sursă foto: DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe Florea Dascălu, fost director al Direcției de Întreținere Drumuri Naționale și Autostrăzi din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), pentru mai multe infracțiuni de corupție.

Fostul director a fost reținut și arestat preventiv în urmă cu mai puțin de o lună, iar la acest moment este acuzat oficial, prin rechizitoriu, de luare de mită, 7 acte de trafic de influență, precum și 5 acte de permitere a accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. Acuzațiile au legătură cu infracțiuni comise de acesta cu puțin timp înainte de a fi ridicat de anchetatori, respectiv cu încredințarea unor licitații.

Potrivit DNA, „în perioada 7 mai – 22 octombrie 2022, inculpatul Dascălu Florea ar fi primit de la un administrator de societate comercială (martor), în mod repetat, sume de bani și alte foloase (toate în valoare totală de 37.060 lei), pentru ca în schimb, pe de-o parte, să îndeplinească un act contrar atribuțiilor de serviciu și pe de altă parte să își exercite influența pe care o avea asupra unor funcționari publici și privați, promițând (promisiuni materializate ulterior) că îi va determina pe aceștia să îndeplinească acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu pentru sprijinirea activității omului de afaceri respectiv (câștigarea de contracte și lucrări de estetică rutieră și deszăpezire).

În același context, inculpatul ar fi pus la dispoziția aceluiași om de afaceri mai multe date nedestinate publicității, informații menite să îi asigure câștigarea unor licitații organizate de CNAIR. Astfel, pentru demersurile descrise, inculpatul Dascălu Florea ar fi primit, în data de 07.05.2022 suma de 10.000 lei și foloase necuvenite în cuantum de 2.060 lei, în data de 12.07.2022 suma de 10.000 lei, iar în data de 22.10.2022 suma de 10.000 lei și foloase necuvenite în cuantum de 5.000 lei, în ultima împrejurare procurorii constatând săvârșirea infracțiunii flagrante.În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii”.

Acuzațiile aduse fostului director Dascălu vor fi analizate la Tribunalului Arad, unde a fost trimis în judecată, fiind propus totodată să fie menținute măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Inițial, procurorii comunicau pe 23 octombrie că au dispus începerea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore a lui Dascălu. Prezentat în instanță cu propunere de arestare în aceeași zi, Tribunalul Timiș a dispus „arestarea preventivă a inculpatului DASCĂLU FLOREA, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, trafic de influență, în formă continuată (7 acte materiale, unul dintre ele fiind cu aplic. art. 308 C.pen.) și permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (5 acte materiale), pe o durată de 30 zile, de la 23.10.2022 până la 21.11.2022”.

La acel moment, conducerea CNAIR a anunțat că a luat decizia să îi suspende contractul de muncă: „Am toleranță zero pentru orice faptă de corupție, iar legea trebuie aplicată indiferent de funcția și de calitatea persoanelor vizate. Prezumția de nevinovăție trebuie, de asemenea, respectată, însă în situații în care dovezile sunt evidente, voi lua toate măsurile ce se impun”, declara directorul general al CNAIR, Cristian Pistol.

Articolul precedentTribunalul din Iran aplică pedeapsa cu moartea în cazul persoanelor care participă la proteste
Articolul următorMinistrul Firea, sprijin necondiționat pentru reducerea abandonului școlar: „O generație fără educație nu poate dezvolta România”