Pandemia de coronavirus a arătat, încă o dată, cât de slab dotate sunt spitalele din România. Din martie 2020 și până în prezent, tot mai multe organizații nonguvernamentale, reprezentanți ai multinaționalelor și chiar persoane fizice au donat pentru lucruri de bază, pe care spitatele ar fi trebuit să le aibă: materiale de protecție, dezinfectanți, ventilatoare.
Băiatul în vârstă de 15 ani care s-a electrocutat, la mijlocul lunii octombrie, după ce s-a urcat pe un vagon de tren şi care a suferit arsuri de 80% din suprafaţa corpului, a putut fi tratat cu aparatură performantă, după ce Organizația „Salvați Copiii ” România a donat Spitalului de Copii „Sf. Maria” din Iași, unde copilul este internat, un sistem MEEK expandare grefe piele, în valoare de 16.500 euro
Prin programul de dotare a secțiilor de pediatrie și a maternităților din întreaga țară, Salvați Copiii România a dotat până în prezent 102 unități medicale, cu o investiție totală de peste 6.800.000 euro.
Secția de Chirurgie Plastică Microchirurgie Reconstructivă şi Unitate Funcţională de Arşi din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii” Sf. Maria” Iaşi, coordonată de Dr. Sidonia Susanu, este singura care deservește întreaga regiune a Moldovei.
Cum ajung spitalele din România să funcționeze din donații. Statul nu are bani pentru targa pacienților
„Cu cât ai un echipament performant, cu atât şansele de a acoperi arsura sunt mai mari. Echipamentul primit de la Salvați Copiii îi acordă acestui pacient o şansă reală la supravieţuire”, a declarat Alina Belu, managerul Spitalului de Copii „Sf. Maria”. În mod uluitor, statul nu are bani pentru a oferi o targă pentru transportul pacienților.
Pentru a putea interveni cât mai prompt în cazurile pediatrice, Secția de Chirurgie Plastică Microchirurgie Reconstructivă şi Unitate Funcţională de Arşi din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii ”Sf.Maria” Iaşi, mai are nevoie de:
- Masă de operație – 25.000 Euro
- Sistem de încălzit pacientul intraoperator – 7.000 Euro
- Electrocauter – 20.000 Euro
- Aspirator chirurgical – 2.000 Euro
- Monitor de funcţii vitale – 5.000 Euro
- Instrumentar necesar pentru traumatismele severe de braţ şi antebraţ – 11.000 Euro
- Truse instrumentar chirurgie reconstructivă – 9.500 Euro
- Targă transport pacienţi – 1.200 Euro
- Dispozitiv sterilizare pardoseli cu abur – 3.000 Euro
- Nebulizator pentru sterilizarea aeromicroflorei – 7.000 Euro.
Se face apel pentru dotarea spitalelor. Secțiile pentru pacienții arși, cele mai slab dotate
Anual, sunt tratați în medie 250 de copii arşi cu vîrste cuprinse între 3 luni şi 18 ani, cu arsuri cu suprafaţă cutanată între 10% si 70% şi profunzime gradele I-III (toată grosimea), rata de vindecare fiind de peste 98%.
Perioada medie de spitalizare este de 17 zile, majoritatea pacienţilor arşi (peste 75%) provenind din mediul rural şi din familii defavorizate social, este o statistică a organizației „Salvați Copiii”
„Palmă” pentru politicieni. Companiile dotează spitalele
„De mai bine de un deceniu, Dreamstime participă activ și se implică direct sau cu sprijin financiar în diverse campanii legate de sănătate, egalitate de șanse și drepturi, mediu, schimbări climatice și socio-economice, din dorința de a aduce o schimbare în bine în viața comunităților la nivel local și internațional. Suntem entuziasmați de această colaborare cu Salvați Copiii și sperăm ca prin contribuția noastră, copiii din zona Moldovei să beneficieze de îngrijiri de calitate, acum cu aparatură de ultimă generație”, a declarat Carmen Pietraru, reprezentantă a companiei Dreamstime, cu sprijinul căreia a fost posibilă dotarea. Declarația această vine ca „o plamă” pentru politicienii care citesc doar discursuri de pe foi. În realitate, spitalele sunt dotate masiv de companiile private. Aleg să direcționeze 20% din impozitul pe profit pentru ceea ce statul român trebuie să garanteze tuturor: dreptul la sănătate, dreptul la viață.
Donația pentru Oradea. Copiii au primit o șansă la viață
În urmă cu an, „Salvați Copiii” reușea, prin programele de donații, să doteze maternitatea din Oradea cu un ecograf permanent, necesar pentru depistarea nașterilor premature.
Aparatul performant, cu trei sonde și un incubator de transport, in valoare totală de 47 000 de euro, îî vor ajuta pe nou-născuți să supravietuiască, în cazul nașterilor premature.
Cele două echipamente au fost predate medicilor de la Spitalul Oradea și le înlocuiesc, de fapt, pe altele învechite, care se defectau des și pentru care nu se mai găseau piese de schimb.
Donație în valoare de peste 70 000 de euro la Spitalul din Oradea
„Salvaţi Copiii” nu este la prima donație pentru Spitalul din Oradea, în perioada 2014-2019 a adus echipamente acestei unități medicale în valoare de 76 000 de euro.
Spitalul orădean acordă îngrijiri și pacienților din județele Bihor și Satu-Mare, are 20 de paturi pentru copiii născuți prematur și alte 15 pentru cei care au nevoie de îngrijiri speciale.
De asemenea, pentru Spitalul din Slatina, s-a strâns din donații suma de 790 000 de lei.
În alte județe, pe lângă echipamente medicale de strictă necesitate, firmele si ONG-urile au făcut eforturi să renoveze unele secții ale spitalelor, să le igienizeze, așa cum s-a întâmplat în sudul-tării, la Spitalul de Urgență din Călărași. În urmă cu trei ani, un bărbat stabilit în Anglia a fost impresionat de paturile vechi ale acestei unități și a donat 70 000 de euro, pentru renovare, achizitionare echipamente noi.
Primul Spital din Capitală NU are RMN și nici mentenanță pentru stația de oxigen. Pacienții sunt în pericol
Ziarul de Investigații a relatat, recent, despre faptul că Spitalul Colțea, prima unitate medicală din București, cu monoprofil de hemato-oncologie, nu are servicii de mentenanță permanentă pentru echipamente vitale oamenilor: stația de oxigen, instalațiile radiologice.
„Nu există un contract de mentenanță pentru echipamentele medicale, mai ales acum când pentru îngrijirea pacienților COVID dar și non-COVID, acestea sunt utilizate la capacitate maxima, inclusiv rețeaua de oxigen, punând probleme de siguranță a pacienților și personalului”, au scris unii dintre medicii de bună-credință de la Spitalul Colțea. Au formulat o petiție la Primăria Capitalei și Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București.
Potrivit surselor noastre autorizate, unitatea medicală nu are un RMN, deși o companie a donat banii pentru aceasta. Întrucât actuala conducere nu a făcut demersuri pentru amenajarea acestui unui echipament de strictă necesitate pentru pacienți, spitalul va pierde donația.
Pacienții ard de vii
Cheltuielile cu sănătatea s-au menținut în 2021 sub 5% din Produsul Intern Brut, departe de ținta de 6% propusă în programul de guvernare și departe de procentele alocate în majoritatea țărilor europene, potrivit unei statistici Eurostat.
România a fost „zguduită” de incendiile puternice de la secțiile ATI în urma cărora pacienții au murit arși de vii. Ultimul, fără victime, s-a înregistrat pe 17 noiembrie ac. Cele mai multe spitale din țară nu au sistemul electric pus la punct.
„Se merge pe improvizații. Cu prelungitoare, cu aeroterme”, a explicat un medic, pentru Ziarul de Investigații.