Foto: Facebook, Agent Green
Foto: Facebook, Agent Green

25 de lei: atât costă un arbore pe care nu îl plantezi tu, ci echipa Agent Green. 25 de lei reprezintă prețul unui pachet de țigări, prețul pe care îl plătești pentru un covrig cu sana sau, de multe ori, bacșișul pe care-l lași, la restaurant, atunci când te simți generos și important.

Peste 400 de persoane au contribuit cu 25 lei pentru plantarea unui arbore.

Deși suma target, în valoare de 100.000 lei, nu a fost atinsă, Agent Green și-a respectat promisiunea și a început plantarea, chiar în acest weekend.

De asemenea, organizația neguvernamentală și-a luat angajamentul că arborii plantați din donații vor fi îngrijiți pentru o perioadă de 7 ani.

Foto: Facebook, Agent Green

Defrișarea fusese făcută pe o suprafață de 300 de hectare și, inclusiv după 10 ani, Iezer-Păpușa arată la fel: gol, trist și dezolant.

Reprezentanții Agent Green au declarat că tot ceea ce se plantează în momentul de față este strict protejat prin contract. De asemenea, au menționat că vor planta, din donații, brazi, pini și fagi.

Campania de donații a fost închisă vineri, iar sâmbătă a început plantarea

Plantarea din Iezer-Păpușa, cea mai defrișată zonă din munții Făgăraș, este în toi. Vremea ține cu noi. Plantăm pe măsură ce zăpada din zona afectată se topește.

Ne-am asigurat că ceea ce plantăm în aceste zile nu va mai fi niciodată tăiat si că puieții vor fi îngrijiți vreme de 7 ani. Zona rasă măsoară mai bine de 300 de hectare și vom continua să plantăm și la toamnă ceea ce nu vom putea termina în această primăvară. Susține și tu restaurarea paradisului de odinioară în locul acestui masacru”, au scris reprezentanții Agent Green pe contul de Facebook.

Agent Green: ”Plantăm doar pe terenuri private, unde avem un contract care ne garantează că pădurea nu va fi tăiată niciodată”

Mulțumind fiecărui donator pentru implicare, organizația a anunțat, în cursul zilei de sâmbătă, că echipa este pe teren, iar acțiunea a început.

Pădurea va fi strict protejată pentru totdeauna, și îngrijită în următorii 7 ani”, au scris cei din echipa Agent Green, pe contul de Facebook.

Foto: Facebook, Agent Green

Pe pagina oficială, asociația a explicat faptul că suprafața împădurită a României a scăzut la 29%, iar recomandarea Academiei Române, a Uniunii Europene și a oamenilor de știință este atingerea pragului de 40%.

Membrii au precizat și că, din păcate, nu toate pădurile tăiate sunt replantate, iar efectele devin tot mai vizibile.

Am reluat, așadar, acțiunile de plantare din nevoie și la cererea voastră”.

Articolul precedentEuroparlamentar USR PLUS, împotriva tăierilor ilegale: ”E o nenorocire ecologică”
Articolul următorIon Iliescu face un pas în spate
Jurnalist full-time / Pesimist part-time