Svetoslav Ilchovski

Potrivit presei economice, Ilchovski deține în sudul țării peste 10.000 ha de terenuri agricole, o parte cumpărate de la patronul Universității Craiova, Mihai Rotaru, care deținea 5.700 ha în Olt și Dolj, dar în 2022 a renunțat la afacerile în agricultură. Potrivit presei economice, în decembrie, firma Altimir BS Eood din Karlovo, Bulgaria, deţinută de Svetoslav Bozhidarov llchovski, a cumpărat de la Rotaru compania Rural Capital, care se ocupă de cultivarea cerealelor. Patronul Universității Craiova nu a negat tranzacția care apărea și în baza de date a Registrului Comerțului, dar a preferat să nu comenteze. 

Ilchovski a cumpărat terenuri și de la alți fermieri din sudul țării, unul dintre aceștia fiind Cornel Stroescu, din Mehedinți, de la care a preluat firmele Strovar SA și Hastro SRL Șovarna, care aveau în patrimoniu mii de hectare de terenuri agricole.

Ilchovski a făcut dezvăluiri șocante în scandalul fostului premier Boiko Borisov, fotografiat nud, cu teancuri de bani și lingouri de aur

În urmă cu doi ani, Svetoslav Ilchovski șoca presa bulgară prin dezvăluirile sale în fața unei comisii parlamentare care ancheta scandalul în care era implicat prim ministrul Bulgariei de la vremea aceea, Boiko Borisov. Făcea aceste dezvăluiri în calitate de martor la multe combinații între politică și afaceri.

Ilchovski și-a dezvoltat afacerile și a ajuns unul dintre marii latifundiari din Bulgaria în climatul economic și politic cunoscut prin nivelul ridicat al corupției, chiar mai mai mare decât în România, în care apar des știri despre asasinate la comandă, exploziile unor mașini capcană, extorcări de fonduri, șantaj, rețele mafiote. În luna mai, procurorul șef al Bulgariei, Ivan Gheşev a scăpat cu viață după explozia unui dispozitiv la trecerea maşinii sale oficiale.

În mai 2021, Svetoslav Ilchovski apărea în fața Comisiei parlamentare care ancheta scandalul în care era implicat Boiko Borisov, după ce pe 17 iunie 2020, în presa din Bulgaria apăruseră fotografii care ar fi fost făcute în dormitorul lui Borisov, care dormea gol în pat. În fotografii se vedeau un pistol pe noptieră, teancuri de bancnote de 500 de euro și lingouri de aur. Era o poză a corupției la nivel înalt.

Noptiera „seif” a fostului prim-ministru al Bulgariei, Boyko Borisov

Borisov a negat autenticitatea fotografiilor, dar ulterior a părut să le confirme, fără să afirme explicit dacă sunt reale sau false. El a sugerat că îl hărţuieşte cu o dronă preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, care locuiește în aceeași zonă și cu care are relaţii tensionate. Radev a răspuns că acuzațiile sunt ridicole.

Parlamentul de la Sofia a declanșat o anchetă și pe 5 mai 2022, Svetoslav Ilchovski a depus mărturie în fața comisiei parlamentare care investiga ilegalitățile guvernului condus de Boiko Borisov. Mărturia sa a șocat presa bulgară, în primul rând prin picanteriile despre viața personală a premierului.

„Svetoslav Ilchovski a vorbit pe o varietate de subiecte, inclusiv scandaluri publice care au implicat prim ministrul Bulgariei, la care a adăugat câteva detalii destul de picante. Toată lumea a fost surprinsă când omul de afaceri agrar a pretins că știe identitatea femeii care l-a fotografiat pe Boyko Borissov dormind gol la reședința sa, cu o armă și teancuri de euro și lingouri de aur pe noptieră. (…) El a refuzat să-i dezvăluie numele, dar a susținut că este o escortă plătită cu 5.000 de leva (aproximativ 2.500 de euro) ca să ofere divertisment sexual pentru prim-ministru”, relata publicația „Baricada” de la Sofia.

Combinațiile dintre politică și afaceri în Bulgaria: presiuni, șantaj și chiar violarea unui om de afaceri în arestul Poliției

Dezvăluirile șocante ale lui Ilchovski au făcut valuri în presa din Bulgaria

Dincolo de picanterii, dezvăluirile mai consistente ale lui Svetoslav Ilchovski vizau climatul din viața economică de la Sofia, cu presiuni, șantaj, trafic de influență și chiar violarea în arestul Poliției a omului de afaceri Minyu Staykov. El îl acuza chiar pe prim-ministrul în funcție Boiko Borisov că a fost implicat într-o extorcare de bani în stil mafiot de la oameni de afaceri.

Au fost discutate și arma, banii și lingourile de aur din sertarul de lângă noptiera lui Borissov, violul în grup a omului de afaceri Minyu Staykov în timp ce acesta se afla în custodia Poliției și alte incidente și evenimente recente. Potrivit lui Ilchovski, aurul din fotografii a fost un cadou de ziua de naștere de la un duo de afaceri bogat, pe nume Ivan <<Pileto>> și <<Tzolo>>.

Potrivit lui Ilchovski, un astfel de comportament este normal, <<schema de zi cu zi>>, așa cum a spus el. El a confirmat ceea ce bulgarii au bănuit de multă vreme: că fiecare sector al economiei este divizat și controlat de oameni de afaceri apropiați de Guvern și că toți sunt sub degetul mare al lui Boyko Borisov și că toți miniștrii << sunt marionete pe sfori>>”, scria presa bulgară.

Ilchovski susținea că a fost șantajat de oamenii din jurul primului ministru, acuzațiile sale vizându-l pe unul din proprietarii companiei avicole „Gradus”, Ivan Angelov, poreclit „Pileto”, care în bulgară înseamnă „pui” și care ar fi fost unul din apropiații lui Boiko Borisov. „Potrivit lui Ilchovski, Angelov s-a prezentat drept <<șeful ascuns al Ministerului Agriculturii și al Agenției Alimentare>> în timpul întâlnirii lor. Ilchovski susține că în 2014, a fost forțat să înceapă să vândă cereale companiilor lui Angelov la prețuri mult sub valoarea de piață, pentru a evita <<probleme>>”, a mai relatat „Baricada”. 

Ulterior, Ivan Anghelov „Pileto”, l-a dat în judecată pe Ilchovski, solicitându-i plata unor despăgubiri de 7,5 milioane euro. Cam așa stăteau lucrurile în momentul în care Ilchovski a hotărât să își mute afacerile în România.

Ilchovski a cumpărat afacerile în agricultură ale lui Stroescu

Să revenim la achizițiile de terenuri ale lui Ilchovski de la Cornel Stroescu. Erau afaceri construite de la zero. Stroescu și soția sa au fost o perioadă în Germania și banii câștigați i-au investit în agricultură. În 2005 a luat în arendă 100 ha, pe care le administra fratele său. În 2008 avea în arendă 460 ha. Apoi s-au întors în țară și au înființat firmele Strovar SA și Hastro SRL, prin care administrau 2.000 ha de terenuri agricole. Stroescu mai deține și o fermă avicolă la Hinova, care furnizează zilnic peste 15.000 de ouă hypermarketurilor din zonă.

În decembrie 2022, când apărea știrea că fermierul Cornel Stroescu, fondatorul Hastro SRL Şovarna „a decis să vândă o suprafață de aproximativ 2.000 de hectare, echivalentul a 20% din acțiunile companiei sale, către unul dintre cei mai mari latifundiari din Bulgaria, Svetoslav Ilchovski”, Stroescu explica la Agro TV cum a construit bussinesul cu o cifră de afaceri de 11,5 milioane de lei:

Am construit ceva acolo, am făcut ce n-a făcut nimeni în județul Mehedinți. Am considerat că altcineva poate să o preia și să meargă mai departe. (…). Am făcut ceva, am creat 20 de locuri de muncă unde nu era nimic, era un fost CAP. Totul era dărâmat, acum totul este nou, un siloz de 8.000 de tone, utilaje, o suprafață de aproape 2.000 de hectare”.

În presă, Stroescu susținea că i-a vândut lui omului de afaceri bulgar numai 20% din afacerile sale în agricultură

În decembrie, Cornel Stroescu declara pentru presa economică că i-ar fi vândut lui Ilchovski numai 20% din Hastro SRL Șovarna, decizia fiind luată din cauza costurilor mari, dar și pentru că voia să investească în extinderea fermei avicole.

Este vorba de un pachet de 20% din acțiuni, pentru că nu mai puteam face față cheltuielilor, iar condiția este să realizeze investițiile pe care și le asumă. Nu ne retragem din agricultură, mai avem terenuri, ferma avicolă, investim 8 milioane euro în extindere”, explica Cornel Stroescu.

Potrivit însă Registrului Comerțului, Stroescu i-a vândut lui Ilchovski toate participațiile, adică 100%, la Strovar SA și Hastro SRL

Apar unele contradicții în legătură cu aceste tranzacții, pentru că afirmațiile lui Stroescu sunt contrazise de înregistrările la Registrul Comerțului, care demonstrează că nu i-a vândut lui Ilchovski doar 20%, ci i-a dat latifundiarului din Bulgaria în procent de 100% firmele Strovar SA și Hastro SRL.

De ce a evitat Stroescu să spună că i-a vândut lui llchovski firmele în procente de 100%? De ce a recurs Stroescu la acest subterfugiu?

Deocamdată să vedem cum au fost înregistrate cele două tranzacții la Registrul Comerțului. La începutul lunii ianuarie, în Monitorul Oficial nr.110/10.01.2023 erau publicate două hotărâri cu privire la tranzacțiile dintre Svetoslav Bozhidarov Ilchovski și Cornel Stroescu.

Prima dintre acestea era Decizia nr 88/23.11.2022 a asociatului unic al Hastro Șovarna SRL, Cornel Stroescu, care deținea 100 părţi sociale și ceda controlul societății sale firmei Agro Association – Dunav Ltd, cu sediul social în Kozloduy, Bulgaria, reprezentată de Svetoslav Ilchovski, cetăţean bulgar.

„Art 1. Se aprobă cesiunea a 2 părţi sociale, în valoare nominală de 41.100 lei/parte socială, în valoare totală de 82.200 lei, reprezentând 100% participare la beneficii şi pierderi după cum urmează: Stroescu Cornel cesionează 2 părţi sociale cu valoare nominală de 41.100 lei fiecare şi o valoare totală de 82.200 lei, reprezentând 100% capitalul social al societăţii, în favoarea Agro Association – Dunav Ltd.

Art. 2. Ca efect al cesiunii menţionate, domnul Stroescu Cornel pierde calitatea de asociat unic al Hastro Șovarna SRL, iar structura capitalului social al societăţii va fi următoarea:

Agro Association – Dunav Ltd, 2 părţi sociale, nominative şi indivizibile, în valoare totală de 82.200 lei (echivalent euro 16.686) ce reprezintă 100% cota de participare la beneficii şi pierderi”, se spune în Decizia nr 88/23.11.2022 a asociatului unic al Hastro Șovarna SRL.

Ca urmare a ieșirii din firmă a lui Stroescu, la art 5 este prevăzută schimbarea conducerii executive a firmei: „se revocă din funcţia de administrator domnul Stroescu Cornel şi se numeşte în funcţia de administrator domnul Borislav Toev, cetăţean bulgar, cu domiciliul în județul Vratsa, municipiul Mizia”.

Al doilea document publicat în Monitorul Oficial din 10 ianuarie se referă la cedarea către aceeași firmă a lui Ilchovski, Agro Association – Dunav Ltd, a acțiunilor altei firme a familiei Stroescu, Strovar SA Șovarna.

Prin Hotărârea nr 82/23.11.2022 a adunării generale a acţionarilor Strovar SA, acționarii Stroescu Cornel, Stroescu Haidemarie, Stroescu Christian și Stroescu Maria, își cesionează cele 12.000 de acţiuni, în valoare nominală de 10 lei/acţiune, în valoare totală de 120.000 lei, reprezentând 100% participare la beneficii şi pierderi, către două firme, prima dintre ele fiind Agro Association – Dunav Ltd, reprezentată de Svetoslav Ilchovski, iar cealaltă Pro – Land Ood Ltd, din Pleven, Bulgaria, reprezentată de Ivan Peevski.

Agro Association – Dunav Ltd, firma lui Ilchovski, a primit 11.880 acţiuni, în valoare de 241.164 euro, reprezentând o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 99%, iar Pro – Land Ood Ltd, firma lui Peevski, a primit 120 acţiuni, în valoare de 243 euro, adică 1% din acțiuni.

Ca urmare a preluării controlului Strovar SA de către firma lui Ilchovski și la această firmă a fost numit administrator același Borislav Toev.

Deci Svetoslav Ilchovski a devenit proprietar cu 100% din acțiunile și părțile sociale ale celor două firme cu activitate în agricultură, iar astfel a devenit și proprietarul terenurilor agricole aflate în patrimoniul Strovar SA și Hastro SRL.

Ce spune legea? La vânzarea unui teren agricol se plătește un impozit de 80% dacă n-au trecut 8 ani de la cumpărarea terenului

Tranzacțiile cu acțiunile celor două firme sunt perfect legale. Unele probleme apar când se pune problema plății impozitelor, pentru că Legea nr. 17/2014 referitoare la vânzarea terenurilor agricole are prevederi speciale în privința tranzacționării societăților care au în patrimoniu astfel de terenuri.

Pe 30 iunie 2022, Guvernul Ciucă a aprobat Ordonanța nr 104/2022, pentru modificarea Legii nr. 17/2014 referitoare la vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan.

Conform art. 4^2, alin.(1) din Ordonanța 104, „terenurile agricole situate în extravilan se pot înstrăina, prin vânzare, înainte de împlinirea a 8 ani de la cumpărare, cu obligaţia plăţii de către vânzători a unui impozit în cotă de 80% aplicată asupra diferenţei pozitive dintre valoarea terenurilor agricole de la data vânzării şi cea de la data cumpărării”.

Cam același lucru se întâmplă și la vânzările de terenuri agricole din patrimoniul societăților comerciale: „În cazul înstrăinării, prin vânzare, a pachetului de control al persoanelor juridice care au în proprietate unul sau mai multe terenuri agricole situate în extravilan şi care reprezintă mai mult de 25% din active şi în măsura în care înstrăinarea are loc înainte de împlinirea a 8 ani de la dobândirea oricăruia dintre aceste terenuri, persoana fizică şi/sau juridică care înstrăinează are obligaţia de a plăti un impozit în cotă de 80% aplicată asupra diferenţei pozitive dintre valoarea terenurilor existentă la momentul înstrăinării pachetului de control şi cea de la momentul dobândirii terenurilor”.

În ambele situații, valorile terenurilor la momentul cumpărării, respectiv al vânzării, sunt determinate în baza valorii orientative stabilită prin expertiza întocmită de Camera Notarilor Publici pentru perioadele respective.

În patrimoniul Strovar SA, preluată de Ilchovski în 2022, erau și terenuri cumpărate în 2021, pentru care trebuia plătit impozitul de 80%

Să vedem cum stăteau lucrurile în privința celor două tranzacții, cu acțiunile la Strovar SA și Hastro SRL vândute de Cornel Stroescu lui Svetoslav Ilchovski. Potrivit datelor economice, ponderea terenurilor în patrimoniu era de 57% în cazul Strovar SA și de 29% în privința Hastro SRL. Deci în ambele cazuri era îndeplinită condiția prevăzută de art 4^2, alin (2), „terenuri agricole situate în extravilan şi care reprezintă mai mult de 25% din active”, condiție care impune vânzătorului plata impozitului de 80%.

Este îndeplinită și cealaltă condiție care obligă pe vânzător, respectiv pe Cornel Stroescu, la plata impozitului de 80% în cazul în care nu au trecut 8 ani de la data dobândirii unui teren agricol și data vânzării acelui teren.

În 2021, Cornel Stroescu cumpăra terenuri pentru Strovar SA

Spre exemplu, în 2021, la Primăria Gârla Mare, din Mehedinți, era înregistrată „Comunicarea de acceptare a ofertei de vânzare” nr 14/02.06.2021, conform căreia Cornel Stroescu cumpăra pentru Strovar SA, al cărei administrator era, o suprafață de 1,84 ha, vândută de Alin Claudiu Popescu, la prețul de 27.600 lei. În aceeași zi, Primăria Gârla Mare înregistra și o altă comunicare de acceptare a ofertei de vânzare, prin care Stroescu cumpăra de la Popescu Gheorghiță, tot pentru patrimoniul Strovar SA, un teren 1,2 ha, pentru care plătea 23.077 lei.

Cele două terenuri cumpărate de Cornel Stroescu au intrat în patrimoniul Strovar SA în primăvara lui 2021, iar după un an și jumătate, Stroescu îi vindea lui Ilchovski 100% din acțiunile Strovar SA, inclusiv cele două terenuri, de la a căror cumpărare nu trecuse decât un an și jumătate, nu 8 ani. 

Conform legii, dacă Strovar SA, respectiv Stroescu, vindea aceste terenuri în următorii 8 ani, adică înainte de 2029, trebuia să plătească impozitul de 80% din diferența de valoare a terenurilor între cele două tranzacții, dintre primăvara lui 2021, când le-a cumpărat și decembrie 2022, când i-a fost vândută Strovar SA lui Ilchovski.

Ajungem la eterna concluzie, că avem legi proaste, a căror aplicare este deseori facultativă

Apare marea dilemă. De ce în decembrie 2022 Cornel Stroescu spunea că i-a vândut lui Ilchovski numai 20% din acțiuni, declarând că „este vorba de un pachet de 20% din acțiuni”, dar din înregistrările de la Registrul Comerțului rezultă că Stroescu i-a vândut 100% acțiunile Strovar SA și Hastro SRL. A existat o înțelegere ascunsă între Stroescu și Ilchovski? Miza acestui subterfugiu putea fi evitarea acelui impozit de 80%? Poate a fost plătit, poate nu, dar această dilemă ne oferă totuși un răspuns, că avem legi proaste, cu texte confuze și prevederi extrem de greu de verificat.

Teoretic, aceste prevederi ale legii au fost aprobate pentru a descuraja tranzacțiile speculative cu terenuri agricole. Practic, sunt greu de aplicat.

Cine stă să verifice la ce dată a cumpărat un fermier un anumit teren pe care îl trece în patrimoniul firmei sale? Cine să verifice ce procent din patrimoniul firmei pe care fermierul o vinde este reprezentat de valoarea terenurilor agricole sau dacă o firmă vândută avea în patrimoniu terenuri cumpărate în 2008 sau în 2021? Nu verifică nimeni, pentru că o lege proastă devine automat facultativă.

Articolul precedent1.500 de euro, prețul pentru pensionarea pe caz de boală/invaliditate
Articolul următorGabriel Oprea, achitare definitivă în dosarul morții polițistului Gigină