Captură video Facebook/PSD
Captură video Facebook/PSD

Crin Bologa, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, a acordat un interviu la România – Europa Liberă, în cadrul căruia a răspuns la mai multe întrebări.

Una dintre acestea, vizavi de dosarul de revoluționar al președintelui PSD, Marcel Ciolacu, despre care au apărut ceva informații. Însă, din ce a declarat șeful DNA, nu ar exista niciun dosar pe care să fie scris explicit numele și prenumele liderului social democrat.

În octombrie anul trecut, USR anunța că a deschis un proces la Curtea de Apel București pentru a desecretiza dosarul de revoluționar al președintelui PSD, Marcel Ciolacu, iar aceasta pare până acum singura informație veridică, chiar dacă prim procurorul Bologa a dezvăluit că sunt cauze care vizează titlurile de revoluționari.

Am făcut publice, cred că s-au și cerut informații pe 544. Nu există un dosar Ciolacu la DNA. Există dosare cu privire la obținerea titlului de revoluționar. Da, este vorba de mai multe persoane.

Am primit dosarele, din câte știu, prin declinare de competențe și de la Parchetul General, dar există și plângerea unor persoane fizice sau juridice. Unele dintre ele au fost trimise în judecată, altele au fost clasate. Unele sunt în lucru.

Deci, dacă avem, avem începută urmărirea penală in rem și nu avem un dosar Ciolacu. Acum procurorul de caz știe ce face și când o să finalizeze aceste cauze”, a declarat Crin Bologa, pentru sursa citată.


Totodată, ședul DNA a vorbit și despre cauzele concrete pe care le instrumentează procurorii anticorupție, și care de asemenea au ținut prima pagină a publicațiilor. În același timp, Bologa a subliniat că, indiferent de discuțiile din spațiul public, DNA nu are competență de a soluționa dosare legate de plagiat, indiferent de numele persoanelor, însă s-a arătat cumva recunoscător că există spirit civic și sesizări în acest sens, chiar și făcute „aiurea-n tramvai”.

„Concret nu am văzut a fi acuzate persoanele acuzate de plagiat și de elemente de corupție.

Sigur că ai o anumită satisfacție când vezi că cetățenii vin să facă sesizări de la dosare simple de tulburare de posesie, toți așteaptă dreptate și să instrumenteze cauze penale de către DNA. Dar noi avem o competență limitată și astfel de dosare cu posibile infracțiuni implica, dar nu sunt de competența noastră. (…)

DNA anchetează infracțiunile legate de pandemie, imediat după debutul acesteia în februarie 2020, o lună în care am debutat și eu ca procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție.(…) În legătură cu pandemia, aveam circa 90 de dosare deschise acum în lucru. Avem mai puțin cu unul pentru că am trimis unul la Craiova săptămâna trecută, legat de vaccinuri. Nu numai cu izolete, cu toate tipurile de dispozitive medicale, cu măști, cu camere barice avem dosare în lucru. (…)

În România, cred că peste tot, nu neapărat cei cu funcții de top, miniștri sau secretari de stat ar fi implicați în fapte de corupție. Când constatăm astfel de lucruri, îi punem sub acuzare. Am cerut ridicarea imunității și ni s-a dat de fiecare dată. În ultimii trei ani, patru miniștri și un premier au fost trimiși în judecată.

De aceea am și ajuns și am pus sub acuzare, de exemplu, directorul Unifarm, directorul ONAC sau directorul Romarm sau directori de la SNCFR, directori din CNAIR, pentru că ocupă funcțiile de foarte mult timp și atunci, dacă sunt necinstiți, pot produce prejudicii mari. Dar vă răspund la întrebare avem în vedere și persoane cu funcții mai importante decât directori. (…)

Avem dosare în lucru legate de corupția unor funcționari ai statului, de exemplu, în Inspecția de Stat în Construcții, care ar trebui să verifice această disciplină și siguranța în construcții și ei nu-și fac datoria și săvârșesc și fapte de corupție”, a detaliat Crin Bologa.

Articolul precedentPonta oferă ajutor liderului AUR: „Îi spun părerea mea și îl sprijin cu toată deschiderea!”
Articolul următorAu început primele plăți prin cardurile de energie. Boloș: „În primele 8 ore s-au realizat plăți în valoare de 4.375.605 lei”