A fost pronunțat verdictul final în dosarul Ferma Băneasa: Remus Truică și Prințul Paul își vor desfășura ”domnia” din închisoare.

Cu alte cuvinte, cu executare. Au mai fost condamnați miliardarii Steinmetz și Silberstein și jurnalistul Dan Andronic

Înalta Curte de Casație și Justiție a dat joi, 17 decembrie, verdictul final în dosarul Ferma Băneasa: omul de afaceri Remus Truică a fost condamnat la șapte ani de închisoare cu executare, israelienii Benjamin Steinmetz și Tal Silberstein au primit câte cinci ani de închisoare cu executare, iar Prințul Paul – trei ani și patru luni de închisoare, cu executare.

Povestea prințului afacerist din Fundu` Sacului

Prințul Paul al României a încercat să devină moștenitor al familiei regale. Nu a reușit, pentru că nu a fost recunoscut ca descendent al Regelui Carol al 2-lea.

Cu toate acestea, nu s-a sfiit să revendice Ferma Regală din Băneasa și Pădurea Fundu Sacului din Snagov, cu sprijinul celorlalți inculpați. Fermă care, pe de altă parte, s-a dovedit a nu fi fost niciodată a familiei regale, ci doar dată în folosință.

Cu alte cuvinte, un moștenitor nerecunoscut legal, a încercat să facă rost de o proprietate, care nu a aparținut niciodată familiei în sânul căreia ar fi dorit să se afle.

Sună a subiect de telenovelă? Încă nu.

Același Prinț Paul al României a fost condamnat, în 2 iunie 2010, de către Înalta Curte de Justiţie britanică – Divizia Queen’s Bench să achite un împrumut de 1,8 milioane de lire sterline. Pe care a ”uitat” să-l returneze. Pentru că oricare dintre noi am uitat, la un moment dat, să returnăm un împrumut.

Hotărârea cu pricina a fost recunoscută oficial și de Curtea de Apel Bucureşti, care a menţinut, pe 16 iunie 2015, decizia Tribunalului, printr-o decizie definitivă – punerea în executare a hotărârii Curţii britanice.

Prinţul Paul Lambrino, executat silit de un jurnalist britanic.

Un afacerist, un jurnalist și un prinț intră într-o pădure

Benjamin Steinmetz, cel mai bogat om din Israel, fostul consilier al lui Adrian Năstase, Remus Truică, jurnalistul Dan Andronic și Prințul Paul de România au fost condamnați definitiv, la închisoare cu executare, în deja cvasi-cunoscutul dosar “Ferma Băneasa”.

Procurorii DNA Brasov i-au acuzat de constituire de grup infracțional organizat, trafic de influență si spălare de bani, ambele în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu și dare de mită, și pe prințul Paul, pentru cumpărare de influență și spălare de bani, ambele în formă continuată, și complicitate la abuz în serviciu.

Decizie finală în dosarul “Ferma Băneasa”. Remus Truică, 7 ani de închisoare, Paul de România – 3 ani şi 4 luni

Sună cumva a banc: un afacerist, un jurnalist și un prinț intră într-o pădure. Doar că, de data asta, pădurea a avut ceva împotrivă. Ceva vag, legat de lege, afaceri și retrocedări ilegale.

Gluma proștilor s-a sfârșit prost

Bancul se sfârșește în momentul în care justiția intervine și pune piciorul în prag. Pentru că am ajuns, cumva, în momentul în care nici rangul, nici conturile din bancă nu ar trebui să mai aibă valoare. În momentul în care, indiferent de intenții sau pretenții, cu toții suntem (așa cum ar trebui) egali în fața legii.

Concluzia: Ferma Băneasa nu aparține și nu a aparținut niciodată Prințului Paul al României.

Și, în virtutea ”istoriei”, se pare că s-a aplicat proverbul ”ulciorul nu merge de multe ori la apă”.

Proverb românesc, pe care Prințul Paul ar fi trebuit să-l cunoască foarte bine, măcar pentru c-a vrut să intre într-o familie regală. A României.

Ziarul de Investigații

Articolul precedentTăriceanu, despre politicieni: ”Avizi după putere, slugarnici și fără coloană vertebrală”
Articolul următorSectorul 5, nu atât de sărac pe cât pare
Jurnalist full-time / Pesimist part-time