Octavian Berceanu a afirmat, la Digi FM, că demiterea sa a fost o execuție politică, luată la presiunea politicienilor care au afaceri pe mediu în România, dar și legături cu mafia italiană. Asta în ciuda declarațiilor lui Florin Cîțu, potrivit cărora demiterea lui Berceanu e ca urmare a plecării USR PLUS de la guvernare, știut fiind faptul că acesta era membru al formațiunii conduse de Dan Barna și Dacian Cioloș. În locul lui Berceanu, până la numirea unui alt șef al instituției, se va afla Alexandru Lucian Vasile, liderul Tineretului Liberal Călărați, care i-a fost adjunct lui Berceanu, și care are legătură cu afacerile din domeniul forestier.
Tanczos Barna: „Au înţelegeri cu firmele din străinătate care trimit deşeurile”
Berceanu a precizat că în timpul controalelor GNM au fost făcute sesizări penale, ocazie cu care au fost oprite depozitări ilegale de deșeuri, fapt care i-ar fi deranjat pe „jucătorii” din domeniu.
„Am deranjat indubitabil pe mulți jucători în această industrie. Industria asta are corelații cu mafia din Italia, lucru dovedit prin anchete. Îmi pare rău că parchetele și DNA-ul nu au o viteză mai mare de reacție pentru că asta ne lasă descoperiți în fața infracționalității de mediu, care este extraordinar de mare. Sunt jurnaliști de investigații care au dovedit lucrul ăsta, sunt dosare la DNA care certifică ceea ce spunem! Sunt oameni politici care s-au perindat prin ministere, prin guvern și care la rândul lor au dezvoltat aceste businessuri cu deșeuri, cu fel fel de lucruri care distrug și mediul și sănătatea românilor. Vorbim de miliarde de euro”, a declarat Berceanu la Digi FM.
Ce spune Florin Cîțu
Întrebat cu privire la demiterea lui Octavian Berceanu din funcția de comișar șef al Gărzii Naționale de Mediu, premierul Florin Cîțu a ținut să sublinieze că acesta nu a fost demis, fiind numit politic, ci i s-a retras sprijinul politic la plecarea USR PLUS de la guvernare.
„Domnul Berceanu a fost numit politic și nu l-am demis eu. De fapt i-a fost retras sprijinul politic când USR PLUS a ieșit de la guvernare, așa cum a fost retras prefectul Bucureștiului, domnul Berbeceanu, când a venit noua coaliție pentru că acesta a fost algoritmul politic. În acest moment, toți cei care au fost numit politic, în momentul în care li s-a retras sprijinul politic, trebuie înlocuiți”, a declarat premierul Florin Cîțu.