresc defrișările, voiam să stopez vânzarea terenurilor către străini, voiam ca firmele românești să prospere. Nu am nimic cu străinii. Dar în România nu mai există un echilibru între firmele din industria românească și industria străină. Industria românească este la pământ, iar industria străină prosperă. Iar noi nu câștigăm bani. Am crezut, la vremea respectivă, că dacă intru într-un partid pot schimba ceva pentru societate”.

În perioada în care a fost membru al Partidului România Unită (PRU), Daniel Ghiță a candidat pentru funcția de primar al Sectorului 3 din București, alegeri desfășurate pe 5 iunie 2016.

Rezultate alegeri locale sector 3 2016

Runda a doua: intrarea în PSD și în Parlament

După patru ani în care nu dădea semne că ar dori să se întoarcă pe scena politică din România, Daniel Ghiță s-a înscris, în luna octombrie 2020, în Partidul Social Democrat (PSD). Într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook, Ghiță afirma:

„Da, voi candida de la PSD Ilfov, să lupt pentru oamenii de rând. Pentru cei pe care nu îi aude și nu îi vede nimeni. Pentru copiii României, pentru toți românii, pentru ca votul vostru să conteze. Nu se poate să existe fraudă electorală și să stăm să acceptăm, să nu facem nimic. Prioritatea in România trebuie să fie sănătatea și educația, nu alegerile. De azi sunt PSD-ist”.

Înscris în Partidul Social Democrat (PSD), filiala Ilfov, Daniel Ghiță a anunțat că va candida pentru un loc în Camera Deputaților. Alegerile parlamentare fiind programate pentru data de 6 decembrie 2020, Ghiță a avut la dispoziție puțin mai mult de o lună pentru a convinge oamenii să îl voteze. Cu ajutorul partidului pe care îl reprezintă și în momentul de față, fostul sportiv a deschis lista candidaților PSD, la Ilfov, pentru un loc în Camera Deputaților.

La câteva zile distanță de la închiderea urnelor de vot, pe 6 decembrie 2020, Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat rezultatele finale. Astfel, alegerile parlamentare au fost câștigate de Partidul Social Democrat (PSD), cu 1,70 milioane de voturi, urmat de Partidul Național Liberal (PNL), cu 1,48 milioane de voturi, și USR-PLUS, cu aproape 907.000 de voturi.

Astfel, conform unui proces verbal publicat de Biroul Electoral Central (BEC) pe site-ul oficial, cu numărul 1639/17.12.2020, la anexa nr. 22, pagina 8, se arată că în Ilfov (circumscripția electorală nr. 25) au fost atribuite trei mandate, iar alte două au rămas neatribuite în prima etapă de repartizare. Cu un total de cinci mandate atribuite după repartizarea finală, în Ilfov, Daniel Ghiță a fost singurul reprezentant al Partidului Social Democrat (PSD) care a ocupat un loc în Camera Deputaților (anexa nr. 22, pagina 20).

Pe lângă Daniel Ghiță, alegerile parlamentare din anul 2020 au adus în Camera Deputaților, din Ilfov, și nume ca Oana Alexandra Cambera (USR-PLUS), Andrei Daniel Gheorghe (PNL), George Cristian Tuță (PNL) și Gianina Șerban (AUR).

Daniel Ghiță are biroul parlamentar în Voluntari, pe strada Tudor Vladimirescu, numărul 40.

Patru luni de activitate în Parlament

Conform unui sumar publicat pe site-ul Camerei Deputaților, Daniel Ghiță are la activ, în cele patru luni de activitate în Parlamentul României, un total de patru luări de cuvânt în ședințe, dintre care o declarație politică, două propuneri legislative inițiate, trei moțiuni, patru declarații politice depuse în scris, dar și 20 de interpelări și întrebări.

Astfel, la capitolul propunerilor legislative inițiate, Daniel Ghiță a venit cu două sugestii în cele patru luni de activitate ca deputat din partea Partidului Social Democrat (PSD), și anume:

1. Propunere legislativă pentru modificarea OUG nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației (înregistrată cu numărul 130/22.03.2021)

2. Propunere legislativă pentru completarea articolului 112 din Legea educației naționale nr. 1/2011 (înregistrată cu numărul 129/22.03.2021)

Referitor la prima propunere legislativă, înregistrată cu numărul 130/22.03.2021, Daniel Ghiță a avut susținerea a 58 de deputați și senatori PSD și un deputat din partea minorităților, și anume Manea Cătălin Zamfir. Conform unui document (fără număr de înregistrare) publicat pe site-ul Camerei Deputaților, legea, aflată în momentul de față în stadiul de „procedură legislativă încetată”, ar fi adus schimbări alineatului 1 din articolul 19 al OUG nr. 75/2005:

„ARACIS este condusă de un consiliu alcătuit din 25 de membri, din care:

a) 18 sunt cadre didactice cu funcții de predare în învățământul superior care reprezintă, de regulă, domeniile de studii universitare;

b) 5 studenți, reprezentanți ai federațiilor studențești din România, reconfirmați la începutul fiecărui an universitar”.

Referitor la cea de-a doua propunere legislativă, înregistrată cu numărul 129/22.03.2021, Ghiță a avut susținerea a 58 de deputați și senatori PSD, un deputat UDMR (Szabo Odon) și un deputat din partea minorităților, și anume Manea Cătălin Zamfir. Astfel, în urma acestei propuneri legislative, Legea educației naționale nr. 1/2011 ar urma să fie modificată. Articolului 112 din Legea 1/2011 ar urma să îi fie aduse modificări, dar și să fie introduse aliniatele 6.2 și 6.3 imediat după aliniatul 6.1.

În primă fază, pe 22 martie 2021, această propunere legislativă a fost prezentată în Biroul Permanent al Camerei Deputaților, unde nu s-a aprobat procedura de urgență solicitată. Pe 30 martie 2021, aceasta a primit aviz favorabil de la Consiliul Legislativ, iar pe 19 aprilie 2021 a fost din nou prezentată în Biroul Permanent al Camerei Deputaților.

Tot pe 19 aprilie 2021, propunerea legislativă a fost trimisă pentru raport la Comisia pentru Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului și Comisia pentru Învățământ, dar și prezentată în Biroul Permanent al Camerei Deputaților, iar pentru aviz a fost trimisă la Comisia pentru Buget, Finanțe și Bănci; Comisia pentru Drepturile Omului, Culte și Problemele Minorităților Naționale; Comisia Juridică, de Disciplină și Imunități și Comisia pentru Egalitatea de Șanse pentru Femei și Bărbați.

Citește și Autoritățile din Vâlcea au scăpat de sub control colectarea deșeurilor după prea multe concesii făcute Romprest Energy și New Recycling

Pe 19 aprilie 2021, propunerea a primit aviz negativ din partea Consiliului Economic și Social. În momentul de față, propunerea deputatului PSD se află în stadiul „trimis pentru raport la comisiile permanente ale Camerei Deputaților”.

La capitolul propunerilor legislative inițiate, Daniel Ghiță a semnat trei moțiuni inițiate de deputați din grupul parlamentar PSD, și anume.

1. „Incompetența și lipsa de asumare ucid! Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea și viața românilor” (10 februarie 2021; respinsă)

2. „Agricultura României este atacată de cel mai periculos dăunător: ministrul Adrian Nechita Oros” (24 martie 2021; respinsă)

3. „Ca românii să trăiască, Vlad Voiculescu trebuie să plece” (12 aprilie 2021; retrasă)

La capitolul interpelărilor și întrebărilor realizate în Parlamentul României, deputatul PSD Daniel Ghiță are un număr de 20 la activ până în momentul de față. Dintre acestea, 12 au fost întrebări diverse adresate colegilor din Camera Deputaților și Senat, iar 8 au fost interpelări.

Printre altele, Daniel Ghiță a intervenit pe tema unor domenii diverse, precum:

1. Politica de protejare și exploatare a resurselor României

2. Măsuri după incendiul de la Spitalul Matei Balș

3. Vânzarea unor părți din obiectivele strategice ale țării

4. Valoarea creditelor externe din perioada 2019-2020

5. Transparența și trasabilitatea în combaterea tăierilor ilegale

6. Desființarea SIIJ

7. Conservarea pădurilor, fenomenul exploatării ilegale ale acestora

Luări de cuvânt în Parlamentul României

Conform unui sumar publicat pe site-ul Camerei Deputaților, Daniel Ghiță are la activ, în cele patru luni de activitate în Parlamentul României, un total de patru luări de cuvânt în ședințe, dintre care o declarație politică cu ocazia depunerii jurământului de credință față de țară și popor, într-o ședință solemnă desfășurată pe 21 decembrie 2020.

Același sumar arată că Daniel Ghiță are la activ alte patru declarații politice și intervenții în scris, disponibile public pe site-ul Camerei Deputaților, după cum urmează:

1. „Voi fi apărătorul celor mulți și al românilor de pretutindeni” (17 februarie 2021)

2. „Ce mai fac Serviciile de Informații?” (24 februarie 2021)

3. „Opriți desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție” (3 martie 2021)

4. „Cine ne guvernează? Pe mâinile cui au ajuns economia, sănătatea, siguranța și munca românilor?” (7 aprilie 2021)

Referitor la declarațiile politice și intervențiile avute în Parlamentul României, deputatul PSD Daniel Ghiță are la activ trei discursuri în cele mai recente două luni de mandat, în zilele de 10 martie 2021, 6 aprilie 2021 și 13 aprilie 2021.

Pe 10 martie 2021, Daniel Ghiță făcea prima declarație politică, adresată colegilor săi din Camera Deputaților și din Senatul României, moment în care a adus o serie de critici adresate colegilor parlamentari. Conform unei stenograme disponibile pe site-ul Camerei Deputaților, el afirma:

„În acest sanctuar al politicii sunt oameni care fac afirmații nefundamentate, susținute doar cu alte afirmații. Resping un asemenea mod de abordare. Domnule (Mihai-Laurențiu) Polițeanu, vă rog să ne spuneți ce ați căutat în arhiva SIPA, împreună cu doamna Monica Macovei. Ce documente ați sustras, cu ce serviciu colaborați?”.

În continuarea discursului său, Daniel Ghiță a mai declarat:

„Sunt colegi de-ai noștri, din Parlament, care aruncă de fiecare dată cu noroi, cu vorbe fără acoperire în fapte, delațiuni mizerabile specifice fostei Securități. Consider că cei care nu renunță la vechile năravuri, îndeosebi cei care fac acuzații fără corespondență în realitate, vor să readucă România și pe noi toți la acele timpuri cumplite”.

Vizibil emoționat, deputatul Daniel Ghiță a citit cu greu, de pe foaie, textul propriu, a făcut o serie de greșeli gramaticale și de exprimare, iar în unele momente dădea semne că ar rămâne fără aer. Materialul video publicat pe canalul de YouTube al Parlamentului României a devenit în scurt timp viral și a fost preluat de nenumărate televiziuni și site-uri de știri.

Ziua de 6 aprilie 2021 i-a adus lui Daniel Ghiță o nouă ocazie de a fi expus în presă. În timpul unui discurs prezentat de Cristina Mădălina Prună (USR), sub formă de răspuns adresat lui Bogdan Ionel Rodeanu (USR) pe tema purtării măștii de protecție, Daniel Ghiță a afirmat, din sală: „Dar nu pot să o port”.

Ca un răspuns, în Parlament s-au auzit afirmații precum „Te mănâncă pielea” și „Are alergie”.

Câteva zile mai târziu, pe 13 aprilie 2021, Daniel Ghiță a avut un nou episod de contre cu câțiva dintre colegii săi din Parlament, în timpul unui apel făcut de Cristina Mădălina Prună (USR) cu privire la purtarea măștii de protecție în timpul ședințelor:

„Mă văd nevoită să atrag atenția următorilor deputați – domnul Lucian Florin Pușcaşu, domnul Daniel Ghiță și domnul Dumitru Coarnă – să poarte masca corespunzător”.

Citește și Agent Green: ”Avem un contract care ne garantează că pădurea plantată de noi nu va fi tăiată niciodată”

Ca răspuns, deputatul PSD a afirmat, în mai multe rânduri, următoarele: „Dacă nu știți legea de ce mai veniți aici?”, făcând referire la restricțiile cu privire la pandemia de Coronavirus, dar și „Nu mai dați exemple numai de la PSD. Domnul Bulai, data trecută, nu a purtat mască. Eu am certificat medico-legal, adică adeverință medicală”.

Rugat de Cristina Mădălina Prună (USR), vicepreședinte al Camerei Deputaților, să depună documentul doveditor la Biroul Permanent, Daniel Ghiță a declarat: „Vă rog frumos să citiți legea și după aceea să veniți aici ca să ne țineți lecții de morală”. La câteva secunde distanță, deputatul a mai strigat, din sală, și „Dictatura USR-PLUS”.

În urma acestor episoade, în presa centrală, dar și în presa sportivă, au apărut o serie de articole cu privire la refuzul deputatului de a purta mască de protecție în timpul ședințelor din Parlamentul României și nu numai.

Apariții în presă

În comparație cu alți deputați și senatori din Parlamentul României, din actualul mandat, activitatea deputatului Daniel Ghiță este neînsemnată. Cu toate acestea, nu de puține ori s-a întâmplat ca Daniel Ghiță să apară în presa centrală sau în presa sportivă ca urmare a unor evenimente, situații sau declarații politice.

Astfel, în data de 7 aprilie 2021, conform unui articol apărut în HotNews, Daniel Ghiță a fost surprins în Parlamentul României fără mască de protecție. În schimb, în aceeași zi, deputatul declara că Guvernul României trebuie să desecretizeze toate contractele pe care le-a încheiat în perioada pandemiei de COVID-19, adăugând că el nu știe că ar fi declarată pandemie.

Deputatul a fost văzut de mai multe ori în plenul Camerei Deputaților sau pe holurile clădirii fără mască de protecție sau purtând mască fără să își acopere și nasul. Întrebat de jurnaliști de ce nu respectă legea și nu poartă mască de protecție în spațiile închise, deputatul Daniel Ghiță a declarat:

„Cei care ne conduc de un an și patru luni de zile să răspundă pentru toate crimele și atrocitățile pe care le-au făcut până acum. Este declarată pandemia în România? Eu nu știu că este declarată în România”.

La începutul lunii martie 2021, mai multe posturi de televiziune și site-uri de știri vorbeau despre un nou episod în care deputatul PSD a fost protagonist. Într-o postare publicată pe Facebook, deputatul USR Filip Havarneanu arăta, cu dovezi fotografice, cum Daniel Ghiță a adormit în timpul unei ședințe din Parlamentul României.

„Avem un Șoșoc și în Camera Deputaților. Când nu doarme face circ. Dovada clară că pumnii și picioarele încasate în cap nu duc la nimic bun. Așa se întâmplă dacă faci scandal toată ziua și urli în Parlament. E bun somnicul în plen, domnule Ghiță?”, scria Filip Havarneanu.

Câteva zile mai târziu, Daniel Ghiță a venit cu o replică pentru postarea făcută pe Facebook de deputatul USR: „Copile, stai să vezi ce îți fac”. Acestea ar fi fost cuvintele cu care, afirmă Filip Havarneanu, l-ar fi amenințat cu bătaia.

Tot deputatul USR Filip Havarneanu este cel care a publicat pe Facebook și o filmare în care Daniel Ghiță vocifera în plenul Parlamentului în timpul unei declarații făcute de la pupitru de către un coleg parlamentar pe tema bugetului pentru anul 2021.

„Fără mască în Parlament și, ca totul să fie complet, cu țipete în loc de argumente. Cam așa se desfășoară ședința de astăzi din Parlament pentru dezbaterea bugetului pentru anul 2021. Să vă mai spun că cei de la pupitru nu se aud din cauza strigătelor PSD-iștilor, deși cei care țin discursuri folosesc microfonul? Sau că dacă într-adevăr și-ar dori să modifice proiectul de buget ar trebui să încerce o dezbatere civilizată?”, scria Havarneanu.

La finalul lunii martie 2021, Camera Deputaților a adoptat o declarație privind unele manifestări cu caracter antisemit din România și tentativele de reabilitare a criminalilor de război. În urma votului, deputatul PSD Daniel Ghiță a fost singurul care a votat împotriva acestei declarații, conform votului electronic afișat pe site-ul forului legislativ.

Ulterior, colegul său de partid, Adrian Ionuț Chesnoiu, a pus pe seama unei erori votul acordat de Daniel Ghiță. Deputatul PSD nu și-a explicat votul, însă, pe Facebook, și-a acuzat, la doar câteva ore distanță, adversarii politici de fascism:

„Ciuma roșie este un slogan nazist. Acest slogan fascist este folosit în România de toți liderii politici din partea USR-PLUS și PNL. Premierul folosește în campania electorală și în declarații un slogan nazist. Florin Cîțu și Dan Barna folosesc sloganuri naziste. Toți liderii și membrii PSD au fost hărțuiți cu un slogan fascist”.

Deputatul PSD Daniel Ghiță a luat parte, în repetate rânduri, și la protestele anti-restricții care au avut loc în municipiul București. În urma participării la aceste manifestări, el a afirmat pe propria pagină de Facebook:

„De ce nu vine nimeni de la Guvern să vorbească cu poporul? Poporul nu are valoare? Unde este Iohannis cu geaca roșie? Cine răspunde pentru profanarea cadavrelor, a tuturor românilor care au murit de COVID-19 în perioada 2020-2021? De ce trebuiau înmormântați goi în saci negri de gunoi? Fără slujbă, fără preot, fără să aibă dreptul să fie înmormântați creștinește? Umilință și distrugerea credinței”.

Deputatul PSD Daniel Ghiță are obiceiul de a comenta subiecte vaste pe propria sa pagină de Facebook, legate de tăierea pădurilor din România, modul în care este condusă țara, economie sau pandemia de Coronavirus. Înainte de a intra în Partidul Social Democrat (PSD), Ghiță a răspuns inclusiv unor afirmații făcute de Cristian Tudor Popescu cu privire la restricțiile impuse de comuniști înainte de anul 1989.

VIACiprian PARDĂU
SURSĂZiarul de Investigații
Articolul precedentIohannis, despre ipotezele emise de PSD: „dumnealor sunt supărați pentru că sunt în Opoziție”
Articolul următorCertificatul verde de vaccinare, din ce în ce mai aproape de realitate