Foto: National Geographic
Foto: National Geographic

Vlad Gheorghe, europarlamentar USR PLUS, a depus, în cursul zilei de vineri, o plângere către Regia Naţională a Pădurilor.

Prin respectiva plângere, Vlad Gheorghe solicită suspendarea tăierii arborilor din Pădurea Snagov.

De asemenea, europarlamentarul a cerut suspendarea tăierilor de arbori până la finalizarea unui proces aflat în derulare cu privire la suprafaţa ce aparţine, de drept, Rezervaţiei Naturale Complexe Snagov, arată G4 Media.

Pădurea din Snagov: subiectul unui jaf ”la drumul mare”

Potrivit unui comunicat de presă al Alianţei, Vlad Gheorghe a menționat că pădurea din Snagov e printre cele mai vechi rezervaţii din ţara noastră. Este o pădure protejată. Există documente şi o lege ce o protejează încă din 1950. Din aproximativ 1200 de hectare în 1950, în anul 2000 s-au pierdut 1000 de hectare şi au rămas doar 100 de hectare de zonă protejată.

Ce se întâmplă acolo acum e o nenorocire ecologică, un jaf la drumul mare. Se fură arbori şi buşteni. Până când se lămureşte problema juridică, recunoscută atât de Romsilva, cât şi de Ministerul Mediului cu privire la statutul zonei Snagov, solicit oprirea tăierilor. Dacă nu se vor opri, mergem în instanţă”, a explicat europarlamentarul.

Mai mult, europarlamentarul USR PLUS a făcut o interpelare către Ocolul Silvic Snagov, în care a cerut explicaţii privind motivele ce au stat la baza deciziei de a tăia cei mai vechi arbori, mai arată sursa citată.

Europarlamentar USR PLUS: ”Au tăiat toţi arborii peste 120 de ani, aşa scrie în actele lor”

În cadrul declarației, Vlad Gheorghe s-a arătat scandalizat de faptul că au fost tăiați, fără vreo justificare, arbori de peste 120 de ani.

Explicaţia e halucinantă, aceea că aşa vor face loc altor arbori să crească. Dar în jur e vorba doar de nişte boscheţi şi chiar dacă ar creşte ceva, procesul ar dura 20-50 de ani”.

De asemenea, eurodeputatul a mai subliniat și faptul că Pădurea Snagov este o zonă protejată, iar actele care atestă acest lucru se află atât la Academia Română, cât şi la Ministerul Mediului.

Mai mult, Vlad Gheorghe a concluzionat că există documente care arată că zona trebuie protejată, iar pădurea de acum trebuie extinsă să fie cât mai aproape de suprafaţa iniţială.

Cât timp există această procedură prin care să se decidă dacă e zonă protejată sau nu, consider că este ilegal ca aceleaşi autorităţi să taie arborii pe care tot ei zic că vor să-i protejeze. În acest moment, Romsilva rade toţi arborii care dau valoare pădurii. Îi voi opri”, a conchis Vlad Gheorghe, conform sursei citate.

Articolul precedentDiana Șoșoacă ar face curățenie în PSD
Articolul următorÎn ciuda condițiilor meteo, Agent Green plantează: ”Avem un contract care ne garantează că pădurea plantată de noi nu va fi tăiată niciodată”
Jurnalist full-time / Pesimist part-time