Sursa foto: Facebook/ Virgil Popescu

Ministrul Energiei Virgil Popescu a declarat, la Digi24, că din această vară, Româniar ar putea avea gaz extras din Marea Neagră. Mai mult, producția anuală a companiei Black Sea Oil&Gas va fi de circa un miliard de metri cubi.

„Vom avea intrat în această vară-toamnă în jur de trei milioane de metri cubi, zilnic, de gaz natural din Marea Neagră”, a spus Virgil Popescu.

De asemenea, Popescu a vorbit și despre inteconectorul dintre Grecia și Bulgaria, prin care țara noastră ar primi gaz natural lichefiat.

România se rupe definitiv de gazul rusesc

„Sunt convins că de data aceasta au realizat că trebuie făcut acest interconector, ceea ce va permite României să folosească coridorul vertical și să aducem atât gaz din Azerbaidjan”, a declarat ministrul Energiei.

Totodată, acesta a amintit că inteconectorul dintre cele două state trebuia terminat de mult timp, reamintind că România a fost exclusă de pe harta conductelor de gaze naturale. Cu toate acestea, în urmă cu doi ani, odată cu directiva gazelor naturale, conductele de tranzit care străbăteau Dobrogea, Ucraina-Dobrogea-Bulgaria-Grecia, au fost preluate, iar contractul cu Gazprom reziliat.

„Ele au fost legate în sistem reversibil la granița cu Bulgaria și cu Ucraina și avem astfel și un culoar nou de transport, Interbalcanic se numește, care leagă România-Ucraina, România-Bulgaria și Turcia, deci practic, de la sfârșitul anului trecut, independent de interconectorul Grecia și Bulgaria, am creat un nou culoar de transport al gazelor naturale, care poate aduce LNG din porturile turcești și, evident, gaz”, a mai spus Virgil Popescu.

De asemenea, ministrul Energiei a afirmat că își dorește ca țara noastră să aibă cât mai puțină dependență față de Rusia, acesta fiind și unul dintre obiectivele Uniunii Europene.

„Acum depindem 25-27 la sută. La iarnă cred că vom ajunge să înjumătățim – chiar mai mult, cred eu.  Eu sper și îmi doresc ca în iarna viitoare să nu mai avem nevoie – putem importa, dar să nu mai avem nevoie – de gaz rusesc. Și vrem să avem depozitele pline în această iarnă”, a concluzionat ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Citește și articolul: Ministrul Energiei îi liniștește pe români. Conflictul din Ucraina nu va afecta aprovizionarea cu energie și gaze

Articolul precedentIohannis: „Războiul se poartă şi în continuare cu puşca şi cu tancul”
Articolul următorFirea: „Banca Mondială este partenerul nostru în proiectele pentru familii, tineri şi copii în situaţii de risc”
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.