„Salvați Copiii” vrea schimbarea urgentă a legislației electorale

Persoanele condamnate sau aflate în procedură judiciară pentru infracțiuni asupra copiilor să nu poată deține funcții publice

Organizația Salvați Copiii cere modificarea de urgență a legislației electorale, astfel încât persoanele condamnate sau aflate în procedură judiciară pentru infracțiuni asupra copiilor să nu poată deține funcții publice.

Solicitarea vine ca urmare a deciziei definitive a Tribunalului Prahova care a validat mandatul de primar a lui Bogdan Davidescu, condamnat pentru pornografie infantilă, după ce în primă instanță a fost invalidat. Mai mult, chiar și după alegerile din septembrie 2020 i-a fost invalidat mandatul, motiv pentru care a candidat din nou la „parțialele” din iunie 2021.

Potrivit unui comunicat al Organizației Salvați Copiii, abuzul asupra copiilor trebuie pedepsit, nu recompensat, iar  persoanelor condamnate sau aflate în procedură judiciară pentru infracțiuni grave comise asupra copiilor să nu li se mai permită să ajungă în funcții publice.

„Salvați Copiii a aflat, cu consternare, decizia definitivă a Tribunalului Prahova de validare a mandatului de primar al unei persoane condamnate pentru pornografie infantilă. Pentru a preveni pe viitor astfel de situații în care interesele primordiale ale copiilor unei comunități ajung în mâinile unor abuzatori condamnați pentru fapte grave, cum este pornografia infantilă ori altele în care victime sunt copiii, solicităm senatorilor și deputaților să adopte de urgență proiectul de lege aflat la Senat, de modificare a Legii 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale și a Legii 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților”, se arată în comunicatul de presă.

Poliția va ține evidența celor care comit infracțiuni sexuale

Salvații Copiii cere o mai bună protecție a copilului în fața agresiunilor sexuale

De altfel, acest proiect de lege a fost elaborat la inițiativa Organizației Salvați Copiii și pe baza raportului său transmis în 12 mai 2021 Președinției, Guvernului și celor două camere ale Parlamentului României în care a fost solicitată „o mai bună protecţie a copilului în faţa agresiunilor sexuale prin considerarea oricui act sexual cu un copil sub 14 ani ca viol şi înăsprirea pedepselor în cazul infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale cu victime minor pentru reducerea numărului cvasitotal de decizii ale instanţelor judecătoreşti pronunţate cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere”, potrivit sursei menționate.

Pe lângă recentul caz de la Șotrile, cei de la Salvați Copiii au dat și exemplul primarului din județul Iași, Damian Butnariu, ales primar, pentru al patrulea mandat, în comuna Mogoşeşti Siret, în septembrie 2020, cu 41% din voturi. Acesta a abuzat sexual în sediul primăriei doi copii victime ale traficului de persoane pentru care a plătit proxenetului condamnat la 15 ani de închisoare sumele de 100 şi 150 de lei.

„Sărăcia, lipsa serviciilor socio-medicale din comunităţile sărace, inechitatea profundă din educaţie, excluziunea socială, numărul copleşitor de abuzuri fizice ori sexuale care nu ajung la cunoştinţa autorităţilor sunt tot atâtea forme de desconsiderare a drepturilor copilului. Din acest motiv, nu putem accepta o altă formă de încălcare a demnităţii copiilor prin plasarea indivizilor vinovaţi de abuzuri în poziţii care să le permită să decidă soarta copiilor din satele şi comunele în care aceştia devin şefi ai administraţiilor.

Sunt convinsă că oamenii politici din Parlament, mulţi dintre ei părinţi, sunt oneşti şi de partea copiilor şi îşi vor da seama că nu există alt răspuns decât susţinerea modificărilor legislative propuse de noi”, a declarat Gabriela Alexandrescu, președintele executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii România.

Bogdan Davidescu, condamnat pentru pornografie infantilă, VALIDAT primar la Șotrile!

Articolul precedentRareș Bogdan a observat că la depunerea candidaturii lui Orban nu a fost prezent niciun „greu” din PNL
Articolul următorCîțu, „pas cu pas” despre o posibilă candidatură la președinție